- Simularea Monte Carlo – un alt mod de reflecţie asupra lumii
- Ce-i omoară pe unii, îi întărește pe alții
- Un prolog la „Antifragil”
- Un tabel relevant – triada în acțiune
- Există un loc între Damocles și Hidra?
- Supracompensare și reacții disproporționate
- Pisica și mașina de spălat
- Luarea deciziilor și planificarea în condiții reduse de predictibilitate
- Distribuit versus concentrat
- Incertitudinea falsului
- De ce ne-ar place (un pic de) aleatoriu
- Naivitatea intervenției umane
- Predicţia în lumea modernă
- Un oarecare Tony Grăsanul şi cei fragilişti
- Riscul acceptării: cel mai intolerant câștigă
- Stoicul Seneca, cu avantajele și dezavantajele sale
- Îmblânzirea Lebedei Negre
- O abordare mai corectă
- Destinația, o necunoscută…
- Antecamera speranței
- Nu e vorba despre penaj
- Un exemplu de LN și o tripletă a opacității umane
- Extremistan versus Mediocristan
- Curcanul? Un fraier…
- Confirmări?
- Eroarea narativă
- Dovezile tăcute
- Mandelbrotianul – o estetică a aleatoriului
- Eroarea ludică
- Nu putem prezice…
- Tot despre predicție
- Dar când nu poți prezice?
- Mediocristan – Extremistan, dus-întors
- Curba lui Gauss – o (mare) fraudă intelectuală
- Căsătoria cu starul rock? Niciodată…
- Și filosofii pot… acționa
- Câteva cuvinte despre istorii alternative
- Din nou, problema agentului
- Controlul persoanei
- Pielea altora în joc
- False asumări de riscuri în laborator
- Falsul intelectual
- Despre inegalitate și piele-n joc
- Lindy. Efectul Lindy…
- Otravă pentru bogați. În cupe de aur…
- Intoleranța: câștig de cauză
- Fapte, nu vorbe. Comercializarea virtuții
- Religie, credință și punerea pielii în joc
- Risc și raționalitate
- Asumarea riscurilor are o logică…
- O prezență constantă în viață: hazardul…
- Bogăție și deșteptăciune
- Paradoxuri ale colectivului
- O altă denumire a echității: „egalitate în incertitudine”
- Să-nveți păsările să zboare…
- Începe Cartea a VI-a: „Via negativa”
- Două lucruri nu sunt „același lucru”…
- Vocea învinșilor
- Dezordinea ne poate da lecții
- Polemică peste milenii…
- Aspecte mai tehnice: neliniarul și nelinarul
- piatra filosofală. Și inversul ei…
- Fragilitatea prin prisma celei de-a patra dimensiuni: timpul
- O introducere la-nceput de an pentru pielea-n joc
- Medicină, convexitate și Opacitate
- Ce-i prea mult strică…
- Etica fiecărei profesii
- Să-ncepem anul cu o… „Concluzie”
- Probabilitatea – știm despre ce vorbim?
- Falșii profeți – continuarea fraudei pseudo-științifice
- Scurte note introductive…
Titluri pe pagină
Aleatoriul poate fi estetic?
Capitolul intitulat „Estetica aleatoriului” îl introduce în scenă pe Benoît Mandelbrot… Și-l prezintă ca fiind un poet al aleatoriului. De ce? Probabil pentru că a introdus în cunoștințele umanității noțiune de fractali. Mai mult, deși problema a fost studiată înaintea sa și de alții, el a fost cel care:
- a făcut conexiunile;
- a făcut legătura dintre aleatoriu și geometrie;
- a tras concluzia naturală a acestui subiect.
Așa cum afirma Mandelbrot,
A trebuit să-mi inventez predecesorii pentru ca oamenii să mă ia în serios.
Geometria naturii
Mama Natură nu a fost la orele de geometrie și nu a citit cărțile lui Euclid alexandrinul. Geometria ei este zimțată, dar după o logică proprie, greu de înțeles.
Deși geometria naturii nu se supune regulilor lui Euclid, datorită tentației umane de a simplifica și de a crea modele, aproape nimeni nu vede asta.
Fractalitatea
Pentru a descrie geometria asprimilor și a rupturilor, Mandelbrot a introdus cuvântul „fractal”, care vine din latinescul fractus. „Fractalitatea” este de fapt repetiția tiparelor geometrice la scări diferite, scoțând la iveală versiuni tot mai mici ale acestor tipare, făcând ca părțile mici să pară, într-o anumită măsură, un întreg. Iar Taleb aplică fractalii incertitudinii ce ar trebui să poarte numele lui Mandelbrot: aleatoriul mandelbrotian.
Exemplificând: nervurile frunzelor arată ca niște ramuri, ramurile arată ca niște copaci; pietrele arată ca niște munți mici. Astfel, nu există o schimbare calitativă atunci când un obiect își modifică dimensiunea. E vorba despre o trăsătură a auto-afinității ce implică faptul că „pentru construirea formelor de o complexitate aparent foarte mare poate fi folosită o regulă de iterare dezarmant de scurtă și de simplă, fie de către un calculator, fie, mai aleatoriu de către Mama Natură”.
Mandelbrot a proiectat un obiect matematic cunoscut azi ca „setul Mandelbrot” – cel mai celebru obiect din istoria matematicii. A devenit popular printre adepţii teoriei haosului deoarece generează imagini de o complexitate tot mai mare folosind o regulă recursivă dezarmant de mică; „recursiv” înseamnă că un lucru poate fi aplicat la el însuşi la infinit. Ne putem uita la set cu rezoluţii tot mai mari, fără a ajunge vreodată la limită; vom continua să vedem forme recognoscibile. formele nu sunt niciodată la fel, și totuși, au o afinitate una faţă de cealaltă – seamănă foarte mult cu o familie.
Cartea lui Mandelbrot cu care „a dat lovitura” a fost: „Geometria fractalică a naturii”. Obiectele fractale pot fi generatecu ajutorul unei reguli simple, aplicate la ea însăși! Ori asta reprezintă cumva un ideal pentru activitatea unui calculator (sau a Mamei Natură)!
Practic,
„… fractalii au o măsură numerică sau statistică prezervată (într-un anumit fel) la schimbarea de scală.”
Fractalii ar trebui să fie situația obișnuită, naturală, aproximația și cadrul de lucru. E adevărat că ei nu rezolvă problema LN , și nu le transformă pe toate în evenimente predictabile, dar cu siguranță, îmblânzesc problema, fac astfel de evenimente de conceput. Le fac „gri”…
Iarăși: atenție la cei ce fac prognoze!
Există multe metode de a încerca explicarea genezei extremistanului, dar, de fapt, ele se pot grupa în două categorii:
- cele de tipul „bogatul devine mai bogat” (sau „cel mare devine mai mare”) – folosite pentru a explica adunarea oamenilor în orașe, dominarea pieței de către Microsoft și VHS (în loc de Apple și Betamax), dinamica reputației academice, etc.
- cele care includ ceea ce numim în general „modele de filtrare”, ce nu vizează comportamentul indivizilor, ci mai curând terenul pe care aceștia operează.
Revoltător ar trebui să fie faptul că multe din aceste modele încearcă să fie nu doar descriptive, ci predictive!
Unde-i lebăda gri?
Aleatoriul fractalic este un mod de a reduce surprizele, de a face câteva lebede să pară posibile, ca să zicem aşa, de a deveni conştienţi de consecinţele lor; de a le face gri. Dar aleatoriul fractalic nu ne dă răspunsuri exacte.
Fractalii lui Mandelbrot ne permit să ne dăm seama de câteva LN , dar nu de toate. O lebădă gri se referă la evenimente extreme modelabile, iar una neagră la necunoscutul necunoscut…