- Scurte note introductive…
- Nu e vorba despre penaj
- Un exemplu de LN și o tripletă a opacității umane
- Extremistan versus Mediocristan
- Curcanul? Un fraier…
- Confirmări?
- Eroarea narativă
- Antecamera speranței
- Dovezile tăcute
- Eroarea ludică
- Nu putem prezice…
- Tot despre predicție
- Dar când nu poți prezice?
- Mediocristan – Extremistan, dus-întors
- Curba lui Gauss – o (mare) fraudă intelectuală
- Mandelbrotianul – o estetică a aleatoriului
- O abordare mai corectă
- Incertitudinea falsului
- Îmblânzirea Lebedei Negre
- Un prolog la „Antifragil”
- Un tabel relevant – Triada în acțiune
- Există un loc între Damocles și Hidra?
- Supracompensare și reacții disproporționate
- Pisica și mașina de spălat
- Luarea deciziilor și planificarea în condiții reduse de predictibilitate
- Ce-i omoară pe unii, îi întărește pe alții
- Distribuit versus concentrat
- De ce ne-ar place (un pic de) aleatoriu
- Naivitatea intervenției umane
- Predicţia în lumea modernă
- Un oarecare Tony Grăsanul şi cei fragilişti
- Riscul acceptării: cel mai intolerant câștigă
- Stoicul Seneca, cu avantajele și dezavantajele sale
- Căsătoria cu starul rock? Niciodată…
- Destinația, o necunoscută…
- Și filosofii pot… acționa
- Să-nveți păsările să zboare…
- Două lucruri nu sunt „același lucru”…
- Vocea învinșilor
- Dezordinea ne poate da lecții
- Polemică peste milenii…
- Aspecte mai tehnice: neliniarul și nelinarul
- Piatra filosofală. Și inversul ei…
- Începe Cartea a VI-a: „Via negativa”
- Fragilitatea prin prisma celei de-a patra dimensiuni: timpul
- Medicină, convexitate și opacitate
- Ce-i prea mult strică…
- Etica fiecărei profesii
- Să-ncepem anul cu o… „Concluzie”
- Probabilitatea – știm despre ce vorbim?
- Falșii profeți – continuarea fraudei pseudo-științifice
- O introducere la-nceput de an pentru pielea-n joc
- O altă denumire a echității: „egalitate în incertitudine”
- Intoleranța: câștig de cauză
- Paradoxuri ale colectivului
- Controlul persoanei
- Pielea altora în joc
- False asumări de riscuri în laborator
- Falsul intelectual
- Despre inegalitate și piele-n joc
- Lindy. Efectul Lindy…
- Din nou, problema agentului
- Otravă pentru bogați. În cupe de aur…
- Fapte, nu vorbe. Comercializarea virtuții
- Religie, credință și punerea pielii în joc
- Risc și raționalitate
- Asumarea riscurilor are o logică…
- O prezență constantă în viață: hazardul…
- Bogăție și deșteptăciune
- Câteva cuvinte despre istorii alternative
- Simularea Monte Carlo – un alt mod de reflecţie asupra lumii
Titluri pe pagină
Partea și întregul
„Comportamentul mediu al participantului pe piață nu ne permite să înțelegem comportamentul general al pieței.”
Este aceeași veșnică problemă a părților și întregului. Venind din lumea financiară a bursei, Taleb preferă să exemplifice prin trimitere la piață, dar face ulterior și generalizarea necesară. În contextul în care „grupurile sunt unități de sine stătătoare” (deși personal cred că asta e doar o simplificare pedagogică),
Experimentele psihologice care vizează indivizi cu „predilecții” nu ne permit să înțelegem automat ansamblurile sau comportamentul colectiv, nici nu ne luminează în privința comportamentului grupurilor.
Caracteristicile grupului sunt influențate de scară. Cu cât crește dimensiunea grupului, cu atât se multiplică numărul interacțiunilor posibile, devenind tot mai greu, chiar disproporționat de greu, să înțelegem ce înseamnă macro în funcție de micro, sau să generalizăm pornind de la micro. În asta constă ceea ce se numește blestemul dimensionalității.
Și exemplele sunt date imediat:
Înțelegerea modului de funcționare a subcomponentelor creierului (a neuronilor, de exemplu) nu ne va permite niciodată să înțelegem cum funcționează creierul.
Înțelegerea structurii genetice a unei unități nu ne va permite niciodată să înțelegem comportamentul unității ca atare.
Și acestea nu reprezintă doar afirmarea unor opinii, ele reprezintă proprietăți dovedite matematic.
Piețe neinteligente
„Cu o structură adecvată a pieței, un grup de idioți determină o piață care funcționează bine.”
În general, strategii nu înțeleg (sau ignoră) că structura fundamentală a realității este mult mai importantă decât participanții.
Pentru o funcționare eficientă la nivelul colectivului, s-ar putea să fie nevoie de un oarecare comportament specific din partea individului (considerat „irațional” la prima vedere).
O afirmație de care ar trebui să țină seama „raționaliștii” ar suna așa:
Indivizii nu au nevoie să știe încotro se îndreaptă; piețele au.
Altfel spus, conducătorii (unei țări, de exemplu) ar trebui să se concentreze pe crearea unei bune structuri. Având asta la bază, oamenii se vor descurca bine.
Având în vedere aceste aspecte (și altele, precum cele referitoare la via negativa) nu cumva oamenii ar trebui să ceară celor de la putere (și să-i voteze doar pe cei care anunță că se vor concentra doar pe) simplificarea și echilibrarea normelor de conviețuire (numite legi) pentru crearea unei structuri echilibrate? Pe fundalul unei astfel de structuri, indiferent de „inteligența” membrilor societății, lucrurile vor merge…
