Intelectualii lumii și-a lor morală…

Preambul

În calitatea sa de „critic al modernității”, Paul Bede Johnson a scris (printre altele) – în 1988 – și acest volum ce-și propune să scoată la lumină măsura în care unii intelectuali de marcă, unii dintre ei cu enorme influențe asupra istoriei sociale a omenirii, sunt îndreptățiți să dea sfaturi acestei omeniri cu privire la modul în care să-și organizeze viața.

Intelectualii
Illustrator: Angela Rotaru
Published: 2012
Page Count: 464
„Cine sunt intelectualii? Ce reprezintă ei dincolo de imaginea onorabilă pe care o oferă lumii? Sunt oare cei mai potriviţi să conducă destinele omenirii, dând sfaturi de la înălţimea unei moralităţi impecabile, acordând indulgenţe cu bunăvoinţă papală sau sancţionând greşelile cu luciditatea celor care contemplă dezastrele istoriei dintr-un birou? Cât respect au pentru adevăr? Ce atitudine au faţă de bani? Cum se comportă în familie şi cât sunt de loiali faţă de prieteni?”

„În secolul al XVIlI-lea, odată cu declinul puterii clerului, s-a ivit un nou tip de mentor, venit să umple golul existent şi să capteze atenţia societăţii - intelectualul laic. Acesta putea fi deist, sceptic sau ateu. Era însă tot atât de pregătit ca orice faţă bisericească să spună omenirii cum să-şi organizeze viaţa.”

Trebuie să ai suficient curaj să pui în discuție și chiar să arăți cu degetul defecte ale unor personalități marcante așa cum a făcut-o Paul Johnson!

Procesul educației formale ne oferă un tablou incomplet asupra unor indivizi – fie ei mari personalități – și în lipsa citirii unor cărți precum cea prezentată aici, rămânem întreaga viață cu o imagine deformată a unor realități trecute.

Rezumat

Deși cu o întindere destul de mare, numărul „Intelectualilor” luați sub lupa autorului nu e foarte mare, fiecăruia alocându-i-se câte un capitol.

„Un nebun interesant”: Jean-Jacques Rousseau

Ca prim intelectual modern, Jean-Jacques Rousseau a fost cumva și cel mai influent dintre toți. Antemergătorii săi, așa cum a fost Voltaire, demaraseră deja procesul de înscăunare a domniei rațiunii prin demolarea altarelor. Rousseau a dus lucrurile mai departe, prin respingerea ordinii existente în întregul ei și prin declararea unor noi principii și recunoașterea „rolului imens pe care îl joacă instinctul, intuiția și impulsul în cadrul comportamentului uman”. Generația de intelectuali ce i-a urmat l-a ridicat pe Rousseau la rang de mit, el fiind considerat răspunzător pentru Revoluția Franceză, deși nu a apucat s-o vadă.

Iată câteva elemente ale enormei influențe în schimbarea unor convingeri generale, datorate acestuia:

  • ideile moderne despre educație sunt influențate oarecum de doctrina lui Rousseau (cultul naturii, gustul pentru viața în aer liber, căutarea prospețimii și a naturalului; a atacat artificiile civilizației);
  • neîncrederea în ameliorările succesive, respingând Iluminismul;
  • prin „Confesiuni”, a pus cumva bazele mișcării romantice;
  • poate cel mai răspândit concept al său afirmă că atunci când societatea evoluează de la stadiul primitiv de natură la cel sofisticat, urban, are loc coruperea omului;
  • dezvoltarea elementelor incipiente ale unei critici a capitalismului.

„Vanitatea era viciul pe care-l poseda până aproape de nebunie”

Burke

Deși părinții săi nu erau în cercul restrâns al oligarhiei conducătoare a natalei Geneve, „Rousseau a fost întotdeauna extrem de conștient de statutul său superior”. Rămânând fără mamă la scurt timp după naștere, copilăria i-a fost marcată de comportamentul oscilant (între afecțiune lacrimogenă și înspăimântătoare violență) a tatălui, violența manifestându-se mai ales asupra fratelui mai mare. Displăcându-i meseria de gravor, se convertește la catolicism pentru a obține protecția unei anume Madame Françoise-Louise de Warens, devenindu-i o vreme amant. De altfel a dus o viață dezorganizată și dependentă de femei până când a trecut bine de treizeci de ani. Deși în 1743 a devenit secretar al ambasadorului Franței la Veneția, datorită „temperamentului detestabil” și a „insolenței inimaginabile” (efecte ale „nebuniei sale” și a „prea bunei păreri despre sine”) n-a rezista mai mult de unsprezece luni, fiind nevoit să fugă pentru a evita arestarea.

„El se descrie pe sine în culori odioase pentru a da imputațiilor sale injuste și crude aparența de adevăr.”

Diderot

Punctul de cotitură a vieții sale a fost marcat de câștigarea unui concurs de eseuri la Academia de Litere din Dijon, în 1750. Din acest moment, și-a petrecut viața trăind de pe urma ospitalității aristocrației, devenind scriitor de profesie. După publicarea lucrării Emile (1762), cultul său s-a intensificat.

„Cu cât îl citești și recitești cu mai multă atenție, cu cât îi aprofundezi mai mult opera, cu atât ies la iveală mai multe niveluri de infamie”

J. H. Huizinga

Deși a cunoscut un considerabil succes încă din timpul vieții, Rousseau a fost unul dintre cei mai mari cârcotași ai istoriei literaturii. A fost și un escroc sentimental experimentat, marcat de un egoism exacerbat. Nu-și asuma nici o îndatorire socială, manifesta un real simptom paranoid, se certa vehement, noțiunea de prietenie dezinteresată îi era cu totul străină, ajungând până la sentimentul că e victima unei rețele internaționale.

Nici măcar nu și-a notat datele de naștere ale celor cinci copii de care nu s-a interesat niciodată. De fapt, pare că nu s-a maturizat niciodată, transferând statului propriile responsabilități, considerându-se un cetățean al Republicii lui Platon.

Un cercetător modern enumeră defectele lui Rousseau după cum urmează: era un „masochist, exhibiționist, neurastenic, ipohondru, onanist, un homosexual latent atins de nevoia tipică de deplasări repetate, incapabil de afecțiune părintească sau normală, un paranoic incipient, narcisist introvertit devenit asocial din cauza bolii sale, plin de sentimente de vinovăție, un timid patologic, cleptoman, infantil, irascibil și zgârcit”

Neîndurarea ideilor: Shelley

Poetul Percy Bysshe Shelley voia să ducă mult mai departe doctrina lui Rousseau. Cea mai influentă declarație a scopurilor sociale ale literaturii este eseul său de 10.000 de cuvinte, A defence of Poetry (Apărarea poeziei). A fost poetul englez cel mai profund politizat, în special pe tema revoltei împotriva tiraniei.

„Shelley și-a dedicat viața progresului politic, folosind minunatul dar poetic cu care fusese înzestrat, fără a deveni vreodată conștient de această deficiență imaginativă.”

Deși părerea generală promovată de văduva sa (a doua soție) Mary Shelley era aceea că „poetul era un spirit deosebit de pur și inocent, deasupra intereselor lumești sau personale, lipsit de viclenii și de vicii, devotat artei sale și semenilor săi, nefiind deci din nici un punct de vedere un politician; mai curând un copil extraordinar de inteligent și extrem de sensibil”, o varietate de alte surse (printre care chiar scrisorile personale) îl prezintă pe Shelley ca fiind perseverent în urmărirea idealurilor, dar neîndurător și chiar brutal în modul de a dispune de oricine îi stătea în cale. A pus ideile deasupra oamenilor, chiar dacă (sau poate tocmai pentru că) a fost cel mai cult poet al timpului său. A fost atras de societățile secrete și de teoria istorică a conspirației, Iluminații lui Adam Weishaupt fiind un reper.

Și-a distrus relațiile cu familia, cea care pare să fi fost înspăimântată de violența lui. Ca adult, „a căutat cu perseverență să se înconjoare de femei tinere, cu care să trăiască în comun și care să fie împărțite de toți bărbații care aparțineau grupului – cel puțin teoretic. Era ahtiat după schimbare. Shelley, omul adevărului și al virtuții, a devenit un fugar și un trișor, care împrumuta bani fără a-i mai restitui vreodată.

Proferând blesteme: Karl Marx

„Influența lui Marx a fost însă mult mai directă, din moment ce tipul de dictatură personală conceput pentru sine a fost pus efectiv în practică, cu niște consecințe incalculabile pentru omenire, de către trei dintre cei mai importanți continuatori ai săi, Lenin, Stalin și Mao Zedong.”

Având în vedere faptul că pe o mare parte a globului s-au instaurat sisteme politice bazate pe filosofia sa, Karl Marx poate fi considerat intelectualul cu cea mai mare influență, dar nu datorită atracției conceptelor și metodologiei sale, ci tocmai pentru că a influențat viața (și moartea) a miliarde de oameni.

În ce măsură a fost Marx, om de știință? Deși n-a primit educație evreiască și nu s-a arătat interesat de cauze evreiești (părinții săi fiind totuși copii de rabini), practic, întreaga sa operă poartă marca studiului talmudic, fiind în esență un comentariu, o critică a operelor altora, pe domeniul său de interes.

Capitalul nu este de fapt decât o culegere de eseuri reunite fără vreo structură de sine stătătoare.”

La Bruxelles s-a implicat în organizarea Ligii Comuniste, iar după eșecul revoluției a fost nevoit să se mute definitiv la Londra. Acolo, timp de treizeci și patru de ani a fost șoarece de birou, ducând o viață de cercetător la British Museum. Deși declara că e „o mașină condamnată să devoreze cărți”, nu era un adevărat erudit și deloc om de știință. Nu era interesat să descopere adevărul, ci doar să-l proclame. Deși folosea în mod strălucit maximele și aforismele, multe dintre ele nu-i aparțineau.

Marx era un universitar; sau mai curând – mai rău încă – era un universitar ratat. Blazat, profesor aspirant, el dorea să uimească lumea punând bazele unei noi școli filosofice; acesta era un plan de acțiune menit a-i aduce puterea.

Lassalle a devenit victima celor mai brutale zeflemele antisemite și rasiste din partea lui Marx: era «baronul Ițic», «negrotei evreu», «un evreu unsuros deghizat sub briliantină și bijuterii ieftine». «Îmi este acum cum nu se poate mai clar că, așa cum o indică forma capului său și linia părului, descinde din negrii care i s-au alăturat lui Moise».”

Practic, Marx a privit lumea colectând fapte descrise în documentele bibliotecilor, refuzând s-o descopere direct, prin propriile simțuri, prin contactul nemijlocit cu oamenii. El a scris întreaga viață despre finanțe și industrie, fără să fi cunoscut mai mult de două persoane care să aibă legătură cu procesele financiare și industriale. Mai mult, preferându-i pe intelectualii din clasa de mijloc (asemenea lui), Marx și-a manifestat ostilitatea față de tovarășii săi revoluționari, muncitori ce aveau deja o conștiință politică pe care prefera să-i considere doar „carnea de tun a revoluției”.

Nu în zadar, Karl Jaspers rezuma metoda de lucru a lui Marx, astfel:

Stilul scrierilor lui Marx nu este acela al unui cercetător... nu citează exemple și nu citează fapte care i-ar infirma teoria, ci doar pe acelea pe care susțin sau confirmă fără dubiu ceea ce el consideră a fi adevărul ultim. Întreaga abordare este de natură revendicativă, nu investigativă, este ceva proclamat ca fiind adevărul perfect, nu convingerea unui om de știință, ci aceea a unui credincios.

„Ceea ce reiese la o lectură atentă a Capitalului este eșecul fundamental al lui Marx de a înțelege capitalismul.”

Recunoaștem aici ceea ce Taleb numea „eroarea confirmării”? Sigur că da... Dar pentru a-și susține tezele, Marx și Engels au apelat constant și insistent la falsuri. Atacurile la adresa adevărului practicate de Marx au patru forme: folosirea de informații depășite, întrucât materialul la zi nu-i susține punctul de vedere; căutarea dovezilor din domeniul de activitate al firmelor mici, sub-capitalizate; folosirea tendențioasă a rapoartelor inspectoratului fabricilor cu privire la răul tratament aplicat muncitorilor; introducerea confuziei conform căreia statul girează mizeria în care sunt ținuți muncitorii.

Înțelegem că Marx nu era mânat de dragostea pentru adevăr! Și-atunci, ce-l mâna în luptă? Ajungem astfel la caracterul omului...

„Îl găsea pe Marx «inadmisibil de murdar», cu «păr zbârli, negru ca pana corbului și un ten galben-murdar». Era imposibil să spui dacă hainele și pielea lui aveau în mod natural acea culoare pământie sau erau pur și simplu murdare. Avea ochi mici, fioroși, malițioși, «aruncând săgeți de foc răutăcioase», avea obiceiul de a spune: «Te voi distruge.»”

Karl Heinzen

„Este un fapt real, trist din anumite puncte de vedere, că nenumărate opere ale intelectului nu izvorăsc din eforturile abstracte ale creierului şi imaginaţiei; ele sunt adânc înrădăcinate în personalitate. Marx este un exemplu extrem de elocvent al acestui principiu. I-am prezentat filozofia drept un amalgam al viziunii poetice, al abilităţii sale de ziarist şi al academismului său. Se poate însă arăta şi că adevăratul ei conţinut poate fi pus în legătură cu patru aspecte ale caracterului autorului său: gustul pentru violenţă, apetitul pentru putere, inabilitatea de a mânui banii şi, mai presus de toate, tendinţa de a-i exploata pe cei din jur.”

„Pare mai mult ca sigur că, odată instalat la putere, Marx ar fi fost capabil de o mare violenţă şi cruzime. Desigur însă, el nu s-a găsit niciodată în poziţia de-a se angaja într-o revoluţie de mari proporţii, violentă sau nu, şi furia sa reprimată s-a revărsat atunci în paginile cărţilor sale, unde se face auzit la tot pasul un ton intransigent şi extremist. Multe pasaje lasă impresia că au fost scrise de fapt la furie. La vremea potrivită, Lenin, Stalin şi Mao Tzedun au pus în practică, la o scară enormă, violenţa pe care o resimţise Marx în suflet şi care transpare din operele sale.”

„Marx s-a arătat deschis să susţină asasinatul, cu condiţia ca acesta să fie eficient.”

Iată câteva cuvinte cheie ce i-au marcat viața: atmosferă de extremă violență verbală, scandaluri familiale, violență fizică, conflicte studențești, duel, alcool, exilat, natură certăreață, alcool, snobism intelectual, utilizarea frauduloasă a surselor de informare (inclusiv a documentelor oficiale). A conceput un copil cu slujnica, fiind „îngrozit că paternitatea lui Freddy ar putea fi descoperită și aceasta i-ar aduce un prejudiciu fatal în postura sa de lider și vizionar revoluționar.”

Alții

Prezentarea succintă a tuturor capitolelor dedicate fiecare câte unei personalități ar putea diminua interesul pentru citirea acestui volum. De aceea, voi trece foarte succint în revistă continuarea...

Henrick Ibsen: „Dimpotrivă!”

„Ce este majoritatea? Masa ignorantă. Inteligența aparține întotdeauna minorității.”

Ibsen a atacat valorile convenționale ale societății sfârșitului de secol XIX, pledând pentru libertatea individuală. Dar opera sa contravine personajului, un om care a evoluat de la timiditate la marea vanitate și rigiditate comportamentală. A ajuns un om ce „nutrea o pasiune neostoită pentru medalii și distincții”. Inspira teamă. Similar altora, nu și-a recunoscut copilul.

„Ibsen a fost un copil bătrân, speriat, care a devenit de timpuriu o babă.”

A ajuns până la a practica „o ostilitate generală îndreptată împotriva umanității”. Ura democrația.

Fratele mai mare al lui Dumnezeu: Tolstoi

„Lumea e divizată în două tabere, una alcătuită din noi și cealaltă din toți ceilalți. Noi eram oameni deosebiți, iar ceilalți nu ne erau egali...”

Lev Tolstoi, cel mai ambițios dintre intelectualii analizați...S-a considerat parte a unei succesiuni mărețe: „Moise, Isaia, Confucius, vechii greci, Buddha, Socrate și până la Pascal, Spinoza, Feuerbach și toți aceia care, deseori neobservați și necunoscuți, neacceptând să preia adevăruri, au gândit și au vorbit sincer despre sensul vieții”. Se simțea posedat de divinitate, cu toate că era destul de suspicios în privința Creatorului său...

„Am petrecut întreaga seară discutând cu Șubindespre sclavia din Rusia. Este adevărat că sclavia este un rău, însă un rău extrem de plăcut.”

Turgheniev îi critica snobismul... Cu vârsta, a dobândit o mare sete de pământ, înainte de a decide să renunțe la tot. Nu a repudiat niciodată imperialismul rus și spiritul șovin. Deși unul din marii scriitori ai lumii, el nu dorea să fie scriitor, ci să conducă, să profetizeze, să transforme lumea și chiar să întemeieze o religie, în condițiile în care astfel de sarcini nu-i erau potrivite, nici moral, nici intelectual.

Un fost coleg (care citise „Război și Pace”, se arăta mirat făcând aprecieri despre derularea invaziei lui Napoleon în Rusia, în sensul că, așa cum prezintă Tolstoi lucrurile, foarte puține ordine de război au fost respectate. Acum, aflu că „Tolstoi avea o înțelegere eronată a istoriei” pe care o cunoștea prea puțin, că „habar nu avea cum ajungeau să se producă marile evenimente” și că – așa cum s-a plâns Turgheniev – „jenantele prelegeri istorice pe care le-a introdus Tolstoi în Război și pace purtau marca autodidactului”, că „erau niște «farse», niște «înșelătorii»”.

„Ape adânci”: Ernest Hemingway

„A fost un om ucis de arta sa, iar viaţa lui este o lecţie pe care toţi intelectualii ar trebui să o înveţe: aceea că talentul nu este suficient.”

La prima vedere, nu este uşor de recunoscut în el un intelectual. Dar, la o analiză mai atentă, Hemingway nu numai că are toate caracteristicile intelectualului, ci şi într-o măsură neobişnuită şi într-o combinaţie specific americană. în plus, Hemingway a fost un scriitor de o profundă originalitate. A transformat modul de exprimare al compatrioţilor săi americani şi al popoarelor din lumea anglo-saxonă. A creat un stil nou, personal, laic şi extrem de contemporan, intens american din punctul de vedere al originii, stil care s-a lăsat transpus cu uşurinţă în multe culturi. A făcut să fuzioneze o serie de atitudini americane şi s-a erijat într-o personificare arhetipală a lor, în aşa fel încât a ajuns să întruchipeze America unei anumite epoci, aşa cum o făcuse Voltaire pentru Franţa anilor 1750 sau Byron pentru Anglia anilor 1820.

A respins religia. A mințit în multe privințe, și n-a avut niciodată convingeri politice consecvente. A devenit alcoolic.

Inima de gheață: Bertold Brech

Brecht a fost un slujitor al Partidului Comunist.

Legenda lui Brecht spune că la şcoală nu numai că repudia religia, dar a ars în public Biblia şi Catehismul şi aproape că a fost exmatriculat din cauza vederilor sale pacifiste. De fapt, se pare că ar fi scris poezie patriotică şi a dat de necaz nu din cauza pacifismului, ci pentru a fi copiat la examene.


Până în vara anului 1949, datorită unui îndelungat joc dublu şi unor minciuni depline, Brecht obţinuse exact ce dorea: un paşaport austriac, sprijinul guvernului est-german, un editor vest-german şi un cont bancar elveţian.

Fleacuri logice? Bertrand Russell

Russell a trăit o perioadă de schimbări intense (1872 - 1970). A abordat domenii foarte diverse, de la geometrie, filosofie, matematică, drept, politică logică, industrie, până la misticism. A oferit multe, multe sfaturi și a fost ascultat de oameni. Deși a avut necazuri cu legea, a fost un om asumat.

Spre deosebire de Einstein, Russell a fost cum nu se poate mai rupt de realitatea fizică. Nu era în stare să acţioneze nici cel mai simplu mecanism şi nu putea îndeplini nici una dintre operaţiunile de rutină pe care până şi cel mai răsfăţat om le face fără să mai stea pe gânduri. Adora ceaiul, dar era incapabil să şi-l prepare. Atunci când cea de-a treia soţie, Peter, a trebuit să plece, a scris pe tăbliţa din bucătărie: „Ridică întâi capacul aragazului. Pune ceainicul pe plită. Aşteaptă să fiarbă. Toarnă apa din ceainic în vasul pentru ceai“, însă el a eşuat în chip lamentabil să îndeplinească această operaţiune.

Jean-Paul Sartre

Sartre a fost un filosof de profesie. Dar și un desăvârșit egoist, fără nici un respect pentru adevăr.

Războiul l-a făcut pe Sartre ceea ce este. Pentru Franţa, acest război a fost un dezastru. Pentru unii prieteni ai săi - cum a fost Nizan - a însemnat moartea. Altora le-a adus pericole şi dezonoare. Sartre s-a bucurat însă de un război bun. A fost înregimentat în cadrul Secţiei de Meteorologie a Cartierului General al Corpului de Artilerie al armatei, unde înălţa în atmosferă baloane cu aer cald pentru a testa direcţia din care bătea vântul. Colegii râdeau de el. Caporalul său, un profesor de matematică, remarca: „Am ştiut de la început că nu ne va fi de folos din punct de vedere strict militar." Era nadirul moralei militare franceze. Sartre era notoriu pentru că nu făcea niciodată baie şi era respingător de murdar. Tot ceea ce făcea era să scrie. în fiecare zi dădea gata cinci pagini de roman...

SWOT

Puncte tari

  • Folosirea surselor credibile de informații, așa cum au fost scrisorile personale și mărturiile contemporanilor.
  • Analiza detaliată a faptelor și atitudinilor celor analizați

Puncte slabe

  • Poate că s-ar fi putut obține o mai mare structurare a descrierilor vieților și atitudinilor celor prezentați, dar probabil că asta ar fi dus la o întindere mult mai mare a cărții...

Aprecieri personale

Citindu-i pe marii autori și gânditori ai lumii, cădem în capcana de a extrapola valorile transmise de operele acestora și asupra persoanelor care i-au întruchipat pe aceștia. Fără a le diminua calitatea operelor, se impune să facem distincția dintre operă și persoană. Sigur că atunci când apreciezi opera și ajungi să disprețuiești persoana care a conceput acea operă, ajungi la o dilemă: în ce măsură putem credita opera, discreditându-i autorul?

Nu ne rămâne decât să tindem către idealul emoțional al artei, încercând să ignorăm faptul că autorii nu s-au ridicat în viața la acel nivel...

Oportunitate și actualitate

Este oportună „dezbrăcarea” intelectualilor de aura cucerită pe baza lucrărilor acestora? Unii ar spune că nu, că e bine să rămânem despre ei cu imaginea luminoasă rezultată din operele lor. Și totuși, nu e mai bine să știm adevărul? Nu e mai bine să înțelegem lucrările lor și prin prisma a ceea ce au fost ei cu adevărat? Personal, răspund cu un da categoric la această întrebare. În caz contrar, riscul ridicării lor ca oameni pe un piedestal nemeritat (datorat doar calității celor scrise) ne va face pe de o parte să nu le înțelegem cu adevărat opera, iar pe de altă parte să ne păcălim pe noi înșine...

Originalitate

Deși la o primă vedere cartea se poate încadra la „bârfă”, mi s-a părut o abordare credibilă, care ne oferă o mai mare apropiere (nu și acceptare a mentalităților lor) de acești oameni considerați torțe vii ale gândirii și progresului umanității.

Concluzie

Cartea ar trebui citită de oricine e îmboldit de dorința de a înțelege mai bine resorturile intime și modul în care acești intelectuali au ajuns să-și realizeze opere clasice, ce au marcat întreaga societate umană.

Cum apreciați acest articol?

Click pe o stea pentru evaluare!

Media evaluării / 5. Număr voturi:

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

One thought on “Intelectualii lumii și-a lor morală…

  1. UnCheș 5 decembrie 2018 at 21:29

    Cuiva din Craiova nu i-a plăcut recenzia asta… A apreciat-o cu o stea. E-n regulă, îi mulțumesc pentru timpul acordat. Din păcate, n-a binevoit să spună și ce anume i-a displăcut. Abia atunci mi-ar fi fost de un real folos…

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.