- Vraja (sau vrăjeala) lui Platon
- Heraclit și descoperirea ideii de „schimbare”
- Platon – teoria Formelor sau Ideilor
- Natură și convenție
- Platon – programul politic
- Platon – principiul cârmuirii
- Platon – regele filozof
- Despre estetism, perfecționism și utopism
- Decorul atacului platonician împotriva societății deschise
Heraclit
Încă de la Homer citire, istoria e considerată a fi produsul voinței divine, dar zeii nu instituie legi generale ale dezvoltării istorice. Așa se face că Homer nu explică unitatea istoriei, ba din-contră, pare să descrie lipsa unității acesteia. La Homer, similar cu interpretarea iudaică, pare să fie vorba de un anume vag sentiment al destinului și ideea unor forțe ce acționează din culisele istoriei, deoarece destinul ultim nu ni se dezvăluie.
Primul grec ce a formulat o doctrină profund istoricistă a fost Hesiod (sau, mai bine spus, el a fost primul de la care s-au păstrat mesaje). Acesta dă o interpretare pesimistă a istoriei, considerând că omenirea (a cărei dezvoltare ar începe cu Vârsta de Aur) e sortită degenerării, atât în plan fizic, cât și moral. El a descoperit ideea de schimbare.
Lumea era totalitatea lucrurilor, cosmosul. Filozofia sau fizica (multă vreme ne-distincte) nu însemna decât investigarea „naturii”, adică a materialului originar ce a stat la baza clădirii lumii. O asemenea abordare a fost spulberată de Heraclit, el afirmând că un asemenea edificiu nu există, stabilitatea cosmosului fiind o iluzie.
Cosmosul este ca o grămadă de lucruri vechi, inutile, aruncate la întâmplare.
El vizualizează lumea nu ca pe un edificiu, ci ca pe un colosal proces, punând accent nu pe totalitatea lucrurilor, ci pe totalitatea evenimentelor, a schimbărilor, a faptelor:
Toate se mișcă și nimic nu stă pe loc.
Iată fragmente din „zicerile” lui Heraclit:
În cadrul filozofiei grecești, urmașii lui Heraclit (Parmenide, Democrit, Platon, Aristotel) au încercat să rezolve problemele acestei lumi schimbătoare reliefată de el. Heraclit a trăit într-o epocă de revoluție socială, când aristocrațiile tribale grecești pierdeau teren în favoarea unei noi forțe: democrația!
Bine ar face efesienii dacă s-ar spânzura cu toții și ar încredința cetatea în mâinile celor nevârstnici…
Iată deci, Heraclit nu era decât un antidemocrat! Iar accentul era pus pe schimbare:
„Totul curge.”
„Nu ne putem scufunda de două ori în același râu”.
Conceptul de schimbare îl conduce pe Heraclit la teoria că toate lucrurile materiale, fie ele solide, lichide sau gazoase, sunt asemenea unor flăcări; ele nu sunt lucruri ci procese și toate sunt prefaceri ale focului (pământul = cenușă) și chiar lichidele (apa, marea) sunt foc transformat (și pot deveni combustibil).
„Prima transformare a focului este marea; dar din mare, jumătate devine pământ, jumătate aer fierbinte.”
„Toate se preschimbă în egală măsură cu focul și focul cu toate; așa cum mărfurile se schimbă pe aur și aurul pe mărfuri.”
Heraclit exprima un adevărat dispreț față de cei preocupați de empirism:
Ca experiență comună tuturor celor treji, lumea este unitatea mistică, „Unul” comun tuturor celor sesizabile doar prin rațiune:
Datoria noastră este să ne orientăm după ceea ce este comun… O judecată sănătoasă comună tuturor… Din toate unu și unu toate… Unul, singurul înțelept, dorește și nu dorește să fie chemat cu numele Zeus… Fulgerul cârmuiește toate lucrurile.
Heraclit acceptă verdictul istoriei ca fiind moral, rezultatul războiului e întotdeauna just:
Războiul este părintele tuturor, regele tuturor; datorită lui unii apar zei, alții oameni, pe unii îi face sclavi, pe alții liberi… Trebuie să se știe că războiul este universal, că dreptatea este luptă și că toate se nasc din luptă și necesitate.
Iată și o idee legată de unificarea stărilor opuse:
Ce este rece se încălzește, ce este cald se răcește, ce este umed se usucă, ce este uscat se umezește… Boala face ca sănătatea să fie dulce și plăcută… Ca unul și același lucru coexistă în noi viața și moartea, veghea și somnul, tinerețea și bătrânețea; ultimele, preschimbându-se, devin primele, iar primele, la rândul lor, printr-o nouă schimbare, devin ultimele… Cele discordante se acordă; există o armonie a tensiunilor opuse, ca de pildă la arc și la liră… Cele opuse se acordă și din cele discordante rezultă cea mai frumoasă armonie; toate se nasc din luptă… Drumul în sus și drumul în jos este unul și același… Calea dreaptă și răsucită… este… una și aceeași… Pentru divinitate, toate sunt frumoase, bune și drepte; oamenii, însă, consideră că unele sunt drepte, altele nedrepte… Binele și răul sunt unul și același lucru.
Aici se regăsesc „elemente caracteristice tendințelor istoriciste și antidemocratice moderne”. Ideile istoriciste câștigă teren în perioadele marilor schimbări sociale, așa cum a fost perioada destrămării vieții tribale a evreilor, zguduită de impactul cuceririi babiloniene.
Practic, filozofia lui Heraclit este doar expresia unui sentiment de derivă.
În Europa modernă, ideile istoriciste au fost readuse la viață în perioada revoluției industriale, dar mai ales sub impactul revoluțiilor politice din America și din Franța.
Urmează să trecem la antidemocratul perfect, Platon…