11 aprilie 2019… Da, a fost o zi tristă. Un erou al lumii moderne, Julian Assange, a fost arestat!
În opinia mea, Assange poate fi ușor comparat cu Prometeu, cel ce a furat secretul focului de la zei. Similar, Assange a facilitat publicarea secretelor celor aflați în poziție de putere…
Iată câte ceva din filosofia politică a lui Assange (conform unui document din 2014):
„În spatele guvernului aparent se află încoronat un guvern invizibil fără loialitate și responsabilitatea față de oameni. Distrugerea acestui guvern invizibil, a acestei alianțe necredincioase între afaceri corupte și politica coruptă este prima sarcină a lui oamenilor de stat.” – Președintele Theodore Roosevelt (epigraf după notele lui Assange)
A existat multă înveninare care a răsunat cu privire la recenta arestare a lui Julian Assange, variind de la apelurile pentru asasinarea sa, la pretențiile că el este un anarhist și chiar (conform lui Newt Gingrich) că ar conduce o organizație teroristă. Pe cealaltă parte, au existat cei care îl privesc pozitiv ca un profet al „informațiilor libere”, ca etică a hackerilor. În timp ce eram de acord cu ultimul grup, înțelegeți acum că aceasta este o simplificare prea mare a opiniilor sale.
Am citit câteva din scrierile filosofice ale lui Assange, din articolele de pe blog la notele de poziționare. În timp ce această lucrare este împrăștiată și uneori tehnică (și cu siguranță entimematică –a se vedea entimemă!), cred că am o privire de ansamblu asupra poziției sale. Scopul meu în această notă este de a-i explica poziția filosofică cât de bine pot. Deoarece scopul meu este pedagogic, eu nu voi cântări în termeni de pro sau contra, dar voi încheia cu câteva întrebări pentru a duce discuția mai departe.
Pentru a păstra lucrurile cât mai strânse, mi-am organizat rezumatul poziției trei părți. În primul rând, mă voi uita la viziunea lui asupra conspirațiilor și a modului în care sunt formate. În al doilea rând, voi examina opiniile sale despre ce înseamnă că obligatoriu conspirațiile sunt dăunătoare. În al treilea rând, mă întorc la motivul pentru care am crezut că scurgerile de informații sunt arme optime pentru dezmembrarea conspirațiilor.
1. Ce sunt conspirațiile?
Unul dintre obiectivele principale ale proiectului lui Assange este de a dezmembra ceea ce el numește „Conspirații”. Folosesc citate înspăimântătoare aici, deoarece „conspirația” nu este cea din percepția obișnuită despre persoane care stau adunați într-o cameră și pun la cale o crimă sau o înșelăciune. Înțeleg viziunea lui Assange că este foarte posibil să existe o conspirație în care nici o persoană din conspirație nu e conștientă că face parte din conspiraţie. Cum este posibil acest lucru?
Voi intra în detalii imediat, dar mai întâi cred că ideea de bază a unei conspirații cu agenți necondiționați pot fi ilustrați într-un mod simplu. Să presupunem că aveți ceva informații care sunt valoroase – să spunem, câteva informații privilegiate despre situația financiară a unei corporații. Dacă imediat faceți aceste informații publice fără să acționați nu merită. Pe de altă parte, dacă o păstrezi pentru tine, poți profita pe deplin de informație. În mod ideal, doriți să căutați pe cineva cu care ați putea să faceți schimb de informații și cu cine ați putea fi sigur că veți păstra informațiile ce se închid, astfel încât să rămână valoroase. Să spunem că similar, am informații pe care le comercializez. Puteți să faceți schimburi cu alți prieteni și eu pot face la fel. În fiecare caz, am schimbat pur și simplu informații pentru propriul nostru beneficiu, dar am construit și o mică rețea de comercianți de informații care, sperăm, sunt păstrate relativ apropiate și ne dau ceva în mod egal
valoros în natură. S-ar putea să nu știm domeniul de aplicare al rețelei și nu putem chiar realiza că facem parte dintr-o rețea, dar suntem, iar această rețea constituie o conspirație, așa cum o înțelege Assange. Nimeni nu s-a așezat și nu și-a dat acordul să formeze o rețea de comercianți de informații privilegiate – rețeaua a apărut pur și simplu în mod natural din chilipirurile noastre locale. Putem spune că rețeaua este una emergentă, proprietate a acestor chilipiruri.
Conspirațiile emergente ca aceasta nu trebuie să se limiteze la lumea afacerilor. Să presupunem că sunt reporter. Aș dori să am niște știri fierbinți pentru a le transmite. Tu ești de acord să-mi dați informațiile privilegiate, dar faci acest lucru cu înțelegerea asta, că tu și prietenii tăi din rețea vei acționa asupra informațiile înainte să mi le dai și acestea devin fără valoare atunci când sunt publicat. Îmi iau lingura și tu te duci să controlezi condițiile în care informațiile sunt făcute publice. Eu, reporter, sunt acum în necunoștință de cauză a conspirației. Particip la conspirație respectând secretele pe care rețeaua dorește să le păstreze și eliberând secretele (și uneori dezinformări) numai atunci când este în interesul rețelei de a face așa ceva. Am devenit parte a rețelei și, prin urmare, fac parte din conspirație.
Rețeaua nu trebuie să înceapă ca o conspirație. Să presupunem că avem o organizație (să spunem Departamentul de Stat al SUA) și unele dintre comunicările noastre conduc la jena sau răsturnare politică. Bineînțeles, vrem să evităm astfel de neplăceri, așa că începem să comunicăm în secret. Assange face acest lucru cale:
Planurile care ajută regula autoritară, odată descoperite, induc rezistență. Prin urmare, aceste planuri sunt ascunse de puteri autoritare de succes. Aceasta este suficient pentru a-și defini comportamentul ca fiind conspirativ.
Putem ilustra cu un exemplu recent. Să presupunem că liderul unei țări arabe dorește ca Statele Unite să ia măsuri puternice împotriva Iranului. Dacă oamenii liderului arab știau că a luat o astfel de poziție, ar fi o lovitură politică puternică și rezistență (și posibile riscuri politice pentru el), de aceea el conduce discuțiile sale cu Statele Unite în secret. El a devenit parte dintr-o conspirație.
Aceste trei ilustrații arată toate trăsăturile centrale ale ceea ce pentru Assange este o conspirație - secret și schimb de informații într-o rețea închisă. În următoarea secțiune voi vorbi de ce Assange crede că aceste rețele închise sunt problematice, dar pentru moment este important să subliniem că aceasta este conspirația în sensul din etimologia originală a „conspirației” – ca în „respirați cu” sau „respirați împreună”. Indivizii acționează în mod concertat, fie planificat sau nu, și secretul se asigură prin aceea că beneficiile rețelei sunt acumulate celor din interiorul rețelei și nu în afara ei.
Viziunea lui Assange pare să se împrumute de la lucrările recente privind teoria rețelelor, a sistemelor emergente și lucrul cu sisteme de sincronizare automată. Să începem cu teoria rețelei, și propria ilustrare a lui Assange, a modului în care o rețea funcționează.
Vom folosi graficele conectate ca o modalitate de a aplica raționamentul nostru spațial abilităților față de relațiile politice. Mai întâi se iau niște cuie („conspiratori”) și bătându-i într-o tablă la întâmplare. Apoi luați sfoară („comunicare”) și înfășurați-o de la un cui la altul, fără a se rupe. Considerați sfoara care leagă două cuie ca fiind un link. Sfoara fiind neregulată, înseamnă că este posibil să călătoriți de la orice cui către orice alt cui, prin intermediul sforii și cuiele intermediare (...), conspirator la conspirator. Nu fiecare conspirator are încredere sau cunoaște pe fiecare alt conspirator, chiar dacă toate sunt conectate. Unii sunt pe marginea conspirației, altele sunt centrale și comunică cu mulți conspiratori, iar alții încă pot să știe doar doi conspiratori, și să fie o punte între secțiuni sau grupări importante ale conspirației.
De cele mai multe ori conspiratorii au discernământ, pentru că unii au încredere și depind unul de celălalt, în timp ce alții spun puțin. Informațiile importante circulă frecvent prin unele legături, informațiile triviale prin intermediul altora. Așadar, extindem conexiunea noastră simplă de model de grafic pentru a include nu numai link-uri, dar și „importanța lor”.
Reveniți la analogia noastră cu panoul și cuiele. Imaginați-vă un cablu gros gros între niște cuie și fire fine între altele. Numiți importanța,
grosimea sau greutatea unei legături prin greutatea sa. Între conspiratori care niciodată nu comunică greutatea este zero. „Importanța” trecerii comunicării printr-o legătură este dificil de evaluat apriori, deoarece depinde adevărata sa valoare de rezultatul conspirației. Pur și simplu spunem că „importanța” comunicării contribuie la greutatea unei legături în modul cel mai evident.
Greutatea unei legături este proporțională cu cantitatea de comunicare importantă care curge peste el. Întrebări despre conspirații în general nu ne cere să cunoaștem greutatea oricărei legături, deoarece aceasta se schimbă de la conspirație spre conspirație.
Ce descrie Assange aici este ceea ce teoreticienii de rețea ar putea numi o „rețea liberă scalară”. Nu este o rețea cu legături distribuite uniform, dar este proiectată oarecum ca o hartă a rutei de zbor aeriene, cu o mână de hub-uri conectate puternic (nu una, ci mai multe). Aceste rețele sunt extrem de rezistente (internetul este, de asemenea, un astfel de sistem rețea, așa cum este creierul uman) pentru că nu puteți distruge rețeaua prin distrugerea unor noduri; va trebui să vizați cu atenție hub-urile (mai multe despre închiderea rețelei, mai jos).
Un aspect de care Assange nu vorbește direct este modul în care membrii rețelei – în special cei cu conexiuni foarte ponderate – se vor bucura de un flux intensiv de informații între ei. De exemplu, doi „conspiratori” care schimbă în mod curent multe informații între ei nu vor pur și simplu să facă schimb de informații, ci ar putea dezvolta relații sociale strânse ca rezultat. Astfel, de exemplu, contractanții militari și congresmanii nu doar schimbă informații, ci socializează împreună – fie la restaurante scumpe din Washington, fie la vânătoare de rațe în Dakota de Sud. Acest lucru sugerează posibilitatea de antrenare atitudinală.
Antrenarea este un termen în psihologie care se referă la modul în care agenții umani se sincronizează unul cu celălalt. S-ar putea sincroniza la modul în care vorbesc sau cum utilizează termeni sau, altfel, ei se pot sincroniza în atitudinile lor politice. Punctul pare destul de evident; oamenii care petrec timp împreună încep să se gândească în moduri similare. Ceea ce este interesant în acest caz este că rețeaua închisă devine un sistem în care atitudinile se propagă și se normalizează în cadrul rețelei, membrii rețelei încep să aibă valori comune. Într-o rețea existentă, partajarea valorilor necesare poate fi o condiție prealabilă pentru intrarea în rețea. Deoarece rețeaua este închisă, atitudinile partajate în rețea nu trebuie și probabil că nu vor fi în acord cu cei din afara rețelei.
Celălalt lucru pe care trebuie să-l înțelegeți despre conspirațiile de genul acesta este că suma este mai mare decât părțile. Deoarece rețeaua este complexă și interconectată, Assange o consideră ca pe un sistem de procesare a informațiilor în sine:
Conspirațiile sunt dispozitive cognitive. Ei sunt capabili să contracareze același grup de persoane care acționează singure. Conspirațiile iau informații despre lumea în care operează (mediul conspirațonal), trec prin conspiratori și apoi acționează asupra rezultatului. Putem vedea conspirațiile ca pe un tip de dispozitiv care are intrări (informații despre mediu), o rețea de calculatoare (conspiratorii și legăturile dintre ele) și rezultatele (acțiunile care intenționează să schimbe sau să mențină mediul).
E rău?
2. De ce conspirațiile sunt în mod necesar dăunătoare
Ce e în neregulă cu conspirațiile? Într-un anumit sens, rețelele închise sunt omniprezente. Problemele apar atunci când devin extrem de puternice, pentru că indiferent de intențiile persoanelor din cadrul rețelei, rețeaua în sine este optimizată pentru propriul succes, și nu în beneficiul celor din afara rețelei. Din nou, asta nu este prin design, este doar o proprietate emergentă a unor astfel de sisteme care funcționează pe aici. Complexul militar/industrial/congresional este de această formă. Oamenii care nu acționează pentru a beneficia de nodurile lor vecine în rețea vor fi în cele din urmă scoși din sistem, deoarece nodurile vecine vor minimiza contactul. Cei care acționează concertat cu nodurile/conspiratorii vecini lor se vor forma mai puternici și vor beneficia de bunurile informaționale și financiare care participă la livrările rețelei. Acest lucru este valabil chiar și la marginile rețelei. Reporterii ce încalcă încrederea nodurilor vecine din rețea vor fi decuplați de la rețea - nu-și vor mai primi băuturile fierbinți.
Toate acestea sună bine dacă vă aflați în rețea. Evident, dacă nu sunteți în de rețea nu beneficiați. Conspiratorii din rețea ar putea crede că sunt cei care lucrează în beneficiul altora (persoanele din complexul militar/industrial/congresional, ar putea crede că acționează în beneficiul poporului american, dar în acest lucru este atât de mult de auto-înșelăciune); ei acționează de fapt pentru rețea.
Chiar dacă sunteți membru al rețelei, nu este clar că beneficiați în cele din urmă, cu excepția modurilor evidente în care cineva are putere și bogăție – costul acestor chilipiruri faustiene este că trebuie să-ți abandonezi creativitatea. Assange vorbește despre asemenea rețele/conspirații care acționează împotriva „voinței oamenilor față de adevăr, dragoste și auto-realizare” și aici nu pot decât să speculez că pentru el, înseamnă că membri ai conspirației nu acționează din iubirea altor indivizi sau pentru găsirea adevărului în afara rețelei ci, mai degrabă, acționează pentru supraviețuirea conspirației/rețelei. Dacă acțiunile tale nu asigură sănătatea rețelei, atunci rețeaua te va elimina.
3. Cum dezmembrăm conspirațiile?
Anterior am menționat etimologia „conspirării”. De asemenea, este interesant să reflectăm asupra etimologia „anarhiei”, pentru că înseamnă „fără lider”. Motivul pentru sunt interesați anarhiștii tradiționali să vizeze lideri sau șefi, e similar celui pentru care guvernul Statelor Unite pare obsedat de șefi de direcționare a rețelele teroriste și într-adevăr Assange are calitatea de șef al rețelei Wikileaks. Dar înțelegerea genială a lui Assange este observația lui că aceste conspirațiile nu au capete. Este inutil să încercați și să vizați un singur lider sau chiar și o mână de lideri. Conspirația este o rețea fără scară; este prea greu s-o dărâmi.
Să ne întoarcem la ilustrarea lui Assange a cuielor legate de sfoară. Imaginați-vă că această placă ar avea 100 de cuie, toate legate printr-o singură sfoară înfășurată în jurul lor. Câte cuie ar trebui să scoți înainte ca rețeaua de sfoară să cadă? 10? 20? 50? Assange crede că acest lucru nu este calea de a viza reţeaua; mai degrabă ceea ce vrem să facem este să interceptăm și să tăiem fluxul de informații, astfel încât firul să se desprindă de la sine.
Există două moduri în care acest lucru s-ar putea face. O posibilitate este ca odată ce scurgerea informațiilor este realizată, nu mai este ținută strâns și nu mai este valoroasă – nu mai este o sursă de energie pentru rețea. Rețeaua nu mai are avantaj. Acum, rețeaua poate detecta o scurgere și va acționa pentru a-și păstra informația. În acest caz, rețeaua suferă un fel de fisiune. Ea are pierderi de legătura și, în consecință, se separă de partea rețelei în care sa produs scurgerea.
Cum putem reduce capacitatea unei conspirații de a acționa? (...) O putem despica, reducând sau eliminând o comunicare importantă între câteva legături cu greutate mare sau multe link-uri cu greutate redusă.
Astfel, chiar dacă rețeaua supraviețuiește, poate fi forțată să se separe în părți. În acest caz, rețeaua devine mai puțin puternică, chiar dacă ea încă mai există și este încă una conspirativă. Este pur și simplu o conspirație mai slabă.
Există însă și un alt avantaj în viziunea lui Assange. Scurgerile plasează o taxă cognitivă în rețea. În cazul în care conspiratorii nu pot avea încredere reciproc în informațiile lor, acestea sunt mai puțin susceptibile de a le transmite – există o cheltuială cognitivă adăugată la procesarea informațiilor pe care rețeaua o realizează. Acesta este modul în care Assange punctează:
Cu cât este o organizație mai secretă sau mai nedreaptă, cu atât mai multe scurgeri vor induce teama și paranoia în conducerea și planificarea coteriei. Acest lucru trebuie să rezulte în minimizarea mecanismelor eficiente de comunicare internă (în creșterea taxei de secret „cognitiv”) și, în consecință, la nivel de sistem, declinul cognitiv conduce la scăderea capacității de a-și menține puterea ca mediu ce necesită adaptare.
Prin urmare, într-o lume în care scurgerile sunt facile, sistemele secrete sau nedrepte sunt lovite neliniar, comparativ cu sistemele deschise. Întrucât sistemele injuste, prin natura lor induc adversari și, în multe locuri, doar vârful conduce, scurgeririle masive îi lasă extrem de vulnerabili, permițând înlocuirea cu forme mai deschise de guvernare.
Cu alte cuvinte, scurgerile îngreunează conspirația să își desfășoare afacerea și asta-i tot pentru mai bine.
Așa cum am spus mai devreme, scopul meu este în primul rând doar descriu opiniile lui fără mult vorbărie. Există câteva întrebări interesante care se ridicate, totuși, și voi încheia cu ele.
- Este obligatorie situația în care conspirația nu poate acționa în folosul altora? Liderii arabi conspiră cu Statele Unite pentru a-i învinge pe cei din Iran cu programul nuclear, și nu este un lucru bun? Alternativ, ar putea fi observat că statele necinstite precum Iranul sunt adesea produsul unei populații mânuite împotriva unor păpuși care sunt parte a implicării SUA într-o conspirație (de exemplu, șahul Iranului). Pot conspirațiile să ajungă să creeze un stat necinstit pentru a-și justifica existența?
- Conspirația se bazează pe o mulțime de oameni nevinovați pentru a-și derula afacerea (irakieni informatori civili, de exemplu). Scurgerile de secrete ale rețelelor pot pune aceste lucruri persoanele să fie expuse riscului. Ce garanții de securitate ar trebui să ofere o operațiune ca Wikileaks pentru a proteja astfel de oameni? În mod alternativ, ați putea susține că dacă nu a existat nici o conspirație, astfel de oameni nu ar fi puși în pericol în primul rând? Este credibil să presupunem că, pe termen lung, ruperea conspirațiilor protejează oameni nevinovați de a fi prinși în jocuri de spionaj periculoase?
- În timp ce acționați împotriva conspirației puteți ajunge la o taxă cognitivă asupra acesteia, nu cumva asta va face în cele din urmă rețeaua mai puternică? Asta înseamnă că nu va deveni conspirația mai secretă și mai draconică în acțiunile sale?
- În ce măsură este WikiLeaks o conspirație? Prin urmare, există conspirații bune și conspirații rele? Ar trebui să distingem între
conspirații ale celor puternici și conspirații ale celor care caută să reașeze terenul de joc? În ce moment ar deveni o rețea precum Wikileaks prea puternică? - Assange este acum în închisoare, dar contează cu adevărat? Dacă Wikileaks este în sine un fel de conspirație, atunci numai un cui a fost scos de pe tablă. Se va descurca rețeaua? Va suferi o fisiune rezultând în proliferarea ei în mai multe LittleWikileaks? Sau va merge spre imitații și, eventual, la apariția unei culturi Leaker? În cazul acesta din urmă, atunci ce consecințe vor fi pentru conspirațiile tradiționale ale celor puternici?[/su_quote]
Bibliografie
- Filosofia lui Julian Assange
- Prima reacție a Wikileaks după arestul lui Julian Assange: „Ecuadorul i-a retras ilegal azilul politic”
- De ce i-a retras Ecuadorul azilul politic lui Julian Assange. Moreno invocă „un comportament agresiv”
- Ce i-a promis Londra președintelui Ecuadorului, înainte de arestul lui Assange: Nu va fi torturat sau ucis
- Edward Snowden, după arestarea lui Assange: „E o zi sumbră pentru libertatea presei”
- Julian Assange: WikiLeaks are resurse financiare şi va face în curând noi dezvăluiri
- Judecătorii din Londra au decis că Julian Assange e vinovat. SUA cer extrădarea, Rusia îl apără
- Arestarea lui Julian Assange creează un precedent periculos