Un citat-explicație a evoluției lui Dragnea & comp.

Desigur că cine încearcă să găsească o explicație a evoluțiilor/involuțiilor de pe scena politică românească va găsi una sau mai multe. Dar resorturile profunde care au condus aici își găsesc o posibilă explicație în citatul următor din cartea lui J. B. Peterson, „12 reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru”:

La început, o minciună mică; apoi câteva minciuni mici care să o susțină. După aceea, distorsionarea gândirii astfel încât să fie evitată rușinea pe care aceste minciuni o provoacă, apoi alte câteva minciuni care să acopere consecințele gândirii deformate. După care, în modul cel mai groaznic, transformarea prin repetiție a acestor minciuni, acum necesare, în credințe și acțiuni automate, specializate, structurale, al căror caracter „inconștient” este determinat neurologic. Apoi îmbolnăvirea vieții înseși, acțiunea întemeiată pe falsitate nereușind să producă rezultatele dorite. Chiar dacă nu crezi în zidurile de cărămidă, tot te rănești dacă dai cu capul de unul. Atunci blestemi realitatea însăși pentru a fi ridicat zidul.

Vin apoi aroganța și sentimentul superiorității, care însoțesc inevitabil producerea de minciuni reușite (de minciuni ipotetic reușite – iar acesta este unul dintre cele mai mari pericole: aparent, toată lumea este păcălită, deci toți sunt proști în afară de mine. Toată lumea este proastă și este păcălită de către mine – așa că pot scăpa din orice). În cele din urmă apare afirmația: „Ființa însăși este susceptibilă la manipulările mele. Așadar, nu merită să fie respectată.”

Așa se destramă lucrurile, asemenea lui Osiris risipit în bucăți. Așa este structura persoanei sau/și statului care se dezintegrează sub influența unei forțe maligne.Acesta este haosul provocat de lumea din adâncuri care iese la suprafață ca un potop, pentru a cuceri tărâmul familiar. Da încă nu am ajuns în Iad.

Iadul vine mai târziu. Iadul ni se arată când minciunile au distrus relația dintre individ și stat sau realitatea însăși. Lucrurile se destramă. Viața degenerează. Totul devine frustrare și dezamăgire. Speranța este veșnic trădată. Asemenea lui Cain, individul care amăgește mimează niște gesturi ritualice la rug, dar nu-I  poate fi pe plac lui Dumnezeu. Apoi drama ajunge la ultimul ei act.

Torturat de eșecul neîncetat, individul se umple de amar. Dezamăgirea și eșecul se amestecă și dau naștere unei fantasme: lumea vrea să mă facă să sufăr, să cad, să fiu distrus. Trebuie să mă răzbun, merit asta. Aceasta este poarta către Iad. Aici, lumea de dedesubt, un loc înfricoșător și nefamiliar, devine suferința însăși.

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!




Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.