Două lucruri nu sunt „același lucru”…

Acceptând ideea conform căreia cunoștințele de tip universitar generează bunăstare economică ar trebui, totuși, tratată ca ceea ce este: o superstiție. Nu trebuie uitat că nivelul educației formale în Elveția e foarte scăzut…

Unde-s factorii de stres?

Pe baza petro-dolarilor, în Abu Dhabi s-au creat vaste universități prin import. O astfel de abordare a învățământului ar putea permite (teoretic) membrilor unei astfel de societăți să beneficieze rapid de fructele unui lung proces tehnologic. Din păcate, abordarea în discuție uită vechi vorbe înțelepte (de genul necesitas magistra) a lui Erasmus transmise până în zilele noastre sub forma  „nevoia te învață”…

Artă pentru artă, învățarea de dragul învățării

Ideea acestui subcapitol este aceea a stabilirii caracteristicii de adevăr a două afirmații contrare, în care săgeata are sensuri diametral opuse. Ce le două afirmații sunt:

Educație → Bogăție și creștere economică

și

Bogăție și creștere economică → Educație

Un studiu coordonat de Lant Pritchet (economist la Banca Mondială, pe atunci) a arătat foarte clar (exemple fiind Taiwanul, Coreea) că adevărul e acela conform căreia educația este o consecință a bogăției și creșterii economice și nu invers.

„Relația simplă, unidirecțională, care îi încântă atât de mult pe politicienii și analiștii noștri – cheltuielile din educație duc la creștere economică –, pur și simplu nu există. Mai mult decât atât, cu cât mai mare și mai complex este sectorul educațional, cu atât mai puțin evidente devin legăturile lui cu productivitatea.”

Alison Wolf – „Does Education Matter? Myths about Education and Economic Growth

Apare de aici nedumerirea:

(…) de ce oamenii nu realizează un truism simplu, mai exact efectul de a fi păcălit de aleatoriu: confundarea simplei asocieri cu un raport cauzal; cu alte cuvinte, dacă țările bogate sunt educate, inferăm direct că educația face ca o țară să fie bogată, fără să verificăm măcar dacă lucrurile stau așa. Avem de-a face și în acest caz cu un epifenomen.

Desigur că Taleb nu susține și nu poate susține că educația i-ar fi inutilă individului, ba dimpotrivă. Ideea e că educația nu are același efect la nivel de țară. Dar adoptarea unor politici educaționale guvernamentale n-ar trebui să se bazeze pe pretexte precum „creștere” sau „bogăție”.

Așadar, nu susțin că educația nu este importantă, ci că sunt sceptic în privința cunoașterii comode, preambalate și căptușite cu roz, o chestie pe care oricine poate să o cumpere de la tarabe și să o folosească pentru promovarea propriei persoane. În plus, îngăduiți-mi să reamintesc faptul că învățătura și educația organizată nu sunt același lucru.

De fapt, Taleb nu vrea decât să ne facă să evităm să cădem în capcana de a accepta ca adevărate legături cauzale eronate, pe baza superficialității, conform cărora rolul sistemului de învățământ ar fi atât de mare în creșterea economică. Cultura ține mai mult de individ, decât de sistem!

Prețul și realitatea nu sunt același lucru!

„…persoanele care au în cap prea mult fum, prea multe metode și trucuri complicate, încep să scape din vedere lucruri elementare, cât se poate de elementare.”

Unul din cele două lucruri poate fi o funcție a celuilalt, dar ar fi vorba de o funcție mult prea complexă pentru a-i putea da o formă matematică.

Luând în discuție subiectul ratelor de schimb ale valutelor, Taleb precizează:

La început am crezut că teoriile economice nu sunt necesare pentru înțelegerea mișcărilor pe termen scurt în ratele de schimb, dar s-a dovedit că aceeași limitare se aplică și în cazul mișcărilor pe termen lung. Mulți economiști care vorbesc despre schimbul valutar au folosit noțiunea de „paritate a puterii de cumpărare” încercând să prezică ratele de schimb pe baza principiului că, pe termen lung, prețurile „echilibrate” nu pot să difere foarte mult, iar ratele de schimb trebuie să se ajusteze în așa fel încât un kilogram de șuncă va trebui în cele din urmă să aibă un preț asemănător în Londra, Newark, New Jersey. La o cercetare atentă, această teorie nu pare să aibă o validitate operațională: valutele scumpe tind să se scumpească mai mult și, de fapt, majoritatea persoanelor de genul lui Tony Grăsanul fac averi respectând exact opusul acestei reguli. Care termen lung? Este imposibil să iei o decizie bazându-te pe o asemenea teorie, și totuși ei continuă să o predea studenților pentru că, fiind profesori universitari, lipsindu-le euristica și având nevoie de ceva complicat, nu au găsit încă ceva mai bun de predat.

Un alt exemplu de „lucruri” care nu sunt același lucru este exemplul celor care au pronosticat creșterea prețului petrolului odată cu declanșarea războiului „de eliberare” a Kuweit-ului, unii care au pronosticat izbucnirea războiului, dar au presupus că va crește prețul petrolului! Alții, precum Tony Grăsanul, s-au îmbogățit pariind împotriva acestui scenariu…

Așadar, atenție la AMESTEC

„Există ceva (în cazul de față: percepții, idei, teorii) și o funcție a acestui ceva (un preț, o realitate sau ceva real). Problema amestecului constă în confundarea unui lucru cu alt lucru, uitând că există și o „funcție” și că această funcție are proprietăți diferite.

Cu cât mai multe asimetrii există între ceva și funcția acelui ceva, cu atât mai mare este diferența dintre cele două. Ba chiar s-ar putea ca în final cele două să nu aibă nimic de-a face una cu alta.”

E vorba aici despre o lecție despre „Nu este același lucru!” Citatul din dreapta (mă rog, dreapta dacă citești acest articol pe un monitor de calculator și nu pe… telefon!) are majore implicații. Se poate exemplifica asta prin pomenirea lui Jim Simmons, matematicianul care a construit o mașinărie uriașă pentru tranzacționarea între piețe. El angaja doar fizicieni și matematicieni, oameni ce pot recunoaște tiparele, pătrunzând în logica internă a lucrurilor, fără a teoretiza, așa cum ar face economiștii…

În acest context, merită amintit Ariel Rubinstein, care consideră că teoria ar trebui să rămână independentă de practică și invers, că economia nu este o știință.

Chiar dacă o teorie economică are noimă, uneori aplicarea ei nu poate fi impusă pornind de la un model, de sus în jos, așa că fiecare are nevoie să învețe personal, prin încercări și greșeli, să se deprindă cu ea. De exemplu, conceptul de specializare, care i-a obsedat pe economiști începând cu Ricardo (și chiar și înaintea lui), falimentează țări întregi atunci când este impus de politicieni, deoarece predispune economiile la erori; în schimb, funcționează bine atunci când este atins progresiv prin mijloace evolutive, cu amortizoarele și straturile de surplus aferente.

Autorul subliniază un aspect esențial legat de procesul educativ organizat de un sistem educațional oficial și oficializat de ministere ale „educației”: „… nu te duci la școală ca să înveți opționalitatea, ci invers: ca să devii orb la ea.

Prometeu a avut un frate

„Prometeu” = „acela care gândește înainte”; „Epimeteu” = „acela care gândește după”. În vreme ce Prometeu ne-a dăruit focul, reprezentând progresul civilizației, Epimeteu este reprezentantul gândirii înapoiate, a perimării și a lipsei de inteligență. Astfel, putem spune că opționalitatea e prometeică, iar narațiunile și scenariile sunt epimeteice. În vreme ce opționalitatea are greșeli reversibile și benigne, cealaltă prezintă gravitatea ireversibilității consecințelor deschiderii cutiei Pandorei.

Pentru a sintetiza, e vorba despre opoziția dintre improvizație și scenariu, această antiteză fiind pusă în evidență în tabelul următor:

Cunoașterea narativăAntifragil: improvizație dirijată de opționalitate, metoda încercare-eroare
Detestă incertitudinea (fragilitate la schimbare sau înțelegere eronată a trecutului, în stilul curcanului)Domesticește incertitudinea (antifragil la necunoscut)
Privește spre trecut (supus adaptării excesive la trecut)Privește spre viitor
EpitemeuPrometeu
Acțiune teleologicăAcțiune oportunistă
Stil turisticStil flaneur
Raționalitate fragilă, naivăRaționalitate robustă
Confortabil din punct de vedere psihologicInconfortabil din punct de vedere psihologic, dar cu simț de aventură și fior stârnit de necunoscut
Concav (câștiguri vizibile cunoscute, erori necunoscute)Convex (mici erori cunoscute, câștiguri posibile mari)
Supus problemelor de tip „curcan” (confundarea dovezii absenței cu absența dovezilor)Poate trage foloase de pe urma fraierilor și a problemelor de tip „curcan”
Supus epifenomenelor și erorilor cherestelei verziNeafectat de eroarea cherestelei verzi
Singurul mecanism al mediilor academice în afara laboratorului și științei fizicePrincipalul mecanism al practicii
Scenariul este epistemologicScenariul este instrumental
Prins în capcana unei povestiriFără dependență semnificativă de o povestire – narațiunea poate avea doar rolul de motivație
Domeniu îngust, spațiu închis de acțiuneDomeniu larg, spațiu deschis de acțiune
Trebuie să înțeleagă logica lucrurilorEste necesară puțină înțelegere, doar raționalitate în compararea a două rezultate (exercitarea opțiunii mai bune)
Nu câștigă de pe urma pietrei filozofale (sau curbă a convecxității)Se bazează pe piatra filosofală

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!




Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.