- Simularea Monte Carlo – un alt mod de reflecţie asupra lumii
- Ce-i omoară pe unii, îi întărește pe alții
- Un prolog la „Antifragil”
- Un tabel relevant – triada în acțiune
- Există un loc între Damocles și Hidra?
- Supracompensare și reacții disproporționate
- Pisica și mașina de spălat
- Luarea deciziilor și planificarea în condiții reduse de predictibilitate
- Distribuit versus concentrat
- Incertitudinea falsului
- De ce ne-ar place (un pic de) aleatoriu
- Naivitatea intervenției umane
- Predicţia în lumea modernă
- Un oarecare Tony Grăsanul şi cei fragilişti
- Riscul acceptării: cel mai intolerant câștigă
- Stoicul Seneca, cu avantajele și dezavantajele sale
- Îmblânzirea Lebedei Negre
- O abordare mai corectă
- Destinația, o necunoscută…
- Antecamera speranței
- Nu e vorba despre penaj
- Un exemplu de LN și o tripletă a opacității umane
- Extremistan versus Mediocristan
- Curcanul? Un fraier…
- Confirmări?
- Eroarea narativă
- Dovezile tăcute
- Mandelbrotianul – o estetică a aleatoriului
- Eroarea ludică
- Nu putem prezice…
- Tot despre predicție
- Dar când nu poți prezice?
- Mediocristan – Extremistan, dus-întors
- Curba lui Gauss – o (mare) fraudă intelectuală
- Căsătoria cu starul rock? Niciodată…
- Și filosofii pot… acționa
- Câteva cuvinte despre istorii alternative
- Din nou, problema agentului
- Controlul persoanei
- Pielea altora în joc
- False asumări de riscuri în laborator
- Falsul intelectual
- Despre inegalitate și piele-n joc
- Lindy. Efectul Lindy…
- Otravă pentru bogați. În cupe de aur…
- Intoleranța: câștig de cauză
- Fapte, nu vorbe. Comercializarea virtuții
- Religie, credință și punerea pielii în joc
- Risc și raționalitate
- Asumarea riscurilor are o logică…
- O prezență constantă în viață: hazardul…
- Bogăție și deșteptăciune
- Paradoxuri ale colectivului
- O altă denumire a echității: „egalitate în incertitudine”
- Să-nveți păsările să zboare…
- Începe Cartea a VI-a: „Via negativa”
- Două lucruri nu sunt „același lucru”…
- Vocea învinșilor
- Dezordinea ne poate da lecții
- Polemică peste milenii…
- Aspecte mai tehnice: neliniarul și nelinarul
- piatra filosofală. Și inversul ei…
- Fragilitatea prin prisma celei de-a patra dimensiuni: timpul
- O introducere la-nceput de an pentru pielea-n joc
- Medicină, convexitate și Opacitate
- Ce-i prea mult strică…
- Etica fiecărei profesii
- Să-ncepem anul cu o… „Concluzie”
- Probabilitatea – știm despre ce vorbim?
- Falșii profeți – continuarea fraudei pseudo-științifice
- Scurte note introductive…
Undeva prin (hăt-hăt!) septembrie 2018, prezentam un alt capitol al lui Taleb referitor la intoleranță, sub titlul „Riscul acceptării: cel mai intolerant câștigă”… Iată că autorul reia această temă și în prezenta carte.
Titluri pe pagină
Emergența întregului
Un adevăr – pe cât de simplu, pe atât de greu asimilat (și reținut) de oameni –, rămâne cel al raportului parte/întreg. Merită pus aici următorul citat:
„Regula despre care vom discuta în acest capitol este cea a minorității, mama tuturor asimetriilor.”
ideea principală din spatele sistemelor complexe este aceea că niciun comportament al ansamblului nu poate fi prevăzut pe baza componentelor sale. Interacțiunile contează mai mult decât caracteristicile unităților. Interacțiunile contează mai mult decât caracteristicile unităților. Dacă studiem furnicile una câte una, nu vom obține aproape niciodată informații clare despre modul de funcționare a coloniei de furnici. Pentru a le obține, trebuie să privim colonia de furnici ca pe o colonie de furnici, nici mai mult, nici mai puțin, și nu ca pe o colecție de furnici. Aceasta este proprietatea „emergentă” a întregului, care face diferența dintre părți și întreg, întrucât ceea ce contează sunt interacțiunile dintre părțile respective. Iar interacțiunile pot urma reguli foarte simple.
Taleb reliefează faptul că o minoritate de 3-4% dispusă să-și pună pielea-n joc într-o manieră semnificativă, va face o întreagă populație să se supună acelei minorități, ba mai mult, va crea pentru un observator naiv (unul care vede doar media standard) și iluzia optică a faptului că preferințele minorității ar fi ale majorității.
Autorul ne vorbește despre această regulă a minorității aplicabilă în situația (pozitivă) în care un număr mic de oameni intoleranți și virtuoși pot corecta o întreagă societate. Din păcate, întregi societăți (și societatea românească n-a făcut excepție) au experimentat mai des contrariul: niște inși intoleranți, dar corupți/răi au determinat contaminarea…
Teoretizând un pic, ajungem să numim o astfel de minoritate grup intransigent, iar majoritatea va fi grupul flexibil, cele două relaționând pe baza asimetriei alegerilor. Totul se derulează prin așa-numitul proces de renormalizare, un proces teoretizat de fizicianul Serge Galam.
Limbi și gene
Pe scurt, Taleb argumentează cu exemple din diverse zone ale lumii o idee conform căreia:
Genele respectă regula majorității; limbile respectă regula majorității.
Limbile călătoresc, genele mai puțin.
De ce a câștigat religia islamică
Conform legii islamice, dacă un bărbat ne-musulman se căsătorește cu o femeie musulmană, el trebuie să treacă la islamism, iar copiii săi vor fi și ei musulmani. Mai mult, convertirea la islam e fără întoarcere, apostazia se pedepsește cu moartea. În iudaism, regulile sunt mai puțin avantajoase: mama trebuie să fie evreică. În alte trei religii gnostice ale Orientului Apropiat, druizii (v. Siria), yazidiții și mandeenii practică religii ale misterelor, o cunoaștere ezoterică accesibilă doar unei minorități.
Spre deosebire de islamism, în care oricare dintre părinți poate fi musulman, și de iudaism, care impune ca măcar mama să aparțină mozaismului, în cele trei religii enumerate mai sus este necesar ca ambii părinți să fie adepți, altfel copilul și părinții lui vor spune pa și pusi comunității.
Și încă un citat relevant, în opinia mea:
„…conform principiului meu euristic, cu cât un om este mai stăpânit de păgânism, cu atât mai sclipitoare îi este mintea și cu atât mai mare este capacitatea sa de a gestiona nuanțe și ambiguități. Religiile pur monoteiste, cum sunt creștinismul protestant, islamismul salafist sau ateismul fundamentalist, atrag minți mediocre, care interpretează totul prea literal și care nu pot face față ambiguității.”
Prin urmare, islamiștii nu au făcut decât să fie mai încăpățânați decât creștinii, care, la rândul lor, au avut de câștigat de pe urma propriei încăpățânări. Înainte de apariția islamismului, răspândirea inițială a creștinismului în Imperiul Roman s-a datorat în mare parte… intoleranței oarbe a creștinilor, prozelitismului lor absolut, agresiv și recalcitrant. La început, păgânii romani i-au tolerat pe creștini, tradiția cerându-le să-și împartă zeii cu alți membri ai imperiului. S-au întrebat, așadar, de ce nazarinenii nu voiau să dea și să primească zei și să-L ofere pe Iisus al lor panteonului roman, în schimbul altor divinități. Cum, zeii noștri nu sunt suficient de buni pentru ei? „Persecutarea” creștinilor a avut mai mult de-a face cu propria lor intoleranță față de panteonul zeilor locali decât cu intoleranța păgânilor. Trebuie să ne amintim mereu că noi citim istoria scrisă de creștini, nu de greco-romani.
De ce e avantajoasă regula minorității?
Paradoxal, consecințele sunt mai stabile când se aplică regula minorității – varianța rezultatelor este mai redusă, iar probabilitatea ca regula să apară în mod independent la populații separate este mai mare.
Din regula minorității este mai probabil să decurgă reguli clar definite, binare.
Paradoxul Popper-Gödel
Kurt Gödel e considerat un maestru al rigorii logice. El considera logica matematică „o știință deasupra tuturor, care conține ideile și principiile care stau la baza tuturor științelor”. Independent de preocupările lui Gödel, și filosoful științei – numindu-l aici pe Karl Popper –, a ajuns să identifice o aceeași inconsecvență a sistemelor democratice, exprimată astfel:
„Ai fi de acord ca fiecare partid politic care are în doctrina sa interzicerea libertății de exprimare să fie privat de libertatea de exprimare?”
Sau, altfel spus:
„O societate care a ales să fie tolerantă, ar trebui să fie intolerantă cu intoleranța?”
Taleb exprima aceste erori logice întrebându-se dacă ar trebui să fim „sceptici în privința scepticismului”, ajungând să fie întrebat dacă „se poate falsifica falsificarea”. Acum, autorul ajunge să răspundă unor astfel de întrebări cu ajutorul regulii minorității, astfel:
Da, o minoritate intolerantă poate să controleze și să distrugă democrația. Mai precis, în cele din urmă va distruge lumea noastră.
În consecință, trebuie să fim mai mult decât intoleranți cu anumite minorități intolerante. Pe scurt, acestea încalcă Regula de argint. Este inadmisibil să aplicăm „valorile americane” sau „principiile occidentale” în raporturile cu salafismul intolerant (care neagă dreptul altor popoare de a avea propria religie). În prezent, Occidentul este este pe cale să se sinucidă.
Din nou, fraierul
„Piața este ca un cinematograf mare cu o ușă mică.”
Mai ales după tragedia de la Colectiv, putem privi cu alți ochi o afirmație de genul:
Cel mai ușor identificăm un fraier văzând dacă-l interesează mărimea cinematografului mai mult decât cea a ușii.
Unul singur, dar leu!
Se subliniază încă o dată că istoria e scrisă în ultimă instanță de minoritari! Contrar cu ceea ce ne învățau comuniștii în școli, cum că poporul face istoria… Unus, sed leo! E o zicală (probabil apocrifă) alui Alexandru cel Mare.
O vorbă de la Margaret Read:
Să nu vă îndoiți niciodată de faptul cpă un grup mic de cetățeni responsabili poate schimba lumea. Doar așa s-a schimbat până acum.
Este greu ca un grup mic de cetateni sa schimbe lumea..
Și totuși, exemplele istorice sunt concludente: câți bolșevici avea Lenin? Erau majoritari?