Continua supraveghere…

Aceasta este partea 3 din totalul de 5 articole ale seriei Hoover/FBI
0
(0)

Supraviețuirea Biroului – și renașterea lui ca serviciu secret de informații – s-a datorat iscusinței politice a lui Hoover, răbdării lui stoice, voinței lui de fier. În timp, omul a devenit sinonim cu instituția. Amândoi aveau să reziste tuturor furtunilor politice, pentru tot restul vieții lui. Hoover nu și-a pierdut niciodată convingerea că soarta națiunii depindea de el și de munca lui. Și nu și-a scăpat niciodată din ochi inamicii.

Oare cât de stresantă poate fi viața unui om convins că soarta națiunii sale depinde de el?

Păstrarea secretelor

Procurorul general Stone i-a spus lui Hoover să se limiteze la aplicarea legii. El l-a întrebat pe Hoover, și nu o singură dată, care erau legile federale în baza cărora era ilegal comunismul. Nu exista nici una. „Activitățile comuniștilor și ale altor ultraradicali nu au reprezentat, până la momentul de față, o încălcare a legislației federale”, a scris Hoover pe 18 octombrie 1924. „În consecință, Departamentul Justiției nu are, teoretic, nici un drept să investigheze astfel de activități.

Altfel spus, fiind vorba de luptă politică, Biroul de Investigații nu era autorizat să se implice în asta. Cu toate astea, Hoover „și-a forțat autoritatea până la limită și dincolo de ea, în privința anticomunismului”…

Și totuși, trebuia să se ridice la standardele procurorului general. Pe 10 decembrie 1924, Stone l-a anunțat că trecuse testul. Hoover avea să fie directorul Biroului de Investigații.

În noua calitate, omul și-a luat rolul și mai în serios.

I-a concediat pe șarlatani și pe incompetenți, reducând efectivul Biroului până când a rămas cu mai puțin de 300 de agenți speciali de încredere. A interzis consumul de alcool în timpul serviciului și după, în lumina legilor Prohibiției. În timp, a introdus rapoarte regulate privind infracțiunile, a format un laborator criminalistic modern, a construit o academie de pregătire și a alcătuit o arhivă națională de amprente. Iar în următorul deceniu a menținut operațiunile de spionaj la dimensiuni mici și concentrare maximă.

Și chiar dacă riscul spionării propriilor concetățeni era mare, Hoover și l-a asumat. A coordonat chiar și investigarea mișcării naționale din 1927, pentru oprirea execuției anarhiștilor italieni Sacco și Vanzetti. L-a spionat pe un etern candidat prezidențial al Partidului Comunist, William Z. Foster, dar și tentativa comuniștilor de a obține controlul sindicatelor. A obținut declarația lui Stalin adresată delegației americane la Moscova din mai 1929:

„Nu este departe momentul în care în America se va produce o criză revoluționară”, a spus Stalin. „Faceți toate eforturile și folosiți toate mijloacele ca să fiți pregătiți pentru asta, tovarăși.”

Criza a venit rapid. A început cu crahul de pe Wall Street din noiembrie 1929, a căpătat forță în timpul Marii Crize economice și a durat până la cel de-al doilea Război Mondial.

Steaguri roșii

În contextul haosului economi generat de criză, „muncitorii din această țară au un singur steag și acela este steagul roșu.” În 1930, Congresul a avut un prim răspuns, cu o investigație asupra comunismului american. Din păcate, a fost un eșec, investigatorii Congresului fiind intoxicați cu documente falsificate, dovezi măsluite și martori ce făceau spectacol. Hoover a încercat să se țină departe de spectacolul public. Dar n-a încetat supravegherea, trimițând chiar și papoarte informative despre ceea ce s-a numit Marșul Bonusului al miilor de veterani din Primul Război Mondial.

Dar, în 1932, Partidul Comunist era totuși o forță slabă…

Armată de infractori

Războiul împotriva gangsterilor și războiul împotriva comunismului nu erau însă luptele în care să se angajeze americanii. Aceștia luptau pentru supraviețuire. Tânjeau după un conducător puternic. Erau gata pentru un președinte care să instaureze „o dictatură americană bazată pe consimțământul celor guvernați”, în cuvintele surprinzătoare ale congresmanului Fish. Alegerea lui Franklin D. Roosevelt era previzibilă din clipa în care a fost nominalizat. FDR era gata să folosească toate puterile pe care i le acorda Constituția – și mai mult decât atât – ca să salveze republica din haosul politic și economic.

În condițiile în care senatorul Thomas Wals – fostă țintă a Biroului de Investigații pe tema spionajului politic, cu un deceniu în urmă – devenise procuror general, șansele lui Hoover de a-și păstra funcția erau foarte mici, Roosevelt căutându-i un înlocuitor. Un potențial candidat era Homer S. Cummings.

Suntem angajați într-un război acum”, a afirmat procurorul general Cummings într-un discurs rostit în fața Fiicelor Revoluției Americane, în august 1933, „un război cu forțele crimei organizate”.

Cummings a întocmit lista „inamicilor publici”, compusă din gangsteri ca John Dilliger, Pretty Boy Floyd, Baby Face Nelson, Bonnie și Clyde. Cummings a dat Biroului dreptul de a purta arme, de a pune în practică mandate și de a face arestări. Cummings a conceput, și Congresul a aprobat un nou cod penal federal, care trecea sub jurisdicția Biroului infracțiunile de crimă organizată – desfășurarea unei activități criminale interstatale. (…) Cummings spera că oamenii lui Hoover aveau să aplice legea acolo unde eșuaseră poliția locală coruptă și șerifii de tinichea.

Cummings a cerut Hollywoodului să i se alăture în luptă. Hollywoodul a făcut filmele, iar filmele l-au ajutat pe Hoover să devină o vedetă. Cummings nu putea să joace rolul principal. Arăta ca un șoarece de bibliotecă. Hoover era mult mai potrivit pentru acest rol. El a pozat cu plăcere pentru fotografii publicitare, ținând un pistol mitralieră sau zâmbind ca o starletă. Avea și numeroase modele cinematografice pentru noul și strălucitul lui rol. În filmul G-Man, cu James Cagney în rolul unui impetuos agent FBI, era prezentată o audiere în Congres cu un Hoover ficțional depunând mărturie în favoarea programului antiinfracțional al lui Cummings. „Aceste bande vor fi lichidate!” promitea el. „Acesta este un război!

În următorul an, Hoover a devenit imaginea publică a războiului împotriva crimei organizate, vedeta unui spectacol care a captivat națiunea americană, un simbol pe scena politică. Aparițiile lui publice, discursurile rostite și statisticile pe care le-a furnizat Congresului au devenit la fel de dramatice ca și filmele. El avea să pretindă că 4,3 milioane de americani se alăturaseră „armatei de infractori gata de acțiune” ce amenințau națiunea – „ucigași, hoți, escroci, asasini, tâlhari și jefuitori de bănci”. Conform acestei cifre, unul din 30 de bărbați, femei și copii din Statele Unite era înarmat, periculos și liber să dea lovitura. Odată verificate, multe asemenea date s-au dovedit pure invenții. Dar ele ia-u adus lui Hoover publicitate și putere.

Odată cu noua extindere a autorității și cu reputația lui în creștere la scară națională a venit și un nume nou pentru instituția pe care o conducea: Biroul Federal de Investigații

Deplasare în serie<< Problemele începutului… :: Spionaj >>

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.