Invenția și implementarea

Două noțiuni diferite și… succesive. De multe ori, cu intervale de timp uriașe între ele. Există formaliștii, o specie de administratori în costume goale, care pe baza unor munți de detalii vor pune bețe-n roate lansării unui nou produs pe piață.

Există invenții făcute doar pe jumătate, fiind nevoie de un vizionar care „să marcheze”! E dat exemplul mouse-ului computerului și a interfeței grafice, ambele având nevoie de Steve Jobs pentru a fi implementate. Mai mult, aplicarea tehnologiilor suferă în istoria societății umane reculuri, fluxuri și refluxuri… Ca exemplu e dată tehnologia roții, cea care, deși descoperită în Orientul Mijlociu, după invazia arabă, a fost abandonată o lungă perioadă, în favoarea… cămilei.

De ce, totuși, mai puțin ar însemna mai mult?

Taleb afirmă că ceea ce este cu adevărat semnificativ nu poate fi pus în evidență decât prin practică. Din păcate, cercetarea științifică (universitară mai ales) face progrese mici pentru că, pe lângă orbirea indusă de excesul de raționalism, se caută complicatul, se caută ceea ce ar fi vrednic de povestit și grandios, din simplul motiv că simplitatea nu aduce lauri.

Decalajele

Deși empirismul sceptic poate justifica unele decalaje care ar permite testarea și validarea noilor tehnologii, este totuși irațională încăpățânarea menținerii unei tehnologii învechite, chiar și după validarea celei noi. O astfel de încăpățânare nu se poate explica decât prin lașitatea profesioniștilor, puțini dintre ei fiind dispuși să-și riște slujbele și reputația de dragul schimbării.

În cercetare, erorile pot deveni investiții

Valoarea metodei încercare-eroare constă în aceea că fiecare încercare și eroare oferă informații prețioase ghidând viitoarea încercare.

O căutare a unei corăbii scufundate se poate face pe modelul adoptat de Greg Stemm, care folosea o hartă acoperită cu pătrate de probabilitate și nu trecea la verificare unui pătrat cu probabilitate mai mică, până când nu avea certitudinea că acea corabie nu se găsea în pătratul verificat deja.

Metoda căutării dirijate de opționalitate are un aleatoriu inteligent, deoarece datorită opționalității, aleatoriul devine domesticit și fertil.

Despre „cunoaștere”

Se pot lua în considerare două tipuri de cunoaștere:

• primul tip are un caracter mai ambiguu, fiind modalitatea de a face lucruri într-un mod mai intuitiv, „apofatic” chiar; oamenii aplică destul de bine această modalitate;
• al doilea tip este mai apropiat de ceea ce e cunoscut drept „cunoaștere”, e ceea ce învățăm în școală, ce poate fi codificat, explicat, raționabilizat;, formalizat, etc…

Raționalismul naiv supraestimează rolul și necesitatea celui de-al doilea tip de cunoaștere, cel academic în detrimentul primului.

Citatul de mai sus definește un proces numit „model liniar baconian”. Taleb adaptează reprezentarea acestui model dată de Terence Kealey cam așa:

Deși pare un tipar tentant (și valid în câteva situații, exemplul căruia i se face mare publicitate fiind construirea bombei atomice), totuși inversul lui pare a fi modelul ce funcționează cu adevărat. Altfel spus, e posibil ca cercetarea dirijată să fie doar o iluzie.

Sigur că e un scenariu hilar! Dar dacă înlocuim „păsările” cu „oameni” și „zborul” cu o altă acțiune?

Procesul alternativ pe care-l ignorăm ar fi acesta:

În paralel cu:

Problema epifenomenelor

Pentru a înțelege această clasă de iluzii, Taleb dă exemplul cuiva aflat mult timp în cabina timonierului unui vas, care poate avea ușor impresia că busola orientează vasul și nu că îi reflectă doar direcția.

Indicarea lăcomiei drept cauză

Drept cauză a unei crize economice este indicată lăcomia, creându-se astfel impresia că eliminarea acesteia va elimina crizele. Dar lăcomia este mai veche decât fragilitatea sistemică, deși se prezintă în continuare că lăcomia este a) ceva nou și b) vindecabilă.

Demascarea epifenomenelor

Reliefarea epifenomenelor se poate face analizând secvența evenimentelor și verificând precedența lor. Doar așa se poate stabili cauzalitatea, prin introducerea dimensiunii temporale. Ar fi vorba astfel de folosirea metodei lui Clive Granger, care a avut și ideea de a studia diferențele, schimbările în A și B pentru a vedea dacă a îl cauzează pe B, sau invers.

Eroarea confirmării – alegerea părtinitoare a exemplelor

Dacă atunci când privim o broșură turistică ne așteptă ca ea să difere de realitate, diferența fiind țara prezentată în broșură minus țara văzută cu ochii tăi, dacă în cazul unor produse comerciale putem face o diferență similară, atunci când vine vorba de știință, medicină, matematică nu mai facem această diferență! În astfel de cazuri ignorăm iatrogenia, nu mai aplicăm același principiu în domenii mai sofisticate.

Seria de articole „Neconformarea medicală” exemplifică o astfel de abordare părtinitoare prin cazul Pasteur…

Părtinirea în alegerea exemplelor ține de opționalitate, iar cine are opționalitate, dreptul de a-și culege și alege povestea, va relata doar elementele adecvate scopului său. Alege pentru prezentare doar partea bună a poveștii sale și o ascunde pe cea rea.

De fapt, lumea reală se bazează pe inteligența antifragilității…