Primul capitol al cărţii abordează modul în care hazardul poate modifica ordinea socială. Şi nu oricum! Rapid, foarte rapid…

Personaje

Pentru a-şi ilustra povestea, Taleb creează două personaje tipice, având comportamente diametral opuse. Chiar dacă acţiunea e plasată în lumea bursieră din Chicago, astea sunt detalii. Să urmărim tipologiile…

Nero Tulip, la treizeci şi ceva de ani, a ales profesia de trader în detrimentul unei cariere academice. După doi ani de succes, a constatat că e de preferat o abordare mai rezervată, trecând la un domeniu numit trader proprietar, în care folosind propriul capital al companiei, la final de an putea primi între 7 şi 12% din profitul generat. De fapt, probabil că el a căutat combinaţia dintre avantajele unui angajat pe cont propriu şi nici una din obligaţiile administrării unei afaceri proprii. Mai mult, are o atitudine conservatoare în modul de lucru, cu venituri variabile, încercând să evite riscurile prea mari. El are o aversiune extremă faţă de risc, şi prin urmare, are ca obiectiv principal nu neapărat maximizarea maximizarea profiturilor, cât evitarea prăbuşirii. Asumă micile pierderi, urmărind mutările câştigătoare mari.

Celălalt personaj e John, un trader de mare randament, ce s-a mutat recent în apropierea casei lui Nero. Casă mare, două maşini scumpe, nevastă pe măsură. Toate astea îl eclipsau social pe Nero. Dar acesta-l considera pe noul vecin ca fiind nimic altceva decât „un mitocan supra-plătit”. Încercând să-şi tempereze invidia, Nero a studiat regulile ierarhiei sociale, psihologii ajungând să constate că majoritatea oamenilor preferă să câştige 70.000 de dolari, când cei din jur câştigă 60.000, decât să câştige 80.000 de dolari când ceilalţi câştigă 90.000. Iată deci o primă constatare: analizele se fac mai curând în termeni relativi, decât absoluţi…

Şi iată că Nero a fost răzbunat prin septembrie 1998, când John a fost concediat, ba mai mult, pierduse cam tot ce avea. Explicaţia e că există proşti norocoşi, fără ca ei să ştie asta. O serie de succese îi injectează cu multă serotonină, care – ne spune ştiinţa –, comandă o mare parte a comportamentului uman…

Fac o paranteză pentru un citat ce mi-a plăcut:

Şanse

Luând exemplul unui om de serviciu ce-a câştigat la loterie şi s-a mutat imediat într-un cartier bogat, Taleb ne atrage atenţia că, dacă acesta ar trebui să-şi retrăiască viaţa de un milion de ori, în aproape toate va fi doar om de serviciu, cheltuindu-şi desigur banii pe bilete de loterie…

De fapt, ideea de bază este aceea că noi ar trebui să luăm în considerare atât posibilele rezultate observate, cât şi pe cele neobservate.

Altfel spus, chiar şi privind în trecut, faptul că un eveniment a avut loc (deci e cert, având probabilitatea de apariţie de 100%), nu e decât un caz particular. Şi de-aici, apare o-ntrebare: merită să ignorăm alternativele unui eveniment trecut? Trebuie să ne gândim la ele? Dacă da, la ce ne-ar ajuta?