Termenul de „supraveghere în masă” este mai clar pentru mine, și cred că pentru majoritatea oamenilor, decât cel preferat de guvern, „colectare în masă” care poate, după părerea mea, să lase impresia falsă și neclară despre munca agenției. „Colectarea în masă” o face să pară un oficiu poștal sau un element de igienă deosebit de aglomerat, spre deosebire de un efort istoric de a obține acces total – și a intra clandestin în posesia registrelor tuturor comunicațiilor digitale existente.

Dar chiar și după ce se stabilește o terminologie comună, percepțiile greșite pot încă să abunde. Majoritatea oamenilor, chiar și azi, tind să se gândească la supravegherea în masă din punctul de vedere al conținutului – cuvintele pe care le folosesc când dau un telefon sau scriu un email. Când află că guvernului îi pasă mai puțin de acel conținut, și ei tind să se sinchisească mai puțin de supravegherea guvernului. Această ușurare este de înțeles până la un punct, datorită lucrurilor pe care fiecare dintre noi le consideră natura intimă și unic revelatoare a comunicațiilor noastre: sunetul vocii noastre, aproape la fel de personală ca amprentele, expresiile faciale inimitabile pe care le avem într-o fotografie trimisă prin telefon. Însă adevărul neplăcut este că acel conținut al comunicațiilor noastre este rareori la fel de revelator precum celelalte elemente ale lor – informațiile nescrise și nespuse care pot expune contextul mai larg și tiparele de comportament.

NSA numește aceste lucruri „metadate”. Prefixul termenului, meta, care se traduce în general ca „mai presus” sau „dincolo de”, este folosit aici cu sensul „despre”: metadatele sunt date despre date. Mai exact, sunt date create de date – un grup de etichete și indicatori care permit datelor să fie utile. Cel mai direct mod de a ne gândi la metadate este să le privim ca „date despre activități”, toate consemnările tuturor lucrurilor pe care le faceți pe dispozitivele voastre și toate lucrurile pe care dispozitivele voastre le fac singure. Să luăm ca exemplu o convorbire telefonică: metadatele ar include data și ora apelului, durata acestuia, numărul de la care s-a apelat, numărul apelat și coordonatele acestora. Metadatele unui e-mail ar putea include informații despre ce tip de computer l-a generat, unde și când, cui îi aparținea computerul, cine a trimis e-mailul, cine l-a primit, unde și când a fost trimis și primit și cine, dacă există cineva în afară de destinatar. Metadatele îi pot spune supraveghetorului adresa la care ați dormit aseară și la ce oră v-ați trezit azi-dimineață. dezvăluie orice loc pe care l-ați vizitat în timpul zilei și cât timp ați petrecut acolo. Arată cu cine ați luat legătura și cine a luat legătura cu voi.

Acest fapt desființează orice afirmație a guvernului că metadatele nu sunt o fereastră deschisă către esența oricărei comunicări. Dat fiind volumul amețitor de comunicații digitale din lume, pur și simplu este imposibil ca fiecare telefon să fie ascultat sau fiecare e-mail să fie citit. Chiar dacă ar fi fezabil, tot nu ar fi util și, oricum, metadatele fac acest lucru inutil cercetând terenul. De aceea, este cel mai bine să vă gândiți la metadate nu ca la o noțiune abstractă benignă, ci ca la însăși esența conținutului: este exact linia întâi de informații pe care le solicită cei care vă supraveghează.

Mai există un aspect: conținutul este definit de obicei drept ceea ce voi produceți în mod conștient. Știți ce spuneți în timpul unei convorbiri telefonice sau ce scrieți într-un e-mail. dar nu prea aveți controlul metadatelor pe care le produceți, pentru că sunt generate automat. Așa cum sunt colectate, stocate și analizate de o mașină, sunt și generate de o mașină, fără participarea sau chiar acordul vostru. Dispozitivele voastre comunică permanent pentru voi indiferent că vreți s-o facă sau nu. Și, spre deosebire de oamenii cu care comunicați din proprie voință, dispozitivele voastre nu păstrează informații private și nu folosesc nume de cod încercând să fie discrete. Pur și simplu transmit celor mai apropiate turnuri de telefonie mobilă semnale care nu mint niciodată.

O ironie majoră este că legea, care rămâne întotdeauna în urma inovațiilor tehnologice cu cel puțin o generație, oferă mult mai multă protecție pentru conținutul unei comunicări, decât pentru metadatele acesteia – și totuși agențiile de informații sunt mult mai interesate de metadate. Consemnările activității care le acordă și abilitatea „imaginii de ansamblu” de a analiza datele la scară, precum și abilitatea „imaginii reduse” de a crea hărți, cronologii și rezumate asociative perfecte ale vieții unui individ, din care pot extrapola previziuni legate de comportament. Pe scurt, metadatele îi pot spune supraveghetorului aproape tot ce ar vrea sau ar avea nevoie să știe despre voi, în afară de ce se întâmplă de fapt în mintea voastră.