Spionaj

Aceasta este partea 4 din totalul de 5 articole ale seriei Hoover/FBI
0
(0)

Încă din 8 mai 1934, Roosevelt și-a exprimat îngrijorările cu privire la fascism, solicitându-i lui Hoover „o investigație foarte atentă și cuprinzătoare” a admiratorilor americani ai lui Hitler…

Zeloși

Așa s-a ajuns la refolosirea unei tehnici mai vechi de culegere a informațiilor prin interceptarea convorbirilor telefonice. Deși în cazul Olmstead din 1928, Curtea supremă stabilea că

Un standard care ar interzice strângerea de dovezi, dacă sunt obținute printr-un comportament contrar eticii al oficialilor guvernului, ar provoca suferință societății și ar da infractorilor o imunitate mai mare decât până acum.

o minoritate a ei, sub conducerea judecătorilor Louis Brandeis și Harlan Fiske Stone (fost șef al lui Hoover) își manifesta public dezacordul:

Cel mai mare pericol la adresa libertății zace în încălcările insidioase comise de oameni plini de zel, bine intenționați, dar lipsiți de înțelegere.

Mai mult,

Infracțiunea este contagioasă. Dacă guvernul începe să încalce legea, dă naștere la dispreț față de lege; îl invită pe fiecare cetățean să asculte doar de propria lege; invită la anarhie. Să declari că, în administrarea legii penale, scopul scuză mijloacele – să declari că guvernul poate comite infracțiuni pentru a obține condamnarea unui anumit infractor – ar atrage urmări teribile.

Din nou se confrunta noțiunea de „siguranța societății” cu dreptul la libertate și intimitate individuală…

La șase ani după cazul Olmstead, în 1934, Congresul a adoptat Legea Comunicațiilor, o lege care interzicea interceptarea convorbirilor telefonice și dezvăluirea conținutului acestora. Legislatorii credeau că au făcut din interceptarea telefoanelor o infracțiune. Dar îi lăsaseră lui Hoover o portiță. El a interpretat „dezvăluirea” în stil avocățesc, considerând că interceptarea nu era ilegală dacă informația nu era folosită ca dovadă la tribunal. Așadar, dacă era secretă, era legală. În consecință, FBI a folosit interceptări ori de câte ori a autoriza Hoover. Interceptarea telefoanelor, plantarea de microfoane și intrările prin efracție au devenit Sfânta Treime a operațiunilor de informații desfășurate de FBI, începând cu anii 1930. Hoover credea că acestea erau instrumente esențiale pentru a apăra Statele Unite de spioni și sabotori. Președintele Roosevelt știa că asemenea metode erau practica standard în jocul dintre națiuni.

Senzația de omniprezență a FBI în societate a stat la baza puterii obținute de Hoover…

Totuși, nepregătiți!

Abia prin 1937, Hoover a conștientizat rămânerea în urmă a FBI în comparație cu servicii de spionaj străine… Sovieticii, germanii, japonezii spionau de ani de zile șantiere navale, fabrici de avioane, baze militare americane. S-au descoperit cazuri de spioni naziști, japonezi, sovietici…

Pe 14 octombrie 1938, Hoover le-a transmis președintelui și procurorului general o propunere îndrăzneață privind crearea unui imens serviciu de informații sub controlul lui. Planul însemna o uimitor de ambițioasă acumulare de putere într-o națiune în care puțini erau pregătiți pentru următorul război.

Hoover avea 587 de agenți în FBI. A propus să mai fie angajați 5.000. El avea să preia serviciile vamale și pe cele de imigrație. De asemenea, avea să conducă și Comisia Federală de Comunicații, care controla rețelele naționale și internaționale de radio, sistemele de telefonie și telegrafie. El avea să fie responsabil cu securitatea fiecărei fabrici care deținea un contract guvernamental și a fiecărei unități de cercetare militară. El urma să supervizeze emiterea de pașapoarte și de vize de către Departamentul de Stat. El urma să aibă puterea de a ancheta pe oricine din Statele Unite care era bănuit că ar fi agent străin.

Jonglerul Roosevelt

Sunt un jongler, nu las niciodată dreapta să știe ce face stânga.

Cuvinte ale lui Franklin Delano Roosevelt… Sub presiunea evenimentelor, acesta a dat și chiar a extins ordine secrete, atribuind FBI puteri mai mari, pentru a putea „să preia investigațiile în probleme legate de spionaj”.

Cu toate acestea, procurorul general îi asigura pe americani că libertățile civile sunt pe mâini bune:

În urmă cu 20 de ani s-au făcut lucruri inumane și crude în numele justiției. Nu vrem să se întâmple și astăzi astfel de lucruri, pentru că întreaga activitate este localizată acum la FBI.

Nu cred că, pentru a-și apăra interesele naționale, o democrație trebuie să devină altceva decât o democrație. Sunt convins că dacă treaba este făcută corect – dacă apărarea împotriva agresiunii interne este pregătită cu grijă – poporul nostru nu va trebui să îndure lucrurile tragice care s-au întâmplat în alte părți ale lumii și pe care le-am văzut, chiar dacă la o scară mai redusă, și în țara libertății. Putem preveni și face public abuzul de libertate prin sabotaje, dezordini și violență, fără să distrugem libertatea însăși.

Catastrofe…

Dar Hoover era deja în război, n-avea timp de declarații ideatice…

În primul rând, Hoover voia legi mai puternice împotriva subversiunii. Le voia, de fapt, de 20 de ani. Și le-a primit. În Congres începuseră deja audierile privind o reglementare ce avea să fie cunoscută în cele din urmă drept Legea Smith. Ea se referea, inițial, la amprentarea și înregistrarea străinilor. Până în momentul în care a fost adoptată, s-a dezvoltat devenind o lege împotriva răzvrătirii în vreme de pace din America de după secolul al XVIII-lea. Legea Smith includea cele mai dure restricții federale impuse libertății de exprimare în toată istoria americană: scotea în afara legii vorbele și ideile privind răsturnarea guvernului, și făcea din apartenența la o organizație ce avea această intenție o infracțiune federală.

Hoover a reintrodus practica păstrării unor liste a potențialilor inamici (care urmau să fie arestați la începerea războiului), dar voia și ascultarea telefoanelor după bunul plac. S-a lovit de Curtea Supremă, în cazul Statele Unite vs. Nardone… S-a lovit de noul procuror general Robert Jackson (devenit ulteriorul acuzatorul în procesele de la Nürnberg). Hoover era adeptul principiului „și ce dacă este ilegal?”… Și,

Cu binecuvântarea lui Roosevelt, Hoover asculta acum după pofta inimii. Interceptarea telefoanelor rămânea ilegală. Nimic din ordinul președintelui nu îi schimba statusul. Roosevelt făcuse din FBI un serviciu de informații al președinției. Hoover smulsese astfel o autoritate consistentă de la Departamentul Justiției.

În următoarele două decenii, Hoover avea să le spună procurorilor generali cu ce se ocupa, dacă și când voia. El i-a pus pe Jackson și pe mulți dintre succesorii acestuia în imposibilitatea de a-și exercita autoritatea legală asupra FBI.

Hoover opera în afara legii și știa asta. Dovezile obținute din interceptări telefonice erau inutilizabile la tribunal; orice judecător ar fi respins un caz bazat pe acțiuni ilegale ale guvernului.

În următorii cinci ani, Hoover i-a trimis lui FDR un flux constant de informații politice și de insinuări malițioase despre oamenii care se opuneau politicilor președintelui. Printre țintele supravegheate de FBI s-au numărat Lindberg, coaliția conservatoare America First (America înainte de toate), anticomuniștii și reacționarii prohitleriști, dar și trei senatori ai Statelor Unite pe care Hoover îi suspecta de simpatii progermane, inclusiv vechiul său inamic din anii 1920, Burton Wheeler din Montana; congresmanul din orașul natal al lui FDR, vânătorul de comuniști Hamilton Fish; și sute de alți oameni care pur și simplu îl urau pe Roosevelt și respingeau tot ceea ce reprezenta acesta.

Când președintele a fost iritat de un pamflet publicat de America First împotriva politicii lui de a împrumuta nave Marii Britanii, el i-a ordonat unui apropiat „să afle de la cineva – poate de la FBI – cine plătește pentru asta?” Hoover a început să investigheze nu doar sursa pamfletului, ci întreaga structură financiară a organizației America First. În cele din urmă, a fost în măsură să-l informeze pe președinte că America First primea un sprijin secret substanțial de la doi dintre cei mai puternici proprietari de ziare din țară: Joseph Medill Patterson de la Daily News, din New York, și Robert R. McCormick, de la Chicago Tribune. Hoover a sugerat totodată că America First ar fi putut primi fonduri secrete de la fasciști străini. Toate acestea l-au determinat pe președinte să ordone Departamentului Justiției deschiderea unei anchete federale penale privind America First. O interceptare telefonică a unuia dintre cei mai cunoscuți lideri ai America First, colega aviatoare a lui Lindberg, Laura Ingalls, a dus la inculparea și condamnarea acesteia ca agent de influență plătit al guvernului german.

Hoover devenise șeful serviciului de informații al președintelui…

Deplasare în serie<< Continua supraveghere… :: Secrete și război >>

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.