Chiar există (și e respectat) un „contract social”?

5
(1)

Pornind de la un articol al lui Mircea Digulescu (enunțat la final în bibliografie), merită să ne punem întrebări

Toată analiza ia în discuție doar societățile așa-zise „occidentale”, Europa de Vest, America de Nord, Australia, Japonia precum alte câteva zone. În restul lumii știm că lucrurile sunt și mai rele. Hai să vedem ideile de bază pe care le susține autorul:

Societatea nu există prin ea însăși

Ideea ar fi aceea că există doar indivizi care interacționează și nu o societate ca organizație unitară. Ideea de societate unitară este un concept perceput ca atare mai ales în țările foste comuniste, urmare a deceniilor de îndoctrinare la care au fost supuși oamenii. Exemple concrete: individul consideră că dacă el își respectă partea din „contract” (plătește impozite, taxe, nu încalcă legea, etc.), se poate aștepta ca atunci când merge la spital, să fie tratat, când își dă copilul la școală, acesta să fie educat, când iese din casă, să fie în siguranță… Deși de dorit, o astfel de idee este doar un vis frumos chiar și în societățile occidentale.

Suma acestor așteptări individuale de la societate constituie ceea ce în termeni manageriali se numește „contract psihologic”. În cazul de față „contract social”. Care, în cazul societății Occidentale este doar un val de fum. Praf în ochi. Însăși terminologia comună managerială „contract” este înșelătoare. Lasă omului de rând impresia că dacă el se comportă într-un anumit fel, „societatea” va reciproca oferindu-i anumite beneficii sau ferindu-l de anumite năpaste. Însă, în fapt, de regulă doar una din părți – omul de rând – este ținut să își respecte „partea sa a contractului”, fără a primi ceva în schimb, nici măcar ferirea de a fi victima detențiunii, muncii forțate sau chiar a execuției judiciare sau extrajudiciare.

Trebuie totuși reținut că acest „contract psihologic” este încălcat doar în cazul în care încălcarea lui este utilă puterii, prevenind astfel revolta celor mulți, care, n-ar ezita să facă asta dacă nu ar mai trăi cu iluzia „pactului”. Povestea are la bază o constatare simplă, anume aceea că majoritatea indivizilor nu-și dorește să aibă putere asupra altor indivizi, ei mulțumindu-se cu mult mai puțin, respectiv cu un trai „liniștit și vesel cu familia, într-un climat sigur și confortabil, chiar și cu prețul sclaviei muncii regulate până la bătrânețe”. Ori aceste aspecte nu impun acordarea de Putere individului. Deoarece își poate permite (fără a-și afecta propriile interese) aparența respectării acestui „pact social”, elita occidentală oferă omului de rând un trai relativ confortabil din punct de vedere material și alte câteva elemente strict necesare.

Care sunt totuși elementele ce fac posibilă aparența de respectare a „contractului social”? Iată-le:

  • productivitatea economică reală depășește cu mult consumul individual;
  • caracterul temporar al „respectării” pactului;
  • caracterul arbitrar al „respectării” pactului;
  • propaganda mediatică și controlul informațiilor;
  • predispoziția psihologică a multor indivizi către dependență;

Puterea indivizilor este efemeră

Credem sau nu în existența unui pact social, realitatea ar fi că nu există o contraparte a pactului pentru individ, numită „societate”, „stat”, nici chiar în cazul unor regimuri absolutiste.

Iar când, undeva de-a lungul muchiilor acestui graf al Puterii, legătura se rupe, lucrurile se schimbă dramatic. Toată această arhitectura de influență este dinamică; fluidă. Și regii și demnitarii aflați „în prezent” la putere se pot trezi că, peste noapte, niște paria și chiar își pot pierde viața. Aici mă refer la situații de schimbare internă a fluxurilor de putere, nu la situații de cucerire externă sau invazie.

Război mixt

Povestea e veche… O minoritate internă (nu neapărat definită etnic, religios, sau altfel) de pe teritoriul unui stat, cu pretenții ilegitime, se sprijină pe o intervenție externă, sau pe sprijinul militar și diplomatic extern, pentru prelua puterea. Succesul e condiționat de colaborarea celor două componente, interne și externe, care singure, n-ar avea succes.

Ideologia contează

Proclamarea publică a dictaturii elitelor ar fi prematură. De aceea, cel puțin deocamdată, în societățile occidentale se practică discursul public ce clamează valori precum democrația, libertatea, egalitatea șanselor, etc. Iată exemple istorice ale faptului că ideologia chiar a contat:

  • noiembrie 1917 – Revoluția Rusă: în etapele premergătoare, a fost finanțată prin acte de „haiducie” precum jaful de la sucursala din Tiflis a Băncii Centrale a Rusiei;
  • 1979 – Revoluția Islamică din Iran: Ayatollahul Khomeini a coordonat revolta împotriva regimului monarhic, pe când se afla în exil;
  • 1992-1994 – Revoluția Bolivariană: a avut succes aproape exclusiv pe baza folosirii ideologiei;
  • ascensiunea la putere a lui Putin în Federația Rusă a avut la bază mai mult o ideologie emergentă;
    (re)flexii
    Ei, aici deja ne separăm opiniile… Să-l ridici în slăvi pe Putin, în condițiile în care pentru a se menține la putere practică arestarea oricărui opozant (vezi Navalnîi) e deja prea mult!

Amenințări viitoare

Schimbările ordinii sociale ale trecutului au fost posibile datorită unei legături indisolubile dintre puterea politică și cea militară, în condițiile în care armata era formată din oameni ce aparțin societății respective. Deținerea puterii militare fără deținerea celei politice ar putea conduce la eșecul oricărei revoluții.

Viitorul ar putea conduce la un astfel de scenariu în următoarele condiții:

  • creșterea gradului de automatizare cu efect asupra diminuării numărului „loialilor” necesari în producție;
  • dezvoltarea tehnologiei informației care ar permite „subordonarea” unui volum tot mai mare de echipament militar unui număr tot mai mic de oameni;
  • înlocuirea graduală a rolului personalului uman în activitățile militare (vezi exemplul dronelor militare);
  • dezvoltarea aplicațiilor software și a Inteligenței Artificiale pentru înlocuirea factorului uman în procesele militare;
  • dezvoltarea instrumentelor de monitorizare, control și coerciție individuală a indivizilor (chipuri RFID inplantabile, brățări electronice, etc.);
  • dezvoltarea (și aplicarea) tehnologiilor de control invaziv, eliminând capacitatea umană de exercitare a propriei voințe.

Cultura umană e determinată de cooperarea dintre necunoscuți

Specia umană (și nu doar ea, aș completa) are o trăsătură anume: capacitatea de a colabora cu necunoscuții, în absența unor relații interpesonale.

(re)flexii

Totuși, să dai ca exemplu cooperarea dintre Stalin și Lenin, mi se pare de-a dreptul nelalocul ei!

Per ansamblu însă, capacitatea necunoscuților de a coopera în cadrul unor structuri și sisteme voluntare, stereotipe este benefică. Însă, este crucială atenția acordată „populării” schemelor cu indivizi: există o minoritate periculoasă de indivizi umani, anume psihopații inteligenți care au capacitatea de a poza în exponenți sinceri ai oricăror valori, având un talent natural pentru disimulare și în genere manipularea nevoilor, trebuințelor și relațiilor interumane (nu doar cele in care sunt și ei parte) pentru extragerea de putere personală.

Societățile secrete au rol determinant

În orice societate, fie justă fie injustă, fie liberă, fie dictatorială, factorul determinant al caracterului său atât prezent, cat și viitor a fost și încă este dat de societăți secrete: fie ele parte a așa-zisului aparat statal (servicii secrete), fie parte a unor organizații parastatale (gen masonerie), fie ca parte a unor asocieri spontane fără nume sau specific general (e.g. bolșevismul, asocieri tribale sau cabale, asocieri spontane de
persoane).

Iată câteva aspecte pe care autorul le consideră important în problematica asocierilor secrete:

(re)flexii

Din nou, mă văd nevoit să precizez că dezavuez o idee exprimată astfel de autor:

„Binele și Răul se disting nu prin mijloacele folosite, ci prin scopul urmărit.”

Și pentru a argumenta de ce, e suficient să amintesc un lucru simplu: comunismul avea un scop nobil, nu? Ce mijloace a folosit?

Alte idei

Autorul prezintă și alte idei în cadrul unor capitole oarecum distincte, printre care:

  • inseparabilul dualism politico-economic;
  • războiul împotriva sexului;
  • importanța cunoașterii și mai ales a înțelegerii istoriei;
  • controlul informațiilor și percepția publică;
  • sistemul monetar;
  • sensibilitatea umană vs. chestiuni de drept;
  • securitatea costă mult, insecuritatea costă totul,

încheind cu o întrebare: mai există un loc blând pentru iubire?

Aș spune că dincolo de simpatia arătată de autor modelelor autoritariste rusești, multe dintre idei par a sta în picioare. Deși critica făcută de el sistemelor occidentale par a se încadra în încercările de deturnare a societății românești de la direcția vest, da, accept că societatea occidentală are propriile probleme reale. Din păcate, noi nu avem opțiuni. Cred că modelul vestic este singura cale. Sigur, urmând ca odată înscrisă pe această traiectorie, societatea românească să fie nevoită (în integralitatea ei, sau individual) să facă față, mai bine sau mai rău, multora dintre problemele semnalate…

Comentariile ar fi binevenite!

Bibliografie:

Detaliile integrale ale ideilor autorului pot fi citite accesând link-ul de mai jos:

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 1 :: Media evaluării: 5

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!




Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.