De ce ne-ar place (un pic de) aleatoriu

Serie dedicată cărții „Antifragil” – a lui Nassim Nicholas Taleb

întreaga serie de articole

S-a dovedit matematic faptul că încercările de a exercita un control (prea) strict în cadrul sistemelor duce la reacții nocive și chiar la „explozii”.

Pseudostabilitatea

Încă de prin 1867, Maxwell demonstra că o controlare rigidă a vitezei motoarelor conduce la instabilitate. E vorba de faimosul său studiu On Governos (Despre regulatoare):

Ceea ce demonstra matematic Maxwell se poate generaliza la toate domeniile, permițând astfel demascarea pseudo-stabilizării și a fragilității ascunse pe termen lung. Astfel, spre exemplu, finanțistul George Cooper a reluat argumentul în lucrarea The Origin of Financial Crises:

Există exemple foarte banale ale vieții cotidiene care pot demonstra că o anumită doză de aleatoriu este oarecum benefică:

Să aplicăm ideea în viața cotidiană: imaginează-ți o persoană extrem de punctuală și predictibilă, care ajunge acasă la ora șase fix în fiecare zi, timp de cincisprezece ani la rând. Poți să o urmărești când sosește ca să îți potrivești ceasul după ea. Persoana respectivă va stârni neliniștea familiei dacă întârzie câteva minute. Cineva cu un program mai volatil – și, prin urmare, impredictibil –, să zicem cu o marjă de variație de jumătate de oră, nu va stârni îngrijorare.

De fapt, amânarea crizelor nu e o bună idee, așa cum lipsa fluctuațiilor pe piață nu face decât să producă o acumulare a riscurilor, ceea ce va avea ca efect răbufnirea lor violentă cândva. E vorba de efectul advers al falsei „stabilități”, un efect de tip criză, care va face „curățenie generală”, eliminând de pe piață „mâinile slabe”. E o confirmare a unui proverb latin:

Fluctuat nec mergitur.

Adică, „fluctuează – sau plutește –, dar nu se scufundă”…

Măgarul lui Buridan

Jean Buridan a introdus experimentul mintal cunoscut ca „Măgarul lui Buridan”. Măgarul său poate fi salvat doar grație unui ghiont aleatoriu într-una din direcții, altfel va muri (de foame sau de sete).

Interpolarea unui zgomot aleatoriu într-un sistem pentru a-i spori funcționalitatea a fost și este aplicată în multe domenii. Astfel, „rezonanța stocastică” ne face să auzim cu mai multă acuratețe sunetele. Adăugat la semnal, un zgomot întâmplător îl ajută pe acesta să devină audibil.

Matematicienii folosesc o metodă de simulare pe computer numită „călire simulată” (Simulated annealing) pentru găsirea unor soluții generale mai bune la probleme și situații, aceste soluții putând fi oferite doar de aleatoriu.

Revista Science publica în 1975 un articol ce arăta că sondarea aleatorie a terenului era superioară oricărei altei metode de căutare folosită la acel moment.

Și, ironic, așa-numitele „sisteme haotice”, acelea care suferă o categorie de variații numite „haos”, pot fi stabilizate dacă li se adaugă o doză de aleatoriu. Am privit o demonstrație stranie a efectelor prezentată de un doctorand care mai întâi a pus câteva bile să sară haotic pe masă în reacție cu niște vibrații constante ale suprafeței. Aceste șocuri constante au făcut ca bilele să sară talmeș-balmeș și fără nici o eleganță. Apoi, ca prin farmec, a mișcat un comutator, și săriturile au devenit ordonate și omogene.Magia stă în faptul că această schimbare de regim de la haos la ordine nu s-a produs prin îndepărtarea haosului, ci adăugând șocuri aleatorii, absolut aleatorii, dar de intensitate redusă. Am plecat atât de entuziasmat de la frumosul experiment, încât îmi venea să-i înștiințez pe străinii de pe stradă că „Iubesc aleatoriul!”

Politica și aleatoriul

Iată un alt experiment mental propus de Taleb: inversul unui scenariu de film în care un oraș era guvernat total aleatoriu, conducătorul distribuind aleatoriu cetățenilor diverse roluri în oraș (măcelarul devine brutar, brutarul – pușcăriaș, etc.), respectiv cetățenii să selcteze aleatoriu funcțiile conducătorilor, numindu-i în urma unei tombole și destituindu-i la întâmplare. Asta ar semăna cu călirea… Dar asta chiar se întâmpla în adunările ateniene antice, ai căror membri erau desemnați prin tragere la sorți. Metoda avea rolul de a proteja sistemul de degenerare. Echipa lui Alessandro Pluchino a simulat pe computer acest fapt, demonstrând că „adăugarea unui număr de politicieni selecționați la întâmplare în proces poate îmbunătăți funcționarea sistemului parlamentar”.

(re)flexii

Ei, da! Asta ar putea fi o soluție democratică. Nu cumva ne-am săturat să vedem aceleași mutre „politice”? Nu cumva, aceleași vorbe goale, răsuflate de mult, ce ni se tot servesc de zeci de ani sunt de-ajuns? Nu cumva, niște „aleși” ai sorții ar aduce ceva nou (și responsabil) în organizarea treburilor societății?

Da, da… Știu că majoritatea vor spune că astea-s prostii, că nu se poate așa ceva! Întrebarea e, de ce nu? Această variantă (de lucru), merită din plin o discuție…

Alternativa practică la care apelează specia (in)umană este asta:

Alteori, sistemul are de câștigat de pe urma unui gen diferit de factori de stres. Voltaire considera că cea mai bună formă de guvernare era aceea detensionată prin asasinate politice. Regicidul este un fel de echivalent al ciocănirii ușoare în barometru pentru a-l face să funcționeze mai bine. Iar o astfel de conduită creează un fel de remaniere, adeseori necesară, și încă una care nu s-ar realiza niciodată voluntar. Vidul creat la vârf permite producerea efectului de călire, provocând apariția noului lider. Scăderea seculară a nivelului de morți premature în societate ne-a lipsit de o schimbare managerială naturalistă. Crima este procedura standard de succesiune în Mafia (ultima călire popularizată s-a petrecut atunci când John Gotti și-a asasinat predecesorul în fața unui restaurant ca să devină capo al clanului). În alte medii decât cele mafiote, șefii și membrii consiliilor de administrație stau mai mult în funcție acum, fapt care le pune bețe în roate multor domenii; ne referim la directorii generali, la universitari titulari, la politicieni și jurnaliști. Ar trebui să contrabalansăm această situație prin organizarea unor loterii aleatorii.

Anticii foloseau frecvent tragerea la sorți, chiar și în cele mai dificile situații. Se evita astfel necesitatea unei decizii personale, pentru a nu suporta consecințele ulterioare ca pe o povară.

Stabilitatea – o bombă cu ceas

Războaiele (mici) sunt salvatoare?

Se pornește de la constatarea lui Joseph de Maistre, conform căruia, conflictele întăresc statele. Dincolo de răul adus de orice război, acest antiiluminist sublinia greșeala de a analiza pierderile rezultate dintr-un anume eveniment cu ignorarea restului poveștii, a conjuncturii manifestării lui. Spre deosebire de grădinari, care înțeleg că tăierea crengilor inutile conduc la învigorarea pomilor, noi ne oprim la un prim pas, considerând victimele drept pierderi, ceea ce e corect. Dar pasul doi?

O pace forțată, silită și nenaturală, ne-ar putea costa multe vieți… Se pare că mecanismul vaccinării (de care Big Pharma începe să facă abuz) nu a fost transferat și în domenii precum politica și economia…

De spus miniștrilor de externe

În condițiile în care volatilitatea înseamnă informație, înăbușirea artificială a volatilității nu conduce doar la fragilizarea sistemului, ci face mai mult de-atât: ascunde riscurile! Iar riscurile tăcute se acumulează! Iar efectul este contrar intențiilor: sistemele constrânse artificial devin tot mai predispuse la LN LN LN , pentru ca în final, astfel de medii să treacă prin masive și surprinzătoare colapsuri, cu efecte mai grave decât cele ce s-ar fi produs dacă sistemele ar fi fost lăsate cu starea naturală de volatilitate.

Taleb dă exemplul strategiilor economice și politice externe ale Statelor Unite:

Căutarea stabilității prin realizarea stabilității (și uitarea celui de-al doilea pas) s-a dovedit a fi un joc neghiob pentru strategiile economice și politicile externe. Lista este deprimant de lungă. Să luăm guvernele corupte, ca acela din Egipt de dinaintea revoltelor din 2011, susținut de Statele Unite timp de patru decenii pentru a „evita haosul”, cu efectul secundar al formării unei coterii de hoți privilegiați care își foloseau superputerile ca pe un scut, în același fel în care bancherii își folosesc statutul de „sunt prea mare ca să cad” pentru a-i escroca pe contribuabili și pentru a-și plăti prime grase.

Autorul își exprimă îngrijorarea legată de situația Arabiei Saudite ca „aliat”, o monarhie absolută, fără constituție, o țară condusă de o familie cu un număr de membri cuprins între șapte și cincisprezece mii de persoane, familie îmbogățită peste măsură, care a renunțat la austeritatea strămoșilor amish, abandonându-se plăcerilor hedoniste. Fără SUA, această țară ar fi trecut deja printr-o revoluție, frământări și poate divizări regionale, după care ar fi urmat și o (oarece) stabilitate reală. Actuala formă de „stabilitate” seamănă cu un împrumut pe care cineva tot va trebui să-l returneze…

Mai îngrijorător este faptul că politica SUA în Orientul Mijlociu – tradițional și în mod special după 11 septembrie 2001 – s-a concentrat nejustificat asupra reprimării oricăror fluctuații politice în numele prevenirii „fundamentalismului islamic”, un loc comun folosit de aproape toate regimurile. Pe lângă faptul că uciderea islamiștilor le sporește acestora rândurile, Occidentul și aliații lui arabi autocrați i-au întărit pe fundamentaliștii islamici prin aceea că i-au silit să se replieze în subterană.

Modernitatea – sau ce numim modernitate

Taleb dă următoarea definiție a modernității:

Modernitate: „dominația la scară largă a mediului înconjurător de către oameni, netezirea sistematică a sinuozităților lumii și înăbușirea volatilității și a factorilor de stres”.

Modernitatea corespunde scoaterii sistematice a oamenilor din ecologia lor încărcată de aleatoriu – ecologie fizică și socială, chiar epistemologică. Modernitatea nu este doar perioada istorică postmedievală, postagrară și postfeudală, așa cum este definită în manualele de sociologie. Ea este mai degrabă spiritul unei epoci marcate de raționalizare (raționalism naiv), de ideea că societatea poate fi înțeleasă de oameni și că, prin urmare, trebuie proiectată de aceștia. Odată cu ea s-a născut și teoria statistică, deci și afurisita curbă a lui Gauss. Și știința liniară. Și noțiunea de 1eficiență” – sau optimizarea.

Modernitatea este un pat al lui Procust, bun sau rău, o reducere a oamenilor la ceea ce pare eficient și util.

Ne îndreptăm spre o fază a modernității marcată de lobby, de corporațiile cu răspunderi extrem de limitate, de MBA, de probleme stupide, de secularizare (sau mai degrabă, de reinventarea unor noi valori sacre, ca steagurile, pentru înlocuirea altarelor), de perceptorul de taxe, de frica de șef, de petrecerea sfârșitului de săptămână în locuri interesante și a zilelor de lucru într-un loc probabil mai puțin interesant, de separarea între „muncă” și „timp liber” (cu toate că cele două ar arăta la fel pentru cineva dintr-o eră mai înțeleaptă), de planul de pensie, de intelectuali certăreți care nu ar fi de acord cu această definiție a modernității, de gândirea literară, de inferența inductivă, de filosofia științei, de inventarea științei sociale, de suprafețele netede și de arhitecții egocentrici. Violența este transferată de la indivizi asupra statelor. La fel și indisciplina financiară. În centrul tuturor acestor aspecte se află negarea antifragilității.

În trecut, când nu eram pe deplin conștienți de antifragilitate, autoorganizare și vindecare spontană, am reușit să respectăm aceste proprietăți construind credințe care au servit scopului gestionării și supraviețuirii incertitudinii. Puneam îmbunătățirile pe seama acțiunii unui zeu (sau a unor zei). Poate negam că lucrurile se pot regla singure, fără acțiune. Însă zeii erau aceia care determinau acțiunea, nu căpitanii de navă educați la Harvard.

Iar apariția statului-națiune ține exact de această evoluție: transferul capacității de acțiune în mâinile oamenilor obișnuiți. Istoria statului-națiune este istoria concentrării și amplificării erorilor umane. Modernitatea începe cu monopolul statului asupra iresponsabilității fiscale.

Serie dedicată cărții „Antifragil” – a lui Nassim Nicholas Taleb

întreaga serie de articole
 

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.