Otravă pentru bogați. În cupe de aur…

Aceasta este partea 63 din totalul de 67 articole ale seriei Incerto
5
(1)

Să continuăm cu ideile lui Taleb… De data asta, un scurt, foarte scurt demers pe tema îmbogățirii și consecințele ei, cele nefaste mai ales…

Problema ridicată este cea a oamenilor care s-au îmbogățit și au uitat de fapt de unde au plecat. Nu doar că astfel de oameni vor fi la mâna celor ce au ceva de vânzare și vor roi în jurul proaspeților îmbogățiți, pentru că aceștia își „pierd controlul asupra propriilor preferințe, înlocuindu-le cu unele artificiale, complicându-și viețile inutil și atrăgându-și nefericirea”. Dar se subliniază chiar mai mult de atât, anume faptul că alegerile bogaților vor fi dictate de alte persoane, cele care vor avea ceva de câștigat.

În acest context, viața ne arată că cei săraci sunt oarecum scutiți de escrocheriile în care pot fi atrași cei bogați:

O întreagă industrie menită să te pungășească o va face: consilieri financiari, consultanți în nutriție, experți în mișcare, designeri de vieți, somnologi, specialiști în respirație, etc.

La fel, casele prea mari cu prea puțini locatari vor avea aspectul unor case funerare. Pe scurt:

… dacă averea îți asigură mai puține opțiuni decât înainte, nu mai multe (și mai variate), înseamnă că greșești cu ceva.

Mi s-a părut deosebit de interesant subcapitolul legat de ceea ce numim „conversație”…

Il Cortegiano

În orice caz, când te îmbogățești trebuie să-ți ascunzi banii, dacă vrei să ai ceea ce eu numesc prieteni. Multă lume cunoaște această regulă, dar există un lucru mai puțin evident: s-ar putea să trebuiască, de asemenea, să-ți ascunzi erudiția și cunoștințele. Oamenii pot fi prieteni în societate numai dacă nu încearcă să-și ia fața unul altuia sau să facă pe deștepții. Într-adevăr, arta clasică a conversației presupune evitarea oricărui dezechilibru, ca în cartea Curteanul (de fapt, Il Cortigiano, sau The Book of the Courtier) a lui Baldassare Castiglione: oamenii trebuie să fie egali, cel puțin în scopul conversației, altfel aceasta eșuează. Într-un dialog nu trebuie să existe ierarhii, iar contribuțiile vor fi egale. Oricine preferă să ia cina cu prietenii în loc să iasă cu profesorul său de la facultate, bineînțeles, cu excepția situațiilor în care profesorul înțelege „arta conversației”.

De altfel, putem generaliza, definind comunitatea ca pe un spațiu în care sunt eliminate multe reguli ale concurenței și ale ierarhiei și în care colectivul are prioritate în fața intereselor personale. Apar, firește, tensiuni cu exteriorul, dar aceasta este altă discuție. Ideea de eliminare a concurenței din cadrul unui grup sau al unui trib a fost, și ea, prezentă în noțiunea de grup studiată de Elinor Ostrom.

Taleb mai face o precizare cu caracter general, una legată de caracterul neliniar al progresului, mai ales dacă ne referim la progres în termeni de înavuțire:

Câtă vreme societatea se îmbogățește, cineva va încerca să-ți vândă ceva, până când îți va fi afectată bunăstarea și chiar mai mult.

Altfel spus, un grafic al averii în funcție de daune va avea forma unui U întors, arătând că dincolo de un anumit nivel vom avea daune din ce în ce mai mari… Sigur, nu toată lumea ar accepta o astfel de interpretare, nu?

Deplasare în serie<< Din nou, problema agentului :: Fapte, nu vorbe. Comercializarea virtuții >>

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 1 :: Media evaluării: 5

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.