Ceea ce se numește „puterea Occidentului” poate fi văzută din două perspective:

• prima (și probabil cea convenabilă acestui Occident) e aceea a unei dominări copleșitoare, aproape totale, la nivel global, prin care „lumea este și va fi modelată de obiectivele, prioritățile și interesele principalelor țări occidentale”; „Occidentul este singura civilizație care are interese importante în toate celelalte civilizații sau regiuni, dar și capacitatea de a influența politica, economia și securitatea tuturor celorlalte civilizații sau regiuni”.
  
  Societățile din alte civilizații au nevoie oficial de ajutorul Occidentului pentru a-și atinge obiectivele și pentru a-și proteja interesele.
  Note personale

  Stau și mă-ntreb ce legătură există între această viziune și noțiuni atât de clamate precum „egalitatea”, „echitatea” și „dreptul internațional”
  Și asta, pe motiv că țările occidentale:
  ⇒ dețin și administrează sistemul bancar internațional;
  ⇒ controlează toate monedele forte;
  ⇒ sunt principalii consumatori mondiali;
  ⇒ furnizează majoritatea produselor finite din lume;
  ⇒ domină piețele de capital internaționale;
  ⇒ exercită o autoritate morală considerabilă în multe societăți;
  ⇒ sunt capabile de intervenții militare de proporții;
  ⇒ controlează rutele maritime;
  ⇒ realizează cercetările tehnice cele mai avansate;
  ⇒ domină accesul în spațiul cosmic;
  ⇒ domină industria aerospațială;
  ⇒ domină comunicațiile internaționale;
  ⇒ domină industria de armament de înaltă tehnologie
  
  Note personale

  Din nou, ce legătură or avea punctele de mai sus cu „dreptul internațional”, cu morala, echitatea și dreptatea? E doar o listă a instrumentelor de manifestare a puterii, a „dreptului forței”, în detrimentul „forței dreptului”!
• o a doua perspectivă, deloc convenabilă Occidentului) este aceea a unei civilizații occidentale în declin, cu o influență (politică, economică și militară) în scădere, cu probleme interne: creștere economică lentă, stagnare demografică, șomaj, deficite bugetare, declin al eticii muncii, rate reduse de economisire, dezintegrare socială, droguri și criminalitate.

Deși (diplomatic, nu?) Huntington afirmă că ambele perspective ar fi conforme cu realitatea (!?), recunoaște că pe termen lung, a doua perspectivă are șanse de validare. Iar declinul Occidentului ar avea trei caracteristici:

• este un proces lent, deși, dacă ar urma un model de evoluție în „S”, s-ar putea accelera dramatic la un moment dat;
• nu este liniar, ci extrem de neregulat;
• acceptând că puterea reprezintă capacitatea de a schimba comportamentul altcuiva folosind stimulente, constrângeri sau îndemnuri, pe baza resurselor (economice, militare, instituționale, demografice, politice, tehnologice, etc.), se constată că Occidentul a atins maximul acestor resurse de putere la început de secol XX, după care, ponderea lor la nivel global a început să scadă în raport cu ale altor civilizații.