Destinația, o necunoscută…
- Scurte note introductive…
- Nu e vorba despre penaj
- Un exemplu de LN și o tripletă a opacității umane
- Extremistan versus Mediocristan
- Curcanul? Un fraier…
- Confirmări?
- Eroarea narativă
- Antecamera speranței
- Dovezile tăcute
- Eroarea ludică
- Nu putem prezice…
- Tot despre predicție
- Dar când nu poți prezice?
- Mediocristan – Extremistan, dus-întors
- Curba lui Gauss – o (mare) fraudă intelectuală
- Mandelbrotianul – o estetică a aleatoriului
- O abordare mai corectă
- Incertitudinea falsului
- Îmblânzirea Lebedei Negre
- Un prolog la „Antifragil”
- Un tabel relevant – Triada în acțiune
- Există un loc între Damocles și Hidra?
- Supracompensare și reacții disproporționate
- Pisica și mașina de spălat
- Luarea deciziilor și planificarea în condiții reduse de predictibilitate
- Ce-i omoară pe unii, îi întărește pe alții
- Distribuit versus concentrat
- De ce ne-ar place (un pic de) aleatoriu
- Naivitatea intervenției umane
- Predicţia în lumea modernă
- Un oarecare Tony Grăsanul şi cei fragilişti
- Riscul acceptării: cel mai intolerant câștigă
- Stoicul Seneca, cu avantajele și dezavantajele sale
- Căsătoria cu starul rock? Niciodată…
- Destinația, o necunoscută…
- Și filosofii pot… acționa
- Să-nveți păsările să zboare…
- Două lucruri nu sunt „același lucru”…
- Vocea învinșilor
- Dezordinea ne poate da lecții
- Polemică peste milenii…
- Aspecte mai tehnice: neliniarul și nelinarul
- Piatra filosofală. Și inversul ei…
- Începe Cartea a VI-a: „Via negativa”
- Fragilitatea prin prisma celei de-a patra dimensiuni: timpul
- Medicină, convexitate și opacitate
- Ce-i prea mult strică…
- Etica fiecărei profesii
- Să-ncepem anul cu o… „Concluzie”
- Probabilitatea – știm despre ce vorbim?
- Falșii profeți – continuarea fraudei pseudo-științifice
- O introducere la-nceput de an pentru pielea-n joc
- O altă denumire a echității: „egalitate în incertitudine”
- Intoleranța: câștig de cauză
- Paradoxuri ale colectivului
- Controlul persoanei
- Pielea altora în joc
- False asumări de riscuri în laborator
- Falsul intelectual
- Despre inegalitate și piele-n joc
- Lindy. Efectul Lindy…
- Din nou, problema agentului
- Otravă pentru bogați. În cupe de aur…
- Fapte, nu vorbe. Comercializarea virtuții
- Religie, credință și punerea pielii în joc
- Risc și raționalitate
- Asumarea riscurilor are o logică…
- O prezență constantă în viață: hazardul…
- Bogăție și deșteptăciune
- Câteva cuvinte despre istorii alternative
- Simularea Monte Carlo – un alt mod de reflecţie asupra lumii
„Cartea a IV-a” a… cărții e denumită „Opționalitatea, tehnologia și inteligența antifragilității”. Și țelul este greu de acceptat ca posibil: „modul în care putem să pătrundem în impenetrabil și să îl dominăm complet, să îl cucerim”.
Titluri pe pagină
Chiar îți cunoști destinația?
„În toată această moștenire filosofică – bazată pe propoziția „Un agent nu se mișcă decât împins de intenția atingerii unui scop” – se află cea mai universală dintre minciunile umane, combinată de cel puțin două secole cu iluzia înțelegerii științifice necondiționată. Această eroare este totodată și aceea care generează cel mai înalt grad de fragilitate.
Taleb ne trimite la o lucrare de referință a Evului Mediu, una din scrierile lui Toma d’Aquino: Summa Theologiae! E o carte mai deosebită, care încearcă să trateze cuprinzător lucrurile, fiind chiar un anti-manual. Eruditul medieval denigrează practic antifragilitatea, în concordanță cu gândirea epocii dominată de determinismul medieval religios. O afirmație repetată obsesiv marchează acest concept:
„Un agent nu se mișcă decât împins de intenția atingerii unui scop.”
Ce vrea să spună asta? Că agenții știu încotro se-ndreaptă! Rădăcinile acestei idei se găsesc în gândirea aristoteliană. Chiar și stoicii (dar nu și scepticii!) au căzut în capcana unor astfel de argumente teleologice (de la telos, „bazat pe scop”).
Eroarea teleologică
E vorba de o iluzie: aceea că știi exact către ce mergi, că și înainte ți-ai cunoscut destinația, că și alții (oameni de succes) au știut spre ce se îndreptau. Și legat de acest aspect, revine în atenție antagonismul (pomenit și în articolele anterioare ale seriei) dintre flaneur și turist: flaneurul, nefiind captivul unui plan riguros, ia decizii pe măsură ce mai face un pas, pe baza noilor informații obținute, în vreme ce turistul (fie el real sau figurat) se auto-constrânge la respectarea unui program greu de revizuit, bazat pe asumarea unei viziuni considerate „complete”.
O teză ce tratează antiteza flaneur-turist poate fi găsită aici, sub titlul „Home and away: The tourist, the flâneur and everyday life”.
Dar, atenție, iată și avertismentul lui Taleb:
oportunismul flaneurului este grozav în viață și în afaceri, însă nu și în viața personală și în chestiunile care îi implică pe alții. Opusul oportunismului în relațiile umane este loialitatea, un sentiment nobil, însă unul care trebuie investit în situațiile adecvate, adică în relațiile interumane și în angajamentele morale.
„Opționalitatea se referă la multe lucruri, însă, în esență, opțiunea este ceea ce te face antifragil și îți permite să beneficiezi de pe urma părții pozitive a incertitudinii, fără să suferi o daună serioasă corespunzătoare dinspre partea negativă.”
Eroarea de a crede că știi exact încotro te îndrepți și de a presupune că știi astăzi care vor fi preferințele tale mâine este asociată cu o altă eroare. Mai precis, cu iluzia de a crede că și alții știu încotro se îndreaptă și că îți vor spune ce vor dacă îi întrebi.
În acest sens, Taleb oferă exemplul lui Steve Jobs care n-a făcut decât să-și urmeze imaginația, creând viitorul și considerând că „oamenii nu știu ce vor până când nu le oferi lucrul respectiv”. Abaterea de la cursul prestabilit este o abilitate numită opțiunea de schimbare… Poate de aceea, managementul de proiect (și nu numai!) acordă o secțiune specială managementului schimbării!
Bunul de preț al Americii
Contrar (încă o dată!) opiniei generale, Taleb subliniază asumarea de riscuri și opționalitatea ar fi principala calitate a americanilor. Că n-ar trebui deplâns prea mult nivelul redus al educației formale din SUA, tocmai acest aspect forțând noutatea, prin asumarea de riscuri și apelarea la opționalitate prin metoda încercare-eroare, fără ca insuccesul să fie asociat cu rușinea.