Stoicul Seneca, cu avantajele și dezavantajele sale
- Simularea Monte Carlo – un alt mod de reflecţie asupra lumii
- Ce-i omoară pe unii, îi întărește pe alții
- Un prolog la „Antifragil”
- Un tabel relevant – triada în acțiune
- Există un loc între Damocles și Hidra?
- Supracompensare și reacții disproporționate
- Pisica și mașina de spălat
- Luarea deciziilor și planificarea în condiții reduse de predictibilitate
- Distribuit versus concentrat
- Incertitudinea falsului
- De ce ne-ar place (un pic de) aleatoriu
- Naivitatea intervenției umane
- Predicţia în lumea modernă
- Un oarecare Tony Grăsanul şi cei fragilişti
- Riscul acceptării: cel mai intolerant câștigă
- Stoicul Seneca, cu avantajele și dezavantajele sale
- Îmblânzirea Lebedei Negre
- O abordare mai corectă
- Destinația, o necunoscută…
- Antecamera speranței
- Nu e vorba despre penaj
- Un exemplu de LN și o tripletă a opacității umane
- Extremistan versus Mediocristan
- Curcanul? Un fraier…
- Confirmări?
- Eroarea narativă
- Dovezile tăcute
- Mandelbrotianul – o estetică a aleatoriului
- Eroarea ludică
- Nu putem prezice…
- Tot despre predicție
- Dar când nu poți prezice?
- Mediocristan – Extremistan, dus-întors
- Curba lui Gauss – o (mare) fraudă intelectuală
- Căsătoria cu starul rock? Niciodată…
- Și filosofii pot… acționa
- Câteva cuvinte despre istorii alternative
- Din nou, problema agentului
- Controlul persoanei
- Pielea altora în joc
- False asumări de riscuri în laborator
- Falsul intelectual
- Despre inegalitate și piele-n joc
- Lindy. Efectul Lindy…
- Otravă pentru bogați. În cupe de aur…
- Intoleranța: câștig de cauză
- Fapte, nu vorbe. Comercializarea virtuții
- Religie, credință și punerea pielii în joc
- Risc și raționalitate
- Asumarea riscurilor are o logică…
- O prezență constantă în viață: hazardul…
- Bogăție și deșteptăciune
- Paradoxuri ale colectivului
- O altă denumire a echității: „egalitate în incertitudine”
- Să-nveți păsările să zboare…
- Începe Cartea a VI-a: „Via negativa”
- Două lucruri nu sunt „același lucru”…
- Vocea învinșilor
- Dezordinea ne poate da lecții
- Polemică peste milenii…
- Aspecte mai tehnice: neliniarul și nelinarul
- piatra filosofală. Și inversul ei…
- Fragilitatea prin prisma celei de-a patra dimensiuni: timpul
- O introducere la-nceput de an pentru pielea-n joc
- Medicină, convexitate și Opacitate
- Ce-i prea mult strică…
- Etica fiecărei profesii
- Să-ncepem anul cu o… „Concluzie”
- Probabilitatea – știm despre ce vorbim?
- Falșii profeți – continuarea fraudei pseudo-științifice
- Scurte note introductive…
Continuând, în stilu-i caracteristic, Taleb ne prezintă o viziune non-predictivă asupra lumii. Revenind la Seneca și la modul în care el a rezolvat problema antifragilității…
Titluri pe pagină
Treabă serioasă, dom’le!
Lucius Annaeus Seneca a fost nu doar un strălucit reprezentant al filozofiei stoice, dar și printre cei mai bogați patriarhi romani, ocupând chiar funcția de perceptor al împăratului Nero…
Stoicismul propunea o oarecare indiferență față de soartă, deci și o doză de „je m’en fiche”-ism. Consecvent cu propriile-i scrieri, Seneca și-a respectat principiile și prin fapte, concentrându-se asupra aspectelor practice ale stoicismului: cum să faci o călătorie, cum să reacționezi în caz de nenorocire, sărăcie sau, mai important, bogăție, dar și cum să te comporți când te sinucizi…
Loading...
Reload document 
Open in new tab Tabel subliniază un aspect important: cititorii lui Seneca nu au detectat în scrierile lui idei despre asimetria vieții, ele reprezentând de fapt cheia robusteții și antifragilității.
(…) înțelepciunea în luarea deciziilor este cu mult mai importantă – nu doar din punct de vedere practic, dar și filozofic – decât cunoștințele.
Pornind de la teorie spre practică, alți filozofi dinaintea lui Seneca – așa cum au fost Platon și Aristotel –, au eșuat lamentabil. Pentru a deveni rege-filozof e cu siguranță mult mai bine să începi ca rege și nu invers.
Din păcate, adepții moderni ai teoriei deciziei, gândită ca disciplină, parcurg un drum unidirecțional dinspre teorie la practică. În mod tipic, ei tind spre cele mai complicate și, totodată, mai inaplicabile probleme, numind acest proces „a face știință”. Există o anecdotă despre un anumit Profesor Triffat (schimb numele pentru că este posibil ca povestea să fie apocrifă, deși, din câte am văzut cu ochii mei, este cât se poate de tipică). Este unul dintre academicienii foarte citați în domeniul teoriei deciziilor, a scris principalul manual al disciplinei și a ajutat la elaborarea a ceva măreț și inutil numit „adoptarea rațională a deciziilor”, ticsită cu mărețe și inutile axiome și șmaxiome, mărețe și chiar și mai inutile probabilități și șmobabilități. Triffat, care pe atunci preda la Columbia University, era chinuit din cauza unei decizii, neștiind dacă ar fi trebuit să accepte o numire la Harvard; mulți oameni care vorbesc despre riscuri își pot petrece viața fără să înfrunte vreodată riscuri mai dificile decât luarea acestui tip de decizie. Un coleg i-a sugerat să folosească una dintre Deosebit de Respectatele și Mult Onoratele și Decoratele tehnici academice create de el însuși, de la care „se așteaptă un maxim de utilitate”, fiindcă, i-a zis, „tot timpul scrii despre asta”. Triffat i-a răspuns furios: „Ia mai lasă-mă, asta-i treabă serioasă!”
În opoziție, la Seneca, toate erau „treburi serioase”. Astfel, supraviețuind unui naufragiu în care și-a pierdut membri ai familiei, le-a dat sfaturi practice (și mai puțin practice) prietenilor. Iar Seneca e citit și azi, după două mii de ani…
Inconvenientele vieții
Cum e perceput stoicismul clasic? Ca o manifestare a unei indiferențe față de destin, dar și unei armonii cu universul. Mai înseamnă și acceptarea diminuării posesiunilor pământești, însuși Seneca (deși cel mai bogat om al imperiului roman) lansând expresia „Nihil perditi” („N-am nimic de pierdut”). Un stoic privește cu dispreț luxul, opulența. De aceea, prin trecerea la o stare de imunitate la circumstanțe exterioare, stoicismul devine soluția obținerii robusteții (coloana din mijloc a triadei), eliminând fragilitatea deciziilor destinului.
Taleb ne îndeamnă să-l citim direct pe Seneca și nu pe comentatorii săi, pentru că doar așa vom înțelege că stoicismul lui Seneca e de fapt antifragilitate la destin, zeița Fortuna oferind avantaje și nu dezavantaje. Și ceea ce părea contradicție între ceea ce scria Seneca despre povara bogăției și faptul că el își păstra averea, reprezintă de fapt antifragilitate…
Să învățăm mai întâi de la marele maestru ce ne recomanda el pentru diminuarea inconvenientelor, adică mesajul standard al stoicilor: robustețe, protecție împotriva vătămării produse de emoții, cum să ieșim din prima coloană a Triadei și alte asemenea lucruri. În al doilea rând vom arăta în ce fel a propus el, de fapt, antifragilitatea. Și, al treilea pas, îi vom generaliza soluția, transformând-o într-o metodă universală de detectare a antifragilității…
Stoicismul e robustețe emoțională
Asimetria succesului (material): îmbogățirea aduce cu ea preocuparea și chiar teama pierderii averii, ajungându-se ca această grijă să depășească (uneori) câștigul emoțional dat de obținerea acestei bogății; se trăiește astfel sub o continua amenințare emoțională. Consecințe: insomnii, stres, scăderea simțului umorului, și alte asemenea. În plus, dependența de emoțiile circumstanțiale poate duce la o formă de sclavie interioară. Încă înaintea lui Seneca, Titus Liviu scria:
Segnius homines bona quam mala sentiunt.
(Oamenii simt binele mai puțin intens decât răul.)
Se vede de aici că în lumea antică, oamenii erau mai practici, psihologii și teoreticienii luării deciziilor contemporani făcând pași înapoi…
Revenind la asimetria în discuție, problema se poate exprima așa: dacă o bogăție suplimentară nu ți-ar aduce prea mare folos, dar te-ai simți foarte păgubit dacă ai pierde o sumă echivalentă, atunci chiar ai o asimetrie, respectiv o fragilitate pe acest subiect. Pentru combaterea ei, Seneca recomandă exerciții mentale de renunțare la posesiuni, pentru ca în situația unei pierderi reale să nu fii afectat, să nu simți durere.
Taleb ne oferă propria-i rețetă la nedoritele efecte ale aleatoriului vieții: practica liber-profesionismului, iar la ultimul loc de muncă pe care l-a avut și-a scris demisia încă înainte de a începe să lucreze; mai mult, în fiecare dimineață practica un exercițiu mental, presupunând că cel mai rău lucru se întâmplase deja, restul zilei urmând a fi doar un premiu.
De fapt, metoda adaptării mentale „la ce-i mai rău” a avut și multe alte avantaje în afară de acelea terapeutice, fiindcă m-a făcut să îmi asum o anumită categorie de riscuri pentru care cazul cel mai rău este clar și univoc, cu dezavantaje limitate și cunoscute. Este greu să te ții de o disciplină serioasă de renunțare mentală atunci când lucrurile merg bine și, totuși, chiar acesta este momentul când cineva are mai multă nevoie de disciplină. În plus, din când în când călătoresc, în stilul lui Seneca, în circumstanțe neconfortabile (deși, spre deosebire de el, eu nu sunt însoțit de „un sclav sau doi”).
Emoții domesticite
Stoicismul e practic o domesticire a emoțiilor și nu o eliminare a lor evitând astfel să-i transforme pe oameni în legume. Astfel, „înțeleptul stoic modern este o persoană care transformă frica în prudență, durerea în informație, greșelile în inițiere și dorința de acțiune.”
Există mici trucuri eficiente pentru gestionarea emoțiilor, unul dintre ele fiind acela de a amâna reacția la o situație anume, evitând comiterea unui rău pe care ulterior l-ar regreta.
Un alt element ar fi acela de a investi în acțiuni bune, astfel de fapte virtuoase neputându-ne fi luate vreodată, în opoziție cu averea…
Pasul următor: măiestria
Dacă până acum am văzut cum se face pasul de la fragilitate la robustețe (pasul din coloana stângă în cea din centrul Triadei), Seneca însuși a mers mai departe, arătând că „bogăția este sclava omului înțelept și stăpâna nebunului”. Acesta este momentul în care Seneca s-a depărtat de presupusa conduită stoică, păstrând partea bună.
Preferând bogăția în detrimentul sărăciei, dar fără răul venit din bogăție, Seneca a făcut pasul crucial, schițându-și strategia în De beneficiis, pe care a numit-o explicit „analiză a cheltuielilor și câștigurilor”, unde a introdus și termenul de „contabilitate”:
Contabilitatea binefacerilor este simplă: este doar o cheltuială; dacă cineva o întoarce, este un câștig limpede; dacă nu o întoarce, nu este pierdere, ai dat-o de dragul de a da.
O variantă în engleză a acestei scrieri poate fi găsită aici.
Iată cum Seneca a păcălit destinul, păstrând ceea ce avea bun, și eliminând ceea ce era rău, ajungând la antifragilitate în cea mai pură formă a sa.
Asimetria fundamentală
Opunându-ne, avem mai mult de pierdut. Iar dacă întâmplările sorții ne oferă mai multă pierdere decât câștig, avem de-a face cu o asimetrie urâtă. Care mai are și caracter de universalitate, iar asta ne conduce la fragilitate.
O exprimare simplă ar fi așa: dacă „nu am nimic de pierdut”, rezultă că nu am decât de câștigat, deci mi-am asigurat antifragilitatea.
De aici, se impune necesitatea de a conecta elementele în discuție cu asimetria fundamentală astfel:
Fragilitatea implică mai multă pierdere decât câștig, adică mai multe dezavantaje decât avantaje, adică asimetrie (nefavorabilă).
Și
Antifragilitatea implică mai mult câștig decât pierdere, adică mai multe avantaje decât dezavantaje, adică asimetrie (favorabilă).
Ceea ce rămâne este legat de modalitatea practică se poate obține reducerea aspectelor negative și înmulțirea avantajelor. Răspunsul este oferit de „metoda halterei”, cu care continuă autorul…