Ratat sau învingător?

Ratat sau învingător?

5
(1)

Ratații, ca și autodidacții, au întotdeauna cunoștințe mai vaste decât învingătorii, dacă vrei să învingi trebuie să știi un singur lucru și să nu pierzi timp ca să le afli pe toate, plăcerea erudiției e rezervată rataților. Cu cât știe cineva mai multe, cu atât înseamnă că lucrurile nu prea i-au ieșit cum trebuie.

Umberto Eco – „Numărul zero”

Iată un citat ce poate deschide lungi dezbateri…

Să aibă dreptate maestrul? Sunt erudiții niște ratați? Având în vedere simpla constatare că, de mult prea multe ori, percepția semnificației termenilor diferă de la un individ la altul (de, nu toată lumea are bunul obicei al consultării unui dicționar înainte de a se aventura în folosirea unor termeni lingvistici!), orice discuție pe această temă ar trebui să plece de fixarea semnificației cuvintelor. Așadar, s-aruncăm o privire în dexonline:

RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare.

Aici, lucrurile par simple: n-ai „reușit” în viață, ești un ratat… Nu te-ai „realizat”! Dacă înainte de ’90 a te realiza însemna ceva, în ultimele decenii am asistat la schimbare dramatică a sensului acestei reușite. Cultura consumeristă ce-a venit ca un tăvălug peste noi a făcut ca posesia banilor (cu tot ce presupun ei) să însemne „succesul” în viață. Numărul de cărți citite nu (prea) mai contează. Nu mai contează cultura generală de bază, darămite erudiția!

Cineva estima că în România contemporană, numărul de cititori, vorbind aici de cei care intră mai des prin librării (că, de, bibliotecile au cam dispărut…), nu depășește 50.000… Plăcerea cititului a fost oricum una individuală, dacă excludem cluburile de lectură, sau șezătorile literare. În condițiile în care din bani publici sunt plătiți diverși responsabili cu… cultura, este tristă involuția.

Dar nu despre dezastruoasele politici publice voiam să vorbesc…, ci despre cum s-a ajuns în situația deplânsă și de maestrul cuvintelor, Umberto Eco… De fapt, nici nu cred situația e „de plâns”, „de râs” sau de altceva. Asta-i starea. Există zone ale spiritului uman care țin strict de individ, de alegerile lui personale. Și-atât. Dincolo de asta pare să fie goală retorică. Și vorba poetului:

Nu cumva îmbătrânim
pergamente-ntre cuvinte?
Nu cumva sub cerul lin,
e tăcerea mai cuminte?

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 1 :: Media evaluării: 5

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?

Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.