Cum merge lumea (2)

Să continuăm cu ideile prezentate de Noam Chomsky în „Cum merge lumea”… Mă voi rezuma de multe ori la citate pe care le-am considerat importante. Ne vom concentra o inechitate tot mai amplă a contemporaneității, pe care autorul o numește „Cei puțini și prosperi, cei mulți și chinuiți de griji”…

…Acum douăzeci de ani a avut loc o schimbare dramatică în ordinea mondială, reprezentată în parte de distrugerea de către Richard Nixon a sistemului economic postbelic. El a recunoscut că dominația americană asupra sistemului global s-a diminuat și că, în noua ordine mondială „tripolară” (cu Japonia și Europa centrală pe modelul german jucând un rol din ce în ce mai mare), America nu mai putea servi, de fapt, drept bancherul lumii.

Aceasta a condus la creșterea presiunii asupra profiturilor corporațiilor în Statele Unite și, prin urmare, la atacarea beneficiilor bunăstării sociale. Fărâmele date oamenilor de rând au fost luate înapoi. Totul a trebuit să ajungă la cei bogați.

Capitalul nereglementat s-a extins enorm. În 1971, Nixon a renunțat la sistemul Bretton Woods, de-reglementând astfel domeniul financiar. Acest fapt, alături de alte schimbări, a extins enorm sfera capitalului nereglementat din lume și a accelerat ceea ce numim globalizarea (sau internaționalizarea) economiei.

Acesta este un mod mai pretențios de a spune că exportăm slujbe către zonele caracterizate de represiune ridicată și salarii mici, care subminează oportunitățile muncii productive la locul de baștină. Este, desigur, un mod de a crește profitul corporațiilor. Și este mult mai ușor de făcut în condițiile unui circuit liber al capitalului, avansului tehnologic în domeniul comunicațiilor, etc.

Există două consecințe importante ale globalizării. Prima se referă la extinderea modelului Lumii a Treia către statele industrializate. În Lumea a Treia, societatea este divizată în clasa celor extrem de bogați, care se bucură de toate privilegiile, și clasa celor foarte săraci, inutili și dispensabili, care trăiesc într-o continuă stare de disperare.

Această diviziune este adâncită de politicile dictate de Occident. Vestul impune un sistem neoliberal al «pieței libere» care direcționează resursele către investitori străini înstăriți, cu gândul că și cei săraci vor beneficia de pe urma sa, cândva, poate, după cea de-a doua venire a lui Iisus.

(…)

A doua consecință, la fel de importantă, are de-a face cu structurile de guvernare. De-a lungul istoriei, structurile guvernamentale au tins să se coaguleze în jurul altor forțe de putere – în epoca modernă, mai ales în jurul puterii economice. Astfel, când avem economii naționale, obținem state naționale. În momentul de față, avem economie internațională și ne îndreptăm către un stat internațional – ceea ce înseamnă, în cele din urmă, o conducere internațională.

Iată un adevăr ce-ar trebui să fie simplu și ușor de înțeles. Chomsky ne arată clar direcția spre care e ghidonată lumea. Dar nu asta ar fi gravitatea… Problema constă în consecințele acestei direcții:

Așa cum v-ați aștepta, această structură decizională răspunde mai ales nevoilor corporațiilor transnaționale, băncilor internaționale, etc. De asemenea, ea reprezintă un atac frontal la adresa democrației. În cadrul tuturor acestor structuri, procesul decizional are loc exclusiv la nivel executiv, rezultatul fiind apariția a ceea ce numim «deficit democratic» – parlamente și populații cu tot mai puțină influență. Și asta nu e tot. Mare parte a populației nu știe ce se întâmplă și nici măcar nu știe că nu știe acest lucru. Unul dintre rezultate este un soi de alienare față de instituții. Oamenii simt că nimic nu le mai apără interesele.

Cum merge lumea
Title: Cum merge lumea
Page Count: 472
Gen:
Published: 2020
„Lumea pe care ne-o înfățișează Chomsky făcând apel la o întreagă serie de documente istorice, unele desecretizate abia la începutul anilor '90, este una în măsură să îl șocheze nu doar pe cititorul român, ci și pe cel de pretutindeni; este o lume față de care primul gest este acela de respingere, iar cel de-al doilea - de revoltă. Însă dacă vrem să știm „cum merge lumea”, adică să discernem ce se întâmplă în spatele…

Despre „piața liberă”:

Mai întâi trebuie să distingem ideologia de practică, deoarece a vorbi despre o piață liberă în acest moment este o glumă. Dincolo de ideologi, lumea academică și presă, nimeni altcineva nu crede în fiabilitatea sistemului capitalist și nimeni nu a crezut acest lucru în ultimii șaizeci sau șaptezeci de ani sau vreodată.

Noile direcții de dezvoltare:

Trebuie luat în considerare și un alt aspect. Tehnologia și industria inovative au luat-o de ceva timp într-o altă direcție, îndepărtându-se de industria de tip electronic a perioadei postbelice și apropiindu-se de industria și comerțul de tip biologic.

se prefigurează dezvoltarea biotehnologiei, ingineriei genetice, a proceselor de modificare și proiectare a semințelor și medicamentelor (chiar a unor specii de animale) etc., ca ramuri ale industriei cu uriașe profituri.

Împrumuturile!… Da, da, împrumuturile…

Întâmplător, datoria, strict la nivelul cifrelor, nu era o problemă foarte mare. Au fost situații mai grave în trecut – nu legat de cifre, ci de raportul cu PIB. Nivelul exact al datoriei este cam ca un artefact statistic. De fiecare dată este altceva, în funcție de modul în care îl calculezi. Orice ar fi, nu este ceva ce n-ai putea gestiona.

Întrebarea este ce s-a făcut cu împrumuturile? Dacă împrumuturile din ultimii zece ani ar fi fost folosite într-o manieră constructivă – să spunem pentru investiții sau infrastructură –, am fi dus-o bine. Dar împrumuturile au fost folosite pentru îmbogățirea celor bogați – pentru consum (ceea ce înseamnă multe importuri, creșterea deficitului comercial), manipulare financiară și speculații. Toate acestea sunt dăunătoare economiei.

Până când nu ajungi la sursa puterii, care sunt, într-un final, deciziile care privesc investițiile, orice altă schimbare este de fațadă și limitată. Dacă ajung prea departe, investitorii vor avea alte opțiuni la dispoziție. În fața acestei situații nu poți face nimic.

Poți vedea o mulțime de lucruri greșite și poți propune mici schimbări. Dar să fim realiști! Schimbarea substanțială (care va schimba radical direcția în care se îndreaptă lucrurile și va rezolva problemele noastre majore) este democratizarea profundă a societății și a sistemului economic.

O afacere sau o corporație mare are o structură internă de tip fascist. Puterea este la vârf, iar ordinele merg de sus în jos. Fie respecți ordinele, fie pleci.

Sălbăticia europeană:

Unul din motivele care au stat în spatele violenței europenilor rezidă în luptele lor crâncene, războaiele lor interne sângeroase. Acestea au contribuit la dezvoltarea unei culturi inegalabile a violenței. Cultura violenței a fost mai importantă chiar decât tehnologia folosită în luptă, care nu era diferită de cea a altor culturi.

(…)

Europenii au distrus tot ce le-a ieșit în cale. Acest lucru este valabil aproape peste tot în lume, cu câteva excepții. Războaiele duse de europeni au fost războaie de exterminare. Dacă ar fi să recunoaștem adevărata față a istoriei europenilor, ar trebui să o descriem pur și simplu ca pe-o invazie barbară.

(…)

Japonia le-a ținut piept europenilor aproape în totalitate. De aceea, Japonia este una dintre zonele Lumii a Treia care a reușit să se dezvolte. Și acest fapt este uimitor. Singura zonă din Lumea a Treia care nu a fost colonizată de europeni este singura care face parte din lumea industrializată. Acest lucru nu este întâmplător.

Un pic de filosofie:

În multe privințe, mare parte a populației a fost integrată într-un sistem de relativă prosperitate și relativă libertate – aproape întotdeauna ca rezultat al luptei populare. Populația a obținut multe beneficii.

Această idee a fost subliniată de David Hume acum două secole. În lucrarea sa de teorie politică, el descrie paradoxul potrivit căruia, în orice societate, populația se supune conducătorilor, deși forța este întotdeauna în mâinile celor care sunt guvernați.

În cele din urmă, conducătorii pot guverna doar dacă dețin control asupra opiniei publice – oricât de multe arme ar avea la dispoziție. El spune că acest lucru este valabil deopotrivă în cele mai despotice societăți și în cele mai libere. Dacă populația nu acceptă realitatea, conducătorii sunt terminați.

Această idee subestimează resorturile violenței, dar totuși exprimă niște adevăruri importante. Este o bătălie continuă între oamenii care refuză să accepte dominația și nedreptatea și cei care încearcă să îi convingă pe oameni să le accepte.

Vom continua cu „Secrete, minciuni și democrație”…

Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.