False asumări de riscuri în laborator

Aceasta este partea 58 din totalul de 65 articole ale seriei Incerto
0
(0)

Ideea de bază constă în aceea că viața reală implică asumarea de riscuri și chiar sacrificiu de sine…

Iisus a riscat

Religia creștină, așa cum a ajuns ea la noi trecând prin diverse sinoade ecumenice, insistă pe natura duală a lui Iisus Hristos, deoarece dacă doar Dumnezeu ar fi divin, iar Iisus ar fi om, lucrurile ar fi mult simplificate, vorbind doar de un profet, așa cum îl consideră islamismul, unul similar Avraam-ului iudaic.

(…) această dualitate este atât de importantă, încât a tot revenit, rafinată în fel și chip: dualitatea a permis împărtășirea aceleiași substanțe, a aceleiași voințe sau a aceleiași naturi. Sfânta treime este cea care i-a făcut pe alți monoteiști să vadă urme de politeism în religia creștină, ducând totodată la decapitarea multor creștini care au ajuns în mâna Statului Islamic.

Se pare, așadar, că întemeietorii Bisericii au vrut neapărat ca Iisus să-Și pună pielea la bătaie; El chiar a suferit pe cruce, S-a sacrificat și a cunoscut moartea. Și-a asumat riscuri. Mai important pentru discuția noastră, S-a jertfit pentru alții. Un zeu care nu are și o latură umană nu-și poate pune pielea la bătaie în felul acesta, nu poate suferi cu adevărat (sau, dacă suferă, o asemenea redefinire a unei divinități căreia i s-a inoculat o natură umană ar întări argumentul nostru).

O paralelă cu… „Matrix”

Un anume paragraf din cartea lui Taleb, pe care-l voi reda mai jos, mi-a amintit de trilogia „Matrix”, în care cel trecut prin mașina experiențelor, nu asuma riscuri doar la modul experimental-teoretic (așa cum ar simți un filosof în realitatea virtuală, doar pentru moment, fără consecințe reale), ci asuma consecințele evenimentelor din „virtual”, în realitate.

„Cicatricele semnalează punerea pielii în joc.”

Argumentul nostru – potrivit căruia realitatea presupune pericol – poate da naștere unor subtilități legate de problema minte-corp, dar să nu-i spui filosofului din vecinătate.

Un posibil raționament este că, odată aflat în interiorul mașinii, subiectul poate crede că își pune pielea în joc, suportând durerea și consecințele ca și când ar trăi efectiv experiența răului. Dar acest lucru se întâmplă în momentul în care se află în interior, nu în exterior, și nu există riscul unui rău ireversibil, lucruri care persistă și care fac astfel încât timpul să curgă într-o direcție, nu în cealaltă. Visul diferă de realitate pentru că, din clipa în care ne trezim brusc dintr-o cădere de pe un zgârie-nori chinezesc, viața merge mai departe și nu există nicio barieră absorbantă, denumirea din matematică a stării ireversibile pe care o vom analiza pe larg în Capitolul 19, împreună cu ergodicitatea, cel mai puternic concept pe care îl cunosc.

Probabil că noțiunea de ergodicitate (ergodicity) merită o aprofundare adecvată…

Pentru moment, rețin doar că „în teoria probabilităților, un sistem dinamic ergodic este unul care, în linii mari, are același comportament mediat de-a lungul timpului ca media pe spațiul tuturor stărilor sistemului din spațiul său de fază. În fizică, termenul implică faptul că un sistem satisface ipoteza ergodică a termodinamicii.

Deplasare în serie<< Pielea altora în joc :: Falsul intelectual >>

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.