O întreagă industrie menită să te pungășească o va face: consilieri financiari, consultanți în nutriție, experți în mișcare, designeri de vieți, somnologi, specialiști în respirație, etc.

… dacă averea îți asigură mai puține opțiuni decât înainte, nu mai multe (și mai variate), înseamnă că greșești cu ceva.

În orice caz, când te îmbogățești trebuie să-ți ascunzi banii, dacă vrei să ai ceea ce eu numesc prieteni. Multă lume cunoaște această regulă, dar există un lucru mai puțin evident: s-ar putea să trebuiască, de asemenea, să-ți ascunzi erudiția și cunoștințele. Oamenii pot fi prieteni în societate numai dacă nu încearcă să-și ia fața unul altuia sau să facă pe deștepții. Într-adevăr, arta clasică a conversației presupune evitarea oricărui dezechilibru, ca în cartea Curteanul (de fapt, Il Cortigiano, sau The Book of the Courtier) a lui Baldassare Castiglione: oamenii trebuie să fie egali, cel puțin în scopul conversației, altfel aceasta eșuează. Într-un dialog nu trebuie să existe ierarhii, iar contribuțiile vor fi egale. Oricine preferă să ia cina cu prietenii în loc să iasă cu profesorul său de la facultate, bineînțeles, cu excepția situațiilor în care profesorul înțelege „arta conversației”.

De altfel, putem generaliza, definind comunitatea ca pe un spațiu în care sunt eliminate multe reguli ale concurenței și ale ierarhiei și în care colectivul are prioritate în fața intereselor personale. Apar, firește, tensiuni cu exteriorul, dar aceasta este altă discuție. Ideea de eliminare a concurenței din cadrul unui grup sau al unui trib a fost, și ea, prezentă în noțiunea de grup studiată de Elinor Ostrom.

Câtă vreme societatea se îmbogățește, cineva va încerca să-ți vândă ceva, până când îți va fi afectată bunăstarea și chiar mai mult.