Haosul cotidian și antidotul lui

Doar „12 reguli de viață”
Alte reguli? Nu scăpăm de ele? De ce sunt necesare? Răspunsul e dat de chiar subtitlul cărții lui Peterson: „Un antidot la haosul din jurul nostru”.

Autorul și contextul

Jordan Bernt Peterson este psiholog clinician, intelectual și profesor de psihologie al Universității din Toronto. Specializările sale includ psihopatologia, psihologia socială și psihologia personalității, având un interes particular în domeniile psihologiilor religiei și ideologiei.

„Scurt” rezumat

Prefața

12 reguli de viață
Etichete: ,
Illustrator: Lisa Jager
Published: 2018
Page Count: 424
 

Prefața mi s-a părut a fi un text relevant și chiar emoționant și uman de-a dreptul. Acesta îi aparține lui Norman Doidge, doctor în medicină și prieten al autorului, el însuși autor al volumului „Creierul se transformă”...

Doidge pomenește despre „capacitatea oamenilor de a face rău în numele binelui”, dar și despre „capacitatea omului de a face rău de dragul răului”. E vorba și despre „felul în care diversele civilizații au creat legende care ne-au ajutat să gestionăm dezordinea”, despre povești au supraviețuit deoarece ne-au călăuzit în negocierea cu incertitudinea și cu necunoscutul de neevitat, toți încercând să ne deplasăm dinspre haos spre ordine - spre cartografierea haosului - haosul fiind tot ceea ce e necunoscut pentru noi... Mai e vorba și de „misterul psihologic al autoamăgirii”, mare parte din omenire părând mereu pregătită să arunce în aer planeta doar pentru a-și proteja diferitele identități.

Ideologia! Atenție în preajma ei! „Ideologiile sunt idei simple, deghizate în știință sau filosofie, care-și propun să explice complexitatea lumii și să ofere soluții pentru perfecționarea ei. Ideologii sunt oameni care pretind că știu cum «să facă lumea un loc mai bun», înainte de a se fi ocupat de haosul din ei înșiși”. „Ideologiile sunt substitute ale cunoașterii autentice, iar ideologii sunt periculoși de fiecare dată când ajung la putere”.

E periculoasă naivitatea de a evita discuțiile despre suferință, crezând astfel că ne protejăm de ea.

...intoleranța e un semn că ești penibil de nesofistic și poate chiar periculos.

Deși antipatizează regulile, în același timp, oamenii caută niște cadre care să le ordoneze viața. Pornind de la constatarea că milenialii (cei născuți în anii '80-'90) ar fi o primă generație educată în spiritul a două idei morale aparent contradictorii, iată o idee interesantă, asupra cărei, eu unul, îmi propun să (mai) meditez:

Prima idee sau învățătură spune că moralitatea este relativă, fiind în cel mai bun caz o „judecată de valoare” personală. Relativ înseamnă că nu există bine sau rău absolut; moralitatea și regulile asociate ei sunt o chestiune ce ține de opiniile personale, de conjunctură, sunt „relative la” sau „legate de” un anumit context, cum ar fi etnia, educația sau momentul cultural și istoric în care s-a întâmplat să te naști. Sistemul de valori este doar un accident care ține de momentul nașterii. Potrivit acestui argument (devenit crez între timp), istoria ne învață că religiile, triburile, națiunile și grupurile etnice au avut dintotdeauna tendința de a se poziționa în dezacord în privința chestiunilor fundamentale. Stângiștii postmoderni de azi susțin, pe lângă asta, că moralitatea unui grup este doar încercarea grupului respectiv de a-și exercita puterea asupra altui grup. În condițiile acestea, cea mai decentă decizie – odată ce înțelegi cât de arbitrare sunt „valorile morale”, ale tale și ale grupului din care faci parte – este aceea de a-i tolera pe cei ce gândesc diferit și vin din medii diferite (diverse). Acest accent pe toleranță a devenit atât de important, încât mulți oameni consideră că unul dintre cele mai grave defecte de caracter este acela de a emite „judecăți morale”. Cum nu știm să deosebim binele de rău și nici nu știm ce este binele, ar părea că lucrul cel mai nepotrivit pe care îl poate face un adult este să dea tinerilor sfaturi de viață.

... relativismul vine la pachet cu nihilismul și disperarea, dar și cu opusul relativismului moral: siguranța oarbă oferită de ideologii care pretind că au răspuns la orice.

Așa s-a ajuns la devalorizarea a mii de ani de cunoaștere în încercarea de cunoaștere a virtuții, trimițând în derizoriu, în „nerelevant” și chiar „opresiv” astfel de abordări, deși, încă de la Aristotel citire (a se vedea „Etica nicomahică”), contradicția virtute-viciu a fost scoasă în evidență.

Și cu aceasta ajungem la cea de-a doua lecție cu care au fost bombardați milenialii. S-au înscris la cursuri umaniste ca să studieze cele mai importante cărți scrise vreodată. Dar nu li se dau propriu-zis cărțile, ci sunt expuși unor atacuri ideologice asupra lor, bazate pe simplificări grotești. Acolo unde relativismul este plin de nesiguranță, ideologul este exact opusul. Ideologul este foarte critic și disprețuitor, știe mereu ce este în neregulă cu ceilalți și cum să îndrepte situația. Uneori pare că singurii oameni dispuși să dea sfaturi într-o societate relativistă sunt cei care au cel mai puțin de oferit.

Iată încă o idee la care subscriu: știința ne-a ajutat să putem face deosebire între fapte (observabile de către toată lumea, deci obiective și „reale”) și valori (subiective și personale). Punerea de acord asupra faptelor ar putea facilita dezvoltarea unui cod moral pe baze științifice, inexistent deocamdată, chiar dacă, ideea separării faptelor de valori rămâne una naivă.

iată și explicația apariției filosofiei: a fost răspunsul grecilor la constatarea existenței de reguli, morală și obiceiuri diferite de la o zonă geografică la alta...

O „uvertură”

Ordinea și haosul sunt jumătățile yang și yin ale faimosului simbol taoist: doi șerpi încolăciți, fiecare mușcând din coada celuilalt. Ordinea este șarpele alb, principiul masculin; Haosul este contrapartea lui neagră, principiul feminin. Punctul negru din zona albă, precum și cel alb din zona neagră, indică posibilitatea transformării: necunoscutul poate să-și facă simțită prezența, în mod neașteptat și copleșitor, tocmai când lucrurile par mai așezate. Invers, când totul pare pierdut, din catastrofă și haos poate să răsară o ordine nouă.

Autorul însuși ne spune cum s-a născut această carte, pornind de la un răspuns pe care l-a dat pe Quora la întrebarea: „Care sunt cele mai valoroase lucruri pe care ar trebui să le cunoască oamenii?” Iar răspunsul lui includea o listă de reguli de viață. Și acest răspuns a cucerit Quora. Iar de aici până la solicitarea unui agent literar de a dedica o carte acestor reguli, a mai fost doar un pas. Iar procesul de elaborare a cărții a devenit mult mai provocator decât părea la prima vedere, autorul ajungând la analiza sistemului de valori al ființei umane, la afirmația că sistemele de credințe (și nu ne rezumăm la credințele religioase) împărtășite simplifică lumea, „deoarece oamenii care știu la ce să se aștepte de la ceilalți, pot colabora la îmblânzirea lumii”. Cum asta? Simplu: „Un sistem cultural împărtășit stabilizează interacțiunea umană, fiind totodată și un sistem de valori – o ierarhie valorică în care unele lucruri au parte de mai multă atenție și considerație decât altele.” Iar concluzia devine simplă: fără valori, nu există nici sens.

Mi s-a părut importantă o idee a autorului, o idee exprimată atât de delicat totuși, care poate explica unele evoluții ale occidentului, (deși aduce cu sine o teribilă dilemă):

Noi, occidentalii, am început să ne retragem din culturile centrate pe tradiție, religie și chiar națiune parțial, pentru a reduce riscul conflictului între grupuri.

Iar dilema este aceea a eliberării lumii de conflict (pe de o parte), și de destrămare socială și psihologic, de lipsa sensului (pe de altă parte). Soluția autorului:

Răspunsul meu a fost următorul: prin elevarea și dezvoltarea individului, precum și prin disponibilitatea tuturor de a lua pe umeri povara Ființei și de a păși pe calea eroică. Fiecare dintre noi trebuie să-și asume cât mai multă responsabilitate pentru viața individuală, pentru societate și lume. Fiecare dintre noi trebuie să spună adevărul, să repare ce a fost stricat, să distrugă și să recreeze ce e vechi și depășit. Aceasta e calea prin care putem și trebuie să reducem suferința care otrăvește lumea. E nevoie de mult efort. Din partea tuturor. Dar merită, dacă ținem cont de cât de cenușie este alternativa reprezentată de oroarea credinței autoritariste, de haosul colapsului statal, de tragica catastrofă a unei naturi incontrolabile, de angoasa existențială și de slăbiciunea individului lipsit de sens.

Cele 12 reguli de viață au rolul de a ne ghida pe o cărare îngustă care ne va feri într-o parte de excesul de ordine, iar în cealaltă parte de mlaștina haosului.

Dacă am trăi cum se cuvine, am fi capabili să tolerăm povara conștiinței de sine. Dacă am trăi cum se cuvine, am reuși să ne asumăm propria fragilitate și mortalitate, fără să ne simțim ca niște victime nevinovate, fără să cădem în starea de invidie sau să ajungem, mai apoi, la dorința de răzbunare și distrugere. Dacă am trăi cum se cuvine, nu ar fi nevoie să apelăm la securitatea oferită de totalitarisme, pentru a ne proteja de recunoașterea propriei finitudini și ignoranțe. Poate că am reuși să evităm cărările care duc spre Iad – iar secolul XX ne-a arătat cam cât de real poate fi Iadul.

Regula 1. Stai drept și trage umerii înapoi

„Când aristocrația răcește, clasa muncitoare moare de pneumonie.”

Speciile de animale sunt obsedate de poziția în ierarhie, numită și „ierarhie a ciugulitului”, conform zoologului Thorlief Schjelderup-Ebbe. Un astfel de comportament social e specific stilului de viață comunitar. Dreptul teritorial e sinonim statutului social. În caz de epidemii, primii loviți sunt cei din rangurile inferioare, ei fiind mai expuși riscului.

Principiul Matei (Matei 25:29)
„Celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are, și ce are i se va lua.”

Aflăm aici despre cele patru faze/niveluri ale confruntării, despre raportul dintre serotonină și octopamină care determină atitudinea ființelor, dar și despre principiul distribuției inegale (primii 1% dețin tot atâta pradă cât ultimii 50% din ierarhie). E vorba de „Legea lui Prince”, concretizată în „modelul lui Prince”. Indiferent de tipul de societate și de regimul politic, distribuția averii respectă principiul Pareto.

Foarte interesante sunt enunțurile unui subcapitol intitulat „Natura naturii”, din care rețin doar o frază: „Un haos într-o ordine aflată într-un haos, care, el însuși, e înglobat de o ordine mai mare.” Tot aici mai apare ideea permanenței ierarhiei dominării, ca fiind un produs aproape etern al mediului. Și în competiția dominării, ne-ntoarcem la nivelul de serotonită: dacă e scăzut, și el scade cu fiecare înfrângere suferită, oamenii coboară spre baza ierarhiei dominării, în zone în care se petrec mai mereu evenimente (rareori bune).

Ce merită reținut este faptul că, la nivel individual, între capacitatea de a produce haos și tăria de caracter, diferența e minusculă. Chiar dacă, din diverse motive, ai ajuns la pământ, îndreptarea poziției corporale înseamnă acceptarea poverii Ființei, cu efecte asupra sistemului nervos; înseamnă acceptarea incertitudinii ce urmează.

Ai deci grijă de postura ta. Nu mai umbla legănat și nu-ți mai încovoia spinarea. Vorbește deschis. Fă-ți o prioritate din dorințele tale, ca și cum ai avea un drept asupra lor – cel puțin același drept pe care îl au și ceilalți. Pășește drept și și privește înainte. Permite-ți să fii periculos. Încurajează serotonina să curgă din belșug prin circuitele neuronale ahtiate după efectul ei liniștitor.

(re)flexii

Un sfat bun. Și totuși, nu cumva, tocmai această „regulă” îndeamnă la amplificarea confruntării, prin creșterea numărului competitorilor?

Regula 2. Ai responsabilitatea de a te ajuta; comportă-te ca atare

„A fi echilibrat înseamnă a acoperi această dualitate fundamentală: un picior bine înfipt în ordine și siguranță și unul înfipt în haos, potențial, creștere și aventură.”

O excepțională pledoarie pentru necesitatea fiecărei ființe umane de a avea grijă de sine... După ce ne amintește raiul biblic, finalizat cu alungarea lui Adam și a Evei, după ce ne prezintă lucrurile care contează cu adevărat (și nu cele care cântăresc!), după ce ne prezintă contradicția dintre haos/ignoranță și ordine/teritoriul cunoscut, autorul subliniază calea subțire de urmat dintre ele, calea pe care ființa umană își își poate justifica existența. Alunecarea totală într-o parte, sau în cealaltă, ne va dezechilibra grav, cu efecte la fel de catastrofale.

Și da, tocmai pentru a fi capabili să urmăm această cărăruie atât de îngustă, fiecare dintre noi avem obligația de a avea grijă de propria persoană...

Regula 3. Împrieteniți-vă cu cei ce vă doresc numai binele

Știm că cercul de prieteni ne poate influența evoluția. Și atenție cui acordăm ajutorul:

Cum pot să-mi dau seama că suferința ta nu-mi cere să-mi jertfesc resursele și energia, doar pentru ca tu să mai păcălești un pic inevitabilul?

...Poate că suferința ta e un fel de a-mi cere și mie să eșuez, astfel încât distanța dintre noi, pe care o resimți ca dureros de mare, să poată fi redusă, în timp ce tu te degradezi și te scufunzi.

... Poate că suferința ta este arma cu care lupți, motivat fiind de ura ta față de cei ce avansează în vreme ce tu aștepți și te scufunzi.

... Pentru a eșua trebuie doar să-ți cultivi câteva obiceiuri proaste. Să pierzi timpul. Oamenii care reușesc să-și cultive obiceiuri proaste și să piardă suficient timp, nu fac decât să dea înapoi.

... Să-ți alegi niște oameni benefici pentru tine este o decizie corectă, nu una egoistă. Este adevcat, ba chiar lăudabil, să te asociezi cu oameni ale căror vieți se îmbunătățesc odată cu a ta.

Regula 4. Compară-te cu cel ce erai tu în trecut, nu cu altcineva din prezent

Titlul acestui capitol este edificator. La fel de edificatoare pot fi următoarele citate:

Eșecul este prețul pe care-l plătim pentru a avea standarde, iar standardele sunt necesare, pentru că mediocritatea are consecințe reale și dure.

Nu suntem egali în aptitudini și rezultate și nu vom fi niciodată. Un număr infim de oameni produc cam tot ce se poate. Învingătorii nu iau totul, dar iau aproape totul, așa că treapta cea mai de josnu e un loc foarte vesel. Pe treptele inferioare oamenii sunt nefericiți. Acolo se îmbolnăvesc, rămân necunoscuți și neiubiți. Acolo își risipesc viețile.

E puțin probabil să joci un singur joc. Ai o carieră, ai prieteni, familie, proiecte personale, înclinații artistice și pasiuni sportive. Poate ar trebui să-ți evaluezi succesul luând în considerare toate jocurile pe care le joci. Imaginează-ți că ești foarte bun la unele, mediocru la altele și foarte slab la o parte din ele.Poate că așa trebuie să fie. Poți obiecta: ar trebui să câștig toate jocurile! Dar să câștigi toate jocurile înseamnă să nu mai faci nimic nou sau dificil. Câștigi, dar nu crești, iar creșterea s-ar putea să fie cea mai importantă formă de câștig. Victoriile prezentului sunt oare mai importante decât evoluția ta pe axa timpului?

Îndrăznește, în schimb, să fii periculos. Îndrăznește să fii sincer. Îndrăznește să te exprimi pe tine și exprimă (sau măcar devino conștient de) ceea ce ar justifica cu adevărat viața ta.

Iată un pont. Viitorul e la fel ca trecutul. Cu o diferență esențială. Trecutul e fix, dar viitorul poate fi mai bun. Poate fi mai bun în cantități precise – și le putem măsura observând, de pildă, ce cantitate de îmbunătățiri am adus, să zicem, într-o ssingură zi cu un minim de implicare. Prezentul este mereu imperfect. [...] Poate că fericirea se găsește întotdeauna în călătoria ascendentă, nu în senzația trecătoare de satisfacție pe care o ai când faci un popas în drumul spre următoarea culme.

Autoanaliza binevoitor-critică a propriei persoane creează premisele evoluției. Interesant mi s-a părut subcapitolul „Dumnezeul Vechiului Testament și cel al Noului Testament”. Din păcate, prea mulți preoți pedalează doar pe formă, pe ritual, pe spaimele umane, cu gândul doar la contribuțiile financiare ale enoriașilor, ignorând (cu bună știință sau din ignoranță) exact ceea ce ar fi mai important...

Cere și ți se va da. Bate și ți se va deschide. Dacă întrebi serios și bați la ușă ca și cum chiar ai vrea să intri, s-ar putea să primești șansa de a-ți îmbunătăți viața – mai puțin, mai mult sau complet; și, odată cu îmbunătățirea ta, va avea loc o ameliorare în Ființa însăși.

Compară-te cu cine erai tu ieri, nu cu cine este altcineva astăzi.

Regula 5. Nu-ți lăsa copiii să-ți facă lucruri care te vor enerva

Procesul vital al socializării împiedică mult rău și aduce mult bine. Copiii trebuie să fie formați și informați, altfel nu se pot dezvolta într-un mod adecvat.

Recunosc, mi-ar fi plăcut să fi avut ocazia să citesc acest capitol în perioada în care eram părintele copilului meu proaspăt ieșit din stadiul de bebeluș. Probabil că aș fi acționat mai adecvat în diversele situații. Pentru că da, „meseria de părinte” e dificilă, și nu prea ne învață nimeni. Evoluția individului uman de la stadiul de copil la cel de adult arată că, în general, „oamenii devin mai buni, nu mai răi odată cu vârsta, mai blânzi, mai conștiincioși, mai stabili emoțional, pe măsură ce se maturizează”. Dar, atenție, sintagma „în general” are semnificația ei!

Disciplinarea unui copil este un act de responsabilitate. Nu este o reacție de furie la un comportament nepotrivit. Nu este o răzbunare în urma unei greșeli. În schimb, este o combinație atentă de compasiune și judecată pe termen lung.

Statistic vorbind, copiii de doi ani sunt cei mai violenți oameni. Ei lovesc cu picioarele, cu pumnii, mușcă și fură bunul altuia. Ei procedează astfel pentru a explora, pentru a-și exprima dezacordul și frustrarea și pentru a-și satisface dorințele impulsive.

Corectarea consecventă a unei astfel de acțiuni îi arată copilului limitele agresivității acceptabile. Absența corijării nu face decât să accentueze curiozitatea – astfel încât copilul, dacă este agresiv și dominator, va lovi cu pumnii și picioarele, va mușca, până când ceva îi va indica o limită.

Plânsul din cauza mâniei și plânsul de teamă sau tristețe nu arată la fel. Nici nu se aud la fel și pot fi distinse dacă ești atent. Plânsul din cauza mâniei este adesea un act de dominare și ar trebui tratat ca atare.

(...) întrebarea morală fundamentală nu este cum să-i ferești în întregime pe copii de ghinioane și eșecuri, astfel încât să nu simtă niciodată frica sau durerea, ci cum să le maximizezi experiența învățării, astfel încât cunoașterea utilă să poată fi dobândită cu costuri minime.

Părinții care refuză responsabilitatea de a-și disciplina copiii consideră că pot, pur și simplu, să evite conflictul necesar unei educări adecvate. Pe scurt, ei evită rolul de „băiat rău”. Dar procedând așa ei nu-și salvează și nici nu-și protejează copiii de teamă și durere. Din contră: societatea, nepăsătoare și plină de prejudecăți, va impune conflictul și pedeapsa într-o măsură mult mai mare decât ar fi făcut-o un părinte căruia îi pasă. Îți poți disciplina copiii sau poți lăsa această responsabilitate în seama lumii dure, nepăsătoare, discriminatoare – iar dacă vei lua această din urmă decizie, să nu spui că ai făcut-o din iubire.

Dacă o societate nu răsplătește în mod adecvat comportamentul productiv, prosocial, insistând pe distribuirea resurselor într-o manieră deosebit de arbitrară și nedreaptă și permițând furtul și exploatarea, nu va avea parte de o perioadă prea lungă lipsită de conflicte. Dacă ierarhiile sale sunt bazate numai (sau în principal) pe putere, în lipsa competenței necesare pentru rezolvarea problemelor dificile și importante, acea comunitate va fi sortită, de asemenea pieirii.

Principiile disciplinării copilului:

  • redu din reguli;
  • folosește un minimum necesar de forță pentru aplicarea acelor reguli;
  • părinții trebuie să lucreze în tandem; părinții ar trebui să-și înțeleagă propria capacitate de a fi duri, răzbunători, aroganți, ranchiunoși, mânioși sau neparoliști;
  • părinții au datoria de a se comporta ca reprezentanți ai lumii reale, cea în care, viitorul adult își va duce viața.

Regula 6. Fă-ți ordine în propria casă înainte de a judeca lumea

O regulă utilă, pe care mulți o uită...

Asta e viața. Construim structuri în care trăim. Construim familii, state, țări. Construim principii teoretice pe care sunt fundamentate acele structuri și formulăm sisteme de credință. La început, locuim acele structuri și credințe, precum Adam și Eva sălășluiau în Paradis. Dar succesul ne face să ne complacem. Uităm să mai acordăm atenție valorilor inițiale. Considerăm că tot ceea ce avem ni se cuvine fără nici un efort. Devenim orbi. Uităm să observăm că lucrurile se schimbă sau că fenomenul corupției prinde rădăcini. Și totul se destramă. Este acesta un defect al realității – al lui Dumnezeu? Sau lucrurile se destramă pentru că noi nu am fost cu suficientă băgare de seamă?

Nu da vina pe capitalism, pe stânga radicală sau pe nedreptatea dușmanilor tăi. Nu reorganiza statul înainte de a-ți fi ordonat propria viață. Dovedește un dram de smerenie. Dacă nu poți aduce pacea în casa ta, cum îndrăznești să conduci o cetate? Lasă-te călăuzit de propriul suflet. Observă ce se întâmplă de-a lungul zilelor și săptămânilor. Când ești la serviciu, vei începe să spui ceea ce crezi cu adevărat..

Regula 7. Concentrează-te pe lucrurile cu adevărat importante (și nu pe plăcerile imediate)

Așa se face că informația care, la început, era doar încorporată în comportamentul nostru a ajuns să fie reprezentată în poveștile noastre.

În general, da, viața înseamnă suferință... Deși acest capitol face multe trimiteri la religii, personal l-am înțeles nu în sensul canonic, ci la un nivel spiritual superior, poveștile religioase amintite fiind doar exemple pentru susținerea argumentării.

Autorul ne prezintă o evoluție a speciei umane, care plecând de la inițială lipsă de reguli în viață, a ajuns să respecte unele, dar fără a conștientiza acest lucru, pentru ca ulterior să „se trezească” și să le observe... A trecut apoi la inventarea ritualurilor, apoi la punerea lor în cuvinte. În astfel de legende s-au codificat observațiile făcute de-a lungul timpului cu privire la propriile drame.

Ulterior s-a ajuns la amânarea gratificării, pe principiul conform căruia „sacrificiul ne va îmbunătăți viitorul”, sintetizată astfel:

Dacă vrei să ai parte de lucruri mai bune pe viitor, trebuie să renunți în prezent la ceva care ți-e drag.

Pe lângă riscurile „naturale” la adresa ființei umane, omul însuși a supralicitat, introducând o altă sursă de suferință: răul! Iar lipsa de umanitate a omului poate conduce la o duritate și mai mare...

Da, un capitol substanțial al cărții ce ridică probleme majore și ne oferă și soluții, una dintre ele fiind aceea a găsirii sensului vieții...

Regula 8. Spune adevărul – sau cel puțin nu minți

Dacă te trădezi pe tine însuți, dacă spui lucruri neadevărate, dacă pui în act o minciună, îți slăbești caracterul. Dacă ai un caracter slab, atunci problemele te vor călca în picioare când vor apărea, iar ele nu vor întârzia să se ivească. Te vei ascunde, dar nu vei mai avea unde să te ascunzi. Și atunci, te vei trezi că faci lucruri oribile.

„A spune adevărul” a devenit o chestie caducă. E foarte des repetată, dar foarte puțin respectată. Pentru că oamenii au ajuns să-și dorească să influențeze și să manipuleze. Iar influențarea și manipularea pare a fi mai ușoară folosind contrariul adevărului, minciuna.

Să-ți duci viața așa, înseamnă să fii posedat de o dorință deformată și să creezi apoi un discurs și niște acțiuni care să pară plăcute, raționale, astfel încât să-ți atingi scopul. Scopurile calculate includ în general: „să-mi impun propria ideologie”, „să dovedesc că am (sau am avut) dreptate”, „să par competent”, „să urc pe scara ierarhică”, „să evit responsabilitatea” (sau geamănul acesteia: „să-mi asum meritul pentru acțiunile altora”), „să fiu promovat”, „să-mi câștig și eu partea mea de atenție”, „să mă asigur că toată lumea mă place”, „să obțin beneficiile martiriului”, „să-mi justific cinismul”, „să-mi raționalizez perspectiva antisocială”, „să minimalizez conflictul imediat”, să-mi mențin naivitatea”, „să-mi capitalizez propria vulnerabilitate”, „să par întotdeauna un sfânt” sau (și asta e mai rea) „să mă asigur că întotdeauna e vina copilului meu neiubit”. Toate astea sunt exemple a ceea ce compatriotul lui Sigmund Freud, psihologul austriac mai puțin cunoscut, Alfred Adler, numea „mințirea vieții”.

(...) Nietzsche a spus că valoare omului este determinată de volumul adevărului pe care îl poate tolera. În nici un caz nu ești doar ceea ce știi deja. Ești și ceea ce ai putea ști dacă ai vrea. Așadar, niciodată nu trebuie să sacrifici ceea ce vei putea fi pentru ceea ce ești acum.

Iată un citat care mi-a plăcut mai mult decât altele, situația descrisă putând fi regăsită la multe locuri de muncă:

O persoană ahtiată după putere stabilește o nouă regulă la locul tău de muncă. Nu este necesară. Este contraproductivă. Este iritantă. Anulează o parte din plăcerea și sensul muncii tale. Dar îți spui că e în regulă. Nu merită să te plângi de asta. Apoi se întâmplă din nou. Fiindcă nu ai reacționat prima dată, te-ai învățat deja să permiți astfel de lucruri. Ești întrucâtva mai puțin curajos. Inamicul tău, ne-întâmpinând opoziție, este întrucâtva mai puternic. Instituția este puțin mai coruptă. Se desfășoară procesul stagnării și oprimării birocratice și tu ai contribuit prefăcându-te că e OK. De ce să nu te plângi? De ce să nu te opui? Dacă faci asta, s-ar putea să-ți vină în apărare și alți oameni, la fel de temători să vorbească. Iar dacă nu – poate că e timpul pentru o revoluție. Poate că ar trebui să-ți găsești alt loc de muncă undeva unde sufletul tău nu este într-o primejdie la fel de mare de a fi corupt.

Regula 9. Pornește de la premisa că s-ar putea ca persoana pe care o asculți să știe ceva ce tu nu știi

E o regulă atât de simplă (și din păcate atât de ignorată), încât la cititorului plăcerea de a descoperi argumentarea...

Regula 10. Fii precis în exprimare

Lipsa de precizie în exprimare, mai mult evitarea subiectelor „sensibile”, va avea efecte catastrofale (inclusiv intrarea în haos), așa ca în povestea lui Jack Kent, „Nu există balauri”, pe care o amintește autorul.

Regula 11. Lăsați-i pe copii în pace când fac skateboarding

Acest capitol este o pledoarie pe care autorul o face în favoarea oamenilor, împotriva celor care acuză această specie de multe, de la distrugerea mediului ambiant și naturii, până la acuzații conform cărora ființele umane ar fi „o specie ratată și coruptă”.

...cred că tendința de distribuire extrem de inechitabilă a bunurilor valoroase constituie o amenințare mereu prezentă la stabilitatea societății. Cred că există dovezi concludente în acest sens.

Printre ideile pe care le rețin de aici, ar fi:

  • „orice ierarhie creează învingători și perdanți”, iar învingătorii au o predispoziție de a justifica ierarhia, iar perdanții de a o critica;
  • ideile au consecințe – de aceea, au tot apărut ideologii...;
  • „...statul susține nu doar radicalismul unilateral, ci și îndoctrinarea. Așa cum nu-i învățăm pe copiii noștri că pământul este plat, n-ar trebui nici să-i învățăm teoriile neconfirmate și ideologizante privind natura bărbaților și femeilor – sau natura ierarhiei.”
  • „...știința poate fi distorsionată de interese de putere...”;
  • „...problema fundamentală: identitatea de grup poate fi fracționată până la nivel de individ. Rezultă că fiecare individ este unic.

Regula 12. Când întâlnești o pisică pe stradă, mângâi-o

Suferința și limitările ființei ar putea reprezenta un concept filosofic. Dar când aceste lucruri iau forma reală, se impune încercarea de echilibrare a balanței: și, la nivel individual, asta se poate face și prin mărunte lucruri cotidiene, de tipul mângâierii pisicii, sau câinelui, fie el al tău sau întâlnit întâmplător...

SWOT

Puncte tari

  • Sintetizarea unui număr limitat de „reguli” utile.
  • Modalitatea de exemplificare a situațiilor chiar și cu exemple foarte personale.

Puncte slabe

  • Extinderea mare a cărții, deși, poate că nu e neapărat un punct „slab”...

Aprecieri personale

Pe lângă afirmațiile și ideile de natură general umană și filosofică, autorul prezintă probleme strict personale și emoționante. Cartea ar putea fi un manual de viață...

Oportunitate și actualitate

Ciclul istoric ne-a adus din nou, la acest început de secol 21, într-o fază în care omenirea pare iarăși agitată, echilibrele par instabile, reperele morale sunt zdruncinate. Iată de ce, cred că asumarea la nivel individual a unor astfel de reguli de viață ar mai putea încă re-echilibra societatea umană în întregul ei. Iată de ce, cartea aceasta este și oportună și de actualitate...

Originalitate

Originalitatea este un lucru rar.... Și totuși, chiar și asocierea unor adevăruri ale tradiției occidentale cu percepte ale altor culturi și cu recente descoperiri ale neuro-științei, poate fi un lucru original.

Concluzie

Fac aici o recomandare simplă. Cartea merită citită și chiar asumată în spiritul ei. Va aduce în plan individual un câștig moral...

Iată și o prezentare animată a celor douăsprezece reguli (dacă e nevoie, nu uitați să activați subtitrarea automată):

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Media evaluării / 5. Număr voturi:

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.