Problemele începutului…

Aceasta este partea 2 din totalul de 5 articole ale seriei Hoover/FBI
0
(0)

Poveștile de spionaj au atras întotdeauna. Cuvântul cheie în astfel de povești este cuvântul „secret”. Filmele, cărțile și articolele ce se bazează pe devoalarea secretelor sunt adevărate borcane cu miere. Totuși, pătrunderea în lumea secretelor pe bază documentară poate fi mult mai atractivă. Continuăm să vedem ce ne spune Tim Weiner despre asta în „FBI – O istorie secretă”…

După ce-a devenit șeful nou-createi Divizii Radicali din Departamentul Justiției, Hoover a ajuns să coordoneze sute de agenți și informatori. Și-avea puteri nebănuite, putând practic cere arestarea oricui voia. A luat pe cont propriu lupta cu inamicii statului, la doar douăzeci și patru de ani…

Trădare, trădare, dar s-o știm și noi…

Biroul a lansat primele lui programe de supraveghere internă la scară națională în baza Legii Spionajului din 1917, arestând radicali, interceptând conversații și deschizând scrisori. În baza Legii Spionajului, deținerea unor informații care puteau face rău Americii era pasibilă cu pedeapsa cu moartea; pe oricine „rostea, tipărea, scria sau publica” idei neloiale îl pândea închisoarea. În baza Legii Spionajului au fost condamnați 1.055 de oameni. Nici unul nu era spion. Cei mai mulți erau disidenți politici care militau împotriva războiului. Vorbele, nu faptele erau crimele lor.

Era prima din cele două perioade cunoscute în Statele Unite ca „Panica Roșie”…

Autorul amintește cazul Rosei Pastor Stokes, Luigi Galleani, ajungându-se până la cazul lui Carlo Valdinoci, editor la Cronaca Sovversiva, cel care s-a aruncat în aer la ușa casei procurorului general Palmer.

Spaima de comunism îi făcea pe conducătorii americani să considere că „Statele Unite trebuiau să fie gata de lupte «în orice parte a lumii unde amenințarea războiului este iminentă»”, că inamicii Statelor Unite „trebuie supravegheați, cu agenții secrete infiltrate peste tot”. Conform președintelui Wilson, aflat în campanie electorală,

Și asta nu se poate face în condițiile libertății de exprimare. Nu poți face asta cu dezbatere publică. Planurile trebuie să fie secrete. Datele trebuie adunate printr-un sistem pe care noi îl condamnăm, pentru că l-am numit sistem de spionaj. Este mai politicos să îi spunem sistem de informații.

De parcă important este cum botezăm un sistem, nu ceea ce este și ce face el! Această dilemă (dintre asigurarea securității naționale, pe de o parte, și respectarea legii pe de altă parte) a fost (și a rămas) problema de bază cu care s-a confruntat FBI (și nu numai!) de-a lungul întregii istorii…

La 1 august 1919, Hoover a primit misiunea de a zdrobi conspirația comunistă împotriva Statelor Unite. Iar lista de inamici ai statului concepută de Hoover ca inamici personali a ajuns să numere 60.000 de persoane pentru care existau dosare. Agenții lui Hoover au infiltrat și două dintre principalele organizații de stânga din țară: Partidul Socialist și Sindicatul Muncitorilor Roșii.

Problema comuniștilor

Partidul Comunist din Statele Unite ale Americii a luat ființă pe 7 septembrie 1919, în sala Federației Ruse din Chicago. La înființare au asistat cel puțin cinci agenți ai guvernului, iar rapoartele lor au mers direct la J. Edgar Hoover. Acestea sunt unele dintre primele documente americane din Războiul Rece.

Pe 7 septembrie, informatorul confidențial nr. 121 i-a trimis agentului special vorbitor de rusă al Biroului, Jacob Spolansky, o versiune în ciornă a statutului noii grupări.

„Numele acestei organizații va fi PARTIDUL COMUNIST din America”, scria în document. „Obiectivul ei va fi educarea și organizarea clasei muncitoare în vederea instaurării Dictaturii Proletariatului, abolirii sistemului capitalist și instaurarea Societății Comuniste

Odată solicitat să reacționeze Hoover a reacționat prompt. Soluția aleasă era expulzarea. Dar…

Urmarea a fost însă ascunsă de privirile publicului. Agenții Biroului au reținut mai mulți oameni decât plănuiseră să aresteze; Hoover a obținut mult mai puține mandate de arestare decât era nevoie. Dosarele Biroului au arătat că au fost arestați 1.182 de suspecți în 18 orașe din opt state – aproape cu o mie de oameni în plus față de cât a recunoscut public Palmer. În zilele următoare, s-a constatat că 199 dintre ei merită să fie deportați în baza legii. Mai rămâneau aproximativ o mie de arestați în impas. Unii au dispărut cu lunile prin închisorile orașelor și ale comitatelor; cei mai puțin norocoși au suferit bătăi și torturi, în mâinile agenților Biroului și ai poliției locale.

După o confruntare deloc comodă cu avocatul Felix Frankfurter la curtea judecătorului Anderson, în 7 aprilie 1920, Hoover a renunțat să depună mărturie sub jurământ despre raidurile ce au dus la arestări.

Acest caz pare să se fi derulat în baza teoriei moderne despre conducerea statului: mai întâi spânzurăm și apoi judecăm”, a scris judecătorul Anderson în decizia prin care elibera 13 dintre deținuții de la Deer Island, pe o cauțiune de 500 de dolari. În decizia finală, el a calificat comportamentul Biroului ca fiind ilegal și neconstituțional. Guvernul crease „un sistem de spionaj” care „distruge încrederea și propagă ura”, a concluzionat el. „O gloată este o gloată, indiferent dacă este formată din funcționari ai guvernului acționând în baza instrucțiunilor de la Departamentul Justiției sau din criminali, haimanale și vicioși.

Propunându-și eliminarea unor mii de radicali din peisajul american, Hoover a reorganizat Divizia Radicali, redenumind-o Divizia Generală de Informații, schimbarea fiind nu doar una de fațadă.

Într-un cuvânt, era spionaj. În opinia lui, era mai bine ca lupta împotriva subversiunii să se desfășoare în secret; guvernul nu putea să abordeze „situația radicalilor din punctul de vedere al urmăririi penale”. Legea era o forță prea slabă pentru a proteja America. Doar un serviciu secret putea să detecteze și să anihileze amenințarea ce venea dinspre stânga, apărând America de un atac.

Problema interlopilor

Dar, dincolo de problema comunistă, în condițiile legii prohibiției, au apărut și alte problemele legate de lumea interlopă…

Totuși, agenți ai Biroului din Chicago au interceptat o scrisoare a organizației clandestine din New York a Partidului Comunist, după atentatul din 16 septembrie 1920. Scrisoarea spunea:

Așa că unii dintre membrii noștri încep să creadă că TOTUL ESTE SIGUR. VREM SĂ VĂ ATRAGEM ATENȚIA CĂ DEPARTAMENTUL JUSTIȚIEI ÎȘI VEDE ÎN CONTINUARE DE TREABĂ. Și o să-și continue TREABA atâta vreme cât existăm ca Organizație Revoluționară. Spioni, turnători, provocatori și alți ticăloși de tot felul au misiunea, într-un fel sau altul, să intre în organizația noastră sau să afle despre activitățile ei… FIȚI FOARTE PRUDENȚI… DACĂ SUNTEȚI ARESTAȚI… NU RĂSPUNDEȚI NIMIC.

Un senator american (Wheeler) a vizitat Moscova. La întoarcere, convins că din haosul și teroarea revoluției bolșevice ar putea răsări capitalismul și libertatea religioasă, acesta a contribuit la recunoașterea politică a Rusiei de către SUA. Aici s-a lovit de… Hoover:

Tot el a ajutat un fost reporter de la Associated Press, pe nume Richard Whitney să se documenteze pentru o serie de articole incendiare, adunate mai târziu într-o carte intitulată Reds in America, în care Whitney îi mulțumea cu recunoștință lui Hoover pentru ajutorul pe care i l-a dat personal. Whitney susținea că agenții sovietici aveau o influență răspândită peste tot prin instituțiile americane și că se infiltraseră în fiecare colț al vieții americanilor. El a numit întâlnirea de la Bridgman un moment-cheie din „cea mai vastă conspirație împotriva Statelor Unite din istoria acestora”. Și-a îndreptat atenția asupra studiourilor de la Hollywood în care se făceau filme mute și l-a menționat pe Charlie Chaplin drept comunist în secret.

În 1924, pe 8 aprilie, președintele Coolidge și-a numit noul procuror general: Harlan Fiske Stone. Scotocind Departamentul Justiției, acesta nota că:

a găsit Biroul de Investigații „mirosind extrem de urât… plin de oameni cu dosare proaste… mulți condamnați pentru fapte penale… o organizație fără nici o lege… numeroase activități fără nici o autorizare conform regulamentelor federale… agenți angajați în numeroase practici brutale și tiranice până la extrem”.

Așa s-a ajuns la destituirea lui William J. Burns din funcția de director al Biroului de Investigații, Stone dând publicității un mesaj de forță și de actualizate și azi:

Un sistem de poliție secretă poate deveni o amenințare pentru libertatea guvernării și a instituțiilor, deoarece aduce cu el posibilitatea abuzurilor de putere care nu sunt întotdeauna sesizate sau înțelese rapid. Extinderea enormă a legislației federale, atât civilă, cât și penală, a făcut ca Biroul de Investigații să fie un instrument necesar de impunere a legii. Dar este important ca activitățile lui să fie limitate strict la executarea acelor funcțiuni pentru care a fost creat și ca agenții lui înșiși să nu fie mai presus de lege sau în afara ei.

Biroul de Investigații nu este interesat de opiniile politice sau de altă natură ale indivizilor. El este interesat doar de comportamentul lor și asta doar atunci când acest comportament este interzis de legile Statelor Unite. Când un sitem de poliție depășește aceste limite, este periculos pentru buna aplicare a justiției și pentru libertatea oamenilor, care ar trebui să fie cea mai de preț preocupare a noastră. Doar în cadrul acestor limite ar trebui să fie spaima răufăcătorilor.

Pe 10 mai, Stone l-a convocat pe Hoover, aflat în poziția de al doilea om la comanda Biroului:

Cu șapte luni înainte să împlinească 30 de ani, cu părul netezit pe ceafă și cămașă strâns încheiată la gât, Hoover privea în sus la Stone, care, cu cei 1,95 metri ai lui, era cu un cap mai înalt. Stone se uita în jos, cu ochii lui ca de oțel sub sprâncenele stufoase și cărunte. I-a spus lui Hoover că era și el sub investigație.

Pentru moment, a spus Stone, Hoover avea să fie director interimar al Biroului de Investigații. Hoover urma să-i raporteze direct lui Stone, iar regulile jocului aveau să se schimbe.

Biroul urma să investigheze doar încălcările legislației federale. Intermediarii și șantajiștii politici aveau să fie concediați. Gata cu spargerile în miez de noapte la Capitoliu. Gata cu operațiunile clandestine. Gata cu arestările în masă. Biroul nu avea să mai fie un instrument de luptă politică și nu mai avea nici o treabă cu spionajul.

Hoover i-a răspuns: Da, să trăiți!

Dar, în vreme ce Harla Fiske Stone a rămas în funcție vreme de nouă luni, avansând ulterior la Curtea Supremă, Hoover a rezistat cam 48 de ani… A respectat el principiile enunțate de Stone? Vom vedea… 😛 

Deplasare în serie<< După 500 de pagini… :: Continua supraveghere… >>

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.