Natura civilizațiilor

Autorul face o distincție între singularul și pluralul substantivului civilizație. În vreme ce „civilizația era considerată opusul „barbariei”, „civilizațiile” reprezintă entități culturale la nivelul cel mai larg, fiind și cele mai durabile asocieri umane.

Marile civilizații contemporane:

• civilizația sinică (chineză)
• civilizația japoneză
• civilizația hindusă
• civilizația islamică
• civilizația ortodoxă
• civilizația occidentală
• civilizația latino-americană
• civilizația africană

Relații între civilizații

Huntington afirmă că relațiile dintre civilizații au depășit două faze, aflându-se acum în cea de-a treia.

• faza „întâlnirilor” – după apariția lor, vreme de peste trei mii de ani, contactele între civilizații au fost fie limitate (sau chiar inexistente), fie intermitente și intense. De remarcat doar acele „contacte” dramatice în cadrul cărora oamenii unei civilizații i-au cucerit, exterminat sau subjugat pe cei ai altei civilizații.

• Faza „impactului” – ascensiunea Occidentului. O civilizație distinctă a creștinătății europene s-ar fi format în secolele VIII ÷ IX, rămânând însă pentru sute de ani inferioară altor civilizații, ca nivel de… civilizație… 😉
  
  China dinastiilor Tang, Sung și Ming, lumea islamică din secolele VIII ÷ XII și Bizanțul din secolele VIII ÷ XI depășeau cu mult Europa în bogăție, teritoriu, putere militară și realizări artistice, literare și științifice.
  Ascensiunea culturii europene a avut ca bază „însușirea sistematică a unor elemente potrivite din civilizațiile islamică și bizantină […]” Așa se face că epoca întâlnirilor intermitente a fost urmată de cea a unei influențe copleșitoare, unidirecționale a Occidentului asupra tuturor celorlalte civilizații.
  De fapt, în opinia mea, atâta timp cât ești cuceritor al unor teritorii, deci ai control armat asupra lor, sigur că-ți vei impune regulile, nu? Cam asta a fost „influența copleșitoare”!
  https://youtu.be/emRuHmML414
  Iar dacă acestei expansiuni îi adăugăm și informația legată de distrugerea integrală a unor civilizații (andină, mezoamericană) și de subjugarea altora (indiană, islamică, africană), cam ce se mai poate spune despre „civilizația” civilizației occidentale?
  De fapt, însuși autorul recunoaște că:
  
  Occidentul a cucerit lumea nu prin superioritatea ideilor, a valorilor, sau a religiei sale (la care puțini membri ai altor civilizații au fost convertiți), ci, mai degrabă, prin capacitatea lui superioară de a folosi violența organizată. Occidentalii uită adesea acest lucru, non-occidentalii niciodată.
  Până la 1793, lumea occidentală a fost dominată de „războaie între regi”; după acest an, au început războaiele între popoare, pentru ca după 1917, lucrurile să se complice și mai mult, prin apariția conflictelor ideologice.
• Faza interacțiunilor – un sistem multi-civilizațional. Ar fi vorba despre faza încheierii „expansiunii Occidentului” și a începerii „revoltei împotriva Occidentului”, în condițiile în care se echilibrează raportul de putere între civilizații.
  În plus, cică ar fi dispărut conflictele dintre statele occidentale, iar civilizația occidentală ar fi ieșit din etapa „statelor combatante”, îndreptându-se spre etapa „statului universal”. Anterior, forma „statelor universale” era aceea a imperiilor. Acum statul universal pe cale de a se naște va fi „un conglomerat de federații, confederații și de regimuri și organizații internaționale”. Măi, să fie! 😉

O idee care mi s-a părut  totuși interesantă este aceea că deși a produs mari ideologii politice (liberalismul, socialismul, anarhismul, corporatismul, marxismul, comunismul, democrația socială, conservatorismul, naționalismul, fascismul, și democrația creștină), totuși, civilizația occidentală nu a generat nici o mare religie. Toate marile religii ale lumii sunt produse non-occidentale, cele mai multe dintre ele fiind anterioare civilizației occidentale.

Periculos mi se pare că odată cu declinul occidental (declin doar relativ la ascensiunea altor civilizații), e posibil ca separarea religiei de politica internațională, specifică civilizației occidentale, să se apropie de final, fiind „din ce în ce mai probabil ca religia să intervină în afacerile internaționale”. Asta nu va face decât să mai confirme o dată (a câta oară?) că omenirea nu are capacitatea de a învăța, fiind condamnată să tot repete greșeli ale istoriei…