COVID-19

Statul român în slujba Bisericii Ortodoxe

0
(0)

Patriarhul-MAINu știu alții cum sunt, dar eu, cu stupoare, aflu aseară pe televiziuni că ditamai Ministerul Afacerilor Interne, condus de un domn pe nume Ion-Marcel VELA, și cu „înaltul” acord al însuși prim-ministrului României, a încheiat un „acord” cu o entitate privată pe numele ei Patriarhia Română, „PRIVIND STABILIREA UNOR MĂSURI CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2020”.

Iată acordul:

Acum, să încercăm să-l și descifrăm în cheie politicianistă, pentru că despre asta-i vorba…

Așadar, Patriarhia Română… Conform Wikipedia,

Din 1925 Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie. În acel an, în 4 februarie, Sfântul Sinod a hotărât sa înființeze Patriarhia Ortodoxă Română. Mitropolitul primat (Mitropolitul Ungrovlahiei) a fost ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru înființarea Patriarhiei a fost promulgată la 25 februarie 1925, iar la 1 noiembrie 1925 a avut loc înscăunarea lui Miron Cristea ca prim patriarh al României (1925-1939).

De fapt, Patriarhia Română este cea mai înaltă autoritate canonică a ortodoxismului românesc. Concret, reprezintă structura de vârf a Bisericii Ortodoxe Române. Teoretic (cel puțin), statul român este un stat laic, în afara religiei și a clerului. Faptul că fețele bisericești n-au acceptat acest lucru încă de la reformele lui Cuza, creatorul statului român modern, nu înseamnă că nu e așa.

Cu toate acestea, istoria politichiei românești a ultimilor treizeci de ani ne arată că, în dorința lor populistă de a obține voturi, partidele au cochetat și au curtat Biserica Ortodoxă Română, au „sponsorizat”, și au făcut înțelegeri „pe sub masă” cu mult prea fericitele fețe bisericești. Similar acestei cutume ilegale, iată că și în această perioadă de criză/crize, PNL-ul, similar altor partide, face astfel de înțelegeri. Dar, de data asta problema e mai gravă. Fiind la guvernare, PNL-ul pune în slujba Bisericii structuri ale statului român pe față! Pe motivul că „luându-se în considerare dorința comună de diminuare a riscului răspândirii infecției cu noul coronavirus și protejarea sănătății mirenilor și clericilor, având în vedere dorința de a se oferi credincioșilor ortodocși o anumită consolare, prin distribuirea Paștilor și a Sfintei Lumini venite de la Ierusalim”, Ministerul Afacerilor Interne a stabilit niște lucruri inadmisibile:

  • relaxarea măsurilor prevenire a contaminării cu virusul SARS-COV-2 prin (practic) renunțarea (fie ea și temporară) de păstrare a așa-zisei „distanței sociale”;
  • punerea structurilor statului român în slujba Bisericii Ortodoxe Române prin precizări de genul:
    • „distribuirea Sfintei Lumini adusă de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie 2020, în jurul orelor 19.00, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliția locală, cât și cadrele Ministerului Apărării Naţionale), începând cu orele 20.00”;
    • echipajele care acționează în posturile fixe și cele aflate la punctele de frontieră, aflate în misiuni coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne, vor oferi Sfânta Lumină persoanelor aflate în trafic”;
    • cadrele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, aflate în misiune în noaptea de Înviere, vor distribui Sfânta Lumină spitalelor, centrelor sociale și centrelor de carantină.”

O întrebare poate face valuri! De ce discriminează Ministerul Afacerilor Interne alte biserici, încheind astfel de înțelegeri doar cu ortodocșii?

Păi cum vine asta stimabililor? Poate că acele „cadre” și „echipaje de ordine publică” au altă credință! Cum să-i obligi la așa ceva? Iar dacă Statul îți pune resursele în slujba Bisericii, n-ar trebui ca, la rându-i, Biserica să le distribuie acestor „slujbași” uniformele (sutanele) de rigoare?

Păi n-are dreptate Președintele?

Dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, OMS: stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări.


Editare ulterioară:

Iată că onorabilul ministru Vela, sub presiune, revine asupra acordului în cauză, renunțând la punerea structurilor statului român în slujba sutanelor. E de presupus inițiala manevră politicianistă îl va costa scump pe „politicianul” Vela…

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.