Reconfigurare a politicii globale pe baze culturale
- Un „cuvânt înainte” ce lasă loc la comentarii
- Diversitate globală
- Alte lumi? Falii noi și vechi…
- O prezentare a civilizației și a civilizațiilor
- O civilizație universală?
- Occidentul, dominație și declin
- Renașterea culturilor non-occidentale
- Economie, demografie și provocări
- Reconfigurare a politicii globale pe baze culturale
- Nuclee și cercuri civilizaționale
- Vestul și restul
- Civilizații și politică globală
- Dintr-un război în altul
- Dinamica războaielor de falie
- Occident, civilizații, civilizația
Titluri pe pagină
Politica identității
Păstrând aceeași idee a confruntării (în locul unei necesare co-existențe pașnice), Huntington afirmă că „frontierele politice sunt retrase pentru a coincide cu cele culturale – etnice, religioase și civilizaționale”, iar „comunitățile culturale înlocuiesc blocurile din timpul Războiului Rece”.
Întrebarea „De partea cui ești?” a fost înlocuită cu una mult mai importantă: „Cine ești?”. Fiecare stat trebuie să aibă un răspuns. Acest răspuns, identitatea lui culturală, îi definește locul în politica mondială, prietenii și dușmanii.
(re)flexii
De ce trebuie pusă problema astfel? De ce – la nivel de stat – trebuie să afirmi cine ești, în loc să-ți vezi de treabă, iar dacă cineva e interesat să știe cine ești să se uite la realizările tale, la gesturi, la istorie și să înțeleagă singur cine ești…
Din păcate, această abordare sugerată seamănă foarte mult cu cea a școlarilor din clasele primare, care în pauză, pentru a se afirma, își declară personalitatea, când de fapt aceasta trebuie dovedită prin fapte și nu prin vorbe. Iar în final, dincolo de vorbe, pentru fiecare vorbesc faptele…
Și iată ce spune autorul cu referire la România:
Un punct de vedere asemănător exprima liderul principalului partid de opoziție din Serbia: „Situația din sud-estul Europei va impune curând formarea unei noi alianțe a țărilor ortodoxe din Balcani, care să includă Serbia, Bulgaria și Grecia, pentru a rezista invaziei Islamului.” Mai la nord Serbia și România, ambele ortodoxe, cooperează strâns pentru a rezolva problemele lor comune cu Ungaria catolică.
Și iată cum încearcă Huntington să explice faliile despre care vorbește și pe care le scoate în evidență:
Distincția între grupul „noi” civilizațional și grupul „ei” extra-civilizațional este o constantă în istoria omenirii. Aceste diferențe de comportament intra- și extra-civilizațional derivă din:
- sentimente de superioritate (și uneori de inferioritate) față de oameni considerați foarte diferiți;
- teamă sau neîncredere față de aceștia;
- dificultăți de comunicare provocate de diferențele de limbă și de cod de comportament social;
- necunoașterea principiilor, motivațiilor, relațiilor și practicilor sociale ale altora.
(re)flexii
Deși recunoaște că „progresele din transporturi și comunicații au permis interacțiuni mai frecvente, mai intense, mai echilibrate și mai puțin exclusive între oameni aparținând unor culturi diferite, Huntington consideră că aceste posibilități de eliminare a asperităților dintre oameni și de cunoaștere reciprocă ar funcționa doar în interiorul civilizațiilor, nu și între oameni aparținând diverselor civilizații… Ori asta mi se pare cel puțin neargumentat…
Dar cel mai dur argument al conflictului adus în discuție de autor este acesta:
… conflictul este universal. A urî este omenesc. Pentru a se defini și a se mobiliza, oamenii au nevoie de dușmani: concurenți în afaceri, rivali în carieră, opozanți în politică. Ei sunt în mod natural neîncrezători față de cei care sunt diferiți și care au capacitatea de a le face rău, pe care îi consideră potențiale amenințări. Rezolvarea unui conflict și dispariția unui dușman generează forțe personale, sociale și politice care fac să apară noi dușmani și noi conflicte. „Tendința «noi» contra «ei» este aproape universală pe scena politică”, spunea Ali Mazrui.
(re)flexii
Eu unul, consider că „omeneasca” ură are caracter individual și social (cu excepția situației unor răni istorice, desigur). Grupurile mari de oameni sunt împinse și manipulate spre ură de către lideri politici…
Aspectul economic
Se vorbește despre „regionalizare”, cu sublinierea faptului că „regiunile sunt entități geografice, nu politice sau culturale” și că „în absența afinităților culturale, vecinătatea nu generează comuniune, ci dimpotrivă”.
Alianțele militare și asociațiile economice necesită cooperare între membrii lor, iar aceasta depinde de încredere, care izvorăște în primul rând din comunitatea de valori și cultură.
Dacă în trecut relațiile comerciale reflectau relațiile de alianțe dintre națiuni, în perioada actuală se afirmă dependența acestor relații comerciale de cele culturale, afacerile încheindu-se între persoane care se înțeleg, pe bază de încredere reciprocă.
Structura civilizațiilor
Pentru a le „identifica” o „structură”, Huntington introduce așa numita națiune de state nucleu ale unei civilizații, definite ca „statele cu cele mai puternice și cele mai importante din punct de vedere cultural”, deși recunoaște că societățile musulmane nu au așa ceva.
În viziunea acestui autor, iată că există și țări izolate, așa cum ar fi Etiopia (izolată cultural de limba ei dominantă – amharica, de religia dominantă – ortodoxia coptă, de istoria ei imperială), sau Haiti, care nu e recunoscută de țările zonei ca fiind latino-americană. O inconsistență a argumentării împărțirii lumii în „civilizații” putem vedea în faptul că pe de o parte, autorul include Japonia într-o civilizație anume (vezi „O prezentare a civilizației și civilizațiilor”), iar pe de altă parte o prezintă ca fiind „cea mai importantă țară izolată”! 😉
Țări „sfâșiate”
O altă noțiune introdusă de Huntington este aceea de țară sfâșiată, ca fiind o țară care deși „are o singură cultură predominantă, prin intermediul căreia aparține unei civilizații”, „conducătorii ei vor să o transfere în altă civilizație”. Pentru succesul redefinirii identității civilizaționale, se impun trei condiții: sprijin entuziast din partea elitei politice și economice, disponibilitatea populației de a accepta redefinirea, disponibilitatea civilizației țintă de a accepta țara convertită… Iar exemplul analizat în detaliu este cel al Rusiei. Se pare că o astfel de idee are doar caracter teoretic, deoarece autorul ne spune că un astfel de proces lung și dureros „a eșuat de fiecare dată”…
(re)flexii
Remarc aici faptul că filozofia lui Dughin referitoare la eurasianism, nu este altceva decât o preluare a termenului introdus de Huntington, acea „Misiune eurasiatică” fiind doar o oportunitate pentru un profitor ca Dughin de a se „afirma” ca „ideolog”…
Un altă țară „sfâșiată” este considerată Turcia lui Kemal Atatürk, pentru ca în prezent să constatăm o nouă sfâșiere prin deturnarea societății spre trecutul musulman produsă de Erdoğan… Sau Mexicul anilor ’80 ai secolului trecut, sub conducerea lui Carlos Salinas de Gortari… Sau Australia, ai căror lideri politici au decis pe la începutul anilor ’90 că țara lor ar trebui să abandoneze Occidentul și să se redefinească drept societate asiatică…
Liderii politici care au aroganța să creadă că pot schimba fundamental cultura societății lor vor eșua inevitabil. Deși pot introduce elemente ale culturii occidentale, ei nu pot suprima sau elimina permanent elementele fundamentale ale culturii indigene. Pe de altă parte, virusul occidental, odată introdus într-o altă societate, este greu de eliminat. Virusul rămâne, dar nu este fatal; pacientul supraviețuiește, dar nu va mai fi niciodată la fel. Liderii politici pot face istorie, dar nu pot scăpa de istorie. Ei creează țări sfâșiate, nu societăți occidentale. Își infectează țările cu o schizofrenie culturală care devine caracteristica definitorie și continuă a acestora.
Uau! N-am mai intrat demult pe site-ul tău, Uncheșule! Iar ai băgat PE FOC dinamită!
Interesant ce zici tu aici!
Conceptul de ”țară sfâșiată” a fost/este aplicat și în România. Numai că politicul NU ÎNTREABĂ populația ( nu POPORUL, care-i altceva!), iar dacă lumea pune întrebări spre lămurire sau se încruntă la ei, dau vina pe NATO și/sau U.E., nu că n-ar fi și el (politicul) de acord, pentru că așa s-au învățat = LEI cu cei de sub ei, pisicuți sau câini legați pentru partea cealaltă!
Iar ”disponibilitatea civilizației țintă” îl reprezintă tineretul de la noi care se vrea CONVERTIT, sătul de ponoasele trase de înaintași, de sărăcie, de lipsa de perspectivă și de birocrația stufoasă și sufocantă pentru oricine vrea să-și deschidă o mică intreprindere, chiar și-un amărât de chioșc de ziare…..
Bine-nțeles că din toată amestecătura asta nu va ieși decât o struțo-cămilă și un conflict mai adânc, dacă nu iremediabil între generații… dar muta(n)ții vor fi nefericiți totuși, pentru că își vor recunoaște sieși, că nu sunt nici cal, nici măgar!
Nu înțeleg care-i treaba cu Etiopia!
Faptul că este vorbitoare de mai multe limbi, că a rămas ancorată în tradiții și cultură, o face să fie reprezentativă ca NUCLEU de civilizație?
Orice NUCLEU cultural, odată cu trecerea timpului, cel puțin dpdv al intelectualității și-a elitelor care pot provoca SCHIMBARE prin propriul model, DE SUS ÎN JOS, suferă niște modificări LINE dar SIGURE,niște adaosuri care nu întotdeauna pot fi negative…. pot înfrumuseța acolo unde trebuie, pot întări ceea ce pare de neschimbat creând intensitate și interes!