Să-nveți păsările să zboare…
- Scurte note introductive…
- Nu e vorba despre penaj
- Un exemplu de LN și o tripletă a opacității umane
- Extremistan versus Mediocristan
- Curcanul? Un fraier…
- Confirmări?
- Eroarea narativă
- Antecamera speranței
- Dovezile tăcute
- Eroarea ludică
- Nu putem prezice…
- Tot despre predicție
- Dar când nu poți prezice?
- Mediocristan – Extremistan, dus-întors
- Curba lui Gauss – o (mare) fraudă intelectuală
- Mandelbrotianul – o estetică a aleatoriului
- O abordare mai corectă
- Incertitudinea falsului
- Îmblânzirea Lebedei Negre
- Un prolog la „Antifragil”
- Un tabel relevant – Triada în acțiune
- Există un loc între Damocles și Hidra?
- Supracompensare și reacții disproporționate
- Pisica și mașina de spălat
- Luarea deciziilor și planificarea în condiții reduse de predictibilitate
- Ce-i omoară pe unii, îi întărește pe alții
- Distribuit versus concentrat
- De ce ne-ar place (un pic de) aleatoriu
- Naivitatea intervenției umane
- Predicţia în lumea modernă
- Un oarecare Tony Grăsanul şi cei fragilişti
- Riscul acceptării: cel mai intolerant câștigă
- Stoicul Seneca, cu avantajele și dezavantajele sale
- Căsătoria cu starul rock? Niciodată…
- Destinația, o necunoscută…
- Și filosofii pot… acționa
- Să-nveți păsările să zboare…
- Două lucruri nu sunt „același lucru”…
- Vocea învinșilor
- Dezordinea ne poate da lecții
- Polemică peste milenii…
- Aspecte mai tehnice: neliniarul și nelinarul
- Piatra filosofală. Și inversul ei…
- Începe Cartea a VI-a: „Via negativa”
- Fragilitatea prin prisma celei de-a patra dimensiuni: timpul
- Medicină, convexitate și opacitate
- Ce-i prea mult strică…
- Etica fiecărei profesii
- Să-ncepem anul cu o… „Concluzie”
- Probabilitatea – știm despre ce vorbim?
- Falșii profeți – continuarea fraudei pseudo-științifice
- O introducere la-nceput de an pentru pielea-n joc
- O altă denumire a echității: „egalitate în incertitudine”
- Intoleranța: câștig de cauză
- Paradoxuri ale colectivului
- Controlul persoanei
- Pielea altora în joc
- False asumări de riscuri în laborator
- Falsul intelectual
- Despre inegalitate și piele-n joc
- Lindy. Efectul Lindy…
- Din nou, problema agentului
- Otravă pentru bogați. În cupe de aur…
- Fapte, nu vorbe. Comercializarea virtuții
- Religie, credință și punerea pielii în joc
- Risc și raționalitate
- Asumarea riscurilor are o logică…
- O prezență constantă în viață: hazardul…
- Bogăție și deșteptăciune
- Câteva cuvinte despre istorii alternative
- Simularea Monte Carlo – un alt mod de reflecţie asupra lumii
Abia trei decenii după aselenizare, oamenii au inventat „valiza cu roți”, troler-ul…
Titluri pe pagină
Invenția și implementarea
„(,,,) implementarea nu decurge neapărat din invenție. Și ea are nevoie de noroc și de circumstanțe. Istoria medicinei este plină de ciudata secvență a descoperirii unui tratament urmată, mult mai târziu de implementarea acestuia, de parcă ar exista două situații complet separate, cea de-a doua mai grea, mult mai grea decât prima.”
Două noțiuni diferite și… succesive. De multe ori, cu intervale de timp uriașe între ele. Există formaliștii, o specie de administratori în costume goale, care pe baza unor munți de detalii vor pune bețe-n roate lansării unui nou produs pe piață.
Există invenții făcute doar pe jumătate, fiind nevoie de un vizionar care „să marcheze”! E dat exemplul mouse-ului computerului și a interfeței grafice, ambele având nevoie de Steve Jobs pentru a fi implementate. Mai mult, aplicarea tehnologiilor suferă în istoria societății umane reculuri, fluxuri și refluxuri… Ca exemplu e dată tehnologia roții, cea care, deși descoperită în Orientul Mijlociu, după invazia arabă, a fost abandonată o lungă perioadă, în favoarea… cămilei.
De ce, totuși, mai puțin ar însemna mai mult?
Taleb afirmă că ceea ce este cu adevărat semnificativ nu poate fi pus în evidență decât prin practică. Din păcate, cercetarea științifică (universitară mai ales) face progrese mici pentru că, pe lângă orbirea indusă de excesul de raționalism, se caută complicatul, se caută ceea ce ar fi vrednic de povestit și grandios, din simplul motiv că simplitatea nu aduce lauri.
Decalajele
Istoricul David Wootton (probabil în cartea „The Invention of Science: The Scientific Revolution from 1500 to 1750”) raportează un decalaj de două secole între descoperirea microbilor și acceptarea lor în calitate de cauză a bolilor, o întârziere de treizeci de ani între enunțarea teoriei germenilor putrefacției și dezvoltarea antisepsiei și o diferență de șaizeci de ani între antisepsie și terapia cu medicamente.
Deși empirismul sceptic poate justifica unele decalaje care ar permite testarea și validarea noilor tehnologii, este totuși irațională încăpățânarea menținerii unei tehnologii învechite, chiar și după validarea celei noi. O astfel de încăpățânare nu se poate explica decât prin lașitatea profesioniștilor, puțini dintre ei fiind dispuși să-și riște slujbele și reputația de dragul schimbării.
În cercetare, erorile pot deveni investiții
Valoarea metodei încercare-eroare constă în aceea că fiecare încercare și eroare oferă informații prețioase ghidând viitoarea încercare.
O căutare a unei corăbii scufundate se poate face pe modelul adoptat de Greg Stemm, care folosea o hartă acoperită cu pătrate de probabilitate și nu trecea la verificare unui pătrat cu probabilitate mai mică, până când nu avea certitudinea că acea corabie nu se găsea în pătratul verificat deja.
Metoda căutării dirijate de opționalitate are un aleatoriu inteligent, deoarece datorită opționalității, aleatoriul devine domesticit și fertil.
Despre „cunoaștere”
Se pot lua în considerare două tipuri de cunoaștere:
- primul tip are un caracter mai ambiguu, fiind modalitatea de a face lucruri într-un mod mai intuitiv, „apofatic” chiar; oamenii aplică destul de bine această modalitate;
- al doilea tip este mai apropiat de ceea ce e cunoscut drept „cunoaștere”, e ceea ce învățăm în școală, ce poate fi codificat, explicat, raționabilizat;, formalizat, etc…
Raționalismul naiv supraestimează rolul și necesitatea celui de-al doilea tip de cunoaștere, cel academic în detrimentul primului.
(…) cunoașterea este prezentată ca derivând în următorul mod: cercetarea de bază produce cunoaștere științifică, aceasta generează tehnologii care, la rândul lor, conduc la aplicații practice, care conduc la creștere economică și la alte chestiuni interesante. Câștigul rezultat din „investiția” în cercetarea de bază va fi dirijat în parte spre alte investiții în cercetarea de bază, iar cetățenii vor prospera și se vor bucura de de beneficiile unei astfel de bunăstări derivate din cunoaștere (…)
Citatul de mai sus definește un proces numit „model liniar baconian”. Taleb adaptează reprezentarea acestui model dată de Terence Kealey cam așa:
Academie → Știință aplicată și tehnologie → Practică
Deși pare un tipar tentant (și valid în câteva situații, exemplul căruia i se face mare publicitate fiind construirea bombei atomice), totuși inversul lui pare a fi modelul ce funcționează cu adevărat. Altfel spus, e posibil ca cercetarea dirijată să fie doar o iluzie.
Să revenim la metafora păsărilor. Gândiți-vă la următoarea întâmplare: un alai de persoane hieratice (de la Harvard ori dintr-un loc asemănător) le țin prelegeri păsărilor despre cum trebuie să zboare. Închipuiți-vă niște bărbați pleșuvi, în jur de șaizeci de ani, îmbrăcați în robe negre, oficiind într-o engleză ticsită cu jargon, dar și cu ecuații pe ici, pe colo, ca să fie. Păsările zboară. Minunată confirmare! Respectivii dau fuga la secția de ornitologie ca să scrie cărți, articole și rapoarte în care afirmă că păsările i-au ascultat, o inferență cauzală impecabilă. Secția de Ornitologie de la Harvard este acum indispensabilă pentru zborul păsărilor. Va obține fonduri guvernamentale de cercetare pentru contribuția ei.
Matematică → Navigație ornitologică și tehnologii de rabatare a aripilor → Păsări (nerecunoscătoare) care zboară
Din întâmplare, păsările nu scriu astfel de lucrări și cărți, poate din cauză că sunt doar niște păsări, așa că nu vom putea cunoaște niciodată și varianta lor. Între timp, preoții continuă să o difuzeze pe a lor noilor generații de umanoizi care ignoră complet condițiile de dinaintea prelegerilor ținute la Harvard. Nimeni nu discută eventualitatea ca păsările să nu aibă nevoie de prelegeri și nimeni nu este interesat să constate numărul păsărilor care zboară fără ajutor din mărețele cercuri științifice.
Sigur că e un scenariu hilar! Dar dacă înlocuim „păsările” cu „oameni” și „zborul” cu o altă acțiune?
Procesul alternativ pe care-l ignorăm ar fi acesta:
Improvizație la întâmplare (antifragilă) → Euristică (tehnologie) → Practică și ucenicie → Improvizație la întâmplare (antifragilă) → Euristică (tehnologie) → Practică și ucenicie…
În paralel cu:
Practică → Teorii academice → Teorii academice → Teorii academice → Teorii academice etc. (cu unele excepții, bineînțeles, câteva scurgeri accidentale, deși acestea sunt cu adevărat rare, promovate excesiv și generalizate în mod grotesc)
Problema epifenomenelor
Pentru a înțelege această clasă de iluzii, Taleb dă exemplul cuiva aflat mult timp în cabina timonierului unui vas, care poate avea ușor impresia că busola orientează vasul și nu că îi reflectă doar direcția.
Indicarea lăcomiei drept cauză
Drept cauză a unei crize economice este indicată lăcomia, creându-se astfel impresia că eliminarea acesteia va elimina crizele. Dar lăcomia este mai veche decât fragilitatea sistemică, deși se prezintă în continuare că lăcomia este a) ceva nou și b) vindecabilă.
Demascarea epifenomenelor
Reliefarea epifenomenelor se poate face analizând secvența evenimentelor și verificând precedența lor. Doar așa se poate stabili cauzalitatea, prin introducerea dimensiunii temporale. Ar fi vorba astfel de folosirea metodei lui Clive Granger, care a avut și ideea de a studia diferențele, schimbările în A și B pentru a vedea dacă a îl cauzează pe B, sau invers.
Eroarea confirmării – alegerea părtinitoare a exemplelor
Dacă atunci când privim o broșură turistică ne așteptă ca ea să difere de realitate, diferența fiind țara prezentată în broșură minus țara văzută cu ochii tăi, dacă în cazul unor produse comerciale putem face o diferență similară, atunci când vine vorba de știință, medicină, matematică nu mai facem această diferență! În astfel de cazuri ignorăm iatrogenia, nu mai aplicăm același principiu în domenii mai sofisticate.
În cercetarea instituționalizată se întâmplă ca cineva să raporteze selectiv fapte care să îi confirme teoria, fără să dezvăluie fapte care îi dovedesc netemeinicia sau în care teoria nu se aplică, așa că percepția publicului larg în privința științei este distorsionată de credința în necesitatea metodelor harvardizate, foarte conceptualizate, nete și purificate. Iar studiul statistic tinde să fie viciat de această unilateralitate. Iată un alt motiv pentru a avea mai multă încredere în ceea ce infirmă, nu în ceea ce confirmă.
Seria de articole „Neconformarea medicală” exemplifică o astfel de abordare părtinitoare prin cazul Pasteur…
Părtinirea în alegerea exemplelor ține de opționalitate, iar cine are opționalitate, dreptul de a-și culege și alege povestea, va relata doar elementele adecvate scopului său. Alege pentru prezentare doar partea bună a poveștii sale și o ascunde pe cea rea.
De fapt, lumea reală se bazează pe inteligența antifragilității…
