Lindy. Efectul Lindy…

Aceasta este partea 61 din totalul de 67 articole ale seriei Incerto
5
(1)

„Tot ce este fragil are o reacție asimetrică la volatilitate și la alți factori de stres, adică va avea parte de mai multe daune decât beneficii la contactul cu aceștia.”

Deși Lindy a devenit cunoscut lumii prin asocierea de termeni „efectul Lindy”, el este la origini numele unui restaurant de pe Broadway, din New York. Acolo, bârfele curente au dus la dezvoltarea unei euristici conform căreia, un spectacol de pe Broadway care a avut succes 100 de zile poate avea o speranță de viață de încă o sută… S-a găsit și un matematician, Iddo Eliazar, care i-a formalizat structura probabilistică, în Legea Lindy.

De fapt, efectul Lindy este o teorie conform căreia speranța de viață viitoare a unor lucruri neperisabile precum o tehnologie sau o idee este proporțională cu vârsta lor actuală, astfel încât fiecare perioadă suplimentară de supraviețuire presupune o speranță de viață mai lungă, iar acolo unde este aplicabil efectul Lindy, rata mortalității scade cu timpul.

„Adevăratul” expert

Dacă asumăm că prin „lucruri” putem înțelege și idei, oameni, producții intelectuale, conform teoriei probabilităților, volatilitatea și timpul sunt identice… Singurul judecător al „lucrurilor” este timpul…

Așa ajungem să găsim răspuns unor foarte vechi întrebări: cine-l va păzi pe paznic? Cine-i va judeca pe judecători? Cinel expertizează pe expert? Iar răspunsul este: supraviețuirea!

Fiindcă timpul acționează prin punerea pielii în joc. Lucrurile care au supraviețuit ne sugerează că au o anumită robustețe, cu condiția să fie expuse daunelor. Când nu se pune pielea la bătaie prin expunerea la realitate, mecanismul fragilității este perturbat: lucrurile pot supraviețui fără motiv o vreme, la o anumită scară, dar în cele din urmă se năruie, producând o sumedenie de pagube colaterale.

„Este «Lindy» ceea ce îmbătrânește invers, adică are o speranță de viață care crește în timp, cu condiția să supraviețuiască.”

Interacțiunea „lucrurilor” cu timpul se bazează pe două mecanisme: pe de-o parte îmbătrânirea și vremelnicia, „lucrurile” murind conform unui ceas biologic (senescență), iar pe de altă parte, hazardul, sau rata accidentelor, dar și de combinația acestora (la bătrânețe nu mai facem față prea ușor accidentelor, fie ele externe, sau interne…)

„Folosește legi vechi și alimente proaspete.”
                                                  Periandru din Corint

„Orice miroase a competiție distruge cunoașterea.”

Și o vorbă mare despre oamenii liberi:

„Un om liber poate fi definit tocmai ca un om a cărui soartă nu depinde direct sau fundamental de evaluarea colegilor.”

Suflet la bătaie

Paragraful următor mi-aduce aminte de faptul că acum câțiva ani am avut ocazia să pun în discuție noțiunea de „prostituție profesională”. Și culmea, chiar cei cărora le adresam o voalată acuză îmi dădeau dreptate și pomeneau exemple din propria experiență. În acel moment, voiam să subliniez ușurința cu care se acceptau abateri de la regulile meseriei sub presiunea unor decizii ale unor birocrați. Iată că găsesc și aici, la Taleb, ceva similar:

În cele din urmă, prostituția din domeniul cercetării va fi eliminată în felul următor: oamenii care vor să se ocupe cu „cercetarea” trebuie obligați să o facă în timpul lor liber, adică să obțină venituri din alte surse. Este nevoie de sacrificiu. Contemporanilor spălați pe creier li s-ar părea absurd, însă Antifragil prezintă cercetările mult prea numeroase făcute în trecut de neprofesioniști, sau, mai degrabă, de prostituate amatoare.

Un pretext pentru protest

Chiar în momentele în care scriam aceste paragrafe, după ce dimineață distribuisem pe câteva grupuri Facebook cartea lui … „Vaccinarea – Eroarea medicală a secolului XX”, iată că (pentru a treia oară), marea rețea de socializare m-a blocat, cerându-mi documente de identificare. Cum voi refuza permanent asta, inserez aici cartea în cauză, în semn de protest:

Mai mult, în contextul discuțiilor pe tema legii vaccinării, subliniez aici și faptul că obligativitatea vaccinării nu încalcă doar drepturile omului, ci și un vechi principiu descris de Taleb și pomenit în articolele anterioare ale seriei: „via negativa”! Adăugarea de noi și noi vaccinuri create de mari companii și injectate de „medici” care nu-și asumă nici o răspundere nu are nici o legătură cu via negativa!

De altfel, datorită efectului Lindy, robustețea în raport cu timpul, adică desfășurarea de activități în condiții de asumare a riscurilor, este validată de supraviețuire. Lucrurile funcționează 1) dacă persoanele care le-au făcut și-au asumat un oarecare risc și 2) dacă munca acestora ajunge să se propage de la o generație la alta.

O explorare a înțelepciunii bunicilor

Închei selectând câteva idei care existau în înțelepciunea antică și care sunt, într-un fel, reconfirmate de psihologia modernă. Selecția este organică, adică nu a rezultat în urma unor cercetări, ci reprezintă idei care mi-au venit în minte spontan (nu uita care este titlul acestei cărți!), după care le-am verificat în texte.

Disonanța cognitivă (teorie psihologică a lui Leon Festinger despre strugurii acri, potrivit căreia, ca să evite inconsecvența ideilor, oamenii se conving, de exemplu, că strugurii la care nu ajung trebuie să fie acri): apare prima oară la Esop, firește, fiind apoi reformulată de La Fontaine. Însă rădăcinile sale par a fi chiar mai vechi, ajungând până la asirianul Ahiqar din Ninive.

Aversiunea față de pierdere (teoria psihologică potrivit căreia durerea unei pierderi este mai mare decât plăcerea unui câștig): în Analele lui Titus Livius (XXX, 21), oamenii simt binele mai puțin intens decât răul. Aproape toate scrisorile lui Seneca au o componentă de aversiune față de pierdere.

Sfaturi negative (via negativa): știm ce e rău mai clar decât ce e bine; amintește-ți de superioritatea Regulii de argint față de Regula de aur. , Binele nu este la fel de bun ca absența răului, spunea Ennius, citat de Cicero.

Punerea pielii la bătaie (literalmente): începem cu un proverb din idiș – Nu poți să mesteci cu dinții altuia. „Nimic nu-ți scarpină mâncărimea mai bine decât propria unghie.” este un alt proverb, cules de Scaliger, în Proverbiorum Arabicorum.

Antifragilitate: există zeci de zicale antice. Îl voi menționa pe Cicero. Când sufletele noastre se înmoaie, albina poate înțepa. A se vedea Machiavelli și Rousseau pentru diverse aplicări în sisteme politice.

Reducere temporală: „Mai bine o pasăre în mână decât zece în copac.” (Proverb levantin)

Nebunia mulțimilor: Nietzsche scria că nebunia e o raritate în cazul indivizilor, însă în cel al grupurilor, al partidelor, al popoarelor, al epocilor, ea constituie regula. (Acesta poate fi considerat un exemplu de înțelepciune antică, fiindcă Nietzsche a fost clasicist; am găsit multe asemenea referiri la Platon.)

Mai puțin înseamnă mai mult: Cu prea multă discuție se pierde adevărul (Publilius Syrus). Dar, bineînțeles, expresia „mai puțin înseamnă mai mult” provine dintr-un poem al lui Robert Browning, scris în 1855.

Încredere în sine exagerată: „Am pierdut bani din cauză că am avut prea multă încredere în mine” – Erasmus, inspirat de Theognis din Megara (Încrezător, am pierdut tot; sfidător, am salvat tot) și de Epicharmos din Cos (Rămâi treaz și nu uita să te păzești).

Paradoxul progresului și paradoxul alegerii: într-o poveste cunoscută, un bancher din New York, aflat în concediu în Grecia, discută cu un pescar și-i analizează activitatea, concepând un plan pentru a-l ajuta pe pescar să își mărească afacerea. Acesta îl întreabă care ar fi avantajele, iar bancherul îi răspunde că ar face o grămadă de bani la New York și s-ar întoarce în Grecia în concedii. Ideea i se pare ridicolă pescarului, care era deja acolo și făcea genul de lucruri pe care le fac bancherii când își petrec concediile în Grecia.

Povestea era bine-cunoscută în Antichitate, într-o formă mai elegantă, repovestită de Montaigne: când regele Pyrrhus a vrut să străbată marea și să ajungă în Italia, Cineas, înțeleptul său sfetnic, a încercat să-i arate vanitatea unui astfel de demers. „Cu ce scop vă lansați într-o asemenea aventură?” l-a întrebat el. Pyrrhus i-a răspuns: „Ca să stăpânesc Italia.” Cineas: „Și, astfel?” Pyrrhus: „Voi ajunge în Galia, apoi în Spania, după care… voi veni să mă odihnesc fără griji.” Cineas: „Dar deja puteți face asta; de ce să vă asumați mai multe riscuri? Montaigne citează apoi celebrul pasaj din poemul lui Lucrețiu, De rerum natura (V, 1 431), despre natura umană, care nu cunoaște o limită superioară, parcă pentru a se pedepsi.

Deplasare în serie<< Despre inegalitate și piele-n joc :: Din nou, problema agentului >>

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 1 :: Media evaluării: 5

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.