Cuvântul înainte

Încep așadar seria dedicată unei cărți considerată controversată și controversantă, aceea numită „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”, avându-l ca autor pe Samuel P. Huntington.

În primul rând, de ce „refacere”? Să înțelegem că „războiul rece” era „în ordine”? Ciudată „ordine”…

Cel puțin teoretic, atunci când o carte are un „cuvânt înainte” semnat de Zbigniew Brzeziński, ar trebui să însemne ceva. Pe urmă, când afli că de fapt Brzeziński n-a făcut decât să-și sprijine un prieten, poate că lucrurile nu mai sunt atât de woaw… Mai ales fraza

nu cred că are justificare. Faptul că există un număr „enorm de oameni din toată lumea care au citit această carte” nu înseamnă decât că ea a stârnit interesul și nu că „a satisfăcut mai pertinent decât oricare altă lucrare” „setea generală de a înțelege” lumea de azi. Fraza citată vrea să ne convingă din start că cele scrise de Huntington sunt și adevăruri. Vom vedea dacă e așa, sau cartea a stârnit interesul doar pentru că șochează…

Deși se laudă că împreună au scris o carte ce a influențat semnificativ politicile administrațiilor Carter și Reagen, se pare că ulterior, cei doi nu prea au mai avut astfel de influențe, din moment ce îndemnul din finalul „Cuvântului înainte”, cum că ar trebui „să ne bazăm pe coaliții transcivilizaționale fondate pe rațiune, respect reciproc și reținere”, nu pare să se regăsească în politica externă americană…

Cel puțin la o primă luare de contact cu această carte, personal înclin să-i dau dreptate lui Fethullah Gülen pe baza celor din Răspunsul lui Gülen la teza „Ciocnirea Civilizaţiilor”. Mai mult, cred că introducerea noțiunii de „civilizație” în politica globală reprezintă încă un criteriu de faliere a omenirii (ca și când nu erau destule, nu?) cu rolul de a continua consecvent aplicarea principiului „divide et impera”! Chiar dacă (poate!) Huntington nu și-a propus acest lucru, așa cum știm, politicienii și complexele militare (ce au drept scop propria supraviețuire și îndestulare) pot perverti oricând chiar și cele mai generoase idei și concepte…

Prefața

În prefață, Huntington însuși arată că punctul de start al cărții a fost un articol intitulat „Ciocnirea civilizațiilor?” (atenție la semnul de întrebare!) publicat de Foreign Affair în 1993. Pe principiul conform căruia „un mod constructiv de a pune o întrebare este să enunți o ipoteză”, autorul afirmă că a pornit de la acel articol „al cărui titlu includea un semn de întrebare în general ignorat” și a ajuns la carte cu scopul de a oferi un „răspuns cât mai amplu”. Această abordare pare foarte asemănătoare cu șablonul după care se face în general manipularea: generezi o problemă (în general falsă), lași oamenii să „fiarbă în suc propriu”, după care tot tu vii cu „soluția”, una care pare să rezolve „problema”, dar care, în general, include fie deturnarea atenției opiniei publice de la un anume subiect, fie/și cedări ale oamenilor (în special de libertăți și drepturi individuale)… Scenariu deja clasic…

Așadar, autorul declară că printre subiectele cărții se numără: conceptul de civilizație, problema existenței unei civilizații universale, relația putere-cultură, schimbarea echilibrului de putere dintre civilizații (ceea ce presupune din start recunoașterea unui „drept al forței” în relația dintre civilizații, nu?), indigenizarea culturală în societățile non-occidentale, structura politică a civilizațiilor, conflictele generate de universalismul occidental, militantismul musulman și afirmarea Chinei, cauzele și dinamica războaielor de falie dintre civilizații, viitorul Occidentului și al lumii civilizațiilor.

Așa cum însuși autorul afirmă, a beneficiat de „sprijinul financiar” al Fundației John M. Olin și al Fundației Smith Richardson pentru a lucra la această carte care, să nu ne amăgim, (probabil) vede lumea printr-un ochean occidental, sau mai precis, american…