Eco(u) despre conspirații

4
(1)

Marele maestru al cuvintelor, Umberto Eco, scria în 2014:

Conspirația din jurul conspirațiilor

Massimo Polidoro, unul dintre cei mai activi colaboratori ai CICAP (Comitetul Italian pentru Controlul Afirmațiilor despre Paranormal) și ai revistei Query, a publicat la editura Piemme Dezvăluiri. Cartea secretelor și a comploturilor (Rivelazioni. Il libro dei segreti e dei complotti, 2014), unul dintre numeroasele sale volume despre știrile false prezente în mass-media, dar și în mințile unor persoane pe care de regulă le considerăm pe deplin responsabile. Îmi închipui că printr-un titlu atât de ademenitor Polidoro speră să-i atragă pe pasionații de secrete de orice fel. Despre aceștia, John Chadwick, cel care a decriptat scrierea miceniană numită „liniară B”, afirma: „Dorința de a dezvălui secrete este profund înrădăcinată în firea umană, șansa de a fi părtaș la o cunoaștere secretă la care alții nu au acces înflăcărează și mințile cele mai curioase”.

Sigur, există totuși o diferență între a decodifica o scriere ce în trecut pentru unii avea un înțeles și a-ți imagina că de fapt americanii nu au ajuns pe Lună, că 11 septembrie a fost un complot pus la cale de Bush sau de evrei sau că ar exista un Cod al lui Da Vinci. Tocmai adepților acestei a doua categorii li se adresează Polidoro – și nu numai dintr-o (legitimă) speculație comercială. Pe un ton prietenos, capitolașele sale scurte le dau multe speranțe acestora, pentru ca în final să spună că atât complotul ce a stat la baza la baza asasinării lui Kennedy, cât și adevăratul sfârșit al lui Hitler, secretele din Rennes-le-Château sau faptul că Iisus s-ar fi căsătorit cu Magdalena nu sunt decât niște bazaconii.

De ce bazaconiile au succes? Deoarece făgăduiesc o cunoaștere refuzată altora și din multe alte rațiuni pentru care Polidoro face trimitere la celebrul studiu al lui Popper despre teoria socială a conspirației. Și citează scrierile lui Richard Hofstadter conform cărora atracția pentru comploturi trebuie interpretată aplicând gândirii sociale categoriile psihiatriei. Este vorba despre două fenomene ce țin de paranoia. Doar că paranoicul psihiatric vede lumea întreagă complotând împotriva lui, în timp ce paranoicul social consideră că persecuția din partea puterilor oculte este îndreptată împotriva propriului grup, a propriei națiuni, a propriei religii. Paranoicul social, aș spune, e mai periculos decât cel psihiatric, pentru că își vede obsesiile împărtășite de milioane de alte persoane și are impresia că acționează împotriva complotului într-un mod dezinteresat. Ceea ce explică multe lucruri ce au loc azi în lume, în afară de atâtea altele care s-au întâmplat ieri.

Polidoro îl citează pe Pasolini, care susține că orice complot ne poartă spre delir, pentru că ne eliberează de povara de a trebui să ne confruntăm cu adevărul. În fond ar putea să ne lase indiferenți faptul că lumea e plină de conspiraționiști: dacă cineva consideră că americanii nu au ajuns de fapt pe Lună, treaba lui. Dar iată că niște studii recente ale lui Daniel Jolley și Karen Douglas conchid că „deschiderea către informațiile ce favorizează teoria conspirației reduce intenția angajării în politică față de cei deschiși către informații care demontează teoria conspirației”. Și într-adevăr, dacă sunt convins că istoria lumii este condusă de societățile secrete, să zicem Illuminati și grupul Bilderberg, care sunt pe cale să instaureze o nouă ordine mondială, eu ce aș putea să fac? Mă dau bătut și mă macin pe dinăuntru. Drept care orice teorie a conspirației canalizează imaginația publică spre pericole imaginare, distrăgându-i atenția de la primejdiile autentice. Așa cum a observat cândva Chomsky, imaginându-și un fel de conspirație a teoriei conspirației, cele care obțin cel mai mare beneficiu de pe urma fantasmagoriilor legate de un presupus complot sunt chiar instituțiile pe care teoria conspirației ar vrea să le atace. Ceea ce ar însemna, dacă ne-ar trece prin cap că acela care a făcut să cadă Turnurile Gemene a fost Bush, ca să-și justifice intervenția în Irak, că ne mișcăm între mai multe halucinații și începem să analizăm tehnicile și rațiunile adevărate pentru care Bush a intervenit în Irak și influența pe care neoconservatorii, așa-zișii neocons, au avut-o asupra politicii sale.

Toate acestea ne-ar îndreptăți să bănuim că acela care a răspândit informațiile despre complotul lui Bush în povestea Turnurilor Gemene ar fi fost chiar Bush. Dar să nu fim chiar așa de conspiraționiști.


Tentația conspirațiilor este enormă și nu poate fi negată. Cred că pentru a ajunge în faza de negare a conspirațiilor, trebuie parcursă etapa parcurgerii conspirațiilor… A se vedea și:

Teoria Conspirației – Cele mai bune documentare (Filme)

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 1 :: Media evaluării: 4

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.