În general, știm că istoria e scrisă de învingători. Folosirea termenului de învingători presupune și existența unor „învinși”. Dacă asimilăm termenului de învinși și pe cei care, sub o formă sau alta au fost victimele oricărui tip de confruntare (nu neapărat a vreunui război), iată aici un exemplu în care și învinșii pot „face istorie”. Ideea în sine merită o abordare mai amplă, mult mai amplă…

Pentru moment, să vedem ce spune unul din marii „învinși” ai religiei creștine, în documentarul „Evanghelia după Iuda”… Unii spun c-ar fi vorba nu despre „Evanghelia după Iuda”, ci despre „Evanghelia despre Iuda”, sau vestea bună despre Iuda.

E prezentată povestea unui manuscris găsit cu totul întâmplător de un țăran în 1978, undeva pe malul Nilului egiptean, trecut prin mai multe mâini din piața ilegală de antichități din Cairo. Abia în 2000, acest codex a ajuns la New York. Scris în limba coptă, documentul a ajuns în Elveția, unde, specialiști în restaurare au petrecut ani de zile pentru a pune unul lângă altul fragmentele care spun povestea părinților timpurii ai Bisericii, o poveste denunțată ulterior ca erezie:

Evanghelia după IUDA

Iată deci, cea mai mare poveste spusă vreodată, povestită și prin prisma unuia considerat printre cei mai mari răufăcători ai istoriei, cel care a fost Iuda Iscarioteanul… Așa cum afirmă Biblia, Iuda a fost apostolul care l-a trădat pe Isus Hristos, fără el, răstignirea neputând avea loc. Deși unul din cei doisprezece apostoli, el a venit din Iudeea și nu din Galileea (precum ceilalți apostoli și inclusiv Isus).

Actuala percepție despre Iuda constă în a-l considera un trădător mânat de lăcomie, interesat mai mult de a face bani, decât de a-i fi devotat Învățătorului său. Iuda a fost totuși trezorierul apostolilor, unii experți considerându-l ca fiind cel de încredere aliat al lui Isus, lucru care-i face trădarea cu atât mai condamnabilă și de disprețuit.

În mod tradițional, în cercurile creștine, Iuda a fost asociat cu evreii, nu numai datorită numelui său, ci și datorită unor caracteristici care au devenit stereotipuri pentru evrei: în Evul Mediu erau considerați trădători avari.

Evanghelia după Iuda este scrisă pe treisprezece bucăți față-verso. Pe măsură ce se așează fragment lângă fragment, codexul devine tot mai inteligibil. Evanghelia lui Iuda dezvăluie trei fapte:

• primii cercetători confirmă faptul că papirusul Evangheliei are aspect identic altor documente vechi;
• titlul, scris în coptă este „Evanghelia după Iuda”;
• textul se potrivește cu cele denunțate de episcopul Irineu în 180.

Experții cred că acest codex a fost creat în sec. III sai IV.

La Cairo, există o colecție de texte vechi adunat sub numele de Biblioteca NAG Hammadi

Loading...

Taking too long?

Reload document

| Open in new tab

Există asemănări izbitoare între textul Evangheliei după Ida și documentele NAG Hammadi. Specialiștii au concluzionat autenticitatea acestei Evanghelii.

Biblia creștină este diferită de versiuni ale istoriei lui Hristos ce s-au transmis de la un creștin la altul. În cele din urmă povestirile au fost scrise în Evanghelii dar la 30 ÷ 60 de ani după moartea lui Isus. Așa încât, Matei, Marcu, Luca și Ioan muriseră cu mult înainte ca Evangheliile lor să fie scrise. Mai mult, n-au fost doar patru Evanghelii, ci peste treizeci, printre care Evanghelia adevărului, Evanghelia Mariei Magdalena, Evanghelia lui Toma, Evanghelia după Iuda, Evanghelia lui Filip, pentru a menționa doar câteva exemple.

În schimb, nu existau biserici, adepții se întâlneau în case particulare unde unii au auzit Evanghelii diferite. Inițial, gnosticii au propovăduit. Ei nu aveau nevoie de nici o confirmare de la vreo autoritate religioasă, ei se considerau iluminați, cunoscători. Odată cu apariția unei ierarhii oficiale, mai-marii Bisericii au fost deranjați de astfel de atitudini. Gnosticii mai predicau o idee: corpul este o închisoare pentru suflet (Duhul Divin), deci moartea lui Isus a fost un lucru bun. De fapt, acesta este motivul pentru care experții cred că Evanghelia lui Iuda a fost scrisă de un gnostic. Evanghelia lui Iuda se întoarce la actul de trădare al lui Iuda, transformându-l într-un act de ascultare. Astfel, Iuda apare ca fiind un campion, ajungând să fie invidiat și chiar blestemat de către alți ucenici. Iuda nu a fost singurul caracter biblic văzut diferit de către gnostici. Ei erau convinși că șarpele din Grădina Edenului a fost o figură bună, de fapt, gnosticii transformând povestea Grădinii Edenului cu susul în jos.

Era prea șocant pentru primii lideri creștini, care au eliminat Evanghelia după Iuda, dar și alte treizeci de texte gnostice, și nu le-au introdus în Noul Testament.

Să afirmi că Iuda a fost singurul care l-a înțeles pe Isus, i s-a părut lui Irineu o blasfemie și cu siguranță, a fost unul din motivele care l-au determinat pe Irineu să respingă această Evanghelie și s-o declare eretică.

Portretul lui Iuda a suferit transformări începând cu Evanghelia lui Marcu (scrisă prin anul 60, unde nu părea un ticălos) și terminând cu cea a lui Ioan. Abia a doua Evanghelie (ulterioară lui Marcu cu zece-doisprezece ani), cea a lui Matei, aruncă vina pe umerii lui Iuda.

Deși creștinismul timpuriu a cunoscut multe forme, așa cum s-a întâmplat de multe ori în istoria socială în multe alte domenii, ulterior, liderii săi timpurii au preferat concentrarea în locul diversității, ceva similar dictaturii. Dictatura pe credința și pe gândurile a milioane și milioane de oameni de-a lungul a peste optsprezece secole.