
Piatra filosofală. Și inversul ei…
- Simularea Monte Carlo – un alt mod de reflecţie asupra lumii
- Ce-i omoară pe unii, îi întărește pe alții
- Un prolog la „Antifragil”
- Un tabel relevant – triada în acțiune
- Există un loc între Damocles și Hidra?
- Supracompensare și reacții disproporționate
- Pisica și mașina de spălat
- Luarea deciziilor și planificarea în condiții reduse de predictibilitate
- Distribuit versus concentrat
- Incertitudinea falsului
- De ce ne-ar place (un pic de) aleatoriu
- Naivitatea intervenției umane
- Predicţia în lumea modernă
- Un oarecare Tony Grăsanul şi cei fragilişti
- Riscul acceptării: cel mai intolerant câștigă
- Stoicul Seneca, cu avantajele și dezavantajele sale
- Îmblânzirea Lebedei Negre
- O abordare mai corectă
- Destinația, o necunoscută…
- Antecamera speranței
- Nu e vorba despre penaj
- Un exemplu de LN și o tripletă a opacității umane
- Extremistan versus Mediocristan
- Curcanul? Un fraier…
- Confirmări?
- Eroarea narativă
- Dovezile tăcute
- Mandelbrotianul – o estetică a aleatoriului
- Eroarea ludică
- Nu putem prezice…
- Tot despre predicție
- Dar când nu poți prezice?
- Mediocristan – Extremistan, dus-întors
- Curba lui Gauss – o (mare) fraudă intelectuală
- Căsătoria cu starul rock? Niciodată…
- Și filosofii pot… acționa
- Câteva cuvinte despre istorii alternative
- Din nou, problema agentului
- Controlul persoanei
- Pielea altora în joc
- False asumări de riscuri în laborator
- Falsul intelectual
- Despre inegalitate și piele-n joc
- Lindy. Efectul Lindy…
- Otravă pentru bogați. În cupe de aur…
- Intoleranța: câștig de cauză
- Fapte, nu vorbe. Comercializarea virtuții
- Religie, credință și punerea pielii în joc
- Risc și raționalitate
- Asumarea riscurilor are o logică…
- O prezență constantă în viață: hazardul…
- Bogăție și deșteptăciune
- Paradoxuri ale colectivului
- O altă denumire a echității: „egalitate în incertitudine”
- Să-nveți păsările să zboare…
- Începe Cartea a VI-a: „Via negativa”
- Două lucruri nu sunt „același lucru”…
- Vocea învinșilor
- Dezordinea ne poate da lecții
- Polemică peste milenii…
- Aspecte mai tehnice: neliniarul și nelinarul
- piatra filosofală. Și inversul ei…
- Fragilitatea prin prisma celei de-a patra dimensiuni: timpul
- O introducere la-nceput de an pentru pielea-n joc
- Medicină, convexitate și Opacitate
- Ce-i prea mult strică…
- Etica fiecărei profesii
- Să-ncepem anul cu o… „Concluzie”
- Probabilitatea – știm despre ce vorbim?
- Falșii profeți – continuarea fraudei pseudo-științifice
- Scurte note introductive…
Taleb îl îndeamnă pe cititorul care consideră că s-a edificat deja, pe baza celor spuse până acum, să renunțe la acest capitol. N-o vom face…
Suntem preveniți că vor urma precizări într-un limbaj mai „tehnic”… Să vedem!
Titluri pe pagină
Putem afla cine va da faliment?
Inversul pietrei filosofale, sigur un artificiu literar folosit de autor pentru a-și face mai atractiv textul, se poate folosi pentru detectarea fragilității. Și exemplifică acest lucru aducând în discuție o mare firmă de creditare imobiliară, Fannie Mae, care prin prăbușire a făcut o gaură în buzunarul contribuabilului american de miliarde de dolari. Încă din 2003, Taleb a avut acces la rapoartele interne (și secrete) de risc ale acestei companii. Ca urmare, Taleb era citat în The New York Times:
„Faptul că nu au sărit în aer în trecut nu înseamnă că nu vor sări în aer în viitor”, a spus domnul Taleb, care este de asemenea un profesor adjunct de matematică la Institutul Courant al Universității din New York. „Matematica este falsă.”
Urmarea exprimării acestei îngrijorări: o campanie de calomniere la adresa lui Taleb.
„În același mod, deficitele guvernelor sunt deosebit de concave la transformările condițiilor economice. De pildă, orice deviere în rata șomajului – mai ales atunci când guvernul are datorii – înrăutățește deficitele. Iar efectul de levier financiar pentru o companie are același efect: trebuie să împrumuți din ce în ce mai mult ca să obții același efect. Exact ca într-o schemă Ponzi.”
Din păcate, situația acestei firme era comună și altora, mai ales celor bancare. Pe baza analizei sale, Taleb a concluzionat un colaps total al sistemului bancar, lucru confirmat (un pic mai târziu) de criza din 2008.
Aceste evenimente l-au condus pe autor la înțelegerea faptului că fragilitatea provenea direct din ne-liniaritate și că, de fapt, convexitatea poate fi măsurată. Și iată un instrument:
Această tehnică, o Euristică simplă numită euristica detectării fragilității (și antifragilității), funcționează în felul următor. Să presupunem că vrei să controlezi dacă un oraș este supra-optimizat. În urma măsurătorilor, observi că, atunci când traficul se intensifică prin adăugarea a zece mii de mașini, timpul călătoriei crește cu zece minute. Însă, dacă traficul crește cu zece mii de mașini, timpul de călătorie se lungește cu alte treizeci de minute. O astfel de accelerare a timpului în trafic arată că traficul este fragil, că ai prea multe mașini și că trebuie să reduci traficul până temperezi accelerația (care, o spun din nou, este o concavitate acută sau un efect al convexității negative).
Eroare de model: pozitivă și negativă
„Pentru moment, pot spune că multe dintre lucrurile despre care se crede că au o ecuație în economie, ca și în econometrie, ar trebui abandonate imediat, ceea ce explică motivul pentru care economia este în mare măsură o profesie șarlatanească. fragiliști, semper fragilisti!”
Iată un subiect interesant: eroarea modelelor. Din punctul de vedere al triadei, lucrurile se clasifica pe baza a trei disticții (simple):
- lucruri care, pe termen lung, agreează perturbațiile (sau erorile);
- lucruri neutre la perturbații;
- lucruri cu aversiune la perturbații.
Calculul probabilităților mici este fragil. Printr-o simplă modificare a premiselor de calcul, se poate vedea efectul, respectiv dacă acesta prezintă vreo accelerare. Și dacă da, se poate concluziona că „cineva care se bazează pe model va falimenta în urma unor evenimentele de tip LN (Lebădă Neagră).
Un efect al neliniarității
„Nu trece un râu dacă are o adâncime medie de un metru și jumătate.”
Noțiunea de medie nu are nici un fel de relevanță dacă cineva e fragil la variații. Deși afli că bunica ta își va petrece următoarele două ore la o temperatură medie de 21°C, ce s-ar întâmpla dacă nu te interesezi de variații și bunica va sta prima oră într-un frig de -18ºC și următoarea oră într-un cuptor la 60ºC? Deci, dacă te-ai mulțumit cu o primă informație (media temperaturii la care va sta bunica) și ai ignorat-o pe a doua (variabilitatea), această a doua informație fiind informație efect de ordinul al doilea, sau mai precis efect al convexității, aproape sigur vei rămâne fără bunică.

Observații:
- există neliniaritate;
- se curbează în interior (prea mult);
- cu cât mai neliniară este reacția, cu atât mai irelevantă este media și cu atât mai relevantă este stabilitatea în jurul acestei medii.
Piatra filosofală
Lapis philosophorum a fost sute de ani ținta gândirii medievale. Cu ajutorul ei, prin metoda transmutației, mulți căutători au sperat să realizeze transformarea metalelor în aur. Operația transmutației era numită Magnum Opus (cea mai mare operă/lucrare). Taleb face paralelismul cu aceste noțiuni pentru a discuta o operație bazată pe proprietăți ale opționalității. În acest context, iată câteva remarci:
- gravitatea problemei confuziei (spre exemplu, confundarea prețului petrolului cu geopolitica, confundarea unui pariu profitabil cu o previziune bună, în loc ca primele să fie atribuite convexității consecințelor și opționalității);
- motivul pentru care opționalitatea prezintă avantaje pe termen lung, și cum se măsoară aceasta;
- „inegalitatea lui Jensen”, o proprietate suplimentară subtilă.
Dacă ne referim la exemplul timpului petrecut în trafic ca funcție de numărul de mașini aflate în trafic, se pot face precizările: numărul mașinilor este ceva, o variabilă; timpul petrecut în trafic este funcție a ceva. Se poate constata că, în condiții de neliniaritate, funcția a ceva devine diferit de ceva.
- Cu cât mai mare este neliniaritatea, cu atât mai mult funcția a ceva se distanțează de acel ceva. Dacă traficul ar fi liniar, atunci nu ar fi nici o diferență între următoarele situații: 90.000, apoi 110.000 de mașini pe de o parte, sau 100.000 de mașini de cealaltă parte.
- Cu cât mai volatil este acel ceva – cu atât mai mare este incertitudinea –, cu atât se separă mai mult funcția de acel ceva. Să analizăm din nou numărul mediu de mașini. Funcția (timpul necesar călătoriei) depinde mai mult de volatilitatea care afectează media. Cu aceeași medie, este preferabil să ai 100.000 de mașini pentru ambele intervale temporare; 80.000 și apoi 120.000 ar fi mai rău decât 90.000 și 110.000.
- Dacă funcția este convexă (antifragilă), atunci media funcției a ceva va fi mai mare decât funcția mediei a ceva. Și invers, atunci când funcția este concavă (fragilă).
Afirmând că această „curbă a convexității” disimulată provine din inegalitatea lui Jensen (pomenită mai sus), Taleb oferă într-o notă de subsol următoarea explicație (mai tehică):
Bunica se simte bine la 21°C decât la o temperatură medie de 21ºC, cu o oră petrecută la -18ºC și o alta la 60ºC. Cu cât este mai mare dispersia față de medie, îndepărtarea față de medie, cu atât mai mare este răul pe care i-l face temperatura. Să analizăm efectul neașteptat în termeni de și funcție a lui
,
. Să notăm sănătatea bunicii ca
, unde
este temperatura. Avem o funcție a temperaturii medii
, care ne arată că bunica se simte excelent. Însă
ne căpătuiește cu o bunică moartă la
și tot cu o bunică moartă și la
, „media” echivalând cu o bunică moartă. Vedem aici explicată afirmația că proprietățile lui
și acelea ale lui
se separă una de alta atunci când
este neliniară. Media lui
este diferită de
.
Și inversul pietrei filosofale: din aur, noroi
E vorba de răul ascuns al fragilității, cel care ne impune să fim mai buni (cu mult mai buni!) decât aleatoriul din propriile predicții.
În prezența unor asimetrii favorabile (convexitate pozitivă), opțiunile sunt un caz particular al acestora, rezultând că pe termen lung ne vom descurca rezonabil, depășind media în prezența incertitudinii. Și cu cât incertitudinea devine mai mare, cu atât mai multă importanță capătă opționalitatea.