Din nou, problema agentului

Aceasta este partea 62 din totalul de 67 articole ale seriei Incerto
0
(0)

Pe-afară-i vopsit gardul…

„În orice fel de activitate sau afacere în care nu intervine filtrul direct al punerii pielii în joc, cei mai mulți oameni folosesc jargonul, își joacă rolul și cunosc foarte bine detaliile superficiale, dar nu au habar despre ce este vorba cu adevărat.”

Într-un (alt) capitol dedicat problemei agentului, Taleb ne vorbește despre cei ce în viață joacă un rol și arată și se comportă ca atare, fie ei medici, hoți sau președinți de stat. E vorba de o întreagă pleiadă de oameni care nu sunt (de fapt) ce par a fi. Și asta, pentru că nu beneficiază de confruntarea cu realitatea.

Eroarea cherestelei verzi

Povestea asta a fost prezentată în „Antifragil”. Taleb ne-a vorbit despre cineva care-a făcut avere din cherestea verde, fără a ști că sintagma „cherestea verde” înseamnă lemn proaspăt tăiat și nu vopsit în verde, în vreme ce un altul, care cunoștea această poveste a dat faliment…

„În orice activitate, detaliile ascunse sunt dezvăluite doar prin intermediul efectului Lindy.”

Eroarea constă în faptul că lucrurile pe care avem nevoie să le știm în lumea reală nu sunt neapărat cele pe care le putem percepe cu ajutorul intelectului: nu înseamnă că detaliile sunt irelevante, ci acelea pe care tindem (în stilul I.I. I.I. I.I. Intelectualului Idiot) să le considerăm importante ne pot abate atenția de la caracteristicile cu adevărat esențiale ale mecanismului prețurilor.

„Tot ce se poate formula și exprima ca o relatare clară care convinge fraierii va fi o capcană pentru fraieri.”

Față comercială

„După cum arătosul cu Ferrari pare mai bogat decât multimilionarul șifonat, la fel și scientismul pare mai științific decât știința autentică.

Adevăratul intelect nu ar trebui să pară intelectual.”

… lumea are impresia că afacerile se fac pe baza unor planuri de afaceri și că știința este rezultatul finanțării. Nu este de loc adevărat: un plan de afaceri este o poveste utilă celor care vor să convingă un fraier. Funcționează deoarece, după cum spuneam în Partea a doua a Prologului, firmele din domeniul antreprenoriatului obțin cea mai mare parte a veniturilor lor din împachetarea și vânzarea de companii; nu este ușor să vinzi fără o poveste bine construită. Dar o afacere adevărată (spre deosebire de un program de strângere de fonduri), care ar trebui să supraviețuiască pe cont propriu, este sabotată de planurile de afaceri și de finanțări. Majoritatea companiilor mari care au succes în ultima vreme (Microsoft, Apple, Facebook, Google) au fost fondate de oameni care și-au pus pielea și sufletul în joc; în plus, aceste companii s-au dezvoltat organic – dacă au apelat la finanțări, au făcut-o pentru a se extinde sau pentru ca managerii să poată obține numerar; finanțarea nu a fost principala resursă la înființare.

Două tipologii

Există teoreticieni (care teoretizează prea mult) și există practicieni (care caută instinctual tipuri simple de euristică). Din acest două tipuri de comportamente, se desprind reguli ca:

Oamenii care sunt învățați, selectați și plătiți să găsească soluții complicate nu au motivația de a aplica soluții simplificate.

Dar dacă găsirea soluției presupune punerea pielii la bătaie, lucrurile se complică și mai mult:

Totul se acutizează în metaproblemă, când soluția vizează chiar rezolvarea acestei probleme.

Pentru a explica mai clar aceste concluzii, autorul precizează:

Cu alte cuvinte, numeroase probleme ale societății sunt provocate de intervențiile celor care vând soluții complicate pentru că poziția sau pregătirea lor îi îndeamnă să facă acest lucru. O persoană aflată într-o asemenea poziție nu obține nici un fel de câștig dacă propune ceva simplu: suntem răsplătiți pentru impresia creată, nu pentru rezultate. Pe de altă parte, acea persoană nu plătește niciun preț pentru efectele secundare care se dezvoltă neliniar odată cu complicațiile.

Principiul rămâne valabil și în cazul soluțiilor care sunt profitabile pentru tehnologi.

Cum să-ți urmărești țelul (egoist, de altfel)

Organisme Modificate Genetic… Practică relativ recentă și promovată agresiv. Cum? Ia să vedem cât de clar ne explică Taleb:

Aici au văzut fanaticii tehnologiei o posibilitate de a interveni. În primul rând, prezinți fotografii cu copii înfometați, ca să impresionezi și să preîntâmpini orice discuții suplimentare: oricine se ceartă în prezența unor copii muribunzi este un ticălos fără inimă. În al doilea rând, faci în așa fel încât orice critică adusă metodei tale să pară o pledoarie împotriva salvării copiilor. În al treilea rând, propui o tehnică aparent științifică, profitabilă pentru tine, care, în cazul în care produce o catastrofă sau daune, te izolează de efectele pe termen lung. În al patrulea rând, racolezi jurnaliști și idioți utili, oameni cărora nu le plac lucrurile care par „neștiințifice” în viziunea lor neștiințifică. În al cincilea rând, creezi o campanie de defăimare pentru a strica reputația cercetătorilor care, pentru că nu pot spune dă-i naibii de bani, sunt foarte vulnerabili la cea mai mică problemă care le pătează reputația.

Tehnica despre care discutăm constă în modificarea genetică a orezului, astfel încât boabele să conțină vitamine. Colegii mei și cu mine am încercat să demonstrăm cele de mai jos, care reprezintă o critică la adresa metodei în general. În primul rând, modificările transgenice, adică modificările genetice obținute prin tehnica respectivă, nu intrau, din punct de vedere analitic, în aceeași categorie cu încrucișările între speciile de plante și între rasele de animale, cu care oamenii se îndeletnicesc de când au început să practice agricultura, două exemple fiind cartofii și mandarinele. Lumea a chiulit de la cursurile de complexitate, iar efectele asupra mediului înconjurător nu pot fi prevăzute – nimeni nu a studiat interacțiunile. Nu uita că fragilitatea ține de dozare: o cădere de la etajul al douăzecilea nu intră în aceeași categorie de risc ca o cădere de pe scaun. Împreună cu colegii mei am arătat chiar că are loc o creștere clară a riscului sistemic. În al doilea rând, nu se făcuse niciun studiu de risc adecvat, iar metodele statistice din articolele care le susțineau argumentele erau defectuoase. În al treilea rând, am invocat principiul simplității, despre care s-a spus că ar fi antiștiințiință. De ce să nu le dăm acelor oameni orezul și vitaminele separat? Până la urmă nu avem cafea modificată genetic astfel încât să conțină lapte. În al patrulea rând, am reușit să demonstrăm că organismele modificate genetic aduc cu ele o mulțime de riscuri ascunse, care amenință mediul, din cauză că se folosesc mai multe pesticide, iar acestea ucid microbiomul (adică bacteriile și alte forme de viață din sol).

La scurt timp după aceea, mi-am dat seama că, având în vedere regula minorității, nu avea rost să continuăm. Cum spuneam în Cartea a III-a, organismele modificate genetic au pierdut lupta, pur și simplu pentru că li s-a împotrivit o minoritate de oameni inteligenți și intransigenți.

„Evaluarea” și „educația”

Suntem deja în martie. În corporații s-au încheiat deja evaluările anuale ale personalului. Se impune să menționez că agreez întru totul opinia lui Taleb, o opinie care succint, spune așa:

Simplul fapt că o evaluare impune să fim judecați nu prin prisma rezultatelor finale, ci în funcție de niște parametri intermediari, care ne îndeamnă să părem sofisticați, determină anumite deformări.

Dar, pentru a ajunge sclavii unei corporații, trebuie să parcurgem procesul uniformizării gândirii, un proces numit „educație”. Tot mai mulți tineri ai clasei „medii” de la noi sunt trimiși „în occident” la studii. Dar și intern, colectarea de diplome universitare a devenit sport național. Iar școlarizarea, indiferent unde are loc, costă. Costă tot mai mult. Astfel, educația a ajuns un produs de lux, care-i fac pe tineri să pășească în viața profesională deja oameni cu datorii, deci ușor de controlat. Și asta, în pofida faptului că

există dovezi care arată că societatea în ansamblu nu progresează odată cu educația organizată, ci invers: nivelul educației (formale) dintr-o țară este dat de bogăția ei.”

Totuși cum detectăm tâmpeniile?

Iată care ar fi euristica detectării:

Îți poți da seama dacă o anumită specializare este o tâmpenie sau nu aflând cât prestigiu are instituția care îți acordă diploma. Îmi aduc aminte că mi s-a spus, când am început să-mi depun candidatura la masterate în administrarea afacerilor, că orice program care nu se află printre primele 10-20 ar fi o pierdere de timp. Pe de altă parte, o diplomă în domeniul matematicii depinde într-o măsură mult mai mică de universitatea organizatoare (cu condiția să depășească un anumit nivel, deci euristica s-ar aplica diferenței dintre primele 10 și primele 2.000 de universități).

Deplasare în serie<< Lindy. Efectul Lindy… :: Otravă pentru bogați. În cupe de aur… >>

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.