Două lucruri sunt infinite pe lume: universul şi prostia, dar de univers nu sunt sigur…

Prostul e cineva ca ştie… ştie. E sigur, n-are dubii, dar dacă eşti atent, îţi explică. Dacă nu-nţelegi, eşti prost. sau dacă nu eşti de acord cu ce-ţi explică el. (…) Prostul, în general nu poate fi contrazis, are convingeri de beton. (…) Pe lângă că prostul este ştiutor, este în general foarte serios. E solemn. E genul care s-arată mereu din profil. E statuar. E inflexibil, e mineral. Valéry spune la un moment dat, «prostia e incapacitatea de a râde de tine», e dimpotrivă, obsesia de a te lua foarte în serios. În plus, fiind şi ştiutor şi serios, prostul e sfătos. Are soluţii. (…) Şi din cauză că este atât de ştiutor şi atât de sigur de el, prostul e, în general, un om fericit. Nu se îndoieşte de sine, e mulţumit.

Pe de altă parte, prostul este mereu reductibil la o schemă, e simplu: are câteva idei fixe, are o vorbire de obicei standardizată. (…) Standardizarea e unul din simptomele prostiei. (…) A nu gândi cu capul tău niciodată, sau rareori şi a vorbi «cum se vorbeşte»… (…) Există în lumea de azi un factor agravant al prostiei, sunt câţiva factori agravanţi ai prostiei…

Toată lumea vorbeşte azi despre «gândire pozitivă». Este o inflaţie de invitaţii să gândim pozitiv care mă indispune. Un mare romancier maghiar, pe care am avut plăcerea să-l cunosc, Péter Esterházy, mi-a spus într-o zi: „Dragă, gândirea pozitivă e opusul gândirii”. Dacă gândeşti, nu poţi să gândeşti roz tot timpul, nu poţi să cânţi pe do de sus în permanenţă. Gândirea e ceva viu în care încap penumbre, dubii, semne de-ntrebare, şi-aşa mai departe…

La capitolul prostie intră şi prejudecăţile, intră ideologiile, mai ales. Când un filozof se prosteşte, devine ideolog. Ideologia e un fel de fast-food al gândirii. Nu mai ai o gândire sistematică elaborată, ci ai una-două idei uşor de transmis la populaţie, şi funcţionezi teleghidat pe aceste idei. (…) În general, prostul e militant. Când ştie ceva, şi ştie de obicei ceva, vrea să îşi răspândească ştiinţa şi gândirea asupra întregului mapamond, dacă e nevoie. Aşa apare political correctness, aşa apar tot felul de lupte care tratează umanitatea (…), tratează pe om ca pe o vietate bolândă. Trebuie mereu să te gândeşti înainte să-i faci ceva, dacă nu cumva, după ce-i faci sau îi spui asta, o să facă o nevroză gravă. Adică lumea e un fel de azil, de convalescenţi, în care dacă îi spui unuia, îl critici pe unu’, îi spui „bă, vezi că ai scris greşit acolo”, dacă se sinucide? Şi-atuncea mai bine îi spui, într-o lume ca asta care cultivă un fel de toleranţă, care de fapt e un fel de indiferenţă, sau de principiu abstract (…) Aşa arată toleranţa şi înţelegerea şi politicaly correct… Nu te opui, trebuie să înveţi să fii de acord cu ce nu eşti de acord. Fiindcă dacă spui că nu eşti de acord, răneşti…