Un duș rece: poveștile rămân povești…

Cartea asta a fost plimbată. Plimbată bine… Am luat-o în concediul ăla cu peripeții… Și-am finalizat-o (abia) azi. Și, da, cartea asta e ca un duș rece. Nu pentru că-mi mai făceam iluzii cu privire la multe lucruri din ceea ce am auzit de-a lungul vieții despre diversele evenimente de pe glob. Doar că, pe măsură ce parcurgeam pagină după pagină, senzația că evenimentele globale sunt de fapt puse în scenă, din culise, de unii sau de alții devenea tot mai apăsătoare…

CIA - O istorie secretă
Title: CIA - O istorie secretă
Autor:
Page Count: 896
Categorii: ,
Published: 04/2019
Încă de la înfiinţare, serviciile secrete americane au fost învăluite într-o aură de mister. În spatele imaginii de superputere se ascund însă nenumărate eșecuri. Cum se face că, în ultimii 60 de ani, CIA a reușit să-și păstreze reputaţia extraordinară, în ciuda unor gafe de proporţii? Într-o lucrare bazată pe mai bine de 50 000 de documente, în mare parte din arhivele CIA, și pe sute de interviuri cu agenţi în rezervă și foști directori…

Aspirația fundamentală a Americii este menținerea păcii. În acest scop, căutăm să dezvoltăm politici și acorduri care să facă pacea atât permanentă, cât și justă. Acest lucru poate fi realizat numai pe baza informațiilor cuprinzătoare și adecvate. Într-un război, nimic nu este mai important pentru un comandant decât faptele care se referă la puterea, dispoziția și intențiile oponentului său și interpretarea adecvată a acestor fapte. Pe timp de pace, faptele necesare… și corecta lor interpretare sunt esențiale pentru dezvoltarea politicilor care să susțină, pe termen lung, securitatea noastră națională și cele mai bune interese… Nici un alt lucru nu poate fi mai important. Succesul eforturilor noastre de a susține poziția țării pe scena internațională depinde în mare măsură de calitatea muncii pe care o depuneți… Această Agenție cere de la membrii ei cea mai mare dedicare, abilitate, încredere și altruism – ca să nu mai menționăm cel mai intens curaj, de fiecare dată când este nevoie. Succesul nu poate fi făcut public; eșecurile nu pot fi explicate. În activitatea de spionaj, eroii rămân nedecorați și neonorați.

Astea erau cuvintele folosite de președintele Eisenhower la momentul punerii pietrei de temelie a Agenției Centrale de Informații (CIA), în 3 noiembrie 1959… Cuvinte pe care autorul, Tim Weiner, le amintește undeva mai spre sfârșitul cărții sale.

Note

Autorul

Tim Weiner
Tim Weiner

Autorul acestui tur de forță în domeniul documentării (cartea se bazează pe mai bine de 50.000 de documente) este jurnalistul (la The New York Times) Tim Weiner, câștigător al premiului Pulitzer. Așa cum spune în propria notă autorul,

Volumul reprezintă istoria primilor șaizeci de ani ai Agenției Centrale de Informații (CIA) și descrie eșecul celei mai puternice națiuni din istoria civilizației occidentale de a-și construi un serviciu de spionaj de primă mână. Acest eșec s-a dovedit un adevărat pericol la adresa securității Statelor Unite.

Legat de această carte, există și un video în care autorul vorbește pe marginea ei:

Ce aflăm?

Aproape ca un roman, cartea urmează firul cronologic al evoluțiilor și mai ales al involuțiilor prin care a trecut această structură de spionaj. Cartea e structurată în șase părți, botezate astfel:

  • La început nu știam nimic – CIA în timpul administrației Truman, 1945-1953
  • Un geniu cam ciudat! – CIA în timpul administrației Eisenhower, 1953-1961
  • Cauze pierdute – CIA în timpul administrațiilor Kennedy și Johnson, 1961-1968
  • Scăpați de clovni – CIA în timpul administrațiilor Nixon și Ford, 1968-1976
  • O victorie lipsită de bucurie – CIA în timpul administrațiilor Carter, Reagen și George H. W. Bush, 1977-1993
  • Presupunerile – CIA în timpul administrațiilor Clinton și George W. Bush, 1993-2007

Deși lipsesc detaliile „la firul ierbii” ale spionilor (nici nu aveau cum să fie prezentate!) aflăm multe despre „zbaterile” de la nivelul conducerii agenției, dar și multe despre modurile de numire a directorilor acesteia de către președinții SUA, altfel spus, modul în care politicul influențează (și chiar determină) succesul sau eșecul unor structuri.

Așadar, încă o dată, cronologic, autorul ne prezintă perioada „copilăriei” CIA, când, beneficiind discreționar de bani, agenții pur și simplu s-au „distrat” în diversele zone ale lumii. Aflăm despre planuri de lovituri de stat, despre asocieri și combinații cu indivizi și grupări rău-famate, inclusiv hunte militare susținute financiar și nu numai de către CIA, obiectivul fiind blocarea expansiunii comunismului în lume. Barierele morale au fost efectiv ignorate, aproape orice fiind permis.

Aveau loc eșecuri copilărești cu consecințe grave…

Ultimul teatru de operațiuni al Agenției din războiul coreean a fost Burma. La începutul lui 1951, când trupele chineze au obligat trupele generalului MacArthur să se retragă spre sud, Pentagonul credea că naționaliștii chinezi ar putea să mai ușureze povara de pe umerii lui MacArthur, creând un al doilea front. Aproximativ 1.500 de adepți ai lui Li Mi, un general naționalist, erau prinși în nordul Burmei, în apropiere de granița chineză. Li Mi a cerut arme și aur american. CIA a început să transporte soldați naționaliști chinezi în Thailanda, pentru a-i pregăti, echipa și trimite împreună cu încărcăturile de arme și muniții în nordul Burmei. Desmond Fitzgerald, recent sosit la Agenție cu recomandări strălucitoare, luptase în Burma în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A preluat operațiunea Li Mi care s-a transformat repede într-o farsă, apoi într-o tragedie.

Când soldații lui Li Mi au trecut în China, forțele lui Mao i-au măcelărit. Ofițerii de spionaj din CIA au descoperit că omul din Bangkok al lui Li Mi care se ocupa de transmisiunile radipo era un agent comunist chinez. Dar oamenii lui Wisner și-au continuat înaintarea. Soldații lui Li Mi s-au retras și s-au regrupat. Când FitzGerald a trimis și mai multe arme și muniții în Burma, trupele lui Li Mi au refuzat să mai lupte. S-au adăpostit în regiunea montană Triunghiul de Aur, au plantat maci pentru opiu și s-au căsătorit cu localnicele. Douăzeci de ani mai târziu, CIA avea să fie nevoită să pornească un război în Burma pentru a distruge laboratoarele de heroină care stăteau la baza imperiului global de droguri al lui Li Mi.

„Nu are nici un rost să plângem după oportunitățile pierdute… nici să încercăm să justificăm eșecurile din trecut”, scria Bedell Smith într-o scrisoare către generalul Matthew B. Ridgway, succesorul lui MacArthur ca șef al comandamentului pentru Orientul Îndepărtat. „Am descoperit, prin experiențe dureroase, că operațiunile secrete sunt pentru profesioniști, nu pentru amatori.”

Un post-scriptum la eșecurile coreene ale CIA a apărut imediat după armistițiul din iulie 1953. Agenția îl considera pe președintele Coreei de Sud, Syngman Rhee, un om inutil și încercase ani de zile diverse mijloace pentru a-l înlocui. La un moment dat, aproape că l-a ucis din greșeală.

Într-o după-amiază senină de la sfârșitul verii, un iaht aluneca de-a lungul țărmului insulei Yong-do, tabăra folosită de CIA pentru a-și antrena comandourile coreene. Președintele Rhee era la bord, unde dăduse o petrecere pentru prietenii săi. Gărzile și ofițerii care se ocupau de locul de pregătire nu fuseseră informați că președintele Rhee urma să treacă pe acolo și au deschis focul, Ca prin minune, nimeni nu a fost rănit, dar președintele a fost nemulțumit. L-a chemat pe ambasadorul SUA și l-a informat că grupul paramilitar al CIA avea șaptezeci și două de ore pentru a părăsi țara. Imediat după eveniment, John Hart, ghinionistul șef de birou, a trebuit să o ia de la capăt, să recruteze, să pregătească și să parașuteze agenți în Coreea de Nord între 1953 și 1955. Din ce știa el, fuseseră cu toții capturați și executați.

În ceea ce ne privește pe noi, românii, merită reținute cele spuse în carte la paginile 38÷40, operațiuni de la care s-a alimentat probabil iluzoria speranță că „vin americanii” a anilor ’50:

Biroul lui Vandenberg pentru Operațiuni Speciale și-a propus să formeze o forță de rezistență în România. Frank Wisner lăsase la București o rețea de agenți extrem de dornici să lucreze cu americanii, dar în care se infiltraseră numeroși agenți sovietici. Charles W. Hostler, primul șef de avanpost din București al OSO, s-a văzut înconjurat de „conspirație, intrigă, răutate, duplicitate, înșelătorie, ocazional crimă” printre fasciști, comuniști, monarhiști, industrialiști, anarhiști, moderați, intelectuali și idealiști – „un mediu social și politic pentru care tinerii ofițeri americani erau slab pregătiți”.

Vandenberg le-a ordonat locotenentului Ira C. Hamilton și maiorului Thomas R. Hall, detașați la misiunea Militară Americană din București, să organizeze Partidul Național Țărănesc într-o forță de rezistență. Maiorul Hall, care fusese ofițer OSS în Balcani, vorbea puțin românește. Locotenentul Hamilton nu vorbea de loc. Ghidul său era singurul agent important pe care Wisner îl recrutase cu doi ani înainte, Teodor Manicatide, fost sergent în cadrul corpului de informații al armatei române, care la vremea aceea lucra cu misiunea militară americană, ca translator ziua și spion noaptea. Manicatide i-a dus lui Hamilton și Hall să se întâlnească cu liderii Partidului Național Țărănesc. Americanii le-au oferit sprijinul clandestin al Statelor Unite – arme, bani și informații. La 5 octombrie, colaborând cu noul post al serviciilor de informații în Viena aflată sub ocupație, americanii i-au scos din țară pe fostul ministru de externe al României împreună cu alți cinci membri ai pretinsei armate de eliberare, sedându-i, ascunzându-i în saci de poștă și ducându-i în siguranță în Austria.

Serviciile de informații sovietice și poliția secretă română a avut nevoie doar de câteva săptămâni pentru a-i descoperi pe spioni. Americanii și agentul lor șef au fugit ca să scape cu viață, în vreme ce forțele de securitate sovietice zdrobeau mare parte din rezistența românească. Liderii Partidului Țărănesc au fost acuzați de trădare și închiși. Manicatide și Hall au fost condamnați în absență într-un proces public, după ce martorii au jurat că se dăduseră drept agenți ai noului serviciu american de informații.

La 20 noiembrie 1946, Frank Wisner a deschis New York Times și a citit un scurt articol de pe pagina zece, în care se spunea că vechiul său agent, Manicatide, „fost angajat al Misiunii Statelor Unite”, fusese condamnat la închisoare pe viață „pe motiv că îl însoțise pe un anume locotenent Hamilton de la Misiunea Militară Ameicană la un congres al Partidului Național Țărănesc”. Până la sfârșitul iernii, aproape toți românii care lucraseră cu Wisner în timpul războiului erau fie închiși, fie morți; secretarul lui personal se sinucisese. O dictatură brutală s-a instaurat în România, iar preluarea puterii a fost grăbită de eșecurile acțiunilor sub acoperire ale americanilor.

Mai multe detalii despre acest episod au fost prezentate și de ziarul Adevărul (vezi aici)

Pentru a menționa doar câteva momente prezentate în carte, sun de reținut operațiunile împotriva regimului Castro, în special despre eșecul din „Golful Porcilor”, ca să nu mai vorbim de lipsa de predictibilitate la prăbușirea regimului sovietic și dărâmarea zidului Berlinului, sau evenimentele din 11 septembrie 2001.

SWOT

Puncte tari

  • Imensul număr al surselor bibliografice.
  • Capacitate de sinteză a informațiilor.
  • Capacitatea de a face antrenantă lectura unor informații istorice.

Puncte slabe

  • Fără a fi neapărat un punct slab, există uneori așteptări ale cititorului de a afla mai multe detalii despre anumite evenimente; dar pentru asta, există posibilitatea documentării ulterioare, din alte surse, nu-i așa?

Aprecieri personale

Pentru cei ce vor să deschidă ochii și să înțeleagă mai bine evenimente geopolitice din trecut, cartea este de citit. Putem înțelege mai multe lucruri despre ceea ce aflam cu ani în urmă la „știri”…

Concluzie

Recomand cu căldură citirea acestei cărți.

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 3 :: Media evaluării: 5

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.