Renașterea culturilor non-occidentale

Serie dedicată cărții lui Samuel P. Huntington „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”. Cu obiecțiuni personale… 😉

întreaga serie de articole

Revitalizare non-occidentală

Secolul XIX  a fost caracterizat de colonialismul european, iar secolul XX de hegemonia americană. Pasul următor va fi cel al erodării culturii occidentale, în condițiile creșterii puterii societăților non-occidentale, afirmație bazată pe ipoteza conform căreia „cultura merge aproape întotdeauna după putere”. Se face chiar o distincție între „puterea dură” (cea care comandă, pe baza forței economice și militare) și „puterea blândă” (capacitatea de a face ca „alte țări să dorească” același lucru, pe baza atractivității).

Pe măsură ce puterea Occidentului scade, capacitatea lui de a impune concepte occidentale precum drepturile omului, liberalismul și democrația în alte civilizații, scade și ea, la fel și atractivitatea acestor valori pentru alte civilizații.

Un alt fenomen de remarcat în societățile non-occidentale a fost acela al „indigenizării” liderilor, fie ei chiar cei ai unei generații școlite în Occident, ca să nu mai vorbim de cei ai generației următoare, școliți acasă. Ar fi vorba de „sfârșitul erei progresiste” dominate de ideologii occidentale, urmând o eră a interacțiunii, coexistenței, cooperării/concurenței civilizațiilor.

Revanșa lui Dumnezeu

Deși pe la jumătatea secolului XX, elite intelectuale considerau că modernizarea economică și socială vor duce la diminuarea importanței religiei în viața oamenilor, a doua jumătate a aceluiași secol a arătat că aceste speranțe erau neîntemeiate, realitatea arătând o renaștere globală a religiei, ceea ce Gilles Kepel numea „la revanche de Dieu”. În toate religiile au apărut mișcări fundamentaliste, consacrate purificării doctrinelor și instituțiilor religioase și remodelării comportamentului public la nivel personal și social.

În fostele țări comuniste, renașterea religioasă a luat locul ideologiei comuniste. Liderii politici au început să-și arate respectul pentru religie, aceasta începând să fie sprijinită guvernamental.

Iar explicația unui astfel de reviriment ar fi aceea a satisfacerii unor nevoi de înțelegere a sensului și scopului vieții de către religii, în contextul unor perioade de mare tensiune socială: schimbări bruște de identitate socială, redefiniri și reașezări, pe fondul unei prea rapide urbanizări și modernizări.

În linii generale, renașterea religiei la nivel mondial este o reacție împotriva laicizării, a relativismului moral și a exceselor și o reafirmare a valorilor ordinii, disciplinei, muncii, întrajutorării și solidarității umane. Grupurile religioase satisfac nevoi sociale neglijate de administrația statului. Acestea includ servicii medicale și spitalicești, grădinițe și școli, îngrijirea bătrânilor, asistență promptă după producerea unor catastrofe naturale sau de alt tip și sprijin material și social, în perioade de dificultăți economice. Dezintegrarea ordinii și a societății civile creează goluri, umplute de grupuri religioase, adesea fundamentaliste.

… oamenii văd în comunism ultimul zeu laic care a căzut și, în absența unor noi divinități laice convingătoare, se întorc cu ușurare și pasiune către cea adevărată. Religia ia locul ideologiei și naționalismul religios înlocuiește naționalismul laic.

O adevărată ciudățenie este aceea că „printre musulmani, tinerii sunt religioși, iar părinții lor, laici”.

Se pare că renașterea religiilor non-occidentale ar fi cea mai puternică manifestare a anti-occidentalismului în societățile non-occidentale, conform unui slogan de genul:

Vom fi moderni, dar nu vom fi ca voi!

Serie dedicată cărții lui Samuel P. Huntington „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”. Cu obiecțiuni personale… 😉

întreaga serie de articole
 

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.