Dintr-un război în altul

Serie dedicată cărții lui Samuel P. Huntington „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”. Cu obiecțiuni personale… 😉

întreaga serie de articole

Războaie de tranziție

Deși Războiul din Golf era considerat „la première guerre civilisationelle” de către Mahdi Elmandjra, se pare că el poate fi considerat ca fiind al doilea, dacă e luat în considerare și cel al deceniului 1979-1989, dintre Uniunea Sovietică și Afganistan (războiul afgano-sovietic), cel care, prin înfrângerea sovieticilor, deși considerat de Occident o victorie a lumii libere, a fost considerat de musulmani ca o victorie a Islamului. Înfrângerea sovieticilor a fost posibilă pe baza a trei factori: tehnologia americană, banii saudiți și demografia și zelul musulman.

Războiul din Afganistan a devenit un război între civilizații deoarece musulmanii de pretutindeni l-au văzut astfel și s-au aliat împotriva Uniunii Sovietice. Războiul din Golf a devenit un război între civilizații deoarece Occidentul a intervenit militar într-un conflict musulman, marea majoritate a occidentalilor sprijinind această intervenție, iar musulmanii din toată lumea au ajuns să vadă în această intervenție un război contra lor, aliindu-se împotriva a ceea ce ei considerau a fi încă un exemplu de imperialism occidental.

Războiul din Golf „a devenit repede un război între civilizații, în care era în joc inviolabilitatea Islamului”. Mai mult, „după cum observa Fatema Mernissi, invocarea retorică frecventă a lui Dumnezeu de către președintele Bush, în numele Statelor Unite, a întărit percepția arabilor că era un «război religios»”. Astfel, deși început ca un război între Irak și Kuweit, a devenit un război între Irak și Occident, pentru ca ulterior să fie perceput ca război între Orient și Occident.

Caracteristicile războaielor de falie

Deosebite de războaiele dintre clanuri, triburi, grupuri etnice, comunități religioase și națiuni, războaie ce nu implică probleme ideologice sau politice mai generale, conflictele de falie au caracter inter-comunitar, între state sau grupuri aparținând unor civilizații diferite. Războaiele de falie sunt intermitente, putând exploda cu deosebită violență, pentru ca ulterior să-și reducă intensitatea până la nivelul unei ostilități amenințătoare, pentru a se reaprinde la fel de brusc. Au drept consecință număr mare de victime și refugiați.

(…) dat fiind că religia este principala caracteristică definitorie a civilizațiilor, războaiele de falie au loc aproape întotdeauna între popoare de religii diferite.

Frontierele însângerate ale Islamului

În umbra marelui conflict din perioada Războiului Rece, conflictele de falie și cele inter-comunitare au atras mai puțin atenția publicului. Dar odată cu terminarea Războiului Rece vizibilitatea lor a crescut, devenind chiar mai răspândite. Iar marea lor majoritate s-au derulat de-a lungul faliei dintre musulmani și non-musulmani.

Cel mai sângeros război dintre musulmani și creștini are loc în Sudan, cu multe sute de mii de victime.

Oriunde ne-am uita, de-a lungul perimetrului Islamului, musulmanii au probleme în a conviețui pașnic cu vecinii lor.

Și asta în condițiile în care musulmanii formează circa o cincime din populația globului.

 Media ratelor de militarizareMedia indicilor de efort militar
Țări musulmane (n=25)11,817,7
Alte țări (n=112)7,112,3
Țări creștine (n=57)5,88,2
Alte țări (n=80)9,516,9
Rata de militarizare = numărul de militari la mia de locuitori.
Indice de efort militar = rata de militarizare în raport cu bogăția țării
(re)flexii

Personal, nu știu câtă relevanță are o astfel de statistică, fără a lua în considerare alte aspecte…

Cauze: istoria, demografia, politica

Se afirmă că războaiele de falie au rădăcini istorice. Probabil că e adevărat.

(re)flexii

Dar, chiar așa fiind, cauzele imediate, declanșatoare ale actualelor conflicte nu țin neapărat de istorie, ci de acțiunile actuale, de focul pus unor detonatoare de acțiuni violente. Pentru că nimeni nu se apucă să-i dea în cap altcuiva doar pentru că undeva în memorie are marcate niște idei despre nedreptățile la care au fost supuși strămoșii săi, ci pentru că acum primește vreo palmă…

Cu toate acestea, o istorie de masacre sporadice nu explică de ce violența a reapărut la sfârșitul secolului XX. La urma urmelor, după cum au observat mulți, sârbii, croații și musulmanii au trăit timp de decenii în pace în Iugoslavia. La fel și musulmanii și hindușii din India. Numeroasele grupuri etnice și religioase din Uniunea Sovietică au coexistat pașnic, cu câteva excepții notabile, de care guvernul sovietic a fost responsabil. Tamilii și singalezii au coabitat și ei în liniște pe o insulă descrisă adesea drept un paradis tropical. Istoria nu a împiedicat aceste grupuri să rămână în relații relativ pașnice pentru perioade îndelungate de timp; prin urmare, doar istoria nu este suficientă pentru a explica ruperea păcii. Alți factori trebuie să fi intervenit în ultimele decenii ale secolului XX.

Huntington afirmă că adevăratele explicații ale acestor conflicte au legătură cu schimbarea echilibrului demografic. Iar acțiunile politice imediate ce au exacerbat atitudini ostile au fost cele ale liderilor politici care au propus populațiilor programe bazate pe elemente etnico-naționaliste, exacerbând aceste sentimente. Legat de musulmani, iată un tabel care încearcă să sintetizeze posibile cauze ale înclinației musulmane spre conflict:

 Conflicte extra-musulmaneConflicte intra și extra-musulmane
Conflicte istorice și contemporaneVecinătate
Militarism
Imposibilitatea asimilării
Conflicte contemporaneStatut de victimăCreștere demografică semnificativă
Absența unui stat nucleu

În primul rând s-a afirmat că Islamul a fost de la început o religie a sabiei, care glorifică virtuțile militare. Islamul a apărut printre „triburile nomade de beduini războinici” și această „origine violentă stă la fundația Islamului. Mahomed însuși a rămas în istorie ca un războinic dur și ca un comandant militar priceput”. (Nimeni nu ar spune asta despre Hristos sau despre Buddha.)

Și, pentru a explica și mai bine actuala stare de lucruri din perspectivă istorică, autorul mai face câteva precizări:

(…) din Arabia, unde a apărut, Islamul s-a răspândit în Africa de Nord, într-o mare parte a Orientului Mijlociu și, mai târziu, în Asia Centrală, în sub-continentul indian și în Balcani, musulmanii intrând în contact cu multe popoare diferite, care au fost cucerite și convertite, iar moștenirea acestui proces s-a păstrat până azi. În urma cuceririlor otomane din Balcani, populația slavă urbană din sud s-a convertit adesea la islam, în timp ce țăranii nu au făcut-o și astfel a apărut distincția dintre bosniacii musulmani și sârbii ortodocși. Pe de altă parte, expansiunea Imperiului Rus spre Marea Neagră, în Caucaz și în Asia Centrală, l-a condus la conflict continuu cu diferite popoare musulmane, timp de mai multe secole. Când se afla la apogeul puterii sale în fața Islamului, Occidentul a sprijinit crearea unui stat evreu în Orientul Mijlociu, punând bazele antagonismului permanent dintre arabi și israelieni. Din cauza expansiunii musulmane și non-musulmane pe uscat, musulmanii și non-musulmanii au ajuns să fie vecini în toată Eurasia. Dimpotrivă, expansiunea Occidentului peste mări și oceane nu a adus, de obicei, popoarele occidentale în vecinătatea celor non-occidentale: acestea din urmă au fost fie supuse dominației europene, fie decimate de coloniștii occidentali, mai puțin în Africa de Sud.

Iar o altă posibilă sursă de conflicte între musulmani și non-musulmani ar fi aceea a „imposibilității asimilării” musulmanilor, deși nici în sens invers lucrurile nu par să „funcționeze”.

Chiar mai mult decât creștinismul, islamul este o credință absolutistă, care îmbină religia cu politica și trage o linie de demarcație clară între cei din Dar al-Islam și cei din Dar al-Harb. În consecință, confucianiștilor, budiștilor, creștinilor occidentali și creștinilor ortodocși le este mai ușor să se adapteze și să coabiteze unii cu alții decât să se adapteze și să coabiteze cu musulmanii.

Serie dedicată cărții lui Samuel P. Huntington „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”. Cu obiecțiuni personale… 😉

întreaga serie de articole
 

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.