logo

Asumarea riscurilor are o logică…

Aceasta este partea 67 din totalul de 70 articole ale seriei Incerto
0
(0)

Iată-ne ajunși la un ultim capitol al cărții. Poate cel mai important din punct de vedere al acțiunii practice. Voi puncta ideile prin mai multe citate.

Riscuri la cazinou

Pentru a facilita înțelegerea diferenței dintre probabilitatea ansamblului și probabilitatea timpului (eu aș numi-o probabilitatea temporală), Taleb propune un experiment de gândire cu două situații:

  1. cazul în care 100 de persoane merg la cazinou pentru a paria fiecare câte o sumă fixă, pe parcursul unei perioade determinate, și
  2. cazul unei singure persoane care joacă la cazinou 100 de zile consecutiv, pornind de la o sumă determinată.

În primul caz, unii pierd, alții câștigă, seara putând stabili cine e „beneficiarul”. Poate exista un anumit jucător, să spunem al 28-ulea care a rămas fără bani. deci, 1% dintre jucători sunt lefteri. În cazul al doilea, să spunem că în ziua 28, jucătorul rămâne fără bani, astfel încât, în ziua 29 nu se mai prezintă la cazinou, el atingându-și pragul de suportabilitate. El va rămâne fără bani cu o probabilitate de 100%.

Se revine la principiul:

„Ca să ai succes, întâi trebuie să supraviețuiești.”

sau în versiunea lui Taleb:

„Nu traversa niciodată un râu dacă are, în medie, 1,2 metri adâncime.”

Ergodicitatea

Cântărind lucrurile, putem afirma că o situație este considerată nonergodică dacă probabilitățile înregistrate în trecut nu se aplică proceselor viitoare. Există un „stop” undeva, o barieră absorbantă care îi împiedică pe cei ce își pun pielea la bătaie să meargă mai departe și spre care sistemul tinde invariabil. Vom numi aceste situații „ruinare”, fiindcă nu sunt reversibile. Principala problemă este că, dacă există vreo posibilitate ca ruinarea să se producă, analizele cost-beneficiu nu mai sunt posibile.

Să luăm un exemplu mai radical decât experimentul cu cazinoul. Presupunem că un grup de oameni joacă ruleta rusească o singură dată, pentru un milion de dolari – este chiar povestea centrală din Fooled by Randomness. Cam cinci din șase vor obține bani. Dacă ar fi aplicat cineva o analiză cost-beneficiu standard, ar fi susținut că șansele de câștig sunt de 83,33%, cu un profit mediu de 833.333 de dolari „prevăzut” la fiecare tragere. Însă cine continuă să joace ruleta rusească ajunge la cimitir. Profitul prevăzut în acest caz este… imposibil de calculat.

Citatul de mai sus demonstrează consecințele expunerii repetate la risc.

Dar se poate și mai rău: în viața reală, fiecare risc pe care ți-l asumi, cât ar fi de mic, se însumează și contribuie la reducerea speranței tale de viață. Dacă escaladezi munții și mergi cu motocicleta și îți petreci timpul în preajma mulțimilor violente și îți pilotezi propriul avion de mici dimensiuni și bei absint și fumezi și practici parkour în fiecare seară de joi, speranța ta de viață se reduce considerabil, deși niciuna dintre aceste activități, luată de una singură, nu ar avea vreun efect semnificativ. Această idee de repetare face ca paranoia în privința anumitor evenimente cu probabilitate redusă, chiar și cea considerată „patologică”, să fie perfect rațională.

Mai mult, apare o concluzie neașteptată. Dacă medicina îți mărește treptat speranța de viață, paranoia ta trebuie să crească și mai mult. Gândește dinamic.

(re)flexii

Asta-mi aduce aminte de unele ziceri despre un mare poet (Topârceanu, cred) care la bătrânețe devenise foarte precaut, ajungând să dezinfecteze clanțele ușilor…

Ce-nseamnă „tu”?

„Care este cel mai rău lucru care poate să ți se întâmple?”

„Să mor.”

„Dacă mori tu plus copii tăi, nepoții, verii, câinii, pisica, perușul și hamsterul (în cazul în care ai așa ceva) este mai rău decât dacă mori doar tu?”

„Dacă mori tu plus copii tăi, nepoții, verii (…) plus întreaga omenire este mai rău decât dacă mori doar tu?” Da, bineînțeles. Atunci cum poate moartea ta să fie cel mai defavorabil dintre toate rezultatele posibile?

Câtă vreme nu ești narcisistul și psihopatul absolut – nici chiar și atunci –, scenariul cel mai pesimist nu se limitează niciodată la pierderea propriei tale vieți.

Dar, curajul și precauția nu sunt contradictorii

Tony Grăsanul ar spune că cele două noțiuni sunt același lucru. Curajul nu e un act de egoism:

Ai curaj atunci când îți sacrifici binele propriu pentru ca un nivel superior să supraviețuiască.

Mai mult, anumite riscuri ar trebui să ne placă

Am explicat în Antifragil că lumea confundă riscul de ruinare cu variațiile și cu fluctuațiile – o simplificare ce se abate de la o logică mai profundă și mai riguroasă a lucrurilor. Eu pledez pentru plăcerea de a risca, pentru improvizația „convexă” sistematică și pentru asumarea multor riscuri care nu implică riscuri de extremitate, dar oferă profituri de extremitate. Lucrurile schimbătoare nu sunt neapărat riscante, și viceversa. Săriturile de pe o bancă, la sala de sport, pot fi bune pentru noi și pentru oasele noastre, în timp ce căderea de la etajul al douăzeci și doilea nu va avea niciodată același efect. Vătămările mici pot fi benefice, nu și cele mai mari, care au efecte ireversibile. Discursul alarmist în privința anumitor categorii de evenimente este doar un discurs alarmist; în cazul altor categorii, este mai mult decât atât. Riscul și ruinarea sunt lucruri diferite.

În continuare, voi cita un subcapitol ce conține precizări clarificatoare. Înțelegerea lui e posibilă după parcurgerea întregii serii de articole „Incerto”.

Empirismul naiv

Riscurile nu sunt egale între ele. Auzim adesea că „Ebola face mai puține victime decât înecul în cadă” sau alte afirmații similare bazate pe „dovezi”. Aceasta este o altă categorie de probleme pe care le poate înțelege bunica, nu și oamenii semieducați.

Nu compara niciodată un risc cu coadă lungă, sistemic și multiplicativ, cu un risc cu coadă scurtă, specific și nonmultiplicativ.

Nu uita că îngrijorarea mea vizează corelația dintre moartea unei persoane și moartea alteia. Trebuie, aşadar, să ne preocupe efectele sistemice: evenimentele care pot afecta mai mult de o persoană, în cazul în care au loc.

Să ne împrospătăm memoria. Evenimentele aleatorii intră în două categorii: Mediocristan şi Extremistan. Mediocristan este categoria cozilor scurte și afectează individul, fără corelații cu colectivul. Extremistan, prin definiție, afectează mulți oameni. Prin urmare, Extremistanul are un efect sistemic, pe care Mediocristanul nu îl are. Riscurile multiplicative, cum ar fi epidemiile, sunt întotdeauna din Extremistan. Chiar dacă nu sunt letale (de exemplu, gripa), ele provin tot din Extremistan.

În termeni mai tehnici:

Riscurile din Mediocristan se supun marginii Chernoff.

Marginea Chernoff poate fi explicată astfel: probabilitatea ca numărul persoanelor care se îneacă în propria cadă în Statele Unite să se dubleze anul viitor – presupunând că nu apar schimbări care să afecteze populația sau căzile – este de unu la multe trilioane de vieți ale Universului. Nu se poate spune același lucru despre dublarea numărului de persoane ucise de terorişti în aceeași perioadă.

Jurnaliştii și specialiștii în științe sociale au o înclinație patologică spre astfel de aberații – mai ales cei care cred că o regresie și un grafic sunt metode sofisticate de a aborda o problemă. Pe scurt, în formarea lor s-au folosit instrumente pentru Mediocristan. De aceea vedem deseori titluri care ne informează că numărul cetățenilor americani care s-au culcat cu Kim Kardashian este mult mai mare decât al celor uciși de Ebola. Sau că mai mulți oameni au fost omorâți de propria mobilă decât de terorişti. Logica bunicii ar dovedi că aceste afirmații sunt false. Gândeşte-te numai că este imposibil ca un miliard de oameni să se culce cu Kim Kardashian (nici măcar ea nu reușeşte aşa ceva), dar că există o probabilitate diferità de zero ca un proces multiplicativ (o pandemie) să producă un asemenea număr de victime ale virusului Ebola. Şi chiar dacă evenimentele de genul acesta nu ar fi multiplicative, cum este cazul terorismului, există probabilitatea unor acțiuni precum contaminarea surselor de alimentare cu apă, care pot provoca abateri extreme. Celălalt argument se referă la feedback: faptul că numărul de victime ale terorismului este mic se datorează vigilenței (tindem să controlăm pasagerii înainte de îmbarcarea în aeronave), iar argumentul potrivit căruia o asemenea vigilență este de prisos indică o gravă problemă de raționament. Cada nu încearcă să te omoare.

M-am întrebat de ce aceasta logică li se pare nefirească multor „oameni de știință” (inclusiv creatori de strategii) și firească altor oameni, cum ar fi probabilistul Paul Embrechts. Pe scurt, Embrechts priveşte lucrurile începând de la coadă. El studiază  o ramură a teoriei probabilităților numită teoria valorilor extreme și face parte dintr-un căruia noi îi spunem „extremiştii” – un grup restrâns de cercetători, specializați, ca și mine, în evenimente extreme. Ei bine, Embrechts şi colegii lui analizează diferența dintre procese pentru extreme, niciodată pentru lucrurile obişnuite. A nu se confunda cu Extremistan: grupul studiază ce se întâmplă la extreme, categorie ce include atât Extremistanul, cât și Mediocristanul, doar că Mediocristanul este mai temperat decât Extremistanul. De asemenea, grupul clasează ceea ce se poate întâmpla „în cozi” conform distribuției generalizate a valorilor extreme. Lucrurile sunt mult – mult – mai clare în extremități. Şi lucrurile sunt mult – mult – mai clare când sunt exprimate în probabilități, în loc de cuvinte.

Sintetizând…

Este posibil să ne placă riscul și, în același timp să ne displacă total ruinarea.

Într-o strategie care duce la ruinare, beneficiile nu sunt niciodată pe măsura riscurilor de ruinare.

Ruinarea este complet diferită de alte schimbări de stare.

Fiecare risc pe care ni-l asumăm se acumulează, reducându-ne speranța de viață.

Raționalitatea înseamnă evitarea ruinării sistemice.

Și, într-un epilog Taleb ne transmite oarecum poetic, următoarele:

Când barba (sau părul) este de culoare neagră, ține seama de raționament, dar ignoră concluzia. Când barba este sură, ia în considerare atât raționamentul, cât și concluzia. Când barba este albă, treci peste raționament, dar nu uita concluzia.

În stilul via negativa, iată și-o încheiere:

Nu există forță fără cutezanță,
prietenie fără încredere,
părere fără consecințe,
schimbare fără estetică,
epocă fără valori,
viață fără efort,
apă fără însetare,
mâncare fără hrănire,
iubire fără sacrificiu,
putere fără corectitudine,
date fără rigoare,
statistică fără logică,
matematică fără dovadă,
lecție fără experiență,
politețe fără cordialitate,
valori fără întruchipare,
diplome fără erudiție,
militarism fără dârzenie,
progres fără civilizație,
prietenie fără implicare,
virtute fără risc,
probabilitate fără ergodicitate,
avere fără expunere,
complicație fără profunzime,
fluență fără conținut,
decizie fără asimetrie,
știință fără scepticism,
religie fără toleranță.

și, de toate mai presus:

nimic fără punerea pielii în joc.

Deplasare în serie<< Risc și raționalitate :: O prezență constantă în viață: hazardul… >>

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.