Recurs Eminescu – Suprimarea gazetarului

Mihai Eminescu
Conservatorii sunt supuși unui tratament egal cu cel al liberalilor și poziția intransigentă a lui Eminescu în chestiunea Basarabiei determină conducerea Timpului să-l scoată din redacție și să-l trimită la Florești, în Oltenia, moșia lui N. Mandrea, pentru câteva luni. Să prevină refuzul poetului i se încredințează traducerea tratatului lui Eudoxiu Hurmuzachi, Fragmente zur Geschichte der Rumänen, care se tipărește cu titlul Fragmente din istoria românilor în 1879. Întors în redacție, Eminescu continuă campania de presă în chestiunea Basarabiei. În articolul [«Pe arborul tăcerii…»], publicat în Timpul în 6 octombrie 1878 face un tablou sumbru asupra politicii interne țariste pe care o caracterizează o „adâncă barbarie“. Supune și Parlamentul României unei critici necruțătoare pentru înstrăinarea Basarabiei fără să consulte poporul. I. A. Cantacuzino, responsabil pentru Timpul din partea conducerii Partidului Conservator apelează la Maiorescu să-l determine pe Eminescu să adopte o atitudine mai moderată în discutarea problemelor politice. „Tânărul acesta – îi scrie I. A. Cantacuzino lui Maiorescu în 31 octombrie 1878 – e atât de pătruns de ură împotriva rușilor, încât cu toate sfaturile mele, ba ce e mai mult, desconsiderând și pe ale D-Voastre, stăruie în a face din Timpul organul personal al antipatiilor sale.“ I. A. Cantacuzino insistă pentru prezentarea adevărului „într-o formă mai domoală“ altfel se vedea silit să-și impună față de poet o separație“. Nu știm dacă Maiorescu dă curs acestei invitații, cert este că venind în dezbaterea Parlamentului chestiunea evreiască, Eminescu îl critică pe Maiorescu fără menajamente și îl învinuiește de lipsă de patriotism. Chestiunea evreiască era tratată de „o seamă de avocați buni, cu darul vorbirii“ – scrie Eminescu în articolul [„De ceea ce ne temem…“], publicat în Timpul în 27 mai 1879 – și „cu fraze umanitarești cu finețe de distincțiuni juridice“. Eminescu face și o profesiune de credință privind identificarea sa cu națiunea română „Noi o iubim așa cum este – declară Eminescu – cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferințe seculare până în zilele noastre. O iubim sans phrases“. Maiorescu recunoaște că Eminescu se situa pe altă poziție în orientarea politică. „Grea epocă Eminescu“ – notează Maiorescu în Însemnări zilnice în 1/13 iunie 1879 – „Articol al lui în chestiunea evreiască în contra mea.“ O lună mai târziu se pronunță și împotriva lui P. P. Carp pentru conduita sa politică. P. P. Carp se făcea vinovat, arată Eminescu în articolul [„Camerele de revizuire…“], publicat în Timpul în 20 iunie 1879 că intră într-un „consiliu de familie roșu“, cu alte cuvinte liberal, care să reglementeze chestiunea evreiască în interesul marelui capital și în detrimentul popula¡iei autohtone productive. P. P. Carp adresează Timpului o scrisoare, pe care Eminescu o publică în 22 iunie 1879 și în care fruntașul conservator declară că trecutul său politic îl punea la adăpost de „insinuațiuni“. Răspunsul lui Eminescu este prompt, fără echivoc. „A trebuit să vorbim – declară poetul –; am făcut-o fără plăcere, dar fără șovăire.“

Eminescu adoptă o poziție independentă în raporturile sale și cu alți fruntași conservatori. Prințul Alexandru B. Știrbei și G. Gr. Cantacuzino sunt acuzați că participă la înființarea de instituții bancare pentru operații de speculă. Maiorescu consideră că venise vremea să se desolidarizeze de orientarea politică pe care o dă Eminescu cotidianului bucureștean. Adresează o scrisoare deschisă Timpului, pe care Eminescu se grăbește să o publice în 17 iulie 1879: „De la finele lui aprilie 1877 – informează Maiorescu cititorii – m-am abținut de la orice participare activă la însăși scrierea «Timpului» și de atunci încoace nici un singur articol din cele publicate de acest ziar nu este scris de mine“. Sublinierea aparține criticului.

Nu este acesta un citat suficient de provocator pentru a trezi interesul citirii acestei cărți și a înțelege totuși că Eminescu a fost de fapt asasinat pentru delictul de opinie? Nu constituie – peste secole – Eminescu un exemplu de ziarist consecvent propriilor convingeri, un om ce-a ridicat standardul modului de a face jurnalism la niveluri la care mulți „epigoni” contemporani nici nu visează?

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Media evaluării / 5. Număr voturi:

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

2 thoughts on “Recurs Eminescu – Suprimarea gazetarului

  1. mariana 30 martie 2019 at 12:45

    Mie mi s-a parut foarte interesant citatul. Multumesc pentru articol!

  2. UnCheș 31 martie 2019 at 16:03

    Mulțumesc pentru comentariu.

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.