Occidentul, dominație și declin

Aceasta este partea 6 din totalul de 15 articole ale seriei Ciocnirea civilizațiilor
0
(0)

Ceea ce se numește „puterea Occidentului” poate fi văzută din două perspective:

  • prima (și probabil cea convenabilă acestui Occident) e aceea a unei dominări copleșitoare, aproape totale, la nivel global, prin care „lumea este și va fi modelată de obiectivele, prioritățile și interesele principalelor țări occidentale”; „Occidentul este singura civilizație care are interese importante în toate celelalte civilizații sau regiuni, dar și capacitatea de a influența politica, economia și securitatea tuturor celorlalte civilizații sau regiuni”.
    Societățile din alte civilizații au nevoie oficial de ajutorul Occidentului pentru a-și atinge obiectivele și pentru a-și proteja interesele.
    Note personale
    Stau și mă-ntreb ce legătură există între această viziune și noțiuni atât de clamate precum „egalitatea”, „echitatea” și „dreptul internațional”
    Și asta, pe motiv că țările occidentale:
    ⇒ dețin și administrează sistemul bancar internațional;
    ⇒ controlează toate monedele forte;
    ⇒ sunt principalii consumatori mondiali;
    ⇒ furnizează majoritatea produselor finite din lume;
    ⇒ domină piețele de capital internaționale;
    ⇒ exercită o autoritate morală considerabilă în multe societăți;
    ⇒ sunt capabile de intervenții militare de proporții;
    ⇒ controlează rutele maritime;
    ⇒ realizează cercetările tehnice cele mai avansate;
    ⇒ domină accesul în spațiul cosmic;
    ⇒ domină industria aerospațială;
    ⇒ domină comunicațiile internaționale;
    ⇒ domină industria de armament de înaltă tehnologie
    Note personale
    Din nou, ce legătură or avea punctele de mai sus cu „dreptul internațional”, cu morala, echitatea și dreptatea? E doar o listă a instrumentelor de manifestare a puterii, a „dreptului forței”, în detrimentul „forței dreptului”!
  • o a doua perspectivă, deloc convenabilă Occidentului) este aceea a unei civilizații occidentale în declin, cu o influență (politică, economică și militară) în scădere, cu probleme interne: creștere economică lentă, stagnare demografică, șomaj, deficite bugetare, declin al eticii muncii, rate reduse de economisire, dezintegrare socială, droguri și criminalitate.

Deși (diplomatic, nu?) Huntington afirmă că ambele perspective ar fi conforme cu realitatea (!?), recunoaște că pe termen lung, a doua perspectivă are șanse de validare. Iar declinul Occidentului ar avea trei caracteristici:

  • este un proces lent, deși, dacă ar urma un model de evoluție în „S”, s-ar putea accelera dramatic la un moment dat;
  • nu este liniar, ci extrem de neregulat;
  • acceptând că puterea reprezintă capacitatea de a schimba comportamentul altcuiva folosind stimulente, constrângeri sau îndemnuri, pe baza resurselor (economice, militare, instituționale, demografice, politice, tehnologice, etc.), se constată că Occidentul a atins maximul acestor resurse de putere la început de secol XX, după care, ponderea lor la nivel global a început să scadă în raport cu ale altor civilizații.

În 1919, Woodrow Wilson, Lloyd George și Georges Clemanceau controlau practic lumea. La Conferința de la Paris, ei au hotărât care țări vor exista și care nu, ce țări noi vor fi create, care vor fi frontierele acestora, cine le va conduce și cum vor fi împărțite Orientul Mijlociu și alte regiuni ale lumii între puterile victorioase. Ei au luat, de asemenea, decizii cu privire la o eventuală intervenție militară în Rusia și la concesiile economice care trebuiau obținute din partea Chinei. După o sută de ani, nici un grup asemănător de oameni de stat nu se va mai putea bucura de o putere comparabilă. Presupunând că acest lucru va mai fi posibil, grupul nu va fi format din trei occidentali, ci din conducătorii statelor nucleu ai celor șapte sau opt civilizații. Succesorii lui Reagen, Thatcher, Mitterand și Kohl vor rivaliza cu cei ai lui Deng Xiaoping, Nakasone, Indira Ghandi, Elțîn, Komeini și Suharto. Epoca dominației occidentale va lua sfârșit. Între timp, declinul Occidentului și ascensiunea altor centre de putere favorizează procesele globale de indigenizare și renaștere a culturilor non-occidentale.

Deplasare în serie<< O civilizație universală? :: Renașterea culturilor non-occidentale >>

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?

Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.