Instrumentalizarea, canalizarea şi lichidarea societăţii civile româneşti

0
(0)

Având în vedere importanța subiectului, pur și simplu mi se pare important să citez acest articol în integralitatea lui. Mulțumesc autorului, Virgil Iordache, pentru tragerea acestui semnal de alarmă pe site-ul contributors.ro

Instrumentalizarea, canalizarea şi lichidarea societăţii civile româneşti

În memoria domnului Mihail-Radu Solcan

În acest text descriu pe scurt felul în care societatea civilă urbană seculară şi cea creştină au fost instrumentalizate, canalizate şi lichidate din punctul de vedere al relevanţei pentru următorul deceniu.

Prin societate civilă înţeleg cetăţeni organizaţi independent față de stat, care verifică permanent calitatea serviciilor publice furnizate de stat contribuabililor ş/sau se angajează în furnizarea unora atunci când statul nu le furnizează şi când poate fi înlocuit statul în furnizarea lor. Funcţia principală a societăţii civile este să închidă bucla cauzală de retroacţiune (feed-back) între contribuabili şi stat între ciclurile electorale, eficientizând indirect acţiunea instituţiilor statului printr-un control extern. Funcţia secundară este să completeze gama de servicii de interes public la scări mici, acolo unde ar fi ineficientă intervenţia statului.

Prin instrumentalizare înţeleg folosirea oamenilor organizaţi în societatea civilă pentru alte scopuri decât funcţiile lor sociale evoluate natural. Prin canalizare înţeleg direcţionarea oamenilor organizaţi în societatea civilă printr-o politică de nudging („ghionturi” sociale) către proiecte care urmăresc discreditarea lor în privinţa capacităţii de a exercita funcţiile sociale evoluate natural. Prin lichidare înţeleg inducerea incapacităţii de a mai îndeplini funcţiile evoluate natural o perioadă lungă de timp.

Societatea civilă creştină are rolul natural să reacţioneze la ce face statul din perspectiva valorilor creştine. Instrumentalizarea a fost făcută prin preluarea acestor valori şi dorinţe legitime în proiecte politice de partid şi în proiecte de consolidare a intereselor organizaţiilor religioase de a avea acces la resurse publice. Canalizarea s-a făcut prin construirea unor coaliţii civice aservite politic, prin susţinerea lor organizaţională religioasă, iar lichidarea prin campania care a dus la respingerea publică fără echivoc a valorilor creştine în discuţie şi umilirea susţinătorilor lor pe plan civic. Mutaţiile politice ulterioare au permis reluarea susţinerii acestor valori exclusiv pe planul organizaţional, al religiei instituţionalizate, fără să mai existe nici un rol al societăţii civile creştine. Printr-o politică de nudging din partea organizaţiilor religioase oamenii sunt îndemnaţi să se exprime exclusiv pe plan organizaţional. Exprimările civice autentice sunt discreditate în imaginea publică, iar cei care le mai iniţiază au o poziţie marginală. Organizaţiilor civice li s-au dat roluri de către organizaţiile religioase. Rezultatul net este limitarea partenerilor de dialog cu statul în chestiunile ce ţin de valorile creştine la organizaţiile religioase şi în particularea subminarea proiectelor politice creştin-democrate

Societatea civilă urbană seculară are rolul natural să apere interesele ce ţin de libertatea civică şi politică în general, independent de conţinutul ei, de ideologia celor care şi-o manifestă în limitele jocului democratic, să apere interesele legate de servicii publice gestionabile doar de către stat cu mijloacele actuale, cum sunt unele dintre cele legate de mediu, precum şi alte interese lezate sau nesusţinute eficient prin politici de stat. Instrumentalizarea a fost făcută prin preluarea acestor valori şi dorinţe legitime în proiecte politice de partid, canalizarea prin permiterea construirii unui partid care să reprezinte aceşti oameni, iar lichidarea prin deturnarea partidului către oameni controlabili, cu pasul final constând livrarea acestei energii politice unui birocrat european agreat, dar fără capacitatea de a construi un vehicul politic de unul singur.. Reprezentanţii cei mai proeminenţi ai acestei părţi ai societăţii civile au fost fie eliminaţi, fie marginalizaţi, iar nişa iniţială de centru-stânga a acestei mişcări a fost eliberată pentru a face loc post-comuniştilor în vedere viitoarei lor reforme interne ca parte din aranjamentele generale de controlare a iniţiativelor cetăţenilor. Rezultatul net este limitarea partenerilor de dialog cu statul în chestiuni ce ţin de drepturi civice şi politice la organizaţii de partid şi o pseudo-societate civilă (organizaţii controlate, sau fără interese civice autentice, reprezentante are unor interese grupale).

Odată cu lichidarea societăţii civile se poate observa că peisajul comunicării publice începe să fie dominat de lipsă de transparenţă instituţională şi de propagandă în serviciul diferitelor organizaţii, de propunerea unor interpretări a situaţiei publice fără să mai fie foarte transparent ce se întâmplă din punctul de vedere al intereselor cetăţenilor. Un indicator al acestei stări de fapt este diseminarea ideilor că nu poate exista societate civilă reală într-o societate ca a României, cu sugestia implicită că e nevoie de o etapă cvasi-paternalistă de dezvoltare, de o expertocraţie. Un alt indicator relevant este accentul în agenda publică pe priorităţi exclusiv materiale, cetăţenilor li se propun ca obiective pensii, salarii, autostrăzi, alte tipuri de resurse materiale, iar orice investiţie serioasă în educaţie, cultură, cercetare, este amânată pe termen nedifinit ca indezirabilă statului, pentru că ar produce condiţiile necesare unei societăţi civile puternice, percepută ca inoportună. Statul, partidele şi organizaţiile religioase nu au nici un interes în existenţa unor cetăţeni care să îşi manifeste interesele civice, să critice punctual politici publice şi măsuri, să le eficientizeze. Fereastra de oportunitate pentru aşa ceva s-a închis pentru cel puţin un deceniu, ea a fost generată de luptele interne din instituţiile de forţă ale statului, diferitele tabere au apelat la cetăţeni ca să îşi rezolve interesele, iar apoi i-au eliminat din nou din ecuaţia publică. Odată cu încheierea conflictului lor intern toate organizaţiile menţionate au interesul în crearea unei relaţii de dependenţă organizaţională, în limitarea libertăţii de gândire, de exprimare şi de iniţiativă a cetăţenilor.

Succesul politicii de instrumentalizare, canalizare şi lichidare a societăţii civile româneşti nu poate fi decât temporar, el corespunde unui stadiu al procesului de maturizare a societăţii româneşti. Simplul fapt al vizibilităţii acestor procese ca urmare a accesului la informaţie independentă, presa internaţională, „social media” în care liderii fostei societăţi civile pot să se exprime, este un indicator de lipsă de durabilitate a unui astfel de demers. El va servi intereselor pe termen scurt ale persoanelor beneficiare material de pe urma organizaţiilor pe care le controlează, fără să servească nici organizaţiilor lor pe termen lung, nici ţării. Interesul organizaţiilor pe termen lung este să producă ce este menţionat în scopurile organizaţionale, să fie eficiente şi eficace, nu să asigure beneficii speciale fără producerea unor servicii de calitate. Nici eficienţa, nici eficacitatea la scara ţării nu pot fi asigurate fără control extern din partea societăţii civile, ca reprezentantă a intereselor beneficiarilor finali, cetăţenii. Nudging-ul ca tehnică de stimulare a comportamentului raţional este necesar şi în sens invers, din partea cetăţenilor către stat, iar vectorul principal între alegeri este o societate civilă autentică. Orice organizaţii care îşi domină beneficiarii sfârşesc prin a se degrada intern (Rusia, Iran, Coreea de Nord), cu o rezistenţă şi rezilienţă culturală scăzută, cu o adaptabilitate scăzută la modificări ale mediului global.

Un alt factor care va duce la revigorarea societăţii civile româneşti este contextul inter-naţional, în particular competiţia în interiorul civilizaţiei europene dintre grupul anglo-saxon şi cel continental. România este racordată la ambele, cetăţenii au posibilitate de exit în ambele, ambele au nevoie de oameni liberi şi creativi capabili să producă valoare adăugată în proiectele organizaţionale şi ambele îşi asumă explicit politica de atragere a acestui fel de cetăţeni. Accentul în România exclusiv pe aspecte materiale şi ataşamente emoţionale, importante, dar nu suficiente, nu poate satisface acestă categorie de oameni tipici pentru cei care au fost implicaţi în societatea civilă tocmai lichidată. Aceşti oameni au nevoi accentuate ce ţin de vârful piramidei lui Maslow, pentru care statul în forma actuală nu poate şi nici nu vrea să asigure condiţii de satisfacere. Elita statului va fi obligată de evidenţa depopulării de elementele cele mai productive să livreze condiţii de libertate autentică civică şi politică. Un indicator al procesului de revigorare civică va fi felul cum sunt bugetate şi implementate public investiţiile în cunoaştere (cultură, educaţie, cercetare), singurele care asigură pe fond condiţiile de libertate autentică civică şi politică.

În acest text am descris pe scurt felul în care societatea civilă urbană seculară şi cea creştină au fost instrumentalizate, canalizate şi lichidate din punctul de vedere al relevanţei pentru următorul deceniu, şi am arătat că procesul de revigorare este inevitabil în actualul context internaţional. Pierderile de resurse financiare publice direcţionate ineficace şi ineficient către persoanele cu comportament oportunist care au controlat procesul de lichidare sunt şi ele inevitabile, reprezentând costuri ale procesului istoric de maturizare socială.

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.