Cel mai bun exemplu pe care îl cunosc, care oferă informații despre funcționarea unui sistem complex, este cu următoarea situație. Este suficient pentru o minoritate intransigentă – un anumit tip de minoritate intransigentă – să atingă un nivel mic, adică trei sau patru procente din totalul populației, pentru ca întreaga populație să se supună preferințelor ei. Mai mult, o iluzie optică vine cu dominația minorității: un observator naiv ar fi sub impresia că alegerile și preferințele sunt cele ale majorității. Dacă pare absurd, asta e pentru că intuițiile noastre științifice nu sunt calibrate pentru asta (intuiții științifice și academice și judecățile rapide, nu funcționează și intelectualizarea standard nu reușește în cazul sistemelor complexe, deși nu ține de înțelepciunea bunicilor).

ideea principală din spatele sistemelor complexe este că ansamblul se comportă într-un mod care nu este prezis de componente. Interacțiunile contează mai mult decât natura unităților. Studiul furnicilor ca individ nu va oferi niciodată (mai corect spus, niciodată în cele mai multe astfel de situații), nu ne va oferi niciodată o idee despre funcționarea coloniei furnicilor. Pentru aceasta, trebuie să înțelegem o colonie de furnici ca o colonie de furnici, nici mai puțin, nici mai mult, nu o colecție de furnici. Aceasta se numește o proprietate „emergentă” a întregului, prin care părțile și întregul diferă, deoarece ceea ce contează este interacțiunea dintre astfel de părți. Iar interacțiunile pot respecta reguli foarte simple. Regula pe care o discutăm în acest capitol este regula minorității.

regula minorității ne va arăta cum este nevoie de un număr mic de oameni intolerant virtuoși cu pielea în joc, sub formă de curaj, pentru ca societatea să funcționeze corect.

Acest exemplu de complexitate m-a lovit, ironic, la momentul participării la grătarul de vară al institutului New England Complex Systems. În timp ce gazdele au pregătit masa și au despachetat băuturile, un prieten care era observator și a mâncat doar Kosher a renunțat să-i salute. I-am oferit un pahar cu apă galbenă îmbogățită cu acid citric pe care oamenii o numesc limonadă, fiind aproape sigur că o va respinge din cauza legilor sale dietetice. Nu a făcut-o. El a băut lichidul numit limonadă, iar un alt Kosher a comentat: „lichidele de aici sunt Kosher”. Ne-am uitat la cutia de carton. Era o imprimare fină: un simbol mic, un U în interiorul unui cerc, care indică faptul că era Kosher. Simbolul va fi detectat de cei care trebuie să știe și să caute imprimarea minusculă. În ceea ce-i privește pe alții, ca mine, eu am vorbit proză în toți acești ani, fără să știu, consumând lichide Kosher fără să știu că erau lichide Kosher.

Criminali cu alergii la arahide

O idee ciudată m-a lovit. Populația Kosher reprezintă mai puțin de trei zecimi dintr-un procent din rezidenții Statelor Unite. Totuși, se pare că aproape toate băuturile sunt Kosher. De ce? Pur și simplu pentru că un Kosher deplin permite producătorului, băcanului, sau restaurantului să nu fie nevoit să facă distincția între Kosher și non-kosher pentru lichide, cu marcaje speciale, culori diferite, inventare separate, diferite sub-instalații de stocare. Regula simplă care modifică totalul este următoarea:

Un consumator de Kosher (sau halal) nu va mânca niciodată mâncare non-kosher (sau non halal), dar nu-i este interzis să mănânce kosher unui consumator care nu este kosher.

Sau, reformulat într-un alt domeniu:

O persoană cu dizabilități nu va folosi baia obișnuită, dar o persoană necondiționată va folosi baia pentru persoanele cu dizabilități.

În concordanță, uneori, în practică, ezităm să folosim toba cu semn de invalid pe aceasta din cauza unei confuzii – acceptând regula pentru parcarea autoturismelor, în convingerea că baia este rezervată exclusiv persoanelor cu handicap.

Cineva cu alergie la arahide nu va manca produse care ating arahidele, dar o persoana fără astfel de alergii poate mânca elemente fără urme de arahide in ele.

Ceea ce explică de ce este atât de greu să găsești arahide în avioane și de ce școlile nu au arahide (ceea ce, într-un fel, mărește numărul de persoane cu alergii la arahide, deoarece expunerea redusă este una din cauzele care stau în urma acestor alergii).

Să aplicăm regula în domeniile distractive:

O persoană onestă nu va comite niciodată acte criminale, dar un criminal se va angaja cu ușurință în acte legale.

Să numim o astfel de minoritate un grup intransigent, iar majoritatea un grup flexibil. Și regula este o asimetrie în alegeri.

I-am făcut o farsă unui prieten. Cu ani în urmă, când Big Tobacco se ascundeau și reprimau dovezile răului cauzat de fumatul secundar, New York avea zone pentru fumători și pentru nefumători în restaurante (chiar și avioanele aveau, ce absurd, o zonă de fumat). M-am dus odată la prânz cu un prieten care vizitează din Europa: restaurantul avea disponibilitate doar în zona fumătorilor. Mi-am convins prietenul că trebuie să cumpărăm țigări, din moment ce trebuia să fumăm în zona de fumat. El s-a conformat.

Alte două lucruri. În primul rând, geografia terenului, adică a structurii spațiale, are ceva importanță; este deosebit de important dacă intransigenții se află în districtul lor sau sunt amestecați cu restul populației. Dacă populația ce urmează regulii minorității trăiesc în ghetouri, cu economia lor separată, atunci regula minorității nu se va aplica. Dar, atunci când o populație are o distribuție spațială uniformă, se spune că raportul unei astfel de minorități într-un cartier este același ca cel din sat, că în sat este același ca în județ, că în județ este același cu cel din stat, deci la fel cu cel la nivel național, atunci majoritatea (flexibilă) va trebui să se supună regulii minorităților. În al doilea rând, structura costurilor contează destul de puțin. Se întâmplă în primul nostru exemplu în care realizarea limonadei în conformitate cu legile Kosher nu schimbă prețul cu mult, nu suficient pentru a justifica inventarele. Dar, dacă producția de limonadă Kosher costă mult mai mult, atunci regula va fi slăbită într-o proporție neliniară față de diferența de costuri. Dacă costa de zece ori mai mult pentru a face alimente Kosher, atunci regula minorității nu se va aplica, cu excepția probabilă a unor cartiere foarte bogate.

Musulmanii au legi Kosher ca să spunem așa, dar acestea sunt mult mai înguste și se aplică doar la carne. Pentru că musulmanii și evreii au reguli de sacrificare aproape identice (tot ce e Kosher este halal pentru majoritatea musulmanilor sunni, sau a fost așa în secolele trecute, dar inversul nu este adevărat). Rețineți că aceste reguli de sacrificare sunt influențate de pielea în joc, sunt moștenite din vechea Mediterană de Est, practică greacă și semitică pentru a se închina zeilor doar dacă au parte de pielea în joc, sacrifică carne pentru divinitate și mănâncă ceea ce a mai rămas. Zeilor nu le place semnalizarea ieftină.

Luați în considerare această manifestare a dictaturii minorității. În Regatul Unit, unde populația (practicantă) musulmană este de numai trei până la patru procente, o cantitate foarte mare de carne pe care o găsim este halal. Aproape 70% din importurile de miel din Noua Zeelandă sunt halal. Aproape zece la sută din lanțul Subway transportă la magazine halal (adică nu are carne de porc), în ciuda costurilor ridicate datorate pierderilor în afacere cu magazinelor non-porc. Același lucru se întâmplă și în Africa de Sud unde, cu aceeași proporție de musulmani, un număr disproporționat de mare de pui este certificat de Halal. Dar în UK și în alte țări creștine, halalul nu este suficient de neutru pentru a ajunge la un nivel înalt, deoarece oamenii se pot revolta împotriva respectării forțate a normelor religioase ale altora. De exemplu, poetul creștin din secolul al șaptelea, Al-Akhtal, și-a fixat ideea să nu mănânce niciodată carne halal, în faimosul său poem sfânt, care laudă creștinismul: „Eu nu mănânc carne sacrificată”. (Al-Akhtal a reflectat reacția creștină standard din trei sau patru secole anterioare – creștinii au fost torturați în timpuri păgâne, fiind nevoiți să mănânce carne sacră, considerând asta un sacrilegiu.) Mulți martiri creștini au murit de foame.

Se poate aștepta ca aceeași respingere a normelor religioase să aibă loc în Occident, pe măsură ce populațiile musulmane din Europa cresc.

Deci regula minorității poate produce o proporție mai mare de alimente halal în magazine decât este justificată de proporția consumatorilor halal în populație, dar cu oarece împotrivire, pentru că unii oameni ar putea avea un tabu împotriva mâncării musulmane. Dar, cu unele reguli ne-religioase Kashrut, ca să spunem așa, se poate aștepta la convergență apropiată de o sută la sută (sau, oricum un număr mare). În SUA și Europa, companiile alimentare „organice” vând din ce în ce mai multe produse, tocmai din cauza regulii minorităților și deoarece alimentele obișnuite și neetichetate pot fi văzute de unii ca produse ce conțin pesticide, erbicide și organisme modificate genetic transgenice, și conform lor, cu riscuri necunoscute. (Ceea ce numim OMG-uri în acest context înseamnă alimente transgenice, care implică transferul de gene dintr-un organism străin sau o specie). Sau ar putea fi din motive existențiale, comportament prudent sau conservatorism Burkean – unele ar putea să nu vrea să se îndepărteze prea mult, prea repede de ceea ce au mâncat bunicii lor. Etichetarea ceva „organic” este o modalitate de a spune că nu conține OMG transgenici.

În promovarea alimentelor modificate genetic prin orice fel de lobby, cumpărare de congresmeni și propaganda științifică (cu campanii de scandal împotriva unor astfel de persoane, de exemplu), marile companii agricole au crezut că doar așa pot câștiga majoritatea. Nu, idioți. Așa cum am spus, judecata dvs. „științifică” este prea naivă în aceste tipuri de decizii. Luați în considerare faptul că cei ce consumă OMG-uri vor mânca non-OMG-uri, dar nu și invers. Așadar, ar fi suficient să avem un procent mic, să spunem că nu mai mult de cinci la sută din populația uniformă distribuită spațial a celor care nu consumă OMG, pentru ca întreaga populație să trebuiască să mănânce alimente nemodificate genetic. Cum? Presupuneți că aveți un eveniment corporativ, o nuntă sau o petrecere generoasă pentru a sărbători căderea regimului Arabiei Saudite, falimentul băncii de investiții în căutare de chirie Goldman Sachs sau revolta publică a lui Ray Kotcher, președintele Ketchum, firmă de public relations ce devoalează oamenii de știință și avertizorii științifici din spatele marilor corporații. Trebuie să trimiteți un chestionar în care să-i întrebați pe oameni dacă mănâncă sau nu mănâncă OMG-uri transgenice și să rezervați în mod corespunzător mesele speciale? Nu. Trebuie doar să selectați tot ce nu este OMG, cu condiția ca diferența de preț să nu fie o problemă. Și diferența de preț pare a fi suficient de mică pentru a fi neglijabilă, deoarece costurile alimentelor (perisabile) din America sunt în mare măsură, până la optzeci sau nouăzeci la sută, determinate de distribuție și depozitare, nu de costul la nivel agricol. Și întrucât mâncarea ecologică (și denumirile precum „naturale”) are o cerere tot mai mare, din regula minorității, costurile de distribuție scad și regula minorității se finalizează cu accelerarea efectului.

Big Ag (marile ferme agricole) nu și-au dat seama că acesta este echivalentul intrării într-un joc în care nu trebuie să câștigi mai multe puncte decât adversarul, ci să câștigi nouăzeci și șapte la sută din totalul punctelor pentru a fi în siguranță. Este ciudat să vedem încă o dată cum lui Big Ag, care a cheltuit sute de milioane de dolari pe campaniile de cercetare despre cum se face, cu sute de oameni de știință care se gândesc la ei înșiși ca fiind mai inteligenți decât restul populației, îi lipsește un astfel aspect elementar despre asimetria alegerilor.

Un alt exemplu: să nu credeți că răspândirea mașinilor cu schimbător automat se datorează în mod necesar majorității șoferilor care preferau inițial schimbătorul automat; poate fi doar pentru că cei care pot conduce cu schimbător manual pot conduce întotdeauna și automat, dar reciproca nu este adevărată.

Metoda de analiză folosită aici se numește grup de renormalizarea, un aparat puternic în fizica matematică ce ne permite să vedem cum se măresc (sau scad) lucrurile. Să o examinăm în continuare – fără matematică.

Grup de renormalizare

Figura alăturată prezintă patru cutii care prezintă ceea ce se numește asemănare fractală. Fiecare cutie conține patru cutii mai mici. Fiecare dintre cele patru cutii va conține alte patru cutii, și astfel tot drumul în jos până când ajungem la un anumit nivel. Există două culori: galben pentru alegerea majorității, și roz pentru minoritate.

Să presupunem că unitatea mai mică conține patru persoane, o familie de patru. Unul dintre ei se află în minoritatea intransigentă și mănâncă numai alimente non-OMG (care include organice). Culoarea cutiei este roz, iar celelalte cu galben. Noi renormalizăm o singură dată când ne mișcăm: fiica încăpățânată reușește să-și impună regulile asupra celor patru și unitatea este acum roz, adică va opta pentru non-OMG. Acum, pasul trei, aveți familia mergând la o petrecere de grătar la care au participat alte trei familii. Deoarece se știe că mănâncă doar non-OMG, oaspeții vor găti doar organic. Magazinul alimentar local care servește cartierul va comuta de la OMG la non-OMG pentru a-și simplifica viața, ceea ce are impact asupra angrosistului local, iar povestea continuă și se „renormalizează”.

Prin coincidență, cu o zi înainte de grătarul din Boston, am bântuit prin New York și am ajuns la biroul unui prieten pe care doream să-l împiedic să lucreze, adică să se angajeze într-o activitate care atunci când este prea intensă, cauzează pierderea clarității mentale plus o postură proastă și riduri faciale. Fizicianul francez Serge Galam s-a întâmplat să-l viziteze și să aleagă biroul prietenului pentru a-și omorî timpul. Galam a fost primul care a aplicat aceste tehnici de renormalizare în chestiuni sociale și științe politice; numele lui îmi era familiar, fiind autorul cărții principale despre acest subiect, care stătea de luni de zile într-o cutie Amazon închisă în subsolul meu. El mi-a prezentat cercetarea sa și mi-a arătat un model de alegeri computerizat, prin care este suficient ca o minoritate să depășească un anumit nivel pentru ca alegerile sale să prevaleze.

Deci aceeași iluzie există în discuțiile politice, răspândite de „oamenii de știință” politici: se crede că deoarece un partid de extrema dreaptă sau stângă care are, de exemplu, sprijinul a zece procente din populație și candidatul său ar obține 10% din voturi. Nu: acești alegători de bază ar trebui clasificați drept „inflexibili” și vor vota mereu pentru fracțiunea lor. Dar unii dintre alegătorii flexibili pot, de asemenea, să voteze pentru acea fracțiune extremă, la fel cum oamenii non-Kosher pot mânca Kosher, iar acești oameni sunt cei care ar trebui vegheați, deoarece ar putea umfla numărul de voturi pentru partidul extremist. Modelele lui Galam au produs o serie de efecte contraintuitive în științele politice – și predicțiile sale s-au dovedit a fi mai aproape de rezultatele reale decât consensul naiv.

Veto-ul

Faptul că am văzut din grupul de renormalizare efectul de „veto” conform căruia o persoană dintr-un grup poate orienta alegerile. Rory Sutherland a sugerat că acest lucru explică de ce unele lanțuri de fast-food, cum ar fi McDonald’s se dezvoltă, nu pentru că oferă un produs grozav, ci pentru că nu practică veto-ul într-un anumit grup socio-economic – și se bazează pe o mică proporție de oameni din acel grup. Pentru a pune-o în termeni tehnici, a fost cea mai bună divergență în cel mai rău caz: o variație mai mică și o medie coborâtă.

Când există mai multe opțiuni, McDonald’s pare a fi un pariu sigur. Este, de asemenea, un pariu sigur în locuri umbroase, cu câțiva oameni obișnuiți, unde varianța de alimente așteptată poate fi consecință – scriu aceste linii în gara centrală din Milano și la fel de ofensivă cum poate fi un vizitator de departe, McDonald’s este unul dintre puținele restaurante de acolo. Șocant, se vede că italienii își caută refugiul într-o masă riscantă.

Pizza este aceeași poveste: este mâncare acceptată în mod obișnuit, iar în afara unei petreceri fancy nimeni nu va fi blamat pentru că o oferă.

Rory mi-a scris despre asimetria bere-vin și alegerile făcute pentru petreceri: „Odată ce ai zece la sută sau mai multe femei la o petrecere, nu poți servi doar bere. Dar majoritatea bărbaților vor bea vin. Așadar, aveți nevoie doar de un set de pahare, dacă serviți doar vin – donatorul universal, pentru a folosi limbajul grupelor de sânge”.

Această strategie a celei mai bune limite inferioare ar fi putut fi jucată de către Khazari care căutau să aleagă între islam, iudaism și creștinism. Legenda spune că trei delegații de rang înalt (episcopi, rabini și șeici) au venit pentru a negocia. Ei i-au întrebat pe creștini: dacă ați fi nevoiți să alegeți între iudaism și islam, pe care o veți alege? Iudaismul, au răspuns ei. Apoi i-au întrebat pe musulmani: ce ați alege dintre cele două, creștinismul sau iudaismul. Iudaismul, a spus musulmanul. La Iudaism a fost convertit și tribul lor.

Limba Francă

Dacă o întâlnire are loc în Germania în sala de conferințe teutonică a unei corporații care este suficient de internațională sau europeană și una dintre persoanele din cameră nu vorbește germană, întreaga întâlnire va fi condusă în … engleză, un brand de engleză neelegant utilizat în corporațiile din întreaga lume. În felul acesta, ei își pot ofensa în egală măsură și strămoșii teuroni și limba engleză. Totul a început cu regula asimetriei conform căreia cei care nu învață în limba engleză, știu (rău) engleza, dar inversul (vorbitorii de limbă engleză cunoscând alte limbi) este mai puțin probabil. Limba franceză trebuia să fie limba diplomației, deoarece funcționarii publici provenind din mediul aristocratic o foloseau – în timp ce compatrioții lor mai vulgari implicați în comerț s-au bazat pe engleză. În rivalitatea dintre cele două limbi, engleza a câștigat deoarece comerțul s-a dezvoltat, dominând viața modernă; victoria nu are nimic de-a face cu prestigiul Franței sau eforturile funcționarilor publici în promovarea limbajului latinizat și logic, mai mult sau mai puțin frumos, asupra unei confuzii ortografice a consumatorilor de carne de pui ce traversează Canalul.

Astfel, putem obține o anumită intuiție cu privire la modul în care apariția limbajului lingua franca poate proveni din regulile minorităților – și acesta este un punct care nu este vizibil lingviștilor. Aramaica este o limbă semitică care a succedat Canaanita (adică fenician-ebraica) în Levant și seamănă cu limba arabă; a fost limba în care a vorbit Isus Hristos. Motivul pentru care a ajuns să domine Levantul și Egiptul nu este din cauza unei anumite puteri imperiale semitice sau a faptului că au nasuri interesante. Persanii – care vorbesc o limbă indo-europeană – răspândesc aramaică, limba Asiriei, Siriei și Babilonului. Perșii i-au învățat pe egipteni o limbă care nu era a lor. Pur și simplu, atunci când persanii au invadat Babilonul, au găsit o administrație cu cărturari care au putut folosi doar aramaica și nu cunoșteau persana, astfel încât aramaică a devenit limba de stat. Dacă secretarul tău poate înțelege dictarea în aramaică, aramaică este ceea ce vei folosi. Acest lucru a dus la ciudățenia utilizării aramaicei în Mongolia, deoarece înregistrările au fost păstrate în alfabetul syriac (Syriacul este dialectul oriental al aramaicei). Iar secole mai târziu, povestea se va repeta în sens invers, cu arabii ce folosesc limba greacă în administrarea lor timpurie în secolele al șaptelea și al optulea. Căci în timpul elenistic, greaca a înlocuit aramaica în rol de lingua franca în Levant, iar cărturarii din Damasc și-au păstrat înregistrările în greacă. Dar nu grecii răspândeau limba greacă în jurul Mediteranei – Alexandru (el însuși nu era grec, ci macedonean și vorbea un dialect diferit al limbii grecești) nu a dus la o elenizare culturală imediată. Romanii au fost cei ce-au accelerat răspândirea limbii grecești, prin folosirea ei în administrarea întregului imperiul estic.

Un prieten francez canadian de la Montreal, Jean-Louis Rheault, a comentat după cum urmează, deplângând pierderea limbajului canadienilor francezi în afara unor zone provinciale. El a spus: „În Canada, atunci când spunem bilingv, vorbim în limba engleză, iar atunci când spunem «vorbitor de franceză» asta devine bilingv”.

Descentralizare, din nou

Un alt atribut al descentralizării, unul la care „intelectualii” ce se opun unei ieșiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) nu ajung. Dacă cineva are nevoie, să spunem de un prag de trei pct. într-o unitate politică pentru ca regula minorității să-și producă efectul, iar în medie, minoritatea încăpățânată reprezintă trei procente din populație, cu variații în jurul valorii de medie, atunci unele state vor fi supuse regulii, dar altele nu. Dacă, pe de altă parte, am uni toate statele într-unul, atunci regula minorității va domina peste tot. Acesta este motivul pentru care SUA funcționează atât de bine, încât am repetat tuturor celor care ascultă, suntem o federație, nu o republică. Pentru a folosi limba Antifragil, descentralizarea este convexă la variații.

Gene vs. Limbi

Privind datele genetice din estul Mediteranei cu colaboratorul meu, geneticianul Pierre Zalloua, am observat că ambii invadatori, turcii și arabii au părăsit genele mici, iar în cazul Turciei triburile din Asia de Est și Asia Centrală au adus o limbă cu totul nouă. Turcia, șocant, încă mai are populațiile din Asia Mică despre care ați citit în cărți de istorie, dar cu nume noi. Mai mult, Zalloua și colegii săi au arătat că canaaniții din urmă cu 3.700 de ani reprezintă mai mult de nouă zecimi din genele actualilor rezidenți ai statului Liban, cu doar o cantitate mică de gene noi adăugate, în ciuda fiecărei armate venite pentru vizitarea obiectivelor turistice și a unor jafuri. În timp ce turcii sunt mediteraneeni care vorbesc un limbaj din Asia de Est, francezii (la nord de Avignon) sunt în mare parte din stocul nord-european, dar vorbesc un limbaj mediteranean.

Deci:

Genele respectă regulile majorității; limbile minorităților regula limbilor călătoare; genele mai puțin.

Acest lucru ne arată recenta greșeală de a construi teorii rasiale asupra limbii, împărțind oamenii în „arieni” și „semiți”, pe baza considerentelor lingvistice. În timp ce subiectul era esențial pentru naziștii germani, practica continuă astăzi într-o formă sau alta, adesea benignă. Pentru ca ironia să fie și mai mare, suprematiștii nordici („arieni”), o vreme antisemiți, au folosit greaca clasică pentru a-și atribui un pedigree și o legătură cu o civilizație glorioasă, dar nu și-au dat seama că grecii și vecinii lor „semitici” erau de fapt genetic apropiați unul de celălalt. S-a arătat recent că atât vechii greci, cât și levantinii Epocii Bronzului au o origine anatoliană. S-a întâmplat doar ca limbile să fie divergente.

Strada cu sens unic a Religiilor

În același mod, răspândirea islamului în Orientul Apropiat, unde creștinismul a fost puternic înrădăcinat (s-a născut acolo) poate avea ca atribute două asimetrii simple. Conducătorii islamici originali nu erau deosebit de interesați de convertirea creștinilor, deoarece aceștia le furnizau venituri fiscale – prozelitismul islamului nu se adresa celor numiți „oameni ai cărții”, adică indivizi ai credinței abrahamice. De fapt, strămoșii mei care au supraviețuit treisprezece secole sub conducerea musulmană au avut avantaje din a nu fi musulmani: mai ales în evitarea recrutării militare.

Cele două reguli asimetrice au fost după cum urmează. În primul rând, dacă un bărbat non-musulman aflat sub dominația islamului se căsătorește cu o femeie musulmană, trebuie să se convertească la islam – și dacă unul dintre părinții unui copil este musulman, copilul va fi musulman. În al doilea rând, convertirea musulmană este ireversibilă, deoarece apostazia este cea mai gravă crimă din cadrul religiei, sancționată prin pedeapsa cu moartea. Celebrul actor egiptean Omar Sharif, născut Mikhael Demetri Shalhoub, avea origini creștine libaneze. S-a convertit la islam, ca să se căsătorească cu o celebră actriță egipteană și a trebuit să-și schimbe numele în arabă. El a divorțat mai târziu, dar nu s-a mai întors la credința strămoșilor săi.

Conform acestor două reguli asimetrice, se pot face simulări simple și se poate vedea cum un mic grup islamic care ocupă Egiptul creștin (coptic) poate conduce, de-a lungul secolelor, copții devenind o mică minoritate. Tot ce are nevoie este o mică rată de căsătorii interconfesionale. De asemenea, se poate vedea cum iudaismul nu se răspândește și tinde să rămână în minoritate, deoarece religia are reguli opuse: mama trebuie să fie evreică, dar provocând căsătorii interconfesionale, trebuie să părăsească comunitatea. O asimetrie chiar mai puternică decât cea a iudaismului explică epuizarea în Orientul Apropiat a trei credințe gnostice: Druzi, Ezidi și Mandeeni (religiile gnostice sunt cele cu mistere și cunoștințe care sunt de obicei accesibile doar unei minorități de bătrâni, cu restul membrilor în întuneric despre detaliile credinței). Spre deosebire de Islam care cere ca unul din părinți să fie musulman, și de iudaism care cere cel puțin mamei să aibă credința, aceste trei religii necesită ca ambii părinți să fie de acea credință, altfel persoana spune adio comunității.

Egiptul are un teren plat. Distribuția populației prezintă acolo amestecuri omogene, ceea ce permite renormalizarea (adică permite predominarea regulii asimetrice) – am văzut mai devreme în capitol că, pentru ca regulile lui Kosher să funcționeze, este necesar ca evreii să fie întinși pe teritoriul țării. Dar în locuri precum Libanul, Galileea și Siria de Nord, cu terenuri montane, creștinii și alți musulmani non-sunniți au rămas concentrați. Creștinii care nu sunt expuși musulmanilor nu au experimentat căsătorii interconfesionale.

Egiptul a suferit o altă problemă: ireversibilitatea conversiilor islamice. Mulți copți în timpul regimului islamic s-au convertit la islam când era doar o procedură administrativă, ceea ce îi ajuta pentru un loc de muncă sau o problemă care necesită jurisprudență islamică. Nu trebuie să crezi cu adevărat în ea, deoarece Islamul nu se contrazice în mod semnificativ cu creștinismul ortodox. Puțin câte puțin, o familie creștină sau evreiască care poartă convertirea de tip marrano devine cu adevărat convertită, deoarece, după câteva generații, descendenții uită aranjamentul strămoșilor lor.

Deci, întregul Islam a fost încăpățânat creștin, care a câștigat el însuși grație propriei încăpățânări. Căci, înainte de islam, răspândirea originală a creștinismului în imperiul roman poate fi văzută în mare măsură datorită … intoleranței orbitoare a creștinilor, a recalcitranței lor necondiționate, agresive și prozelite. Păgânii romani erau inițial toleranți față de creștini, deoarece tradiția era aceea de a împărtăși dumnezei cu alți membri ai imperiului. Dar ei se întrebau de ce acești Nazarineni nu doreau să-i ofere și să-i accepte pe dumnezei și să-l ofere pe Iisus colegilor lui în Panteonul Roman în schimbul unor alți dumnezei. Ce, zeii noștri nu sunt suficient de buni pentru ei? Dar creștinii erau intoleranți la păgânismul roman. „Persecuțiile” creștinilor au avut mult mai mult de-a face cu intoleranța creștinilor față de panteon și față de zeii locali, decât invers. Ceea ce citim este istoria scrisă de partea creștină, nu cea greco-romană.

Știm foarte puțin despre partea romană în timpul creșterii creștinismului, deoarece hagiografiile au dominat discursul: avem, spre exemplu, narațiunea mucenicei Sf. Ecaterina, care și-a păstrat închinătorii până când a fost decapitată, cu excepția faptului că … a existat. Există istorii nesfârșite ale martirilor și sfinților creștini – dar foarte puțin despre cealaltă parte, eroi păgâni. Tot ce avem este puținul pe care îl știm despre revenirea la creștinism în timpul apostaziei împăratului Iulian și a scrierilor anturajului său de păgâni sirieni-greci, cum ar fi Libanius Antiochus. Iulian încercase să întoarcă în zadar Păgânismul Antic: era ca și cum ar fi încercat să păstreze un balon sub apă. Și nu pentru că majoritatea era păgână, așa cum greșit gândeau istoricii: era pentru că partea creștină era prea neînduplecată. Creștinismul avea minți minunate, cum ar fi Gregorius de Nazianzen și Vasile cel Mare, dar niciunul nu se compara marelui orator Libanius, nici măcar pe aproape. (euristica mea este că mai mult păgânism, mintea mai strălucitoare și capacitatea superioară de a se descurca cu nuanțe și ambiguități. Religiile pur monoteiste, cum ar fi creștinismul protestant, Salafi Islam sau ateismul fundamentalist, se potrivesc minților literaliste și mediocre care nu pot face față ambiguității.)

De fapt, putem observa în istoria „religiilor” mediteraneene sau, mai degrabă, ritualuri și sisteme de comportament și credință, este un drift dictat de intolerant, aducând sistemul mai aproape de ceea ce putem numi o religie. Iudaismul ar fi putut fi aproape pierdut din cauza regulii mamei și a închisorii într-o bază tribală, dar creștinismul s-a extins și din aceleași motive, Islamul a făcut-o. Islam? au existat multe Islam-uri, concreșterea finală fiind destul de diferită de cea anterioară. Pentru că însuși Islamul să sfârșească prin a fi preluat (în ramura sunniților) de puritani doar pentru că aceștia erau mai intoleranți decât restul: wahabiții, fondatori ai Arabiei Saudite, au fost aceia care au distrus aceste sanctuare și au impus tocmai intoleranța, într-o manieră care ulterior a fost imitată de „ISIS” (statul islamic al Irakului și Siria / Levantul). Fiecare concreștere singulară a Islamului sunit pare să fie acolo pentru a se adapta celei mai intolerante ramuri a ei.

Impunerea virtuții asupra altora

Această idee de unilateralitate ne poate ajuta să dezvăluim mai multe concepții greșite. Cum se interzic cărțile? Desigur, nu pentru că ofensează persoana obișnuită – majoritatea oamenilor e pasivă și nu-i pasă deloc sau nu-i pasă suficient pentru a cere interzicerea. Se pare că, din episoadele anterioare, este nevoie doar de câțiva activiști (motivați) pentru interzicerea unor cărți sau înscrierea pe lista neagră a unor persoane. Marele filosof și logician Bertrand Russell și-a pierdut slujba la Universitatea din New York, datorită unei scrisori a unei mame furioasă și încăpățânată, care nu dorea să-și găsească fiica în aceeași cameră ca și omul cu stil de viață dizlocat și idei necruțătoare.

Același lucru pare să se aplice interdicțiilor – cel puțin interzicerea consumului de alcool în Statele Unite, care a dus la povestiri interesante despre mafie.

O perspectivă asupra modului în care mecanismele religiei și transmiterea moralei se supun aceleiași dinamici de renormalizare ca și legile dietetice – și cum putem arăta că moralitatea este mult mai probabil să fie ceva impus de o minoritate. Am văzut mai devreme în capitol asimetria dintre respectarea și încălcarea regulilor: un coleg care respectă legea (sau o regulă) respectă regulile, dar un infractor sau cineva cu seturi de principii mai libere nu va încălca întotdeauna regulile. De asemenea, am discutat despre efectele puternic asimetrice ale legilor dietei halal. Să unim cele două lucruri. Se pare că, în araba clasică, termenul halal are un singur opus: haram. Încălcarea normelor legale și morale – de regulă – se numește haram. Este aceeași interdicție care guvernează consumul de alimente și toate celelalte comportamente umane, cum ar fi dormitul cu soția vecinului, împrumutul cu dobândă (fără a lua parte la dezavantajul împrumutatului) sau uciderea proprietarului pentru plăcere. Haram este haram și este asimetric.

Din aceasta vedem că, odată ce se va stabili o regulă morală, ar fi suficient ca o mică minoritate intransigentă de adepți distribuiți geografic să dicteze norma în societate. Vestea tristă, după cum vom vedea în următorul capitol, este că o persoană care privește omenirea ca agregat poate crede în mod eronat că oamenii devin spontan mai morali, mai buni, mai blânzi, au o respirație mai bună atunci când se aplică doar unei mici părți a omenirii.

Stabilitatea regulii minorităților, un argument probabilist

Un argument probabilistic în favoarea unei reguli a minorității care dictează valorile societății este după cum urmează. Ori de câte ori te uiți în societăți și în istorii, tinzi să găsești aceleași legi morale generale, cu unele variații, dar nu semnificative: nu fura (cel puțin nu din trib); nu vâna orfani pentru plăcere; nu bate trecătorii fără treabă pentru antrenament, utilizați în schimb un sac de box (cu excepția cazului în care ești spartan și chiar și atunci poți ucide doar un număr limitat de heloți în scopuri de antrenament) și interdicții similare. Și putem vedea că aceste reguli evoluează de-a lungul timpului pentru a deveni mai universale, pentru a se extinde într-un set mai larg, pentru a include progresiv sclavi, alte triburi, alte specii (animale, economiști) etc. Și o proprietate a acestor legi: sunt de tip alb-begru, binare, discrete și nu permit nici o dubii. Nu puteți fura „puțin” sau ucide „moderat”. Nu poți să te ții de Kosher și să mănânci „doar puțină” carne de porc pe grătar duminica.

Acum ar fi mult mai probabil ca aceste valori să provină de la o minoritate, decât de la majoritate. De ce? Luați următoarele două teze:

Rezultatele sunt în mod paradoxal mai stabile în conformitate cu regula minorității – varianța rezultatelor este mai mică, iar regula este mult mai probabil să apară în mod independent în rândul populațiilor.

Ceea ce rezultă din regula minorității este mai probabil să fie alb-negru.

Un exemplu. Luați în considerare faptul că o persoană rea vrea să otrăvească colectivul prin punerea unui produs în sticlele de sifon. Are două opțiuni. Prima este cianura, care se supune unei reguli minoritare: o picătură de otravă (care să depășească pragul) face ca întregul lichid să fie otrăvitor. Al doilea este o otravă „majoră”; necesită ca mai mult de jumătate din lichid să fie otrăvitor pentru a ucide. Acum, uită-te la problema inversă, o colecție de morți după o petrecere, și trebuie să investighezi cauza. Localul Sherlock Holmes ar afirma că, condiționat de  rezultatul că toți oamenii care au băut suc au fost găsiți morți, omul rău a optat pentru prima și nu pentru a doua opțiune. Pur și simplu, regula majorității conduce la fluctuații în jurul valorii de medie, cu o rată ridicată de supraviețuire.

caracterul alb/negru al acestor legi sociale poate fi explicat prin următoarele. Să presupunem că într-un anumit regim, când amesteci alb și albastru închis în diferite combinații, nu obții variante de albastru deschis, ci de albastru închis. Un astfel de regim este mult mai probabil să producă albastru închis decât o altă regulă care permite mai multe nuanțe de albastru.