Medicină, convexitate și opacitate

Serie dedicată cărții „Antifragil” – a lui Nassim Nicholas Taleb

întreaga serie de articole

Istoria medicinii… Un domeniu ce exemplifică elocvent modul în care oamenii au luat decizii în condiții de opacitate

Este vorba despre veșnica poveste a contradicției naturale ce apare între oamenii care se rezumă la a vorbi și cei care chiar fac. Vorbim despre luarea deciziilor în funcție de consecințe și nu de… cunoștințe.

Eu extind problema și la bazele epistemologice și formulez reguli pentru ceea ce ar trebui considerat dovadă: la fel ca paharul care trebuie socotit pe jumătate gol sau pe jumătate plin, există situații în care ne concentrăm pe absența dovezii, iar altele în care ne concentrăm asupra dovezii. Să luăm ca exemplu fumatul, despre care la un moment dat se considera că aduce mici câștiguri în termeni de plăcere și chiar sănătate (este adevărat că unii oameni îl considerau chiar benefic). A fost nevoie de decenii pentru ca vătămarea produsă de el să devină vizibilă. Și totuși, dacă cineva l-ar fi pus în discuție atunci, ar fi trebuit să înfrunte răspunsul preambalat, naiv și academizat, de fals expert: „Ai vreo dovadă că este dăunător?” Ca de obicei, soluția este simplă, o extensie a ceea ce am definit via negativa și a regulii nu-fi-fraier a lui Tony Grăsanul: ceea ce este nenatural – nu ceea ce este natural – trebuie să își dovedească beneficiile, conform principiului statistic subliniat mai devreme, și anume că natura trebuie considerată mai puțin fraieră decât oamenii. Într-un domeniu complex, doar timpul – timpul îndelungat – reprezintă o dovadă.

În condiții de neliniaritate, simplele afirmații de tip „dăunător” sau „benefic” nu mai funcționează, balanța fiind înclinată de dozaj…

Medicina de tip „fă neapărat ceva”

Exemplificând prin propriul caz al prezentării la medic ca urmare a spargerii nasului și primirii sfatului de a aplica comprese de gheață, Taleb ne oferă exemplul erorii intervenționismului… Fără dovezi că un astfel de tratament ar avea efectul dorit, din simpla nevoie de a „face ceva”, orice, întreaga istorie a medicinei (și a altor domenii practice) e marcată de faptul că multe lucruri pe care profesioniștii le credeau adevărate nu erau susținute de dovezi empirice.

Un prim principiu al iatrogeniei

„Nu avem nevoie de dovezi ale vătămării, ca să susținem că un medicament sau o procedură nenaturală via positiva este periculoasă!”

Daunele ar trebui căutate undeva în viitor. Exemplu la îndemână este cazul lipidelor trans inventate de oameni care au crezut că pot face ceva mai bun decât poate natura. După ce oamenii au consumat milioane de ani grăsimea animală, dintr-o dată a apărut spaima de lipidele „saturate”. Azi, lipidele trans sunt deja interzise pe scară largă, deoarece a apărut dovada că omoară oameni! Un alt exemplu este cel al medicamentului numit Thalidomide, creat pentru diminuarea grețurilor femeilor însărcinate. S-a dovedit ulterior că el duce la mutații ale copiilor. Și asta, ca să nu mai vorbim despre Diethylstilbestrol, ce afecta fetusul și producea cancer ginecologic la fete. În ambele cazuri, dauna a apărut după ani de zile, deși inițial beneficiile păreau evidente și imediate.

Al doilea principiu al iatrogeniei (neliniaritatea reacției)

„Iatrogenia nu este liniară.”

Tratamentul medical ar trebui concentrat spre cazurile mai grave, în care incertitudinea ar putea fi de ajutor. Beneficiile tratamentului sunt convexe în raport cu starea pacientului, ele crescând disproporționat, accelerat cu cât starea e mai gravă.

Din cele 120 000 de medicamente disponibile astăzi, nu știu dacă pot găsi o via positiva, una care să facă necondiționat o persoană să se simtă „mai bine”. (Dacă totuși cineva îmi arată unul, voi fi sceptic în privința efectelor secundare care nu s-au manifestat deocamdată.)

E vorba de ignorarea riscului ascuns, cel care se va manifesta odată și odată, fără a-i cunoaște deocamdată consecințele…

„Alt mod de a vedea lucrurile: iatrogenia se manifestă în pacient, nu în tratament. Dacă pacientul trage să moară, ar trebui încurajate toate tratamentele speculative – nu există opreliști. Invers, dacă pacientul este aproape sănătos, atunci Mama Natură ar trebui să fie medicul.”

Tendința noastră de a considera natura „liniară”, ne face să apreciem și riscurile ca fiind liniare, ceea ce desigur înseamnă fie subestimare, fie supraestimare. În plus, „companiile farmaceutice trăiesc sub presiunea financiară de a găsi boli în rândul unor categorii din ce în ce mai sănătoase de oameni, susținând reclasificarea afecțiunilor și trucuri bine gândite pentru vânzări, pentru a-i face pe medici să prescrie medicamente în exces”. Cam câte reclame la medicamente vedem zilnic la televizor? Industria farmaceutică mizează pe intervenționismul medicilor. Și dacă-i mai și „stimulează” financiar, pe fondul unui „analfabetism” medical generalizat al populației, ce rezultate așteptăm?

Îngroparea dovezilor

Cauza inducerii în eroare a oamenilor de către Big Pharma? Totdeauna, succesele au fost afișate cu mândrie, în vreme ce greșelile au fost adânc îngropate.

Povestea curcanilor, o istorie repetitivă

Lista încercărilor de a fi mai deștepți ca natura e lungă și continuă să crească…

  • Medicamentele pe bază de statine „vor” să diminueze nivelul colesterolului din sânge, în condițiile în care administrarea lor încalcă primul principiu al iatrogeniei (răul nevăzut); situația e agravată de favorizarea intervenției de către sistemul juridic: medicii sunt obligați să le prescrie, riscând altfel să fie acuzat de neglijență dacă pacientul ar face un infarct.
  • Chirurgia a avut un palmares mai bun decât medicina generalistă, ea producând rezultate vizibile, fiind greu de spus că Natura ar fi obținut rezultate mai bune.
  • Antibioticele ajută de multe ori mutații ale microbilor, cu creșterea rezistenței lor la antibiotice, în paralel cu afectarea sistemului imunitar al omului. Practic, se transferă antifragilitate dinspre corpul tău spre agentul patogen. Antibioticile ar trebui folosite doar când beneficiile sunt mari.

Opaca logică a naturii

Craig Verner s-a implicat în crearea vieții artificiale: „Crearea unei celule bacteriene controlate printr-un genom sintetizat chimic”.

… pentru creaționiști, această tentativă ar trebui să fie o insultă la adresa lui Dumnezeu; în plus, pentru evoluționist este cu siguranță o insultă la adresa lui Dumnezeu; în plus, pentru evoluționist este cu siguranță o insultă la adresa evoluției. Iar pentru probabilist […] este o insultă la adresa prudenței umane, începutul mamei tuturor expunerilor la LN LN LN .

Ceea ce ne spune Taleb este faptul că, deoarece noi înțelegem riscurile doar după producerea dramei (și chiar și atunci continuăm greșeala), n-ar fi de dorit ca oamenii să primească astfel de jucării explozive, precum cea care ar permite crearea vieții.

Vinovat sau nu

„Dacă în natură există ceva ce nu înțelegem, există șanse bune ca respectivul aspect să aibă sens la un nivel mai profund, care ne depășește înțelegerea. Așadar, lucrurile naturale au o logică infinit superioară logicii noastre.”

Similar cu dihotomia justiției (nevinovat până la proba contrarie versus vinovat până la proba contrarie), ar trebui să asumăm că ceea ce face Mama Natură e riguros până când nu se dovedește altfel, iar ceea ce fac oamenii și știința e imperfect până la dovada contrarie.

Natura a generat un mecanism pe baza căruia la scară mică lucrurile se strică tot timpul, obiectivul fiind evitarea catastrofelor generalizate la scară mare.

Atenție: termenul grec pharmakon este ambiguu, el însemna atât „otravă”, cât și „remediu”…

Cum să tratezi medicamentos o juma’ de populație

Confundând variabilitatea aleatorie cu informația, se ajunge ușor la intervenție. Măsurarea tensiunii arteriale cu un aparat (posibil cu erori) într-un moment al zilei, e posibil să constați valori „anormale”. Dacă te-apuci de medicamente pe baza acestei „informații”, nu pare a fi un lucru înțelept. Tratamentele inutile vor micșora speranța de viață.

Dacă acestei erori i se suprapune dorința de profit a marilor producători de medicamente, ne mai miră faptul că se ajunge la consumul exagerat de medicamente.

Serie dedicată cărții „Antifragil” – a lui Nassim Nicholas Taleb

întreaga serie de articole

Cum apreciați acest articol?

Click pe o stea pentru evaluare!

Media evaluării / 5. Număr voturi:

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.