Despre TOR – explicațiile lui Snowden

5
(2)

Edward SnowdenVorbeam aici despre TOR… Importanța acestei tehnologii ne este prezentată și de Edward Snowden, în autobiografia sa, „Dosar permanent”:

În perioada petrecută la Geneva, ori de câte ori mă întreba vreun CO dacă există o metodă mai sigură, mai rapidă și, în general, mai eficientă pentru a face asta, îi vorbeam despre Tor.

Proiectul Tor era o creație a statului care își supraveghează toți cetățenii și care a ajuns să fie unul dintre cele mai eficiente scuturi împotriva lor. Tor este un software gratuit, cu sursă deschisă, care atunci când este folosit cu grijă, permite utilizatorilor să navigheze online într-un anonimat aproape perfect. Protocoalele sale au fost dezvoltate de Laboratorul de Cercetări al Marinei SUA pe la jumătatea anilor 1990 și a fost făcut public în 2003 – adresându-se populației civile din întreaga lume, populație civilă de care depinde funcționalitatea lui. Pentru că Tor operează pe baza unui model de cooperare între membrii comunității, bizuindu-se pe voluntarii pasionați de informatică de pe tot globul care și-au instalat servere Tor în subsolurile, podurile, garajele caselor lor. Prin algoritmul lui de rulare din aproape în aproape, Tor protejează originea traficului inițiat la fel ca sistemul CIA, cu diferența că Tor o face mai bine, sau, cel puțin, mai eficient. Eu eram deja convins, însă era o cu totul altă problemă să încerc să-i conving pe țâfnoșii îia de CO.

Datorită protocolului Tor, traficul tău este distribuit pe traiectorii generate aleatoriu, de la un server Tor la altul, în scopul înlocuirii identității tale ca sursă a comunicării cu aceea din ultimul server Tor al acestui lanț în perpetuă schimbare. Practic, niciunul dintre serverele Tor – numite layers („straturi”) – nu cunoaște identitatea și nici vreo informație prin care ar putea fi stabilită identitatea originii traficului. Adevărata lovitură de geniu este că serverul Tor care cunoaște această origine – primul server din lanț – nu știe încotro se îndreaptă traficul. Mai simplu: primul server Tor, care te conectează la rețeaua Tor și care se cheamă gateway („poartă de acces”), știe că tu ai trimis o cerere, dar, pentru că îi este interzis să o citească, nu are nici cea mai vagă idee dacă vrei să cauți site-uri cu animăluțe de casă sau informații despre cine știe ce protest social. Iar ultimul server Tor, prin care trece cererea ta și care se cheamă exit („ieșire”), știe exact ce i se cere, dar nu are nici cea mai vagă idee cine i-o cere.

Această metodă de stratificare ca foile de ceapă se cheamă onion routing, de unde și numele de Tor: The Onion Router. Glumă – strict secretă, cum altfel – zicea că spionilor care încearcă să intre în rețeaua Tor le dau lacrimile. De unde și ironia proiectului: o tehnologie creată de armata americană, prin care informațiile „cibernetizaze” sunt deopotrivă mai greu și mai ușor de aflat, prin recurgerea la know-how-ul hackerilorcare protejează anonimatul agenților IC, însă cu prețul garantării aceluiași anonimat și inamicilor și utilizatorilor obișnuiți de pe tot globul. În sensul acesta, Tor era mai neutru decât Elveția. Însă, mie personal, Tor mi-a schimbat viața, oferindu-mi șansa de a mă întoarce la internetul copilăriei mele și dându-mi posibilitatea să mă simt cât de cât nesupravegheat

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 2 :: Media evaluării: 5

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.