Lumina, sunetele, microundele, radioul, rețelele de televiziune, sistemele computerizate sau grilele de forță – toate acestea reprezentând fiecare un semnal pulsatoriu modulat – pot fi utilizate pentru a crea un efect deliberat sau un efect secundar, care să aibă impact asupra organismelor vii într-un mod neutru, pozitiv sau negativ.

Există din ce în ce mai multe dovezi că atât amestecul diverselor substanțe chimice, cât și abundența de unde electromagnetice pe care umanitatea le utilizează de multa vreme în exces și într-un mod haotic, contribuie la amplificarea stresului și la degradarea sănătății oamenilor, distrugând mediul înconjurător și creând probleme din ce în ce mai grave, care vor persista mai multe decenii de acum înainte.

Unii oameni pot prevedea dezvoltarea surselor de energie electromagnetică, al căror semnal de ieșire poate fi modulat în formă de puls, format și focalizat, astfel încât să se poată conecta la corpul uman într-o maniera care le va permite respectivilor să controleze mișcările mușchilor, emoțiilor (și alte acțiuni de acest fel), să inducă somnul, să transmită sugestii, să interfereze cu memoria de scurtă și de lungă durată; pot produce sau pot șterge un set de experiențe diverse.”

De asemenea, se pare ca a devenit posibila introducerea, cu un grad înalt de fidelitate, a cuvintelor sau chiar a textelor întregi în corpul uman, crescând astfel posibilitatea inducerii unor sugestii și a unor influente psihologice. Când un puls de microunde de mare putere, de domeniul gigahertzilor, lovește corpul uman, la nivelul acestuia (al trupului) apare o abia perceptibilă perturbare termică. Aceasta este asociată cu dilatarea bruscă a țesutului încălzit. Aceasta expansiune este însă suficient de rapidă pentru a produce o undă acustică. Dar dacă se folosește un fascicul de pulsuri, se poate crea un câmp acustic audibil intern, având între 5÷15 kHz. Astfel, devine posibilă o „conversație” cu subiectul țintă selectat, într-o manieră care poate fi foarte deranjantă pentru acesta.

Este oare posibil să vorbim cu o persoană aflată la mare distanţă, prin proiectarea unei voci în mintea ei? Autorii sugerează că acest lucru ar fi cel puţin „deranjant” pentru victimă, ba chiar ar fi pur şi simplu terorizant. O armă care poate intra în creierul unui individ, reprezintă o invadare cât se poate de dură a vieţii sale personale. Aceste sisteme noi vor fi perfectate în următorii câţiva ani, iar rezultatele obţinute ar trebui să fie tema unor discuţii serioase în cercurile de specialitate, precum şi a dezbaterilor publice.

Unul dintre domeniile importante ale lucrărilor mele actuale, tratează problema respectării dreptului la viaţa privată a fiecărui individ. Sub masca unei gândiri de genul: „Dacă nu ai nimic de ascuns, de ce te îngrijorezi? Este pentru propria ta protecţie şi siguranţă.” – apare o temă întâlnită la toate regimurile represive care au apărut vreodată ca rezultat al interacţiunilor umane. Se utilizează frica pentru a demonta sistemul de legi şi de civilizaţie. Traficanţii internaţionali de droguri şi teroriştii sunt primele ţinte ale acestor tehnologii noi, bazate pe ideea că marea majoritate a oamenilor vor întoarce capul să privească în altă parte când drepturile acestora vor fi ignorate. Oricum, cu excepţia situaţiilor extreme, primele probleme care trebuie puse în discuţie se referă la prezumţia de nevinovăţie, până ce vinovăţia este dovedită, la necesitatea unor procese juste, dreptul la o apărare rezonabilă şi la un proces corect. Cine este persoana care hotărăşte vinovăţia sau nevinovăţia unui suspect? Ar trebui să privim în altă parte sau ar trebui să insistăm ca valorile pe care se bazează toate legile constituţiilor democratice să fi e aplicate în mod egal?

Într-un raport apărut în presă la sfârşitul lui 2005, cea mai mare companie de telecomunicaţii japoneză, Nippon Telegraph and Telephone Corporation, a anunţat că a inventat un dispozitiv care poate controla oamenii de la distanţă. Conform articolului, această tehnologie poate fi folosită la orice dispozitiv sonor pentru aprofundarea realităţii virtuale sau a performanţelor sunetului. De exemplu, a fost discutată printre altele şi ideea de a-l determina pe un ascultător să se mişte exact ca un dansator profesionist fără a se putea împotrivi, copiind mişcările acestuia, ca şi cum ar fi profesionistul însuși. Ideea că o tehnologie poate cauza mişcări involuntare ar trebui să fi e analizată cu mare grijă. În combinaţie cu alte tehnologii descrise în această carte, ar putea fi realizate multe lucruri. „Este o senzaţie de inconștienţă, similară cu aceea de a fi beat sau de a te topi într-un somn asemănător cu anestezia. Este ca şi cum o mână invizibilă ar intra în creierul tău.” Această tehnologie face ca o persoană să se mişte în mod controlat, prin afectarea creierului cu ajutorul unor impulsuri electrice. Se aşteaptă folosirea acestei tehnologii în jocurile cu realitate virtuală şi în cluburile de dans pentru a preda mişcări foarte precise şi poate chiar ca o caracteristică suplimentară la vreun echipament audio.

Activitatea creierului este scanată, iar inputurile sale sunt transformate în semnale care conduc dispozitive digitale și brate robotice. Acesta este un mod în care tehnologia combinată va fi folosită spre a cartografia și controla funcțiile. Din acest tip de cercetare vor lua naștere dispozitive sau tehnologii care să înlocuiască celularele, tastaturile sau, în mare măsură, părțile deteriorate ale creierului.