Îndelung pregătita vacanță devenise realitate… Mergeam în Republica Dominicană, la soare, la Atlantic, în Punta Cana! Și chiar dacă începuse oarece agitație pe tema lui Covid-19, nu părea că lucrurile se vor da peste cap în ritmul ăsta…

Am plecat din Otopeni, Via Paris, și după circa trei plus zece ore de zbor, am ajuns la destinația mult așteptată. O mașină ne-a așteptat și spre seară eram deja cazați într-o cameră a resort-ului, la circa 50-60 de metri de plajă. Frumos, nu?

Și chiar a fost frumos, de miercuri până duminică… Am vizitat și o insulă sălbatică (Saona), unde, din câte spunea ghidul, există doar două sate cu localnici ce trăiesc într-un mediu foarte natural. Se folosesc doar niște panouri solare, iar câțiva „întreprinzători” îți oferă nuci de cocos pe care le taie cu maceta (3 $ bucata, sau două la 5$), sau mici suveniruri lucrate manual.

Economia Republicii Dominicane se bazează pe cultura trestiei de zahăr, pe producția de rom și mai ales pe turism. Dar, revenind la oile noastre, duminică dimineață, a-nceput nebunia… De la recepție ni se spune că peste noapte s-a dat un decret prin care se impune închiderea aeroporturilor pentru cursele dinspre Europa, astfel încât ni se recomandă să ne căutăm zbor… De parcă era la îndemâna noastră! S-a dus naibii starea de vacanță…

Contactăm agenția de turism din țară. Habar n-aveau! Contactăm consulatul și da, confirmă existența decretului și existența mai multor români aflați în vacanță în Dominicană. Ce facem, ce alternative avem? Păi, încă nu știe nimeni, dar în cel mai rău caz, urma să stăm pe-acolo și eventual ne-ntoarce cu un zbor militar… Bun, așa. Discuții cu cei de la agenție ce continuă și pe durata zilei de luni. Soluția lor era să ne prelungească șederea la hotel cu încă o zi, timp în care să încerce găsirea unei soluții.

Între timp, lucrurile se mai limpezesc de la Consulat, în sensul în care, avioanele dinspre Europa au voie să vină goale și să preia turiști. Ne bucurăm, oarecum, dar suspansul se menține. Luni, AirFrance-ul trimite un avion și-și recuperează concetățenii, dar marți, când ar fi trebuit să ne ia și pe noi, nu mai binevoiesc să vină! A noastră agenție de turism nu are soluție. Din fericire, doi români aflați tot acolo primesc varianta salvatoare de la agenția lor, DerTour. Le spunem și noi celor de la Paralela 45 de variantă, și după câtva timp ni se confirmă că vom urma aceeași rută: Santo Domingo – Bogota – Rio de Janeiro – Paris – București!

Am început articolul ăsta pe aeroportul CDG din Paris. Îl finalizez acum…

După check-out-ul de la hotel, în amiaza zilei de marți, 17.03.2020, în vreme ce așteptam o altă pereche de români cu care urma să partajăm cheltuielile unui taxi până la aeroportul din capitala Republicii Dominicane, cale de vreo 200 de km (ne-ar fi revenit circa 60$), ne trezim cu o mașină al cărui șofer voia să ne ducă la aceeași destinație. Nevrând să încurcăm planurile agenției de turism (despre care bănuiam că planificase acest transfer), urcăm în mașină. Pe drum, aflăm că această cursă ne va costa 120$… Asta e!

Luăm avionul companiei Avianca până la Bogota. Condiții mult mai bune în avion decât ne-am fi așteptat. Cu aceeași companie (dar alt avion), zburăm la Rio de Janeiro, unde ajungem în jurul orei 8:00 (ora locală) a zilei de 18 martie. Încă din avion, în difuzoare, stâlcind numele românești, desigur, cineva ne spune să ne prezentăm undeva la „1”… Ajunși acolo, ni se livrează bagajele de cală, deși aveam promisiunea că le vom recupera doar la Otopeni. Așa încât, știind că aveam de stat vreo zece ore în Brazilia, la pașapoarte solicităm viză pentru a putea părăsi aeroportul. Și lăsăm bagajele la un ghișeu, unde plătim vreo 40 de reali brazilieni (la un exchange din aeroport am primit vreo 360 de reali pentru 100 $; da, o mică „țeapă”, luând în considerare comisionul de 15%). Dar, nu mai contează, întrucât cineva din grup propune să luăm taxi și să „colindăm” Rio…

După discuții cu niște „isteți” intermediari, ne vine un microbuz unde urcăm vreo unsprezece români și la drum. Rio de Janeiro… Sigur, majoritatea vrea să ajungă la vestita statuie din vârf de munte a lui Isus, pe care-o vedem de jos parțial, fiind acoperită de ceață/nori. Urcăm ce urcăm și la un moment dat, drum blocat de armată. Nu se mai poate urca din cauză de „corona virus”… Înapoi, și hai să vedem vestita plajă Copacabana… Soare, căldură, ceva oameni pe plajă, valuri și surferi… Dar nu e extraordinar de impresionantă (părerea mea 😉 ) Bem un coctail la o terasă pe plajă… Cam pustiu…

Ne mai învârtim prin oraș, vedem oameni ai străzii ce dorm pe trotuare, dăm o tură în jurul stadionului Maracana și iată că timpul a trecut… Ne-ntoarcem la aeroport, recuperăm bagajele, stăm la coadă să le predăm din nou, ni se înlocuiesc biletele până la Paris, dar și până la Otopeni.

Și, după mai mult de unsprezece ore, iată-ne la Paris, pe aeroportul Charles de Gaulle. Luăm un tren pentru a ajunge la Departures și ajungem în zona porții de îmbarcare. Cam pustiu… Ici colo câte un boutique cu mărunțișuri. O cafea de la automat și la fumoar, doar români. Unii, muncitori ce vor să revină în țară. Unul stătea de douăzeci și patru de ore în aeroport, așteptând cursa spre București. Mai erau și unii mai „colorați”.

O parte din grupul nostru aveau deja bilete la un zbor spre București cu un zbor Air France. Noi avem bilete la zborul de peste cinci ore, cu Tarom.

Într-un final dramatic, iată-ne în avion. Aglomerat. Niște țigănci vociferează, un copil plânge. Cu masca pe figură, lumea s-așează și cumva trece timpul. Ajungem la București, unde toată lumea se aștepta să treacă prin termo-scanere, să aibă dialog cu medicii, teama fiind legată de „băgarea în carantină”. Completaserăm deja niște formulare în care am arătat de unde venim și pe unde am trecut. Ei aș! Nimeni, nimic. Singura chestie a fost aceea că la verificare pașapoarte am predat chestionarele pe care oamenii ăia nici măcar nu prea le cunoșteau. Ni s-a recomandat să ne auto-izolăm acasă.

Așa încât, asta am făcut. AMR 10 zile!

P.S. Pentru a explica titlul articolului: șansa unei astfel de vacanțe a devenit neșansa contextului global…