Fragilitatea prin prisma celei de-a patra dimensiuni: timpul

Aceasta este partea [part not set] din totalul de 71 articole ale seriei Incerto

Antifragilitatea implică faptul că vechiul îi este superior noului, și încă într-o măsură mult mai mare decât am crede, contrar primei impresii. Nu contează cum arată ceva pentru mașinăria noastră intelectuală sau cât de bine ori cât de prost poate fi narat, timpul va ști mai multe despre elementele fragile ale respectivului lucru și îl va strica atunci când este necesar. Denunț, prin rândurile de față, o boală contemporană, legată de intervenționism, și anume Neomania, care creează fragilitate și despre care cred că poate fi tratată dacă avem suficientă răbdare.

Taleb afirmă că în acest capitol ne va prezenta cum să „folosim noțiunea de fragilitate ca factor vectorial de predicție”. Timpul are un efect similar dezordinii: de pe urma lui, antifragilul câștigă, în vreme ce fragilul va suferi pierderi.

Titluri pe pagină

„Timpul are dinți ascuțiți…”

E doar un fragment al unui vers al lui Simonides, care încă din secolul VI î.H. spunea:

„Timpul are dinți ascuțiți care sfărâmă totul.”

„Să ne amintim că fragilul este predictibil, este ceva construit pe baza predictibilității; cu alte cuvinte, aceia care subestimează LN (Lebedele Negre) vor dipărea în cele din urmă din rândul populației.”

De fapt, încercarea de a face predicții ar trebui să se bazeze pe eliminarea unor lucruri din viitor și nu pe adăugare, aceasta din urmă fiind specifică imaginației umane, învățate să plăsmuiască lucruri noi (așa-numite „inovații”, „îmbunătățiri” și „tehnologii cruciale”). Fie fragile sau antifragile, efectul timpului asupra lucrurilor este același, cu o mică deosebire: viteza cu care este distrus fragilul este mai mare decât în cazul antifragilului.

O simplă analiză a predicțiilor (prin prisma timpului) arată un aparent paradox: pe de o parte, previziunile pe termen lung sunt mai de încredere decât cele pe termen scurt (lucrurile predispuse la LN vor dispărea, din moment ce trecerea timpului sporește probabilitatea unui astfel de eveniment), iar pe de altă parte, predicțiile tipice (cele ce nu presupun fragilul din prezent) se degradează cu timpul.

A doua operație aritmetică: scăderea

„Când ni se cere să ne imaginăm viitorul, avem tendința să luăm prezentul drept punct de referință, după care producem un destin speculativ adăugând la el noi tehnologii, produse și lucruri care au sens dată fiind interpolarea evoluțiilor din trecut. De asemenea, ne reprezentăm societatea în funcție de utopia momentului, dirijată în mare măsură de dorințele noastre; cu excepția câtorva persoane socotite drept pesimiste, viitorul imaginar va fi populat în mare măsură cu dorințele noastre. Așa că vom tinde să-l supra-tehnologizăm și să subestimăm forța echivalentului rotiței de valiză, care va sta dinaintea ochilor noștri pentru încă un mileniu.”

Există ceva prognozat în ultimii o sută cincizeci de ani care s-a confirmat? Sau a prognozat cineva apariția Internetului? Nu prea… O explicație a acestor eșecuri de prognoză ar fi aceea că cei ce produc relatări despre viitor par a fi afectați de neomanie, iubind noutatea doar pentru că e noutate!

Oricât ar fi de detestabil pentru cei ce lansează noi tehnologii (așa cum făcea cu șarm Steve Jobs), Taleb arată că „gânditorii de tip tehno tind să aibă «o minte inginerească», adică, în termeni mai puțin politicoși, au tendințe autiste”. Mai mult, „le place precizia în dezavantajul aplicabilității”. Și-n plus, poate pentru că-n afară de genul science-fiction, literatura ține de trecut, acești gânditori au mar carențe în cultura literară… Persoanele dotate cu o minte estetică sunt conectate cu oamenii trecutului. Corect mânuit, trecutul ne poate învăța mai multe despre proprietățile viitorului, decât prezentul.

Și iată un citat pe care-l apreciez mult (sublinierile îmi aparțin):

Ca să înțelegi viitorul nu ai nevoie de jargonul tehno-autist, nici să fii obsedat de „aplicațiile obligatorii” și de tot felul de gadgeturi. Ai nevoie doar de următoarele: de un dram de respect pentru trecut, de un pic de curiozitate pentru mersul istoriei, de o foame de înțelepciunea celor din vechime și de o idee despre noțiunea de Euristică, despre regula degetului mare, atât de determinante pentru supraviețuire. Cu alte cuvinte, vei fi obligat să dai însemnătate lucrurilor care au existat în lume, lucrurilor care au supraviețuit.

Apogeul tehnologiei

Un fragment care mi s-a părut excelent, referitor la tehnologie:

Tehnologia atinge apogeul atunci când este invizibilă. Eu sunt convins că tehnologia este de cel mai mare folos atunci când înlocuiește tehnologia anterioară nocivă, nenaturală, alienantă și, mai presus de orice, intrinsec fragilă. Multe dintre aplicațiile moderne care au reușit să supraviețuiască astăzi au ajuns să anihileze efectul nociv al filistinismului modernității, mai cu seamă în secolul XX, și anume: corporația birocratică multinațională condusă de costume goale, familia (nucleară) izolată într-o relație unidirecțională cu televizorul (ba chiar și mai izolată din cauza societății suburbane legate de mașini), preemineța statului, în special a statului-națiune militarist, cu tot felul de controale la frontiere, dictatura distrugătoare asupra gândirii și culturii exercitată de mass-media consacrate, controlul strict asupra publicării și popularizării ideilor economice de către economiști șarlatani consacrați, corporații mari care tind să-și controleze piețele amenințate acum de internet, pseudo-rigurozitatea (facilitată de web) și multe altele. Acum nu mai trebuie să „apeși 1 pentru limba engleză” ori să aștepți la coadă pentru ca vreun agent de voiaj nepoliticos să-ți facă rezervările pentru luna de miere în Cipru. În multe privințe și oricât de nenatural ar fi, Internetul a înlăturat câteva dintre elementele și mai nenaturale din jurul nostru. De exemplu, absența hârțoagelor face ca birocrația – o realitate modernistă – să fie mai acceptabilă decât era în zilele dosarelor de hârtie. Cu un strop de noroc, un virus de computer va șterge toate dosarele și îi va elibera pe oameni de greșelile trecute.

În stilu-i caracteristic, Taleb mai face o butadă: „viitorul se găsește în principal în trecut”.

Este, cred, momentul să-l și vedem pe Taleb vorbind despre antifragilitate:

Inversarea vârstei: efectul Lindy

Ce este neperisabil? Orice nu are dată de expirare organică. Acceptând asta, putem înțelege că perisabilul este un obiect (sau ființă, aș mai spune eu), în vreme ce neperisabilul are natură informațională.

Iată o definiție bazată pe „efectul Lindy”:

Pentru ceea ce este perisabil, fiecare zi de viață în plus se traduce într-o speranță adițională de viață mai scurtă. Pentru neperisabil, fiecare zi în plus ar putea implica o speranță de viață mai lungă.

Speranța de viață	Domeniu	Distribuția probabilității
Este de așteptat ca tânărul să trăiască mai mult decât bătrânul	Perisabil: viața oamenilor și a altor animale	Gaussiană (sau apropiată de ea, în același tip de familie)
Speranța de viață a tânărului și bătrânului este echivalentă	Informație neperisabilă: durata existenței speciilor	Exponențială
EFECT LINDY. Este de așteptat ca bătrânul să reziste mai mult decât tânărul, proporțional cu vârsta lor	Informație neperisabilă: viața produselor intelectuale, existența genurilor	legea puterii

Distorsiuni mentale

Informația se caracterizează printr-o proprietate nedorită: ascunde eșecurile. Piețele financiare atrag persoane păcălite de aleatoriu (poveștile despre succesul cuiva și tăcerea asupra eșecurilor multor altora vor conduce la supraestimarea șanselor de succes.

O astfel de confuzie este cea dintre necesar și cauzal. Ca exemplu, e oferită părerea generală conform căreia credem că deoarece toate tehnologiile supraviețuitoare oferă (evident) niște avantaje, ar însemna că toate tehnologiile care oferă avantaje vor supraviețui.

O alta: în general, oamenii remarcă mai ales schimbarea, nu și ceea ce e static. Variația e mai ușor de sesizat (și reținut/înmagazinat), necesitând mai puțin spațiu de stocare în memorie. Este așa-numita eroare a variației.

Neomania și spirala plăcerii

La mulțimea de articole moderne (telefoane, laptop-uri, autoturisme, etc.) acționate de tehnologie, tindem să observăm mai mult diferențele specifice diverselor versiuni, decât elementele comune. Ba ne mai și plictisim repede de ceea ce avem, rezultând impulsuri de a cumpăra lucruri noi, ce (cu siguranță) își vor pierde la rându-le noutatea. Se ajunge astfel la „efecte de tip spirala plăcerii”.

Totuși, merită remarcat faptul că atunci când e vorba de artă clasică, mobilier vechi, sau alte lucruri ce nu intră în categoria tehnologicului, oamenii nu mai intră în acea roată a insatisfacției.

Pașii științei spre jurnalism

Deoarece se orientează tot mai mult spre obținerea atenției, lucrările academice cad foarte ușor sub efectul Lindy. Deși promovate agresiv, mii și sute de mii de articole „științifice” nu sunt decât zgomot. Doar timpul risipește opacitatea din jurul unei „descoperiri” sau „inovații”, confirmându-i validitatea (sau nu!).

Taleb mai critică și acordarea de premii oamenilor de știință „sub patruzeci de ani”, considerând-o o boală ce devalorizează diversele domenii de activitate, transformându-le într-o „competiție atletică”, în vreme ce a fost nevoie de aproape o sută patruzeci de ani pentru confirmarea contribuției lui Jules Regnault, cel care a dat o formă matematică opționalității (a se vedea A 19th Century Random Walk: Jules Regnault and the Origins of Scientific Financial Economics), spre exemplu…

ideea e că prea multe texte „actuale” se apropie tot mai mult de articole de ziar care după un timp nu mai au relevanță…

Predicții marca Taleb

Descriind raționamentul despre fragilitate și asimetrie (cancavitatea la erori), am explicat că mă așteptam ca viitorul să fie plin cu rafturi de cărți dintr-un perete în altul, de aparate numite „telefon”, de meșteșugari și alte asemenea lucruri, aplicând principiul că majoritatea tehnologiilor care au acum douăzeci și cinci de ani ar trebui să existe pentru alți douăzeci și cinci de ani; încă o dată o spun: majoritatea, nu toate. Însă lucrurile fragile ar trebui să dispară ori să devină mai slabe. Ce este fragil acum? Ceea ce este mare, optimizat, se bazează excesiv pwe tehnologie, se bizuie exagerat pe așa-numita „metodă științifică” în locul euristicilor testate de trecerea timpului. Corporațiile care sunt astăzi mari ar trebui să dispară deoarece au fost întotdeauna slăbite de ceea ce ele cred că este de fapt punctul lor forte, și anume mărimea, care este inamica tuturor corporațiilor, întrucât cauzează fragilitate la LN . este probabil ca orașele-stat și corporațiile mici să existe încă, ba chiar să fie mai viguroase. Statul-națiune, banca centrală care imprimă bani, chestiile numite „departamente economice” ar putea rămâne cu numele, însă puterile lor vor fi grav erodate. Cu alte cuvinte, ceea ce am văzut în coloana dreaptă a triadei ar trebui să dispară. Ce păcat că asta se va întâmpla doar pentru a fi înlocuite de alte entități fragile!

Făcând o trecere subtilă prin istoria profeților religioși, Taleb mai oferă o mostră de critică a tendinței actuale manifestată printre „profesioniștii” riscului, arătând ce greșeală fac: ei nu consideră riscante decât cele petrecute în trecut (concentrându-se asupra „dovezilor”), fără a realiza că în acel trecut, înainte de acele evenimente, lucrurile ce au condus la daune grave nu aveau nici un precedent…

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 1 :: Media evaluării: 5

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Deplasare în serie ::

(re)flexii