Scopul real al școlarizării publice

Prea important pentru a nu fi repetat (vezi articolul anterior), iată conform curajosului profesor John Taylor Gatto care sunt funcțiile și obiectivele reale, nu cele declarate, ale sistemelor învățământului public din orice loc de pe glob:

Scopul real al școlarizării moderne are de fapt șase funcții de bază, fiecare fiind suficientă pentru a inhiba naivii care încă mai cred în cele trei obiective oficiale (să facă oameni buni; să facă cetățeni buni; să facă din fiecare cea mai bună persoană posibilă). Iată aceste funcții:

  1. Funcția de reglare și adaptare. Școlile au misiunea de a le inocula elevilor reflexe și obișnuințe permanente de reacție față de autoritate. Desigur, formarea acestor reflexe face imposibilă exercitarea gândirii critice. De asemenea, distruge în mare parte ideea că în școală ar trebui să se învețe lucruri folositoare și interesante, întrucât nu poți proba și confirma formarea reflexului de obediență atât timp cât nu ești sigur că-i poți face pe copii să învețe și să facă lucruri prostești și plictisitoare.
  2. Funcția de integrare. Mai poate fi numită și „funcția de uniformizare”, pentru că ea constă în a-i face pe copii cât mai asemănători posibil. Oamenii conformiști sunt previzibili, iar previzibilitatea este foarte folositoare pentru cei care doresc să manevreze și să țină în frâu o forță de muncă de dimensiuni foarte mari.
  3. Funcția de diagnosticare și îndrumare. Școala trebuie să determine rolul social potrivit pentru fiecare elev (nu ne duce cu gândul la „Minunata lume nouă” a lui Huxley?). Aceasta se face prin înregistrarea și prelucrarea matematică și anecdotică de date și dovezi în documente cumulative. Documentele cumulative sunt de fapt caziere. Da, fiecare are un cazier școlar.
  4. Funcția de diferențiere. Odată ce li s-a hotărât (sau „diagnosticat”) poziția socială „destinată”, copiii sunt împărțiți după acest criteriu și ulterior educați exclusiv în funcție de locul hotărât pentru ei în angrenajul social – nu li se permite să învețe nimic altceva pe lângă ceea ce presupune destinația lor socio-profesională. Asta o fi însemnând să ajuți copiii să-și realizeze potențialul maxim?
  5. Funcția selectivă. Această funcție nu se referă la alegerea personală, ci la conceptul darwinist al selecției naturale, așa cum l-a aplicat chiar el la ceea ce tot el considera „rase favorizate”. Pe scurt, ideea este să contribui la „evoluție” prin încercări intenționate de îmbunătățire a materialului reproductiv. Școlile trebuie să-i eticheteze pe cei necorespunzători – prin note proaste, cursuri de recuperare școlară, precum și alte mijloace punitive –, astfel încât colegii lor de generație să-i considere inferiori și să-i elimine practic din loteria reproducerii. Acesta este rostul tuturor micilor umilințe la care sunt supuși sistematic copiii, începând cu clasa întâi: să pună mizeria la locul ei, adică la canal.
  6. Funcția propedeutică. Sistemul social construit de aceste reguli are nevoie și de o elită prin care să se realizeze concret guvernarea, conducerea maselor. În acest scop, un număr restrâns de copii este în mod discret antrenat să dirijeze și să întrețină acest proiect perpetuu, să vegheze și să exercite un control cât mai eficient asupra unei populații imbecilizate științific și cu ghearele tăiate din carne; țelul ultim este ca această populație să nu pună niciun fel de probleme guvernului, iar corporațiile să nu rămână vreodată în pană de forță de muncă obedientă.

Referințe:

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Media evaluării / 5. Număr voturi:

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.