Mai singur…

0
(0)

Îmi amintesc… Era pe seară… Și eu, opt-zece ani să fi avut, hălăduiam cu nonșalanță pe dealurile și văile copilăriei. O seară de vară când el, cum rareori se-ntâmpla, avea un moment de tihnă. Stând amândoi lungiți într-o văioagă, atunci mi-a arătat o plantă cu niște ace-n vârf, pe care dacă le presai cu degetele, se desfăceau și începeau să facă o spirală. Și după ce le netezeai, firele își refăcea spirala, ba într-un sens, ba-n altul… „Uite ceasul!” mi-a spus. Și multe zile ale acelei veri și ale verilor următoare m-am jucat cu „ceasul”…

Cei mai buni struguri pe care i-am mâncat vreodată erau cei pe care-i aducea seara, după o zi de muncă pe tractor, în rucsacul mirosind a motorină…

Mai târziu, după ce-a completat casa bătrânească cu încă două camere și-un hol pentru când vor fi copiii mari, să aibă unde se aduna, mi-l amintesc dând fuga între primărie și bancă, unde probabil făcuse un împrumut pentru a cumpăra mobila necesară casei…

Peste ani, după un eșec la examenul de admitere la facultate, a venit după mine la încercarea din toamnă. Și-a stat ore-ntregi în poarta școlii, așteptându-mă să ies. C-așa-i spusese mama, cu credința că doar emotivitatea mea excesivă mă făcuse să ratez primul examen: „Omule, du-te și tu acolo și vorbește cu rectorul!”

Și cum o fi reușit, fără să-l aud vreodată plângându-se, să ne facă oameni, mai ales în anii grei ai privațiunilor comuniste, doar el știe…

Și-acum… tata a plecat…

 

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?

2 thoughts on “Mai singur…

  1. Magda 7 iunie 2018 at 11:37

    Așa e în viață! Se mai și moare… trebuie să accepți ASTA, iar dacă relația cu tatăl a fost bună reprezentând pentru tine UN MODEL…cu-atât mai mult tristețea e mai profundă…
    ”Emotivitatea excesivă” din copilărie, acum…este ținută sub control foarte bine, reieșind un tip cerebral care spune NUMAI ce TREBUIEtongue-out
    Condoleanțe! Dacă te mângâie într-un fel, oamenii precum tatăl tău, sunt DINCOLO….dar LA BINE!

    • UnCheș 7 iunie 2018 at 14:09

      Mulțumesc, Magda.

Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.