Se apropie (din nou) un 23 august… O dată sinistră… Și din nou trebuie să ne reamintim de ceea ce s-a numit tratatul Ribbentrop-Molotov, care în realitate a fost tratatul Stalin-Hitler. Iată cum e povestită apariția acestui tratat în cartea lui Simon Sebag Montefiore, „Stalin – Curtea țarului roșu”:
„Gata cu jocurile astea!”, i-a spus Stalin lui Molotov. „Englezii și francezii ne voiau ca mână de lucru, fără să-i coste nimic!” În după-amiaza zilei de sâmbătă, pe 19, Molotov l-a chemat în grabă pe Schulenburg, dându-i schița unui act de neagresiune care era mai formal decât versiunea germană, dar la care acesta nu a avut nicio obiecție. După ce au semnat tratatul comercial despre care Stalin spusese că este necesar înainte de a trece la lucruri serioase, germanii, al căror termen limită se apropia vertiginos, au așteptat cu nerăbdarea unui parior. Hitler s-a decis în mod viclean să taie nodul gordian al încrederii și respectului reciproc adresându-i-se direct lui Stalin într-o telegramă din 20 august: „Dragă Domnule Stalin”. Stalin, Molotov și Voroșilov au căzut de acord asupra răspunsului:
„Cancelarului Germaniei, A. Hitler.
Vă mulțumim pentru scrisoarea dumneavoastră. Sper ca acordul de neagresiune germano-sovietic să fie un moment de cotitură spre o îmbunătățire reală a relațiilor politice dintre țările noastre… Guvernul sovietic m-a însărcinat să vă informez că este de acord ca Dl Ribbentrop să facă o vizită la Moscova pe 23 august.
I. Stalin”
Mai departe, spre est, în acea duminică, în data de 20, Gheorghi Jukov, comandantul armatei sovietice de pe râul Halkin-Gol, a lansat o canonadă formidabilă împotriva japonezilor, apoi a atacat de-a curmezișul frontului. Pe 23, japonezii au fost învinși, pierzând 61.000 de soldați, o lovitură peste nas care era suficientă pentru a-i convinge să nu mai atace Rusia vreodată.
La 3 după-amiaza, în ziua de luni, pe 21, Molotov l-a primit pe Shulenburg care i-a transmis că Hitler solicita o întrevedere pe 23. Două ore mai târziu, el și Stalin erau de acord cu vizita istorică a lui Ribbentrop. Dintr-o dată, cei doi dictatori nu mai aveau rețineri, ci se grăbeau unul în întâmpinarea celuilalt, cu brațele deschise. În seara următoare, la ora 7, Voroșilov a întrerupt negocierile cu britanicii și francezii: „Să așteptăm până când se limpezesc lucrurile…”.
Răspunsul lui Stalin a ajuns la Hitler la 8:30 în aceeași seară: „Minunat! Vă felicit!”, a declamat Hitler, adăugând, cu ostentația gazdei: „Am lumea în buzunarul meu.”
În acea seară, Voroșilov conducea o delegație crucială a conducerii sovietice la o vânătoare de rațe în provincie. Hrușciov tocmai sosise de la Kiev. Înainte de a pleca să împuște rațe, Hrușciov a luat cina împreună cu Stalin la vilă. Atunci Stalin, „care zâmbea și mă urmărea atent”, l-a informat că urma să sosească Ribbentrop. Hrușciov, care nu știa nimic despre negocieri, a rămas „consternat. M-am holbat la el, crezând că glumește”. „De ce ar vrea să ne viziteze Ribbentrop?”, i-a scăpat lui Hrușciov. „Defectează?” Apoi și-a amintit că mergea la vânătoare cu Voroșilov în acea zi măreață. Oare trebuia să anuleze acea ieșire?
„Du-te liniștit. Tu nu ai nimic de făcut aici… Eu și Molotov ne întâlnim cu Ribbentrop. Când o să te întorci, o să-ți spun ce-i în mintea lui Hitler…” După cină, Hrușciov și Malenkov au plecat să se întâlnească cu Voroșilov la rezervația sa de vânătoare, în timp ce Stalin a rămas la vilă ca să se gândească la ziua ce urma. Dacă nu era într-o dispoziție foarte bună, considera că „vânătoarea este o pierdere de vreme”. Poate în acea noapte, citind Istoria Greciei antice de Vipper, a marcat Stalin pasajul despre avantajele dictatorilor care colaborează îndeaproape.
Marți, pe 22, toți potentații au vizitat pe rând Colțișorul. Dacă detaliile erau secrete, nu același lucru se poate spune și despre politică. Arhitectul său a fost Stalin, asistat de Molotov și Jdanov, dar nu a existat nimeni care să i se opună. Chiar și Hrușciov și Mikoian, în memoriile lor menite să-l ponegrească pe Stalin ori de câte ori era posibil, au recunoscut că nu au avut de ales. Acești leniniști, așa cum s-a exprimat Kaganovici, au înțeles că era o răsturnare a tratatelor de la Brest-Litovsk.
În acea seară, pe când vânătorii de rațe se afundau în mlaștinile de lângă Zavidovo, la o sută de kilometri nord-vest de Moscova, fostul vânzător de șampanie, Ribbentrop, înalt și afectat, a plecat cu avionul Condor al lui Hitler, Immelmann III, împreună cu o delegație formată din 30 de oameni. Ribbentrop a ajuns la 1 după-amiaza, pe 23 august și a coborât din Condor îmbrăcat cu o haină din piele, jachetă neagră și pantaloni în dungi, impresionat să vadă că aeroportul era decorat cu svastici. O fanfară cânta imnul național al Germaniei. Ribbentrop a fost condus apoi de Vlasik la un ZiS (un Buick sovietic) blindat. Au plecat în mare viteză spre oraș, făcând o scurtă oprire la Ambasada Germaniei, unde au fost serviți cu caviar și șampanie. La 3, Ribbentrop, care trebuia să se întâlnească cu Molotov, a fost condus prin Poarta Spaski până la Colțișor. Ribbentrop a fost întâmpinat de Poskrebîșev, îmbrăcat în uniformă militară, și condus sus, într-o încăpere lungă, dreptunghiulară, unde se aflau Stalin, cu tunica de partid și pantaloni bufanți băgați în cizme, și Molotov, într-un costum închis la culoare.
Când s-au așezat la masă, rușii, cu interpretul lor, V. N. Pavlov de o parte și germanii de partea cealaltă, Ribbentrop a declarat: „Germania nu cere nimic de la Rusia – doar pace și comerț”. Stalin i-a oferit cuvântul lui Molotov, în calitate de premier.
„Nu, nu, Iosif Vissarionovici, vorbiți dumneavoastră. Sunt sigur că vă veți descurca mai bine decât mine.” Au convenit rapid asupra termenilor pactului lor, menit să împartă Polonia și Europa de Est în sfere de influență – Stalin a primit estul Poloniei, Letonia, Estonia, Finlanda și provincia românească Basarabia (sublinierea îmi aparține), deși Hitler a păstrat Lituania. Dar, când R alin a cerut ibbentrop a propus un imn dedicat prieteniei germano-sovietice, Stalin a pufnit: „Nu credeți că trebuie să acordăm mai multă atenție opiniei publice din țările noastre? De atâția ani ne tot porcăim reciproc și băieții de la propagandă nu mai pridideau cu asta. Acum, deodată, vrem să ne facem popoarele să creadă că totul a fost uitat și iertat? Lucrurile nu merg atât de repede.” După ce au convenit asupra atâtor lucruri atât de repede, Ribbentrop s-a întors la Ambasadă pentru a-i telegrafia lui Hitler.
La 10 seara, s-a întors la Colțișor, însoțit de o delegație mult mai numeroasă și de doi fotografi. Când Ribbentrop a anunțat că Hitler aprobase termenii, „Stalin a părut că începe brusc să tremure și nu a strâns imediat mâna întinsă de partenerul său. Parcă trebuia mai întâi să depășească un moment de teamă”. Stalin a cerut să se aducă votcă și a toastat: „Știu cât de mult își iubește națiunea germană führerul. E un tip de treabă. Aș vrea să ridic paharul în sănătatea lui.” Molotov a toastat apoi în sănătatea lui Ribbentrop, care a toastat în cinstea lui Stalin. Unul dintre tinerii germani, un ofițer SS de 1,80 metri, pe nume Richard Schulze, a observat că Stalin își bea votca dintr-o sticlă specială și a reușit să umple și el paharul din sticla aceea, descoperind că nu era decât apă chioară. Stalin a schițat un zâmbet vag când Schulze a băut din pahar, el nefiind ultimul oaspete care avea să afle acest secret.
La 2 dimineața, pe 24 august, tratatul era gata. Fotografii – germanii cu echipament de ultimă oră, rușii cu un trepied antic de lemn și un aparat din lemn și alamă – au fost escortați în încăpere. Șeful Statului-Major al Armatei Roșii, suferindul Șapoșnikov, pe care Stalin îl respecta, a luat notițe pe un carnețel. Când să fie fotografiați, Stalin l-a observat pe înaltul ofițer SS care gustase din sticla lui și i-a făcut semn să intre în cadru, plasându-l între Ribbentrop și Șapoșnikov. Molotov a semnat.
O servitoare a adus șampanie și gustări. Când unul dintre fotografii germani le-a făcut o poză lui Stalin și Ribbentrop ridicându-și paharele, primul i-a făcut semn că nu și i-a spus că nu vrea să se publice o astfel de fotografie. Fotograful a vrut să îi dea filmul, dar Stalin a spus că are încredere în cuvântul unui german. La 3 dimineața, când liderii entuziasmați începeau să plece, Stalin i-a spus lui Ribbentrop: „Vă dau cuvântul meu de onoare că Uniunea Sovietică nu își va trăda partenerul.”
Stalin s-a dus la Kunțevo, unde îl așteptau vânătorii. Voroșilov, Hrușciov, Malenkov și Bulganin adunaseră deja rațele ca să fie gătite în bucătăria lui Stalin. Când Stalin și Molotov au sosit, jubilând, cu o copie a tratatului, Hrușciov s-a lăudat că a împușcat mai multe rațe decât Voroșilov, mult lăudatul „Prim Țintaș”, înainte ca Vojd-ul să-i spună râzând că ei semnaseră Pactul Molotov-Ribbentrop, care avea să zguduie lumea din temelii: „Stalin părea foarte mulțumit de sine”, dar nu își făcea iluzii despre noua sa prietenie. În timp ce se ospătau cu fripturi de rață, Stalin s-a lăudat: „Bineînțeles, nu este decât un joc în care fiecare încearcă să-l păcălească pe celălalt. Știu ce pune Hitler la cale. El crede că că a fost mai deștept ca mine, dar de fapt eu l-am păcălit pe el”. Războiul, a explicat el, „ne va mai ocoli o perioadă”. Jdanov ăși bătea joc de silueta în formă de pară a lui Ribbentrop: „Are cele mai babane șolduri din toată Europa”, a proclamat el, în timp ce potentații râdeau de cingătoarea exagerată a lui Ribbentrop: „Ce șolduri! Ce șolduri!”
„Marele joc”, cum numea Molotov războiul nervilor dintre Stalin și Hitler, începuse.