- Scurte note introductive…
- Nu e vorba despre penaj
- Un exemplu de LN și o tripletă a opacității umane
- Extremistan versus Mediocristan
- Curcanul? Un fraier…
- Confirmări?
- Eroarea narativă
- Antecamera speranței
- Dovezile tăcute
- Eroarea ludică
- Nu putem prezice…
- Tot despre predicție
- Dar când nu poți prezice?
- Mediocristan – Extremistan, dus-întors
- Curba lui Gauss – o (mare) fraudă intelectuală
- Mandelbrotianul – o estetică a aleatoriului
- O abordare mai corectă
- Incertitudinea falsului
- Îmblânzirea Lebedei Negre
- Un prolog la „Antifragil”
- Un tabel relevant – Triada în acțiune
- Există un loc între Damocles și Hidra?
- Supracompensare și reacții disproporționate
- Pisica și mașina de spălat
- Luarea deciziilor și planificarea în condiții reduse de predictibilitate
- Ce-i omoară pe unii, îi întărește pe alții
- Distribuit versus concentrat
- De ce ne-ar place (un pic de) aleatoriu
- Naivitatea intervenției umane
- Predicţia în lumea modernă
- Un oarecare Tony Grăsanul şi cei fragilişti
- Riscul acceptării: cel mai intolerant câștigă
- Stoicul Seneca, cu avantajele și dezavantajele sale
- Căsătoria cu starul rock? Niciodată…
- Destinația, o necunoscută…
- Și filosofii pot… acționa
- Să-nveți păsările să zboare…
- Două lucruri nu sunt „același lucru”…
- Vocea învinșilor
- Dezordinea ne poate da lecții
- Polemică peste milenii…
- Aspecte mai tehnice: neliniarul și nelinarul
- Piatra filosofală. Și inversul ei…
- Începe Cartea a VI-a: „Via negativa”
- Fragilitatea prin prisma celei de-a patra dimensiuni: timpul
- Medicină, convexitate și opacitate
- Ce-i prea mult strică…
- Etica fiecărei profesii
- Să-ncepem anul cu o… „Concluzie”
- Probabilitatea – știm despre ce vorbim?
- Falșii profeți – continuarea fraudei pseudo-științifice
- O introducere la-nceput de an pentru pielea-n joc
- O altă denumire a echității: „egalitate în incertitudine”
- Intoleranța: câștig de cauză
- Paradoxuri ale colectivului
- Controlul persoanei
- Pielea altora în joc
- False asumări de riscuri în laborator
- Falsul intelectual
- Despre inegalitate și piele-n joc
- Lindy. Efectul Lindy…
- Din nou, problema agentului
- Otravă pentru bogați. În cupe de aur…
- Fapte, nu vorbe. Comercializarea virtuții
- Religie, credință și punerea pielii în joc
- Risc și raționalitate
- Asumarea riscurilor are o logică…
- O prezență constantă în viață: hazardul…
- Bogăție și deșteptăciune
- Câteva cuvinte despre istorii alternative
- Simularea Monte Carlo – un alt mod de reflecţie asupra lumii
Să continuăm cu ideile lui Taleb… De data asta, un scurt, foarte scurt demers pe tema îmbogățirii și consecințele ei, cele nefaste mai ales…
Problema ridicată este cea a oamenilor care s-au îmbogățit și au uitat de fapt de unde au plecat. Nu doar că astfel de oameni vor fi la mâna celor ce au ceva de vânzare și vor roi în jurul proaspeților îmbogățiți, pentru că aceștia își „pierd controlul asupra propriilor preferințe, înlocuindu-le cu unele artificiale, complicându-și viețile inutil și atrăgându-și nefericirea”. Dar se subliniază chiar mai mult de atât, anume faptul că alegerile bogaților vor fi dictate de alte persoane, cele care vor avea ceva de câștigat.
În acest context, viața ne arată că cei săraci sunt oarecum scutiți de escrocheriile în care pot fi atrași cei bogați:
O întreagă industrie menită să te pungășească o va face: consilieri financiari, consultanți în nutriție, experți în mișcare, designeri de vieți, somnologi, specialiști în respirație, etc.
La fel, casele prea mari cu prea puțini locatari vor avea aspectul unor case funerare. Pe scurt:
… dacă averea îți asigură mai puține opțiuni decât înainte, nu mai multe (și mai variate), înseamnă că greșești cu ceva.
Mi s-a părut deosebit de interesant subcapitolul legat de ceea ce numim „conversație”…
În orice caz, când te îmbogățești trebuie să-ți ascunzi banii, dacă vrei să ai ceea ce eu numesc prieteni. Multă lume cunoaște această regulă, dar există un lucru mai puțin evident: s-ar putea să trebuiască, de asemenea, să-ți ascunzi erudiția și cunoștințele. Oamenii pot fi prieteni în societate numai dacă nu încearcă să-și ia fața unul altuia sau să facă pe deștepții. Într-adevăr, arta clasică a conversației presupune evitarea oricărui dezechilibru, ca în cartea Curteanul (de fapt, Il Cortigiano, sau The Book of the Courtier) a lui Baldassare Castiglione: oamenii trebuie să fie egali, cel puțin în scopul conversației, altfel aceasta eșuează. Într-un dialog nu trebuie să existe ierarhii, iar contribuțiile vor fi egale. Oricine preferă să ia cina cu prietenii în loc să iasă cu profesorul său de la facultate, bineînțeles, cu excepția situațiilor în care profesorul înțelege „arta conversației”.
De altfel, putem generaliza, definind comunitatea ca pe un spațiu în care sunt eliminate multe reguli ale concurenței și ale ierarhiei și în care colectivul are prioritate în fața intereselor personale. Apar, firește, tensiuni cu exteriorul, dar aceasta este altă discuție. Ideea de eliminare a concurenței din cadrul unui grup sau al unui trib a fost, și ea, prezentă în noțiunea de grup studiată de Elinor Ostrom.
Taleb mai face o precizare cu caracter general, una legată de caracterul neliniar al progresului, mai ales dacă ne referim la progres în termeni de înavuțire:
Câtă vreme societatea se îmbogățește, cineva va încerca să-ți vândă ceva, până când îți va fi afectată bunăstarea și chiar mai mult.
Altfel spus, un grafic al averii în funcție de daune va avea forma unui U întors, arătând că dincolo de un anumit nivel vom avea daune din ce în ce mai mari… Sigur, nu toată lumea ar accepta o astfel de interpretare, nu?
