O istorie a terorii cu baze religioase

La doar 32 de ani de la primul autodafé de la Sevilla, ambasadorul Florenței, Guicciardini, scria în 1513 despre felul în care inchizitorii „confiscând bunurile celor vinovați și câteodată condamnându-i să fie arși de vii, îi înfricoșaseră pe toți oamenii”. Spaima pătrundea la fiecare nivel al societății: în 1559, s-a declanșat o anchetă împotriva arhiepiscopului de Toledo, Bartolomé Carraza, primatul Spaniei, pentru „erezie”, ceea ce demonstra că nimeni nu era scutit de bănuieli.

Coperă „Inchiziția” - Toby Green
Illustrator: Flori Zahiu
Published: 2019
Page Count: 688
Inchiziția spaniolă, poate cea mai temută instituție din istoria omenirii, a fost înființată în 1478 de Regii Catolici, Ferdinand și Isabella, și abolită abia în 1834, odată cu Războaiele Napoleoniene. Spre deosebire de Inchiziția medievală din restul Europei, cea din Spania și Portugalia s-a răspândit în coloniile iberice din Asia, Africa și America de Sud, ajungând să terorizeze, timp de peste trei secole, nu mai puțin de patru continente. Care au fost însă motivele înființării…

În 1595, șase locuitori din orășelul Hellín, din regiunea Murcia, aflată în sud-estul Spaniei, au dat o depoziție în fața unui inchizitor. În acea epocă, vizitele inchizitoriale trebuiau să se desfășoare cu regularitate pentru verificarea credinței locuitorilor din cele mai mici sate, iar în Hellín izbucnise un scandal de amploare din cauza salahorului Francisco Maestre.

Maestre fusese ales majordome al confreriei Nuestra Señoradel Rosario. Din păcate, această alegere se făcuse în absența lui, iar când însemnele, sceptrul și stindardul i-au fost aduse acasă, omul nu se arătase deloc încântat și spusese: „Ce gunoi, ce rahat, ce duhoare îmi aduceți mie acasă?”, iar după ce fusese informat că acelea erau însemnele Sfintei Fecioare, patroana confreriei, el răspunsese: „Tot un rahat înseamnă pentru mine.” Acest răspuns nu a fost deloc pe placul lumii. Maestre a fost adus cu forța în fața inchizitorilor și s-a scuzat spunând că fusese prea obosit și nu văzuse prea bine însemnele când acestea i-au fost prezentate.

După cum dovedește această relatare, pentru a înțelege caracterul Inchiziției nu este nevoie de legende, fie ele întunecate sau imaculate. În realitate, există o arhivă uriașă. Când citești la întâmplare din această arhivă, există momente – ca în cazul Maestre – în care râsul reprezintă o reacția normală ca și întristarea. Câteodată, buna dispoziție este provocată de numeroasele exemple de oameni care au refuzat să fie învinși de spaimă; în alte cazuri, veselia este domolită de admirația față de spiritul prizonierilor în fața adversității.

„Scurt” rezumat

Iată câteva citate din „Prolog”:

În 1564, un avocat scria către Suprema din Galicia afirmând că era nevoie ca „oamenii să trăiască în frică” pentru a respecta Inchiziția.

„Trebuie să ținem seama de faptul că scopul principal al procesului și condamnarea la moarte nu salvează sufletul acuzatului, ci folosește binelui public și îngrozește oamenii.”

Directorium Inquisitorum – Îndrumarul din secolul XIV privind procedurile inchizitoriale

O cronologie a Inchiziției

711
Maurii invadează și cuceresc aproape toată Peninsula Iberică.
1085
Creștinii cuceresc Toledo.
1236÷1248
Orașele cheie ale Andaluziei (Córdoba – 1236, Murcia – 1211, Sevilla – 1248) sunt cucerite de creștini.
1391
Revolte împotriva evreilor din Spania, începând cu Sevilla, cu răspândire în toată țara; mulți evrei se convertesc la creștinism.
1449
Revolte împotriva conversos din Toledo; autoritățile din Toledo emit un edict prin care se interzice membrilor comunității conversos să ocupe funcții oficiale.
1453
Imperiul Otoman cucerește Constantinopolul din mâinile creștinilor.
1474
Henric al IV-lea, regele Castiliei, moare; sora lui vitregă, Isabella, și presupusa lui fiică, Juana, „la Beltraneja”, luptă pentru coroană. Juana e sprijinită de portughezi, iar facțiunea ce o susține pe Isabella câștigă Bătălia de la Toro (1476).
1478
Sixtus al IV-lea emite la 1 noiembrie o bulă papală prin care se permite înființarea Inchiziției în Spania.
1480
Sunt numiți primii inchizitori din Castilia, Miguel de Murillo și Juan de San Martin.
1481
Primul autodafé care se organizează la Sevilla.
1483
Evreii sunt expulzați din Andaluzia.
1484
Torquemada emite primele instrucțiuni privind modul de funcționare al Inchiziției spaniole.
1485
Asasinarea lui Pedro de Arbues, inchizitorul Aragonului la Zaragoza; în următorii ani au loc numeroase autodafé-uri.
1492
În ianuarie, Ferdinand și Isabella cuceresc Granada, ultimul regat maur din Spania. Evreii sunt expulzați din Spania în luna august, iar mulți dintre ei se refugiază în Portugalia. Columb descoperă America.
1494
Tratatul de la Tordesillas împarte lumea cu noile teritorii descoperite între Spania și Portugalia, Spania deținând cea mai mare parte din America, iar Portugalia stăpânind cea mai mare parte din Africa și Asia.
1497
Convertirea forțată a evreilor din Portugalia.
1502
Expulzarea maurilor din Granada.
1504
Tribunalul Inchiziției spaniole este înființat în Insulele Canare.
1504÷1506
Inchizitorul Lucero condamnă sute de oameni la moarte pentru iudaizare în Córdoba; revoltele care izbucnesc îl silesc pe Lucero să fugă.
1506
Aproximativ 2.000 de conversos sunt uciși de mulțime la Lisabona.
1510
Portugalia cucerește Goa sub Afonso de Albuquerque.
1517
Pe 31 octombrie, Martin Luther își afișează cele 95 de teze pe ușa castelului din Wittenberg.
1520÷1522
Războaie civile în Aragon și Castilia, conduse de comuneros și germanías împotriva curții lui Carol al V-lea; în Aragon și Valencia, germanías botează forțat mulți musulmani.
1522
Carol al V-lea interzice emigrarea ilegală a conversos sau moriscos în Lumea Nouă.
1524
Primul alumbrado arestat de Inchiziția spaniolă.
1525
Inchiziția spaniolă emite primul edict de credință care îi vizează pe alumbrados.
1526
Expulzarea tuturor musulmanilor din regatul Aragonului. O întrunire ce are loc în Granada stabilește o serie de măsuri represive contra practicilor culturale adoptate de moriscos.
1528
Primul autodafé din Lumea Nouă: doi conversos arși pe rug în Ciudad de México.
1529÷1536
Epurări ale adepților lui Erasmus de către Inchiziția din Spania.
1536
Papalitatea acordă permisiunea înființării unei Inchiziții portugheze cu puteri restrânse.
1540
Primul autodafé la Lisabona.
1543
Prima ardere pe rug ordonată conform legii inchizitoriale din Goa.
1547
Papalitatea acordă puteri depline Inchiziției portugheze
1547÷1566
Fernando de Valdés, inchizitor general al Spaniei, reușește să impună importante reforme ale Inchiziției.
1551
Jurisdicția Tribunalului din Lisabona este extinsă, cuprinzând astfel insulele din Atlantic ale Portugaliei (Azore și Madeira), Angola, Brazilia, Insulele Capului Verde, Guineea și São Tomé.
1553
Inchizitorul general Valdés introduce Concordia, care reglementează folosirea familiares în întreaga Spanie.
1557
Împăratul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, Carol al V-lea, renunță la tronul Spaniei și este înlocuit de fiul său, Filip al II-lea.
1559
Mari autodafé-uri la Valladolid și Sevilla. Arhiepiscopul Carranza de Toledo este arestat de Inchiziție. În Spania se publică cel mai amănunțit index de cărți interzise din toate timpurile.
1560
Inchiziția portugheză numește primii inchizitori în Goa.
1561
Inchizitorul general Valdés emite Instrucțiunile Generale ce standardizează procedurile inchizitoriale.
1566
Sunt aplicate măsurile preconizate în Granada în 1526, împotriva comunității moriscos.
1568÷1570
Revolta populației moriscos din Andaluzia; după înfrângere, majoritatea sunt dispersați în tot restul Spaniei.
1569
Înființarea Tribunalului Inchiziției din Lima, Peru.
1571
Înființarea Tribunalului Inchiziției din Ciudad de México.
1576
Arhiepiscopul Carranza este în cele din urmă condamnat să abjure în Roma în luna aprilie și moare 18 zile mai târziu.
1580
Coroanele Portugaliei și Spaniei sunt unite sub Filip al II-lea.
1591÷1595
Oficiali ai Inchiziției de la Lisabona sunt trimiși în Insulele Azore, Brazilia și Madeira pentru a ține procese și a primi denunțuri.
1609
Înființarea Tribunalului Inchiziției din Cartagena de las Indias, în Columbia de astăzi.
1609÷1614
Moriscos din Spania sunt expulzați, începând cu Valencia (1609) și sfârșind cu Murcia (1614).
1610
Mare autodafé în Logroño, în care are loc ultima ardere pe rug de vrăjitoare, organizată de Inchiziție în Spania.
1618, 1627
Alte vizite inchizitoriale în Brazilia.
1633
Filip al IV-lea al Spaniei poruncește Consiliului Inchiziției să creeze două curți, dintre care una să se ocupe doar cu furnizarea de dovezi privind genealogia.
1636÷1649
Comunitățile portugheze din întreaga Americă Latină sunt persecutate de Inchiziție. Au loc mari autodafé-uri la Lima (1639) și Ciudad de México (1649)
1640
Portugalia declanșează războiul de independență împotriva Spaniei.
1648
Spania recunoaște independența Provinciilor Unite Olandeze.
1650÷1700
Declinul puterii portugheze în Estadoda Índia.
1668
Spania recunoaște independența Portugaliei.
1680
Mare autodafé la Madrid, probabil cel mai impresionant și somptuos din istoria Inchiziției.
11700÷1746
Domnia lui Filip al V-lea al Spaniei. Renașterea Inchiziției, cu 54 de autodafé-uri și 79 de relajados.
1713÷1715
Melchor de Macanaz, ministru de stat al lui Filip al V-lea al Spaniei, propune reforme ale Inchiziției, care declanșează un proces împotriva lui.
1743÷1744
Procesul masonilor din Portugalia.
1751
Edict emis împotriva masonilor din Spania.
1755
Pe 1 noiembrie, un mare cutremur devastează Lisabona.
1756
Operele lui Diderot, Montesquieu, Rousseau și Voltaire sunt interzise de Inchiziția spaniolă.
1759
Iezuiții sunt expulzați din Portugalia.
1761
Ultimul relajado ars pe rug într-un autodafé inchizitorial în Portugalia.
1767
Iezuiții sunt expulzați din Spania.
1773
Decret emis în Portugalia prin care sunt eliminate distincțiile juridice dintre vechii creștini și conversos.
1776÷1780
Arestarea, procesul și condamnarea la închisoare a lui Pablo de Olavide în Spania.
1807
Napoleon invadează Portugalia; familia regală portugheză se refugiază în Brazilia.
1808
Napoleon invadează Spania și îl instalează pe fratele său ca rege-marionetă. Pe 4 decembrie, noul regim decretează abolirea Inchiziției.
1810
Pe 18 octombrie, este promulgat la Cádiz un decret un decret care permite libertatea presei.
1812
Pe 12 martie, la Cádiz, se promulgă constituția liberală.Tribunalul din Goa este abolit definitiv pe 16 iunie.
1813
Parlamentul din Cádiz aprobă un decret prin care este abolită Inchiziția spaniolă.
1820
Ferdinand al VII-lea este silit să accepte constituția liberală după izbucnirea unei revolte la Cádiz. Pe 9 martie, el dă un decret prin care Inchiziția este suprimată în Spania.
1821
Abolirea oficială a Inchiziției din Portugalia.
1834
În Spania este aprobată oficial legea de abolire a Inchiziției.

Ciudățenii

Populația conversos a ajuns în situația de neinvidiat, de a fi considerată ca evrei de către creștini și ca fiind creștini de către evrei. Atât creștinii, cât și evreii ar fi dorit excluderea lor. O satiră a vremii îi descria pe conversos ca ținând crucea la picioare, Coranul la piept și Tora la cap, sugerând astfel confuzia și ambiguitățile statutului lor de outsideri...

Suntem conștienți că în unele orașe ale regatelor voastre ale Spaniei mulți dintre cei care din proprie voință au renăscut datorită apelor sfinte ale botezului se vor fi întors în secret la respectarea legilor și obiceiurilor credinței evreiești... din pricina fărădelegilor înfăptuite de acești oameni și a toleranței dovedite de Sfântul Scaun față de ei, războaie civile, crime și nenumărate rele lovesc regatele voastre.

 Exigit Sincerae Devotionis Affectus

Deși nu era vorba doar de dorința lui Ferdinand de a confisc bunurile deținute de conversos sau de dorința papalității de extindere a influenței și în Castilia, ci de faptul că monarhii au dorit reorientarea tensiunilor create de forțele modernizării ce impulsionau urbanizarea către violențe împotriva unor victime sigure, conversos. Punând în rândul victimelor și pe musulmanii din Granada, s-a sperat la unificarea creștinilor. Iar Regii Catolici s-au convins de necesitatea unei Inchiziții astfel:

Se spunea că celor doi Regi Catolici li s-a arătat o viziune a orașului într-o vineri seară; din nici un coș aflat în cartierul locuit de conversos nu ieșea fum. Religia le interzice evreilor să aprindă focuri în zi de sărbătoare, începând de vineri seară până sâmbătă seară.

Ferdinand și Isabella au fost convinși. Au trimis ambasadori la Vatican pentru a le prezenta solicitarea. La 1 noiembrie 1478, papa Sixtus al IV-lea a emis Exigit Sincerae Devotionis Affectus, bula papală pentru înființarea Inchiziției spaniole.

Urmare a înlocuirii inchizitorilor papali de la Valencia cu cei numiți direct de Ferdinand, papa Sixtus al IV-lea a protestat în ianuarie 1482, pentru ca în 18 aprilie același an să acuze noua Inchiziție de lăcomie și excese. De fapt, voia să readucă Inchiziția sub control papal, ceea ce a declanșat furia Regilor Catolici... Ca urmare, papa a cedat... Iar Inchiziția spaniolă a putut acționa fără amestecul papalității...

Procese trucate ca acesta demonstrau cât de deschise la abuzuri erau puterile Inchiziției când venea vorba de arestări și interogatorii. Murmurele de nemulțumire ale oamenilor din Córdoba s-au întețit. Episcopul de Catania, din Sicilia, a trimis un funcționar să facă o anchetă în legătură cu aceste nemulțumiri, iar unii dintre martori au recunoscut că dăduseră declarații false. Lucero și oamenii lui le puseseră întrebări care sugerau răspunsurile, au afirmat oamenii, iar când au refuzat să depună mărturie, au fost torturați și supuși unor amenințări cumplite. Acești deținuți, mulți dintre ei doar copii, au fost obligați să învețe rugăciunile evreiești. Fuseseră ajutați să înețe rugăciunile de către evrei convertiți la creștinism, pentru a „dovedi” că fuseseră pervertiți de cei pe care îi acuzau. Deținuții au declarat că fuseseră atât de îngroziți de amenințarea cu tortura, încât, în temniță nu făcuseră nimic altceva decât să învețe acele rugăciuni.

Așadar, în închisorile care ar fi trebuit să protejeze credința catolică răsunau rugăciuni ebraice.

Manualul continua în același stil. Mărturiile celor condamnați pentru erezie erau acceptate doar dacă aceștia acuzau pe cineva, nu dacă depuneau mărturie în favoarea persoanei respective, întrucât „când un eretic face declarații favorabile acuzatului, se poate presupune că el procedează astfel din ură față de Biserică..., dar această prezumpție dispare când același eretic face declarații împotriva acuzatului. Depozițiile rudelor, servitorilor, copiilor și soților erau acceptate doar dacă îl denunțau pe acuzat, nu dacă vorbeau în favoarea acestuia. Atitudinea generală față de deținut era rezumată de convingerea că moartea survenită în camera de tortură reprezenta o formă de vrăjitorie sfidătoare, menită să îl lipsească pe inchizitor de satisfacții: „Nici măcar tortura nu este o cale sigură de a ajunge la adevăr... există unii care, prin vrăjitorie, devin aproape insensibili și preferă să moară decât să mărturisească.

Într-o celulă stau de obicei patru sau cinci oameni, și câteodată mai mulți... fiecăruia i se dă câte un urcior cu apă care trebuie să țină opt zile (dacă îl termină înainte, trebuie să rabde de sete) și o ploscă, precum și o oală pentru defecare, ce se golește tot o dată la opt zile... celulele sunt de bicei pline de șobolani, iar duhoarea este atât de mare, încât deținuții sunt recunoscători dacă ies vii din acele celule.

Încurajarea suspiciunii generalizate în societate s-a bazat pe păstrarea secretului legat de numele martorilor acuzatori. Astfel s-a ajuns ca membrii aceleiași familii să se acuze unii pe alții... Acuzații zăceau în celule îngrozitoare, fiind chemați la interogatorii după bunul plac al torționarilor, unde li se comunica faptul că inchizitorii dețineau „probe de la persoane de încredere” cum că deținuții ascundeau „adevărul”... La asta se adăuga și faptul că „avocații” erau aleși de inchizitori dintr-o listă întocmită tot de ei, rolul lor limitându-se la a-i îndemna pe „clienți” să mărturisească.

Unul dintre curentele majore care traversează istoria îl reprezintă teama, un lucru despre care documentele istorice – dar și istoricii – preferă să tacă, întrucât puțini oameni sunt îndeajuns de curajoși pentru a scrie despre temerile lor.

S-a ajuns ca autoritățile să se folosească de afirmații precum cele ale lui Aristotel și Toma de Aquino, conform cărora o parte a omenirii ar fi creată pentru a fi sclavă, că existau „sclavi naturali” și „stăpâni naturali”...

...ce fel de societate este aceea care face toate eforturile pentru a distruge o parte din ea însăși și pentru a impune unitatea de credință, când tăria și puterea ei au sorgintea mai ales în diversitate? Pare a fi un exercițiu de automutilare, ba chiar o formă subconștientă de ură de sine.

Primul autodafé și continuarea...

6 februarie 1481: șase oameni au fost arși de vii...

Condamnații au fost conduși desculți, purtând veșmântul de penitență, sanbenito, și ținând câte o lumânare în mâini. Păziți de halebardieri, au fost precedați de un călugăr dominican purtând straie negre și ținând crucea verde a Inchiziției, precum și de oameni ai Inchiziției care mergeau doi câte doi. Condamnații erau urmați de de inchizitori și de starețul dominican Alonso de Ojeda, care adusese în discuție ideea Inchiziției încă din 1477.

În fața catedralei, Ojeda a oficiat slujba. După ce a terminat, condamnații au fost predați autorităților laice., pentru că scrupulele morale ale inchizitorilor cereau ca lor să nu li se permită să ardă oameni. Apoi, cele șase victime au fost conduse de judecătorii coroanei spre quemadero – locul arderii. Acesta era un eșafod ridicat pe un câmp din afara zidurilor Sevillei, construit cu scopul precis de a găzdui autodafé-uri. Eșafodul avea să rămână acolo peste 300 de ani, până în secolul al XIX-lea, având patru statui mari în fiecare colț, cunoscute sub numele de „cei patru profeți”. Statuile erau goale pe dinăuntru, iar condamnații erau introduși în ele, pentru a muri încet în flăcări. În acest fel, chiar dacă numărul celor arși nu era mare, spaima putea fi implantată adânc în inima societății.

Între 1481 și 1488, doar la Sevilla au fost arși de vii cel puțin 700 de oameni. Alți 5.000 au trecut în stadiul de reconciliado...

Noutatea cu care venea Inchiziția spaniolă nu era aceea a persecuțiilor, ele existau și înainte. Noutatea era aceea a instituționalizării persecuției! Inchiziția a fost prima instituție modernă din istorie  care persecuta oamenii!

Torquemada

Torquemada a fost numit inchizitor general pe 17 octombrie 1483, iar în anul următor s-a înființat Suprema, su Consiliul Suprem, sub conducerea lui. El avea puterea de a numi inchizitori după bunul plac, iar în octombrie 1484, toți inchizitorii s-au strâns la un conciliu la Sevilla, după care Torquemada a emis un set de instrucțiuni pentru a îndruma practica lor judiciară. A rămas la curte până în 1496, în ultimii ani suferind cumplit din cauza gutei.

Condusă de Torquemada, Spania a devenit o altă țară. Focurile s-au răspândit de la Sevilla, în sud, până la Zaragoza, în nord. Pretutindeni, oamenii își dădeau seama că începuse să se întâmple ceva complet nou. În 1488 existau atât de mulți deținuți, încât temnițele erau pline, iar oamenii trebuiau să trăiască în condiții de arest la domiciliu. Se instalase o atmosferă de extremism care făcea ca expulzarea evreilor, în 1392, și a musulmanilor din Granada, în 1502, să pară firești. Convivencia ținuse la nesfârșit, iar în 1526 – după convertirea forțată a musulmanilor din Aragon – din națiunea spaniolă nu mai avea voie să facă parte nici o persoană care nu era catolică. Dezvoltarea Inchiziției presupunea că loialitatea față de stat le cerea oamenilor să adere la un nou militantism; un act de agresiune care fusese conceput din necesități politice de moment sfârșise prin a destructura un mod de viață.

Petro Beruguete - Autodafé

Opera lui Berruguette îl înfățișează pe Sfântul Dominic prezidând un autodafé al ereticilor albigenzi din secolul al XIII-lea. Albigenzii fuseseră primele ținte ale Inchiziției medievale în sudul Franței. Sfântul este portretizat într-o postură binevoitoare, dar ceea ce șochează cel mai mult este aerul de seninătate și dreptate care îi învăluie pe demnitarii din jurul lui. Prelații, nobilii și călugării abia dacă se uită la oamenii mărunți de sub ei, în timp ce aceștia sunt conduși spre flăcările care îi vor mistui. Unul dintre călugări a adormit, iar fața îi este îmbujorată de somnolența de după o masă copioasă. În acest timp, doi albigenzi sunt deja învăluiți de flăcări, iar alții sunt aduși pentru a li se alătura. (...)

Chiar și azi, pictura lui ne vorbește despre caracterul persecuției și despre forțele care o pot provoca, lucruri care mocnesc la baza oricărei societăți, indiferent cât de prosperă și organizată ar fi aceasta.

Expansiunea fricii

Spania a fost țara cuprinsă de frică la nivelul întregii societăți, pentru prima dată. Cea mai neînsemnată contestarea a autorității unui inchizitor era de neacceptat, mai ales că Inchiziția a început să identifice noi „eretici”, alții decât acei conversos...

Faptul că suspiciunea era acum suficientă pentru a demonstra vinovăția a ieșit la iveală în momentul în care unul dintre acești agenți a spus în fața curiei: „De ce o deranjează pe Excelența Voastră dacă va fi ars acolo sau aici, de vreme ce tot trebuie să moară?

Se spune că în ziua următoare, când era târât pe străzile din Valladolid spre locul unde avea să fie ars, Seso l-a văzut pe Filip al II-lea și l-a întrebat cum de îngăduia să fie ars de viu, la care regele i-ar fi răspuns: „Aș aduce lemn ca să-mi ard și fiul dacă ar fi la fel de păcătos ca tine.

RELAJADOS RELAJADOS RELAJADOS

Teama s-a instaurat la nivelul întregii societăți spaniole, indiferent de clasele sociale, inclusiv în rândul reprezentanților Bisericii, ca urmare a aprobării papale de a putea fi cercetați și reprezentații acesteia. În acest sens, relevant a fost cazul arhiepiscopului Carranza de Toledo.

apostazie apostazie apostazie alfaquis alfaquis alfaquis

Brațul lung al Inchiziției spaniole și al celei portugheze s-a extins peste mări și țări, din Mexic în Brazilia, din India în Africa, chiar dacă motivele acțiunii inchizitorilor nu mai aveau nici o legătură cu scopurile inițiale, respectiv combaterea presupusei erezii a comunității conversos. Pentru a spune lucrurilor pe nume, s-a exportat cu real succes și cu mare iuțeală o idee: aceea a intoleranței!

Realitatea era că națiile, la fel ca toate cluburile, se defineau prin excluderea altora. Acum, când se rezolvase problema acelor conversos „evrei”, rolul de miei de sacrificat avea să fie luat, probabil cu încă și mai multe suferințe, de subversivii, primejdioșii și ereticii moriscos.

Limpieza de sangre

Cel mai neobișnuit exemplu de vigilență îl găsim probabil într-un caz din 1597, când un morisco pe nume Bartolomé SánChez a fost arestat împreună cu toată familia lui. Unul dintre martori, un vecin, a susținut că Sánchez se spăla chiar și după ce mergea la toaletă.

Moștenirea doctrinei purității sângelui rămâne controversată în cazul societății iberice. (...) Conform acestei doctrine, copiii plăteau pentru păcatele taților de la o generație la alta. Nu degeaba, unii istorici au văzut în această limpieza de sangre sămânța ideii moderne de rasism.

...

Ceea ce căpătase viață ca persecuție a unui grup social, conversos, a ajuns în cele din urmă să însemne că orice impuritate a strămoșilor ducea la moartea socială.

Încercând să controleze orice aspect al vieții sociale, se poate afirma că Inchiziția a fost nu doar „una dintre primele instituții moderne”, ci și o precursoare a unora mai apropiate și cunoscute contemporanilor, precum Stasi sau sfânta Secu'...

Paranoia și declinul

Boala omenirii este convingerea în cunoaștere. De aceea ignoranța ne este atât de mult impusă prin religie ca un element vital în credința noastră.

Apologia lui Raimond SebondMichel de Montaigne

Probabil că adevărul doare cel mai cumplit – și provoacă furia extremă a celor care se află tot mai departe de el. Astfel, în Spania mai ales, largul curent al gândirii europene care se îndrepta spre Iluminismul sfârșitului de secol XVII nu a fost acceptat și trebuia împiedicat să contamineze națiunea. Mișcarea de cercetare științifică, inițiată de Bacon, Descartes, Locke și Spinoza, era o provocare directă la concepția despre lume a Inchiziției. Aceasta a realizat imediat că era vorba despre o ideologie care îi putea da o lovitură de moarte, așa cum comunitățile conversos și moriscos nu o făcuseră niciodată.

Un lucru care ne spune multe despre condiția umană este că, imediat ce s-a inventat tiparnița la sfârșitul secolului al XV-lea, oamenii au încercat să cenzureze ceea ce se tipărea. Există întotdeauna o latură a umanității – cea care privește autoritatea – care se teme de rezultatele creativității umane și încearcă să le suprime.

I-a fost suficient Inchiziției să constate că masonii ar fi jurat „să propovăduiască libertatea deplină” și să primească în rândurile lor „oameni din orice clasă socială și religie”, pentru ca masoneria să-i devină dușman de moarte.

Marquis de Pombal
Marchizul de Pombal

Portugalia a avut șansa de a-l avea pe cel supranumit Pombal, cel care a dat lovitură după lovitură Inchiziției portugheze în dorința de a crea un stat modern.

În Spania, abia cucerirea napoleoniană a favorizat și a grăbit apariția decretului de abolire a Inchiziției, act datat 22 februarie 1813, urmat de adevărate sărbători... Evenimentul a fost urmat de altele similare, atât în Portugalia, cât și în Lumea Nouă...

Încercarea de a crea și impune o ideologie unitară s-a soldat cu un eșec fulminant, Inchiziția însăși devenind țapul ispășitor al al furiei populare, aceeași care a favorizat manifestarea terorii inchizitoriale vreme de sute de ani...

Un documentar

SWOT

Puncte tari

  • Buna documentare. Citate din arhivele păstrate în diversele localități unde Inchiziția a activat.
  • Prezentarea cazurilor individuale cu obiectivitatea unor buletine de știri în combinație cu identificarea și explicarea fenomenelor cu caracter general dintr-o societate aflată sub presiunea terorii instituționalizate.
  • Sinteza și explicarea motivațiilor diverselor acțiuni individuale al acestei instituții de tristă amintire.

Puncte slabe

  • E greu de găsit așa-numite „puncte slabe” unei lucrări istorice de mare întindere, care încearcă să ne ofere un tablou cât mai complet unui fenomen atât de complex. Personal, poate că așteptam o prezentare mai extinsă a tentativelor de rezistență în fața terorii instituționalizate a spiritului uman.

Aprecieri personale

Cartea aduce la lumină o societate care vreme de trei secole a trăit într-o anchilozare a gândirii, o societate deviantă, care a fost supusă unor profunde malformații ale spiritului, în esență, o societate aflată sub influența unei instituții care a oprimat în ultimă instanță libertatea de gândire. De fspt, Inchiziția a declarat război total unor noțiuni precum libertatea, egalitatea și interdependența, toate specific umane, promovând în schimb status quo-ul și ierarhia strictă.

Desigur că menținerea unei instituții represive nu a putut avea loc fără sprijin popular. Și chiar dacă violența n-a fost ceva nou în lume, instituționalizarea ei la nivelul întregii societăți, a fost.

Oportunitate și actualitate

Dincolo de macabru, tragedii individuale și tragedia unor întregi națiuni, o astfel de lucrare își justifică oportunitatea prin reliefarea faptului că, de fapt, „psihologia umană s-a aflat [...] în centrul poveștii Inchiziției”. E vorba de o cultivare asiduă persecuției. Învățarea acestei lecții este oricând necesară. Altfel, se vor găsi permanent ideologi ai diverselor forme de totalitarism, secolul XX fiind un adevărat exemplu în acest sens.

Originalitate

Or fi desigur multe lucrări dedicate fenomenului inchizitorial. Și totuși, această îmbinare a sintezei cu descrierea cazurilor individuale, claritatea prezentărilor ar putea constitui factorul original al lucrării.

Concluzie

Recomand cu căldură citirea acestei cărți.

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Media evaluării / 5. Număr voturi:

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.